Este limitarea permanenta, totala sau partiala a miscarilor mandibulei datorita unor imbolnaviri sau sechele dupa procese patologice ale tesuturilor periarticulare.
Etiopatogenie. Constrictia de mandibula poate fi de cauza periarticulara, musculara, cutaneomucoasa. Constrictia de cauza periarticulara apare dupa supuratii sau traumatisme articulare sau periarticulare (dupa interventii chirurgicale pe articulatia temporomandibulara sau tratamente incorect conduse pentru afectiuni ale articulatiei temporomandibulare; se produce o transformare sclerocicatriceala a capsulei articulare si a ligamentelor care devin inextensibile, limitand astfel miscarile mandibulei. Constrictia de cauza musculara se poate instala fie prin scleroza muschilor ridicatori ai mandibulei, fie prin hipertonia acestor muschi. Scleroza muschilor ridicatori ai mandibulei apare in urma unor traumatisme musculare, corpi straini intramusculari, fracturi de mandibula vicios consolidate, calus vicios, supuratii prelungite premandibulare, radionecroze ale ramului ascendent mandibular etc. Se produce o transformare scleroasa a fibrelor musculare care isi pierd elasticitatea, devin rigide; mai rar constrictia apare in urma unei miozite cronice care are drept urmare o degenerescenta fibroasa sau calcara a fibrelor musculare. Hipertonia musculara prelungita poate avea ca rezultat pierderea elasticitatii si a contractilitatii acestora urmata de retractilitatea si chiar transformarea scleroasa a fibrelor muschilor ridicatori ai mandibulei.
Hipertonia se poate datora fie unei leziuni iritative pe nervii motori, fie unei excitatii permanente a neuronilor motori, fie inhibitiei neuronului motor cortical (contractura psihicA) situatie intalnita in cazul marilor catastrofe sau a plagilor de razboi.
Constrictia de cauza cutaneomucoasa se datoreste cicatricelor retractile, scleroase ale tegumentelor obrajilor si regiunii maseterine ale tesutului subcutanat ale mucoasei jugale. In urma unor traumatisme cu pierdere de substanta, a unor
arsuri ale fetei a unor supuratii prelungite, fistulizate, a unor
tumori extirpate sau iradiate etc, raman cicatrice sau bride scleroase retractile, care impiedica miscarile mandibulei. Cele mai frecvente sunt constrictiile de origine musculara cicatriceala urmate in ordine de cele de origine cutaneomucoasa si periarticulara.
Simptome. Afectiunea se instaleaza de obicei insidios cu limitarea miscarilor mandibulei. Cu timpul se accentueaza limitarea miscarilor, in special a celor de coborare si mai putin a miscarilor de lateralitate si propulsie. Bolnavul nu poate deschide gura datorita unei piedici pe care o percepe periarticular in grosimea muschilor sau obrazului. Prin aplicarea unui departator de arcade se poate mari, mai mult sau mai putin, aplitudinea deschiderii gurii. Deschiderea fortata a gurii provoaca dureri. Mandibula are tendinta de a devia lateral, de partea leziunii. La inspectie se pot observa cicatricele ingrosate, retractile, aderente de planurile profunde; endobucal se pot pune de asemenea in evidenta cicatricele sau bridele mucoasei bucale. La miscarea de inchidere si deschidere a gurii, prin palparea obrazului sau a muschilor ridicatori bridele si cicatricele se evidentiaza, ele intrand in
tensiune sau relaxandu-se. Miscarile condilului mandibular au o amplitudine redusa, in functie de gradul de constrictie. Daca afectiunea s-a instalat de multa vreme, apare si o stergere a reliefurilor muschilor temporali si maseteri (hipotrofie muscularA).
Din cauza imposibilitatii deschiderii gurii apar:
tulburari in masticatie si fonatie; lipsa de autocuratire cu aparitia de tartru abundent, carii, halena fetida. De regula, starea generala nu este afectata. Majoritatea bolnavilor reusesc sa se alimenteze consumand alimente moi, pastoase, ce nu solicita masticatia. Radiografic nu se observa leziuni in articulatia temporo-mandibulara; pot fi observate in schimb eventualele cauze care au dus la instalarea constrictiei (fracturi vicios consolidate, corpi straini in partile moi etC).
Diagnostic. Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza semnelor clinice si radiografice. Diagnosticul diferential va fi facut cu trismusul si anchiloza temporomandibulara. Trismusul este limitarea temporara a deschiderii gurii; se datoreste contracturii reflexe a muschilor inchizatori ai mandibulei, fiind de obicei un simptom al unor afectiuni generale sau loco-regionale (tetanos, intoxicatiile cu stricnina, meningite acute, encefalite, boala Parkinson, eclampsie, cand este insotita de simptomele afectiunilor respective, traumatisme articulare si periarticulare, fracturi ale ramului vertical al mandibulei , contuzii ale muschilor ridicatori ai mandibulei, procese infectioase acute, subacute sau cronice mandibulare, perimandibulare sau amigdaliene; unele tumori maligne bucale si peribucale etC). In anchiloza temporomandibulara orice miscare a mandibulei este imposibila.
Tratament. Este cel mai adesea anevoios, indelungat, cerand multa rabdare din partea medicului si a bolnavului. Din aceste motive, se impune in primul rand, profilaxia afectiunii respective prin tratamentul corect al leziunilor periarticulare, musculare si cutaneomucoase.
In constrictiile deja instalate, eliberarea mandibulei se poate obtine prin metode nesangerande, conservatoare sau metode chirurgicale. Metodele nesangerande, conservatoare, urmaresc asuplizarea tesuturilor cicatriceale si mobilizarea mandibulei. Se folosesc mecanoterapia, asociata cu agentii fizici si enzime. Mecanoterapia se face cu ajutorul unor dispozitive care deschid pasiv gura. Aceste dispozitive sunt introduse intre arcadele dentare si activate pentru a mobiliza mandibula. Se pot folosi pene de lemn, departatoare de arcade tip Heister sau dispozitive speciale (aparatul Darcisac, Lebedinsky etC). Dilatarea se face lent, progresiv si bland, dozand foatre bine forta si evitand manevrele brutale care ar putea provoca dureri. Se creste amplitudinea dilatarii cu 1-2 mm pe zi, iar exercitiile se continua 30-40 zile. Pentru a invinge mai usor rezistenta opusa de cicatrice, se recomanda injectarea de hialuronidaza in plina masa cicatriceala. De asemenea, se pot asocia masaje pe zona cicatriceala si agentii fizici (ultrascurte, roentgen in doze antiinflamatoriI). Chiar dupa ce se obtine o departarea satisfacatoare a arcadelor, mecanoterapia trebuie continuata pentru a preveni recidivele.
Metodele chirurgicale se folosesc numai dupa ce mecanoterapia si enzimoterapia, aplicate in mod judicios, nu au dat rezultate, urmarindu-se sa se inlature obstacolul care impiedica miscarile mandibulei. S-au preconizat: sectiunea simpla a bridelor cutanate sau mucoase (prezinta dezavantajul ca bridele se refac prin acelasi tesut cicatriceaL) sectiunea transversala a bridelor si sutura longitudinala; sectiunea bridelor si acoperirea suprafetelor sangerande cu grefe libere Oliier-Tiersch, lambouri tubulare cutanate sau alunecare de lambouri din vecinatate; dezinsertia muschilor maseter si pterigoidian intern in cazurile de scleroza cicatriceala a acestora; sectiunea insertiei muschilor temporali de pe apofiza coronoida sau chiar sectiunea apofizei coronoide in cazurile in care constrictia este data de transformarea sclerocicatriceala a fibrelor muschiului temporal. Indiferent de metoda chirurgicala folosita, mecanoterapia postoperatorie este obligatorie.
Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor
