Monitorizarea functiei neuromusculare
Index
»
Monitorizarea in chirurgie si terapie intensiva
»
Monitorizarea functiei neuromusculare
»
Criterii clinice ale unei treziri corecte
Monitorizarea functiei neuromusculare
Introducerea in practica anesteziologica umana a blocantelor neuro-musculare a fost urmata de cautarea unei posibilitati de masurare (monitorizare) a gradului de afectare a functiei neuro-musculare, realizata de aceasta categorie de droguri anestezice.
Dinamometrul a fost primul aparat pentru determinarea puterii de strangere a mainii.
Au mai fost folosite si alte metode, cum ar fi masurarea efortului voluntar maxim de contractie a muschilor drepti abdominali. Alti autori au imaginat metode de masurare a activitatii respiratorii, apeland la spirometrie (minut volumul, capacitatea vitala sau capacitatea inspiratorie maxima). Bendixen a masurat forta inspiratorie (presiunea negativa dezvoltata impotriva unui circuit inchis), pentru a determina prezenta sau absenta efectelor reziduale ale blocantilor neuro-musculari. Cea mai folosita metoda clinica a fost capacitatea bolnavului de a ridica voluntar capul la comanda anestezistului, metoda ce a plecat de la observatia ca musculatura gatului este afectata de miorelaxante inainte de musculatura respirarorie.
Metodele care apeleaza la contractia musculaturii voluntare nu au nici o valoare intraanestezic, iar cele care fac apel la masurarea variabilelor respiratorii dau erori mari datorita administrarii de mor-finice, hipnotice, anestezice inhalatorii care singure sau impreuna deprima functia respiratorie.