Cunoasterea modificarilor morfologice ale celulei canceroase este importanta deoarece tocmai aceste modificari concura la precizarea diagnosticului de malignitate. Modificarile morfologice se produc la nivelul tuturor componentelor celulei:
a) nucleul - prezinta modificari de forma, dimensiune, de distributie a cromatinei si numar;
- modificarile de forma, desi uneori sunt greu perceptibile, sunt totdeauna prezente, fiind produse mai ales prin alterarea conuratiei membranei nucleare. Ele pot fi evidentiate microscopic, fiind reprezentate de lobulare si zimtuire (R. Dutu). Cea mai importanta modificare de forma este protruzia nucleara, intalnita frecvent in cancerele umane. Ea se asociaza frecvent cu unele din anomaliile cromo-zomiale. Modificarile de forma pot apare si in postmenopauza sau dupa cauterizare, dar cu toate acestea, ele sunt sugestive pentru celula canceroasa;
- modificarile dimensiunii nucleului: dimensiunea nucleului, desi apreciata prin masurarea diametrului nuclear, de fapt se refera la volumul acestuia. Asa cum arata Rodica Dutu, prin manipularea matematica a ptanimetriei se poate estima corect volumul nucleului. In celulele canceroase, de regula, volumul nucleului este crescut, cariomegalia reprezentand cel mai important criteriu de malignitate (26). Trebuie retinut insa, ca in patologie, cariomegalia poate apare si in alte situatii: in regenerarile hepatice, dupa iradiere, dupa chimioterapie, dupa cauterizare. Acest fapt este important nu numai pentru patologist ci si pentru clinician care trebuie sa interpreteze corect un buletin citologic. In literatura se mentioneaza analiza ati a diametrului nuclear in epiteliu normal, leziunile precursoare (displazie, carcinom in situ) si in carci-nomul inziv al colului uterin, constatandu-se o crestere semnificati a diametrului nuclear in celulele leziunilor displazice si carcinomatoase, (Dutu, Reagan);
- anomalii de distributie a cromatinei si hipercro-mazia nucleara: in nucleii celulelor canceroase se constata de regula, o crestere a heterocromatinei, ea fiind dispusa in apropierea membranei nucleare sub forma de granule. Aceste granule sunt de cele mai multe ori grosolane si sunt interpretate ca fiind cromocentri anormali. Heterocromatina era considerata o forma de ADN, insa mai nou, se considera ca reprezinta un satelit al ADN-ului cu densitate diferita alcatuita din secvente scurte de polinucleo-tizi. Este localizata preferential in anumiti cromo-
zomi sau segmente ale acestora. Desi aceasta anomalie de distributie a cromatinei apare des in celulele canceroase se mai poate ivi si dupa iradiere si cauterizare. Un fenomen relativ constant este hipercromazia (o coloratie mai intensa decat normal a nucleilor). Ea\'reflecta nu numai cantitatea de ADN din nucleu, ci si starea fizica a acestuia, cum ar fi in nucleii picnotici. Prezenta cromatinei sexuale in unii cromozomi X din cancerele glandei mamare, reprezinta o anomalie cu o anumita semnificatie prognostica. Cand este prezenta in peste 20% din celule, evolutia procesului neoplazic respectiv este mai putin agresi;
- modificarile de numar: multinucleerea, desi nu este regula, este prezenta in unele cancere. Se stie ca in celulele normale de obicei nu exista decat un nucleu, in timp ce in unele celule cancerose (din cancerul pulmonar cu celulele gigante, feocromoci-tom, unele sarcoame de tesuturi moi, limfoamele Hodgkin) se constata 2 sau chiar mai multi nudei.
Aceasta anomalie de numar este mai frecventa in cancerele anaplazice, deci cu un prognostic foarte defavorabil.
Bazele biochimice ale modificarilor nucleare. Aceste modificari se explica prin alterari ale ADN-ului nereplicativ, urmate de imperfectiuni de reparare cu efecte asupra replicarii acestuia. Dupa Cerutti, citat de Rodica Dutu, leziunile structurii helicoidale a ADN-ului se impart in trei mari grupe (26):
1) leziuni morfofunctionale ce produc modificari neglijabile ale elicei ADN-ului;
2) leziuni morfofunctionale ce produc o distorsiune minora a elicei ADN-ului;
3) leziuni ce produc distorsiuni helicoidale majore.
Aceste leziuni ar putea fi reparate prin interventia unor enzime cum ar fi: demetilaza, insertaza sau enzime de fotoreactire. Procesele reparatorii presupun mecanisme complexe, de tipul: excizia unor nucleotide sau fenomene de replicare reparatorie, astfel refacandu-se integritatea lantului poli-nucleotidic. Se mai adauga mecanismul de "bypass\" sau de ignorare a leziunii. Atunci cand sistemele de reparare sunt ineficiente, leziunile ADN-ului raman definitive, constituind substratul biochimic al nucleului celulei maligne.
b) Nucleolul - in mod obisnuit este vizibil la sfarsitul telofazei. Anomaliile nucleolului se refera la modificarea dimensiunii, formei, numarului si structurii lui.
In ceea ce priveste dimensiunile se inregistreaza o crestere a acestora, aspect bine reprezentat in celulele canceroase anaplazice, corelandu-se cu un prognostic defavorabil. Aceasta modificare poate apare si in anumite celule epiteliale glandulare ce prezinta procese inflamatorii.
Modificarea formei nucleolului este insa cea mai sugesti caracteristica a celulei canceroase pre-zentandu-se sub aspectul unor neregularitati. Anomaliile morfologice de forma au fost corelate cu rata de crestere a tumorilor, apreciata prin incorporarea timidinei tritiate 3H-TdR. Astfel, s-a constatat ca celulele canceroase ce au nucleolul in forma de inel se sociaza cu o incorporare redusa de 3H-TdR, aceasta corelandu-se cu o crestere celulara mai lenta, ativ cu celulele cu nucleoli densi, unde incorporarea de 3H-TdR e mare si rata de crestere tumorala e rapida.
Pe langa modificarile de forma apare si o modificare structurala, respectiv cuolizarea centrala a nucleolului.
In celulele canceroase numarul nucleolilor creste; astfel de la 1-2 nucieoli, prezenti in celula normala, se ajunge la 4 chiar la 5 nucleoli in unele celule canceroase. Numarul nucleolilor e cu atat mai mare cu cat gradul de anaplazie este mai pronuntat, corelandu-se cu un prognostic defavorabil.
c) Citoplasma
In celulele canceroase apar anomalii ale cito-plasmei ce trebuie corelate cu cele ale nucleului. Anomaliile se refera la dimensiuni si forma.
Modificarile dimensiunii creaza polimorfismul foarte marcat in carcinoame, ceea ce ingreuneaza aprecierea exacta a dimensiunii citoplasmei. Celulele canceroase prezinta diferite grade de anizo-citoza. Dimensiunea citoplasmei determina de fapt dimensiunea celulei si din acest punct de vedere intalnim cancere cu celule mici si cancere cu celule gigante. De altfel in epiteliile normale celulele sunt izodiametrice intr-o proportie de peste 96%, in timp ce in carcinoamele inzive celulele au dimensiuni modificate in proportie de peste 52%.
- modificarile de forma: forma citoplasmei poate fi foarte riata, ceea ce determina gradul de hetero-genitate din tumorile solide (compacte). Anomaliile de forma se datoreaza foarte probabil unor deviatii ale procesului de maturare celulara si aglomerarii celulelor in proliferarea maligna. Cresterea celulelor e determinata pe de o parte de forma lor (celulele bidimensionale in microscopia optica se dezvolta limitat, in timp ce celulele tridimensionale, sferoi-dale, au o dezvoltare nelimitata) si pe de alta parte de aportul sangvin. Celulele tumorale ce sunt capabile sa elaboreze factor angiogenic, ce stimuleaza formarea de neocapilare tumorale, au un aport
sangvin corespunzator ceea ce explica dezvoltarea in continuare a tumorii.
Au fost descrise o mutitudine de anomalii de forma, ce au determinat elaborarea unei terminologii citologtce, inca din anul 1961 de catre un comitet international (R. Dutu): celula fuziforma {celula alungita), celula "fus\" (celula mai scurta, cu o latime mai mare), celula "mormoloc\" (are nucleul situat la una din extremitati), celula "pseudofus\" (celula pavimentoasa rasucita), celule paroase (cu prelungiri citoplasmatice etc).
La modificarile deja descrise ale citoplasmei trebuie adaugat faptul ca 2 functii majore ale acesteia au o exprimare morfologica in celula canceroasa.
- elaborarea unor produse ce pot fi vizualizate in microscopia optica cum ar fi: formarea de kera-tina in carcinoamele epidermoide, formarea de mu-cus in unele carcinoame colono-rectale, de pigment melanic in melanoamele maligne;
- functia de fagocitoza reprezentata de fenomenul cunoscut sub denumirea de "canibalism celular\" ce se refera la inglobarea unei celule maligne in citoplasma alteia.
Din punct de vedere biochimic se constata ca in citoplasma celulelor canceroase se sintetizeaza o cantitate sporita de proteine si in ritm mai rapid, in schimb degradarea proteica e mai scazuta. Totodata, se constata aparitia modificarilor enzimatice care intervin in procesul de inzie locala;
d) raportul nucleu/citoplasma - reprezinta relatia dintre dimensiunea nucleului si dimensiunea citoplasmei. Fata de celulele normale, unde se pot inregistra anumite riatii ale acestui raport, in functie de fazele ciclului celular, insa cu pastrarea permanenta a raportului subunitar, in celulele canceroase se constata ca raportul nucleu/citoplasma e crescut si aceasta crestere e cu atat mai mare cu cat gradul de anaplazie celulara e mai mare;
e) membrana celulara - membrana celulara a celulelor canceroase prezinta unele neregularitati si uneori lipsuri, ceea ce constituie un indiciu ca s-au pierdut portiuni din citoplasma. Este fenomenul cunoscut sub termenul de fragilitate celulara.
Ca o concluzie asupra celulei canceroase, se poate conclude ca ea se caracterizeaza prin:
- remanieri genomice (pierderi de alele, modificari ale hartii cromozomiale);
- actirea unor oncogene si derepresarea unor antioncogene;
- insilitate cariotipica, genomica si fenotipica;
- proliferare necontrolata;
- capacitate metastatica cu achizitionarea unor fenotipuri noi (pierderea adeziunii, achizitionarea de rezistente noi).
