in fata agresiunii parazitare organismul uman raspunde prin diverse reactii celulare, tisulare, imune. Unele dintre ele sunt doar consecinta sau doda parazitismului, in timp ce altele constituie aderate mijloace de aparare ale organismului.
Cuprins:
Reacţii celulare |
sus  |
īn diverse protozooze şi unele micoze, macrofagele fagocitează paraziţii şi constituie primul sistem de apărare al organismului.
Eozinofilele şi mastocitele joacă un rol probabil considerabil īn imunitatea faţă de diverse helmintioze.
1. Anemia parazitară se observă īntr-un număr restrāns de parazitoze:
-paludism (malarie): anemie normocromă cu anizocitoză, poikilocitoză, policromatofilie;
-leishmanioză viscerală: anemie normocromă, normocitară;
-ancylostomiază: anemie hipocromă, microcitară, sideropenică;
-botriocefaloză: anemie macrocitară cu megaloblastoză medulară;
Anemia apare īn perioada de stare a parazitozei sau īn faza sa cronică, distingāndu-se:
-anemii hemolitice prin liza hematiilor de către paraziţi sau liza hematiilor prin autoanticorpi (ex. malarie);
-anemii prin sechestrare splenică (īn malaria viscerală);
-anemii post hemoragice (īn ancylostomiază, tricocefaloză);
-anemii de tip megaloblastic (īn botriocefaloză).
2. Hipereozinofilia parazitară
Hipereozinofilia poate fi locală (granuloamele inflamatorii se infiltrează cu eozinofile) sau generală.
Hipereozinofilia are cauze diverse. Originea parazitară a unei hipereozinofllii se poate preciza ţināndu-se cont de următoarele particularităţi:
-Protozoarele şi fungii nu produc eozinofilie circulantă semnificativă;
-Hipereozinofilia este prezentă īn helmintioze:
. īn faza de maturare a helminţilor intestinali (Tenia, Hymenotepis, Tricocefal);
. īn faza obligatorie tisulară la om, a formelor larvare (chist hidatic, echinococoza alveolară);
. īn faza tisulară de evoluţie a unor helminţi intestinali (Ascaris, Ancylostoma, Strongyloides), biliari (Fasciola hepatica).
musculari (Trichinelld). In aceste cazuri hipereozinofilia
sangvină existentă īn faza de parazitism tisular dispare, prin
dezvoltarea parazitului intraluminal sau intramuscular.
Hipereozinofilia verminoasă evoluează stadial īn timp, urmānd
curba Lavier cu 4 etape succesive: latenţă, elevaţie rapidă, platou, diminuare
progresivă sau revenire la normal pentru paraziţii cu fază primară tisulară [2].
După tratamentul antihelmintic se observă o creştere tranzitorie a
eozinofilelor, ca urmare a lizei paraziţilor;
Hipereozinofilia verminoasă prezintă o deosebită importanţă practică, reprezentānd un element de orientare diagnostică, īn special pentru parazitozele īn care atinge valori semnificativ crescute (ex. fascioloză hepatică). Hipereozinofilia verminoasă apare precoce, atinge valori maxime īnainte ca verminoza să poată fi detectată prin alte mijloace [2].
Reacţii tisulare |
sus |
1. Splenomegalia parazitară
Splenomegalia parazitară constituie principala cauză de splenomegalie īn ţările tropicale. Ea apare īn: malarie, leishmanioză viscerală, schistosomoză, amibiază (rar), hidatidoză (rar).
2. Formaţiuni iritativ tisulare
Esenţială īn cadrul reacţiilor tisulare este constituirea de formaţiuni iritative tisulare - perichiste, care evoluează progresiv spre scleroză şi/sau calcifiere cu tendinţa de izolare progresivă a parazitului (chist hidatic, cisticercoză, trichineloză).
REACŢII IMUNE
Paraziţii şi produsele lor metabolice sunt antigenici şi induc apariţia de anticorpi antiparazitari la persoanele parazitate. Anticorpii pot fi specifici faţă de o specie şi chiar faţă de un anumit stadiu evolutiv al parazitului, dar unele nematode prezintă antigene comune de grup care induc anticorpi heterologi care interacţionează cu paraziţii īnrudiţi.
Evidenţierea anticorpilor este posibilă īn parazitozele profunde intratisulare care asigură un contact strāns īntre gazdă şi parazit, detectarea anticorpilor constituind una dintre principalele metode de diagnostic ale acestor parazitoze.
Semnificaţia anticorpilor este discutabilă. Mult timp s-a negat rolul protector al anticorpilor, aceştia fiind consideraţi de unii autori doar martori ai infecţiei.
In realitate, imunitatea dobāndită este importantă īn parazitoze. īn unele infecţii parazitare o primă contaminare poate antrena o imunitate definitivă, protectoare (toxoplasmoză, leishmanioză cutanată). īn alte parazitoze profunde, imunitatea joacă un rol de atenuare. Astfel, īn malaria produsă de Plasmodium falciparum se īntālnesc forme grave, letale, doar la persoane neimune.
Importanţa imunităţii este relevată şi de gravitatea unor parazitoze "oportuniste" la imunodeprimaţi (toxoplasmoză cerebrală, pneumocistoză, criptococoză, aspergiloză). Anquilluloza (strongiloidoza) intestinală, afecţiune relativ benignă la persoanele normale, poate determina forme severe la imunodeprimaţi [2].
Anticorpii antiparazitari pot exercita şi efecte imunopatologice, determinānd hemoliza autoimună īn malarie, formarea de complexe imune circulante, care declanşează glomerulonefrite īn anumite forme de malarie.
īn prezent, descoperirea antigenelor circulante constituie o modalitate diagnostică, īn special īn parazitozele instalate la persoanele imunodeprimate [2].
Epidemiologie - ciclul biologic |
sus |
Pentru perpetuarea propriei specii, parazitul este supus unor transformări pentru adaptarea la căi evolutive, uneori complexe. Este ciclul parazitar. Ciclul parazitar (biologic) poate fi:
- simplu: trecerea directă a parazitului de la omul parazitat la omul sănătos;
- complex: parazitul necesită intervenţia gazdelor intermediare sau a vectorilor, pentru a deveni contagios.
ELEMENTELE CICLULUI PARAZITAR
īn cursul ciclului evolutiv al paraziţilor intervin: parazitul, gazda definitivă, gazda intermediară şi vectori.
Gazda definitivă: este organismul viu care poartă forma adultă a parazitului capabilă de reproducere sexuată. īn cazul helminţilor, gazda definitivă găzduieşte viermii adulţi, care produc, īn urma fecundării, ouă. Ouăle pot fi: embrionate, infestante (contagioase) pentru alte persoane, sau neembrionate, neinfestante pentru alte persoane.
Gazda definitivă este omul şi mai rar unele animale (pisica pentru Toxoplasma gondii, cāinele pentru Echinococcus granulosus, Diphylidium caninum, Toxocara caniş, Ancylostoma caninum, vulpea pentru Echinococcus multilocularis.
Gazda intermediară este organismul viu, care găzduieşte formele asexuate ale paraziţilor. Gazda intermediară este necesară īn unele cazuri pentru a-i asigura parazitului maturarea, multiplicarea sau ambele.
Gazdele intermediare pot fi animalele (bovine, porcine pentru Tenii), poate fi ţānţarul pentru Plasmodium sau omul pentru Toxoplasma gondii, Echinococcus granulosus, Echinococcus multilocularis, Toxocara caniş, etc.
In cazul helminţilor, īn special al plathelminţilor, la gazdele intermediare rezultă forme larvare, care suferă un proces de poliembrionie şi adaptare, astfel īncāt să devină infestante pentru gazda definitivă.
Gazdele intermediare se īmpart īn:
a) Gazde intermediare pasive: acestea găzduiesc forma infestantă sau stadiile anterioare formei adulte, fără a se deplasa la rezervorul de paraziţi pentru preluarea lor, nici spre gazda receptivă pentru a transmite formele infestante (ex. vită sau porc pentru Tenii).
b) Gazde intermediare active: găzduiesc parazitul īn dezvoltare şi se deplasează pentru preluarea parazitului de la gazda rezervor şi transmiterea sau inocularea la gazda receptivă. Gazdele active sunt, īn general, vectorii biologici.
Vectorii sunt agenţi transmisibili ai parazitului. Se disting:
a) vectori biologici, indispensabili ciclului vital al parazitului, asigurāndu-i maturarea şi multiplicarea. Sunt gazdele intermediare active (artropode hemtofage).
b) vectori mecanici care au un rol de transport, nefiind esenţiali īn ciclul biologic ai parazitului (muşte care transportă chisturi de Giardia, chisturi de amibe).
Rezervorul de paraziţi este habitatul īn care se menţine şi supravieţuieşte parazitul. Rezervorul de paraziţi poate fi mediul extern (solul) şi gazdele definitive.
După natura lor se pot diferenţia 3 tipuri de rezervoare de paraziţi:
a) Omul este un rezervor de paraziţi īn parazitozele strict umane. īn parazitozele comune omului şi animalului, omul poate fi un accident īn ciclu, fără rol epidemiologie (chist hidatic, echinococoza alveolară, toxoplasmoză, trichineloză).
b) Animalele constituie un rezervor esenţial pe plan epidemiologie pentru majoritatea antropozoonozelor. Există rezervoare de paraziţi, care funcţionează īn diferite condiţii ecologice: animale domestice sau animale sălbatice. Rezervorul de paraziţi constituit de animalele sălbatice, tolerānd bine parazitismul, sub forma unei afecţiuni inaparente, reprezintă un rezervor de bază pentru paraziţi (exemplu: rozătoarele sălbatice pentru leishmanioza cutanată).
c) Solul reprezintă rezervorul de paraziţi pentru unii helminţi (geohelminţi) cum ar fi Āscaris lumbricoides, Tricocefal;
d) Apa poate fi un rezervor de paraziţi pentru forma de rezistenţă a protozoarelor (chist) declanşānd epidemii hidrice (ex. amibiază, giardioză).
CĂI DE TRANSMITERE A PARAZIŢILOR
Se disting:
Căi de pătrundere a paraziţilor īn organismul uman. Cunoaşterea acestor căi este importantă pentru profilaxia individuală īn parazitoze. Principalele căi de pătrundere sunt:
. digestive (helmintioze, giardioză, amibiază)
. cutanate, mucoase pasive (trichomoniază, micoze)
. transcutanate active (strongiloidoză, aneylostomiază, malarie -transmitere prin vector hematofag).
. pulmonare (pneumocistoză, aspergiloză, criptococoză).
Căi de eliminare. Cunoaşterea lor prezintă un dublu interes, permiţānd alegerea modalităţilor optime de diagnostic parazitologic şi a măsurilor de profilaxie colectivă. Există căi de eliminare digestive prin materiile fecale, urinare, pulmonare, cutanate.
De asemenea, există paraziţi fără posibilităţi normale de ieşire; sunt paraziţi īn impas parazitar: larva migrans, chist hidatic, Trichinella spiralizată īn muşchi [2].
Profilaxia parazitozelor |
sus |
Cunoaşterea de ansamblu a elementelor ciclului biologic parazitar este indispensabilă pentru cunoaşterea şi īnţelegerea modului de producere a unei boli parazitare, a modalităţilor prin care omul se inserează īn ciclul parazitului, a modalităţilor de īntrerupere a ciclului şi de evitare a contaminării umane. Profilaxia cuprinde:
Profilaxia individuală: īncearcă să evite contaminarea persoanelor sănătoase, acţionānd la un singur nivel al ciclului biologic: īmpiedicarea pătrunderii parazitului, distrugerea parazitului după pătrundere sau īmpiedicarea dezvoltării acestuia.
Este scopul igienei alimentare, al chimioprofilaxiei şi al vaccinării[2].
Profilaxia colectivă: se realizează prin intervenţia la toate nivelele vulnerabile ale ciclului biologic. Urmăreşte:
- izolarea rezervorului de paraziţi şi sterilizarea lui prin igienă colectivă
- lupta īmpotriva gazdelor intermediare şi antivectorială
- vaccinarea şi tratamentul populaţiei receptive.
In producerea bolilor parazitare intervin şi alţi factori care influenţează difuzarea parazitozelor [2].
- factori umani (obiceiuri alimentare, mod de viaţă, nivel de cultură, nivel terapeutic).
- factori economici (standard de viaţă).
- factori climatici (temperatură, umiditate).
Reacţii celulare
