Hemoragiile reprezinta scurgerea sangelui in afara sistemului scular, printr-o leziune a acestuia.
Cuprins:
Clasificarea hemoragiilor |
sus  |
Această pierdere a sāngelui, după sediul sāngerării, īmparte hemoragiile īn trei categorii:
■ Hemoragia externă este situaţia cea mai īntālnită īn traumatisme şi cea mai evidentă, manifestāndu-se prin scurgerea sāngelui printr-o leziune a pielii.
■ Hemoragia internă este situaţia īn care sāngele se acumulează īntr-una dintre cavităţile organismului (īn cavitatea abdominală: hemoperitoneu; īn cavitatea pleurală: hemotorace; īn cavitatea pericardică: hemopericard etc).
■ Hemoragia exteriorizată reprezintă situaţia īn care sāngerarea se produce īntr-un organ cavitar, după care se elimină la exterior prin căile naturale: īn stomac sau duoden, elimināndu-se sub formă de vărsături cu sānge (hematemeză) sau de scaun de culoare neagră, lucioasă (melenă); īn căile respiratorii intra-pulmonare, elimināndu-se sub formă de spută cu sānge (hemoptizie); īn porţiunea terminală a intestinului gros (rect), elimināndu-se sub formă de scaun cu striaţii sangvinolente (recto-ragie); īn vezica urinară, elimināndu-se sub formă de urină sangvinolentă (hematurie); la nivelul uterului, elimināndu-se īn intervalul dintre două menstruaţii (metroragie) sau menstruaţii prelungite şi abundente (menoragie); la nivelul mucoasei cavităţii nazale (epistaxis).
īn funcţie de tipul vasului de sānge care a fost lezat, hemoragiile se clasifică astfel:
■ Hemoragiile arteriale sunt cauzate de leziunea unei artere. Sāngele ţāşneşte ritmic, sincronizāndu-se cu bătăile cardiace, este de culoare roşu-aprins şi, īn scurt timp, se pierde o mare cantitate de sānge.
■ Hemoragiile venoase sunt cauzate de leziunea unei vene. Sāngele curge cu o presiune constantă, este roşu-īnchis, iar volumul de sānge pierdut īn unitatea de timp este mai mic decāt īn cazul leziunilor arteriale.
■ Hemoragiile capilare sunt cauzate de leziunile unor capilare. Sāngerarea este difuză, fără a se putea evidenţia o sursă clară a sāngerării.
Cauzele hemoragiilor |
sus |
Cauzele cele mai frecvente ale hemoragiilor pot fi īmpărţite īn două grupe:
■ Hemoragiile traumatice pot fi, la rāndul lor, de două tipuri:
♦ Accidentale: apar īn urma unor accidente minore, casnice, sau după accidente mai mari: politraumatisme, accidente de circulaţie, căderi de la īnălţime, agresiuni. Toate au īn comun existenţa unor plăgi care sāngerează.
♦ Chirurgicale: apar īn decursul operaţiilor chirurgicale, cu ocazia secţionării sau extirpării unor organe sau ţesuturi. Ele se rezolvă intraoperator.
■ Hemoragiile medicale sunt cauzate de leziunile pe care anumite boli, īn evoluţia lor, le produc asupra unui vas sangvin. In această categorie intră cele mai multe dintre hemoragiile exteriorizate. Trebuie să ne gāndim mai ales la următoarele boli mai frecvente, cānd apar aceste forme de hemoragie:
♦ Hematemeza şi/sau melenă: ulcer duodenal sau gastric, gastrită hemoragică, cancer gastric, varice esofagiene rupte īn urma evoluţiei unei ciroze hepatice, esofagită peptică, diverticul esofagian etc. Apar uneori după tratament cu medicamente antiinflamatoare sau antipiretice.
♦ Hemoptizia: bronşiectazia, tbc pulmonară, cancerul pulmonar, rar unele bronhopneumonii, dar şi stenoza mitrală, hipertensiunea arterială pulmonară, leucemia acută, mielomul multiplu etc.
♦ Hematuria: traumatismele aparatului urinar, litiaza reno-ureterală şi vezicală, cancerul renal etc.
♦ Rectoragia: rectocolita ulcero-hemoragică, hemoroizii, cancerul colo-rectal etc.
♦ Metroragia: fibrom uterin, cancer de uter etc.
♦ Epistaxisul: fragilitatea mucoasei nazale, criză hipertensivă, hemoragie cerebrală etc.
♦ Hemoragii subcutane fără o cauză aparentă sau după traumatisme minore: hemofilie.
Diagnostic
Diagnosticul unei hemoragii este uşor de pus atunci cānd sāngerarea este vizibilă. Cānd īnsă hemoragia este internă şi nu se exteriorizează īn vreun fel, īntr-o primă etapă diagnosticul este unul de probabilitate. O hemoragie redusă, īn care s-au pierdut 300-400 ml de sānge, poate să nu dea simptome evidente.
De altfel, intensitatea simptomelor este dată de volumul de sānge pierdut, de viteza cu care s-a pierdut acel volum de sānge (organismul suportă mai uşor pierderile mai mari, dar care s-au produs īntr-un timp mai prelungit, decāt pierderile mai mici, dar brusc instalate), de existenţa anterioară a unei anemii, de repetarea sāngerărilor şi, īn ultimă instanţă, de condiţia biologică şi de gradul de rezistenţă a organismului. Ca manifestări clinice generale, īn prima etapă apar ameţeli, īndeosebi cānd bolnavul stă īn poziţie verticală sau se ridică brusc īn această poziţie, tulburări de echilibru, tulburări de vedere (vede dublu: diplopie), uneori este mai agitat sau mai anxios. Tegumentele devin mai palide, pulsul este accelerat, tensiunea arterială este mai scăzuta, respiraţiile devin mai frecvente, limba apare uscată, urinează mai puţin (oligurie) şi apare senzaţia de sete.
Pe lāngă aceste manifestări, apar şi semne specifice sediului unde s-a produs hemoragia: dureri abdominale, balonare īn cazul hemoragiilor intraabdominale; dureri toracice, īnsoţite de insuficienţă respiratorie, cianoză īn cazul hemoragiilor intratoracice ele, precum şi modificări ale unor analize de laborator (scad hema-tocritul, hemoglobina).
Tratament
Tratamentul hemoragiilor constă īn oprirea cāt mai urgentă a acestora prin procesul numit hemostază.
Organismul are capacitatea ca, prin mecanismele proprii, să oprească acele hemoragii produse prin leziuni ale vaselor de calibru redus (capilare, vene mici). Pentru vasele mari este necesară īnsă o intervenţie specifică.
Hemoragia, prin efectele pe care le are asupra organismului, reprezintă o urgenţă maximă, care impune realizarea hemostazei cāt mai precoce posibil, cu scopul de a limita cāt mai mult pierderea de sānge. Oprirea hemoragiei poate fi provizorie sau definitivă.
Hemostază provizorie se face la locul accidentului şi este aplicabilă doar la hemoragiile externe. Ea necesită cunoştinţe medicale şi dotare minime, accesibile oricărei persoane, fiind o metodă care se poate aplica o perioadă relativ scurtă, pānă cānd este posibilă hemostază definitivă, efectuată de personalul medical calificat.
Metode de oprire provizorie a sāngerării |
sus |
Principalele metode de hemostază provizorie sunt următoarele:
Compresiunea circulară a unui segment de membru, efectuată cu ajutorul garoului (bandă sau tub de cauciuc) care va īntrerupe temporar circulaţia sangvină īn regiunea corpului situată dincolo de locul unde a fost aplicat acesta. In absenţa garoului, acesta poate fi īnlocuit cu mijloace improvizate: curea, cordon, cravată, manşeta unui tensiometru etc. Aplicarea garoului trebuie să respecte anumite reguli:
■ Locul de aplicare va fi īntotdeauna dependent de tipul hemoragiei. In cazul hemoragiei arteriale (sāngele ţāşneşte şi este roşu-aprins), garoul va fi pus deasupra leziunii. īn cazul hemoragiei venoase (sāngele curge cu debit constant şi este roşu-īnchis), garoul se pune sub leziune. Evident că, īn cazul unei leziuni hemoragice la nivelul gātului, nu se poate aplica garoul.
■ In cazul hemoragiilor arteriale, garoul se aplică numai pe regiunile care au un singur os (braţ, coapsă), chiar dacă leziunea este mai jos (pe antebraţ sau gambă). Acest lucru este important, īntrucāt, la nivelul antebraţului sau al gambei, există două oase care, indiferent de compresiune, vor delimita īntre ele muşchi şi vase ce nu vor fi comprimate de compresia circulară, fiind "protejate" de cele două oase paralele. La nivelul de compresie se introduce un sul (o faşă de tifon) poziţionat deasupra arterei (vezi compresiunea digitală, mai jos), pentru a realiza o compresiune cāt mai eficientă. Evident că, īn cazul hemoragiilor venoase, această regulă nu este valabilă.
■ Timpul total cāt poate fi menţinut garoul este de 2 ore, cu condiţia ca intermitent, la 15-30 de minute, acesta să fie ridicat cāteva minute, pentru a permite vascularizaţia ţesuturilor situate sub garou. Dacă nu se respectă această regulă, pot apărea leziuni grave ale īntregului organism, determinate de pătrunderea īn circulaţie a produşilor toxici de metabolism, eliberaţi din zona respectivă. In timpul cāt garoul este ridicat se va face compresiune digitală, pentru a preveni pierderea de sānge.
■ După aplicarea garoului, se va ataşa de acesta un bilet pe care se va nota ora/minutul aplicării şi bolnavul va fi dus imediat la spital.
Compresia digitală permanentă a vasului lezat pe un plan osos poate fi eficientă īn hemoragiile arteriale, dacă este bine cunoscut locul specific de compresiune a fiecărei artere mai importante:
■ artera carotidă: īntre trahee şi muşchiul sternocleidomastoidian, pe coloana vertebrală cervicală;
■ artera humerală: la nivelul feţei interne a braţului, pe osul hu-merus;
■ artera femurală: la rădăcina coapsei, imediat sub plica inghinală (la mijlocul ei), pe osul femur;
■ artera facială: la mijlocul mandibulei, pe planul osos al acesteia;
■ artera temporală superficială: imediat īnaintea urechii;
■ artera poplitee: īn spatele rotulei, pe faţa posterioară a genunchiului;
■ artera radială: pe partea externă a rădăcinii māinii (locul unde se ia de obicei pulsul);
īn anumite situaţii de urgenţă, cu degetul īnfăşurat īntr-o compresă, se poate efectua hemostază chiar īn plagă. Două mari dezavantaje le are compresiunea digitală: apariţia relativ rapidă a oboselii celui care efectuează tehnica şi dificultatea manevrării rănitului.
Fixarea segmentului de membru lezat īntr-o anumită poziţie |
sus |
■ In hemoragiile venoase, membrul se ridică īn poziţie verticală;
■ īn hemoragiile arteriale, se flectează puternic antebraţul pe braţ sau gamba pe coapsă, punānd un sul īn plica de flexie.
Pansamentul compresiv se face īn hemoragiile mici, după toaleta plăgii, acoperind regiunea cu o cantitate mai mare de comprese, peste care se īnfăşoară strāns o faşă. Metoda este simplă, netraumatizantă şi permite o irigare mai bună a zonei netraumatizate.
Aplicarea unei pense hemostatice direct īn plagă, pe vasul care sāngerează, este o metodă eficientă, dar necesită unele cunoştinţe medicale suplimentare.
Hemostaza definitivă se realizează la spital, de către personalul calificat, prin ligatura vasului care sāngerează, sutura plăgii, tampo-narea acesteia cu tampoane īmbibate cu apă oxigenată sau caute-rizarea vasului. īn cazul leziunii unor artere mari, capetele secţionate ale acesteia se anastomozeazā.
Dacă sāngerarea a fost abundentă, este uneori necesară refacerea volumului de sānge circulant, prin perfuzii cu soluţii specifice sau transfuzii de sānge, plasmă.
Clasificarea hemoragiilor
