Cancerul de ca urinara este al saselea tip de cancer ca frecventa din SUA. Aproximativ 54.300 de noi cazuri au fost diagnosticate in anul 2001. Sansa de diagnostic mai precoce este de 2,5 ori mai mare la barbati decat la femei. Incidenta cancerului de ca urinara creste odata cu rsta. Aproximativ 80% din cazurile nou-diagnosticate, atat in cazul barbatilor, cat si al femeilor, apar la persoane cu rsta de peste 60 de ani.
Anual, in SUA, 12.000 de persoane mor din cauza cancerului de ca urinara. Mortalitatea determinata de rsta a scazut in cazul ambelor sexe, in ultimii 30 de ani. Aceste schimbari reflecta o diagnosticare timpurie a bolii si un tratament mai eficient.
Cuprins:
Factorii de risc |
sus  |
Fumatul. De departe, cel mai cunoscut factor de risc din mediul înconjurător, în rândul întregii populaţii, este fumatul. Indivizii care fumează sunt expuşi unui risc de a avea cancer de vezică urinară de 4 până la 7 ori mai mare decât cei care nu au fumat niciodată. Riscul se reduce odată cu întreruperea fumatului, dar o scădere semnificativă a incidenţei se observă doar după 5-7 ani de la renunţarea la fumat. Chiar şi după 10 ani riscul ca un individ să dezvolte cancer de vezică urinară este totuşi aproape dublu faţă de cel la care este expus un individ care nu a fumat niciodată.
Printre substanţele chimice implicate în cancerul de vezică urinară indus de fumat se numără aminodifenilul şi metaboliţii săi. Este posibil ca enzime moştenite şi inductibile să fie importante în activarea şi detoxificarea aminodifenilului şi a altor cauzatori ai carcinoamelor de vezică urinară.
O varietate de factori de expunere industrială au fost implicaţi ca factori de risc în dezvoltarea cancerului de vezică urinară, în primul rând aminele aromatice, prezente în fabricarea vopselelor, a benzidinei şi a derivaţilor ei. Ocupaţiile care s-au raportat a fi asociate cu un risc crescut de dezvoltare a unui cancer de vezică urinară le includ pe acelea care implică chimicale organice, cum ar fi curăţătoria uscată de hârtie, muncitorii din industria încălţămintei.
Primitorii unui transplant renal par să prezinte o incidenţă crescută a cancerului de vezică urinară.
Ereditatea. Cu toate că au fost raportate ocazional tumori existente la membrii familiei, nu există dovezi conform cărora dezvoltarea cancerului de vezică urinară ar fi moştenită.
Diagnosticul cancerului de vezică urinară |
sus |
Aproximativ 85% dintre cancerele de vezică urinară sunt diagnosticate, deoarece cauzează o hematurie (prezenţa sângelui în urină) microscopică sau vizibilă. Foarte puţine cancere de vezică urinară sunt detectate datorită unei descoperiri accidentale, în timpul unei cistoscopii efectuate pentru detectarea altei boli. Cel mai adesea, aceasta se întâmplă în timpul evaluării unei tumori prostatice suspecte, benigne sau maligne. Diagnosticul final, de certitudine, este pus de biopsia din tumoră.
Prognosticul cancerului de vezică urinară |
sus |
Aproximativ 70-80% dintre pacienţii cu cancer de vezică urinară recent diagnosticaţi prezintă tumori superficiale la nivelul vezicii urinare. Cei care prezintă un cancer de vezică urinară superficial, neinvaziv, se pot vindeca adesea, iar cei cu o tumoră deja invazivă pot fi vindecaţi uneori prin intervenţie chirurgicală, iradiere sau o combinaţie de modalităţi care includ şi chimioterapia. Studiile au demonstrat că unii pacienţi cu metastaze la distanţă au dobândit o remisie completă pe termen lung, urmând tratamentul care combină diferite tipuri de chimioterapie.
Factorii majori de prognostic în carcinomul vezicii urinare sunt profunzimea invaziei în peretele vezicii urinare şi gradul de diferenţiere celulară a tumorii. Majoritatea tumorilor superficiale sunt bine diferenţiate. Pacienţii ale căror tumori sunt mai puţin diferenţiate, mai extinse, multiple şi asociate cu carcinomul în situ (TIS), în alte regiuni ale mucoasei vezicii urinare, sunt expuşi unui risc mai mare de reapariţie a bolii şi de dezvoltare a cancerului invaziv. TIS poate exista pentru perioade variate de timp.
Pacienţii cu stadiul TIS prezintă un risc de aproximativ 20% de recidivă a bolii în următorii cinci ani.
Câteva metode de tratament (de exemplu, intervenţia chirurgicală transuretrală, medicaţia administrată direct în vezică şi îndepărtarea parţială a vezicii urinare - cistectomia) au fost utilizate în tratamentul pacienţilor cu tumori superficiale şi fiecare metodă poate fi asociată cu o rată a supravieţuirii de cinci ani de 55-80% dintre pacienţii trataţi.
Tumorile invazive, care se limitează la muşchiul vezicii urinare aflat în stare patologică după cistectomia radicală, sunt asociate, în aproximativ 75% din cazuri, cu o rată de cinci ani de supravieţuire.
Pacienţii cu mai multe tumori invazive adânci supravieţuiesc până la cinci ani, în 20% până la 40% din cazuri, după o cistectomie radicală. Când pacientul prezintă o tumoră extinsă, care invadează organele pelvine sau metastazează la nivelul nodulilor limfatici sau în poziţii mai îndepărtate, supravieţuirea la cinci ani este puţin probabilă, dar o ameliorare considerabilă a simptomelor poate fi obţinută.
Posibilităţi de tratament |
sus |
Prelungirea ratei supravieţuirii la majoritatea pacienţilor cu cancer superficial s-a obţinut cu ajutorul rezecţiei transuretrale (TUR), la care s-a adăugat sau nu chimioterapia intravezicală. Totuşi tratamentul nu este posibil pentru majoritatea pacienţilor care suferă de tumori invazive adânci şi pentru majoritatea pacienţilor care prezintă metastaze regionale sau la distanţă.
în America de Nord, tratamentul standard al pacienţilor cu cancer invaziv de vezică urinară este cistectomia radicală (extirparea completă a vezicii urinare) şi deviaţia urinară. O altă posibilitate de tratament include TUR şi rezecţia parţială, la care se adaugă sau nu radioterapia, combinarea chimioterapiei cu radioterapia sau una dintre ele, urmată de cistectomia recuperatoare atunci când aceasta este necesară în cazul unui eşec local.
Tehnicile reconstructive, care utilizează rezervoare de depozitare a urinei, de presiune scăzută de la nivelul intestinului subţire şi gros, elimină nevoia de dispozitive de scurgere şi, în cazul unor pacienţi de sex bărbătesc, permit golirea vezicii urinare prin intermediul uretrei. Acestea au fost realizate pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor care necesită o cistectomie.
Factorii de risc
