Laringele este portiunea cailor respiratorii situata intre faringe si trahee. La nivelul laringelui se gasesc corzile cale. Vocea este sunetul obtinut prin vibratia corzilor cale la trecerea aerului prin laringe.
Cuprins:
O fetiţă de unsprezece ani îşi pierduse de mai multe luni vocea în aşa fel încât nu putea să se facă înţeleasă decât cu trudă extremă şi atunci avea un glas strident. Tenul îi era palid, ochii albăstrii şi, o dată cu acestea, se remarcă la ea o slăbiciune fizică şi o scădere accentuată a forţelor. Căldura naturală era ca şi dispărută, apetitul lipsea şi el; copilul nu mai avea poftă decât de puţină bere sau vin.
în interval de două luni, fetiţa a fost total vindecată cu ajutorul următoarelor aplicaţii: 1. zilnic, mers de 2-4 ori cu picioarele goale prin iarbă udă; 2. aplicarea şalului de 3-4 ori pe săptămână; 3. zilnic patru băi de şezut; 4. în ultimele trei săptămâni, dacă temperatura internă este ridicată, să se îmbăieze de trei ori pe săptămână în apă ţinută la soare. Regimul alimentar a fost foarte simplu, constând în hrană obişnuită; laptele mai ales, luat în doză de o lingură pe oră, în timpul primei sau celei de-a două jumătăţi a zilei, i-a făcut bine.
Un ecleziast era victimă a inflamaţiei laringelui şi suferea de această afecţiune în mod regulat, începând din luna octombrie şi până în mai. A consultat mai mulţi medici, a încercat de toate, dar în zadar. Infirmitatea sa dura de paisprezece ani. In cele din urmă a apelat la mine şi şi-a regăsit degrabă sănătatea.
El a trebuit să stea în fiecare zi în apă până la genunchi şi, în acelaşi timp, să-şi cufunde amândouă mâinile în apă. în plus, a practicat spălări totale, mai ales dimineaţa, la ieşirea din pat, sau în timpul nopţii, când se trezea. în douăsprezece zile, boala atât de înrădăcinată s-a risipit complet, şi iată, sunt şaisprezece ani de când n-a mai reapărut, probă clară că apa vindecă în mod radical.
Vocea este destul de importantă pentru om, deoarece vorbirea face posibil procesul comunicării.
Se întâmplă adesea ca vocea să se piardă total sau parţial, fără să ştim întotdeauna de ce. Unii încă se mai pot face înţeleşi, ceilalţi sunt obligaţi să recurgă la condei.
Mi s-a înfăţişat într-o zi - sunt optsprezece ani de atunci - un preot, obligat de multă vreme să noteze în scris ceea ce voia să comunice altora. El era absolut incapabil să îndeplinească funcţiile ecleziatice. Mersese să caute ajutor, peste tot unde fusese sfătuit. Făcuse gargară, se supusese magnetizării, electricităţii, ventuzelor, şi îşi arsese gâtlejul cu piatra-iadului de paisprezece ori. în cele din urmă, medicul declarase că vocea nu-i va mai reveni, deoarece organul fonator era deteriorat de numeroasele cicatrice provenite de la cauterizări.
Atunci când ştiinţa şi-a atins limitele, acest preot a făcut apel la terapia cu apă, şi, după marele şi bunul Dumnezeu, apa a fost cea căreia i-a datorat însănătoşirea. Când a venit la mine, avea înfăţişarea unui om sănătos; doar chipul său era tern şi bolnăvicios. El nu simţea nicăieri nici o durere; îşi închipuia că, în afara vocii, nu-i lipseşte nimic. Dar cum se poate ca organul fonator să rămână mut, când nu este nici rănit, nici suferind? Dacă pun cuiva un bandaj pe gură, organul său fonator nu va fi lezat, şi totuşi el nu va vorbi. Ar fi fost curată nebunie să cauţi în gât cauza infirmităţii.
Trebuia îndepărtat bandajul, şi vorbirea avea să revină de la sine. Organul fonator poate fi în foarte bună stare, dar diverse influenţe, asemeni legăturilor bandajului, îl împiedică să funcţioneze. Care sunt aceste influenţe?
Când, în pârâiaşul din vâlcea, copiii aruncă pietre, lut sau pământ ca să-i gâtuiască cursul, apa va fi stăvilită; ea va fi obligată să caute o ieşire, sau să se acumuleze în adâncime. Adesea se întâmplă la fel şi în organismul uman: dacă am putea arunca o privire în acest bazin hidrografic cu mii de afluenţi, am vedea că sunt astfel de obstacole care se opun curgerii sângelui. Rezultatul lor este o inflamare a mucoaselor, obstruări ale vaselor de sânge. Cine n-a văzut o exostoză la mână, sau la picior? închipuţi-vă o asemenea tumoră care exercită o presiune în interior. Organul presat nu va fi tulburat în acţiunea sa? Atârnaţi o desagă unui clopot şi să vedeţi ce se întâmplă cu sunetul acestuia.
Să revenim acum la pacientul nostru mut. Prima afuziune superioară m-a ajutat să recunosc înfundări (obstruări) enorme ale vaselor. Acolo erau aşadar răufăcătorii care împiedicau corzile vocale. Dacă ajungeam să îndepărtez aceste oBstruări; ele s-ar fi eliberat de la sine. Suprimarea lor s-a realizat prin aplicaţii cu apă care au avut efect resorbant şi eliminator, în primul rând prin baia de abur la cap. Ea a provocat transpiraţia întregii părţi superioare a corpului.
O afuziune rece, urmând imediat, va îndepărta ceea ce a fost descompus şi va întări organismul. Cum bolnavul este destul de corpolent, iar la asemenea persoane sângele se îndreaptă de obicei spre extremităţile superioare, el va trebui deturnat spre partea de jos a corpului cu ajutorul unei băi de aburi la picioare, urmată de ! o stropire cu apă rece. Aceste două operaţii, care în cazul nostru sunt conexe, pot fi întreprinse o dată sau, dacă greutatea pacientului este considerabilă, chiar de două ori pe săptămână.
Halatul spaniol este un alt resorbant ce acţionează asupra întregului organism. Adăugaţi săptămânal una sau două băi de jumătate a corpului, reci (urcând până la mijloc şi durând până într-un minut) cu spălări energice ale părţii superioare a corpului, sau chiar afuziunea superioară şi cea inferioară în locul băilor. Aceste aplicaţii, practicate cu exactitate şi asociate unui regim sănătos de viaţă (să nu stăm prea mult timp aşezaţi, să ne plimbăm în aer liber şi să avem activitate fizică), pun totul din nou în ordine. La bolnavul nostru, maşinăria şi-a reluat mersul normal, iar organul fonaţiei, fără ajutorul tincturilor, al pietrei-iadului şi al electricităţii, a început să funcţioneze din nou ca în zilele cele bune.
Nimeni n-ar fi crezut că acest preot va putea să-si recapete vreodată vocea; şi, cu toate acestea, după şase săptămâni, el era perfect restabilit şi astăzi, cu optsprezece ani mai târziu, glasul său mai are încă o sonoritate atât de agreabilă, încât toată lumea se bucură când îl asculta.
Un alt preot îşi deteriorase vocea în aşa măsură, încât a trebuit să angajeze, timp de cinci ani, un alt preot drept ajutor pentru administrarea parohiei, timp în care el i-a vizitat pe medicii cei mai celebri. A făcut multe inhalaţii, i-au fost scoase amigdalele, totul în zadar. Mereu era căutată o afecţiune a laringelui, până când ultimul medic care 1-a examinat a declarat că el nu găseşte nimic anormal în gât, dar că nu ştie de ce nu funcţionează organul. Abia în urma acestei declaraţii pacientul a consimţit să recurgă la tratamentul cu apă rece, care întotdeauna sperie atâta lume. în mai puţin de şase luni vocea îi era restabilită şi avea un glas în toată plenitudinea sa. El zicea că i-ar fi ajuns şi jumătate din această voce.
Şi la preotul despre care v-am povestit organul vorbirii n-ăvea nici o leziune. Am descoperit că, dimpotrivă, gâtul lui depăşea un pic dimensiunile obişnuite şi că partea superioară a corpului, în comparaţie cu mâinile şi picioarele subţiate, avea un volum exagerat.
Suferise cândva, spunea el, de colici frecvente, dar de fiecare dată doar pentru puţin timp. Organismul căutase în acest fel să se aline singur, fără să reuşească totuşi să elimine toate elementele patogene. Colicile n-au mai revenit în cele din urmă, şi bolnavul nu simţea, decât din timp în timp, apăsări în piept, care nu-1 jenau prea mult. Este povestea care se repetă în multe case. Când un locatar de la parter urcă la etajul superior, care este deja locuit de o altă familie, trebuie să se restrângă şi unii şi alţii, dar cei doi capi de familie nu reuşesc să se acomodeze unul cu altul şi deci apar neînţelegeri. Ce-i de făcut? Nu-i de ajuns să practici inhalaţii, să scoţi amigdalele, ori chiar să extirpi omuşorul, ci trebuie să se întâmple ceva ce să modifice radical datele problemei. Când va fi restabilită ordinea în organism, vocea va reveni singură.
Bolnavul a făcut băi de abur la cap şi la picioare, precum şi afuziuni ale părţii \'superioare şi inferioare a corpului. Apoi, pentru a limita zonele abundent irigate cu sânge, am recomandat bolnavului să se cufunde până la subsuori în apă rece, de patru ori pe săptămână, dar pentru numai câteva clipe, niciodată mai mult de un minut, spălând cu curaj şi porţiunile care nu sunt sub apă.
La sfârşit venea întrebuinţarea halatului spaniol. După patru săptămâni i-a fost recomandată îhjumătăţirea aplicaţiilor cu apă, adică, cu afuziunea superioară şi inferioară şi cu baia pe jumătate de corp, urmată de afuziunea părţii superioare a organismului,
0 dată pe săptămână. Mai târziu a trebuit să aibă grijă să nu întrerupă dintr-o dată toate operaţiunile: a practicat, încă destul de multă vreme, una sau alta dintre proceduri, şi aceasta în ordinea indicată pentru vindecare. Pe scurt, n-a fost necesar să-1 încurajez. Fiindcă, cu cât simţim crescându-ne forţele, cu atât mai mult tânjim după elementul apă şi încrederea în ea creşte. Nu încetăm să ne minunăm de persoanele sensibile, cărora le e frică de apă şi care fără îndoială îşi spală faţa şi mâinile, dar care fac pe dracu-n patru să scape când li se propune un tratament pe bază de apă. Habenat sibix\\ Vor avea de pătimit din cauza aceasta.
Preotul şi-a redobândit vocea, iar boala - sunt 17 ani de-atunci - n-a mai apărut.
Un profesor în floarea vârstei şi-a pierdut vocea şi n-a mai putut preda timp de nouă luni. A consultat mai întâi câţiva medici, apoi s-a adresat unor specialişti. După ce, timp de săptămâni, a făcut inhalaţii şi a fost supus unor şocuri electrice, a auzit" afirmaţia potrivit căreia corzile vocale îşi pierduseră în întregime elasticitatea; că, orice tratament rămânând fără rezultat, era forţat de împrejurări să aştepte evoluţia bolii ca să vadă urmările; că era necesar să ceară un concediu de un an, pentru a lăsa organul vorbirii în repaus complet. Totuşi, acestea fiind prea greu de suportat pentru profesor, el şi-a căutat salvarea în hidroterapie. După şase zile, vocea îi revenise, iar după alte şase săptămâni ea era la fel de sonoră ca în anii precedenţi. De atunci s-au scurs patru ani şi şase luni: nu are de ce să se teamă, infirmitatea nu va mai reveni.
Ce i-a lipsit profesorului? Vă voi spune eu în continuare: In ciuda chipului său fanat, el nu arăta a fi bolnav. Ceea ce ar fi putut surprinde era faptul că pacientul, deşi avea o înfăţişare normală, îşi ţinea capul puţin aplecat în faţă. Apetitul era foarte bun şi se simţea în putere; doar corzile vocale îşi pierduseră elasticitatea?
Aşa ceva era inacceptabil. Când am afirmat că nu-i nimic la gât, el s-a simţit ofensat. Urmând propria-mi experienţă, n-am dat nici o atenţie laringelui, aşa cum s-ar fi aşteptat el. în felul acesta, profesorul şi-a pierdut orice urmă de încredere în mine. Aşadar, unde se găsea sursa răului? în porţiunea de sus a omoplaţilor, de-a curmezişul părţii superioare a spatelui, de o parte şi de cealaltă a celei de-a şaptea vertebre cervicale, unde bolnavul avea nişte ridicaturi, ca nişte perniţe. Cine n-ar fi căutat, nu le-ar fi găsit. Ele pătrundeau în interior şi comprimau asfel organul vocii.
Bolnavul nostru, tânăr încă, a fost stropit cu nădejde cu apă rece, apoi şi-a pus şalul, a făcut băi pe jumătate a corpului şi a îmbrăcat halatul spaniol. La sfârşit, au fost suficiente băile pe jumătate a corpului cu spălarea părţii superioare. Groaza de apă i-a dispărut, şi si-a făcut din acesta o nevoie aproape cotidiană. Nu mai trecea nici o săptămână fără să nu fie practicata una sau alta dintre aplicaţii, ceea ce i-a menţinut sănătatea. De câte ori n-am auzit exclamaţia: " Acum ştiu pe propria-mi piele cât de bine îmi face apa, nu voi mai renunţa la ea niciodată în viaţă!"
Contesa N. a făcut următoarea relatare: "Acum doi ani am avut o formă foarte gravă de difterie, după cum spunea medicul. Această maladie a fost urmată de o cefalee îngrozitoare. După mai multe săptămâni, mi-am pierdut vocea în urma unei băi calde, în aşa măsură încât nu mai putem scoate un sunet şi eram obligată să scriu tot ce voiam să spun. Părinţii mei i-au consultat pe cei dintâi dintre medici. Timp de luni întregi a trebuit să fac inhalaţii şi să iau felurite medicamente; mai multe săptămâni am fost supusă zilnic la tratamente electrice; mi s-au pus lipitori pe gât, ceea ce m-a făcut să leşin de mai multe ori; mi s-au practicat tot soiul de operaţii la gât. Sunt cuprinsă de groază când îmi aduc aminte şi nu vreau să descriu tot ce-a trebuit să înghit. Aşa au trecut doi ani; în cele din urmă, medicii au căzut de acord să exprime părerea că nu-mi voi mai recăpăta glasul niciodată, iar doi dintre ei au declarat chiar că voi muri de tuberculoză. Dac-aţi şti cât de mult sufăr! Nu există moment al zilei în care picioarele sau mâinile să-mi fie calde. De luni întregi nu mai ştiu cum să mă încălzesc, nici în cameră, nici în veşmintele de lână. N-am nici poftă de mâncare şi nici nu pot mânca, iar dacă gust ceva mi se face rău imediat şi această situaţie mă aduce la disperare. N-am decât cincisprezece ani, dar nu cunosc vreo creatură mai nefericită decât mine".
Câtă frică îi era sărmanei fete de apa rece, se înţelege de la sine; părinţii n-au îndrăznit nici ei să se gândească la hidroterapie, pentru a nu-i impune friguroasei lor copile, şi această nouă tortură. Eu, însă, eram încrezător în binefacerile terapiei cu ajutorul apei. I-am făcut promisiuni, cu condiţia să vrea să se supună întrebuinţării de o manieră riguroasă dar şi moderată a hidroterapiei. In acelaşi timp i-am declarat categoric că organul vorbirii era integru, dar că, înainte de orice, trebuia să căutăm să reanimăm şi să fortificăm corpul extrem de epuizat, care semăna cu o ruină. Revenirea vocii nu se va lăsa aşteptată, îndată ce forţele naturale.ale corpului vor fi revenit.
Persoana era anemică; drept urmare avea o temperatură scăzută a organismului, pieptul fiind sigurul care mai păstra o oarecare cantitate de căldură. Bolnava a fost nevoită deci să facă împachetări, pentru a favoriza formarea sângelui, precum şi buna lui circulaţie. Ea a trebuit să se obişnuiască cu un regim simplu şi să-şi cufunde de 2-3 ori pe zi mâinile până la coate şi picioarele până deasupra gleznei în apă rece sau, şi mai bine, şi cu mai mult efect, să umble prin iarbă umedă sau pe dale ude. Acestea sunt, cum am mai spus, cele mai bune mijloace de readucere a căldurii în organismul înfrigurat, pe jumătate epuizat, mai ales la extremităţi, picioare şi mâini.
Apoi bolnava a trebuit să-şi spele de 1-3 ori pe zi, spatele, pieptul şi abdomenul cu apă rece. Primele încercări au cerut ceva trudă; dar, pe măsură ce a reapărut căldura, curajul a crescut ca o briză de primăvară; se anunţa restabilirea organismului vrednic de milă. Bolnava a făcut un pas în plus: şi-a cufundat mai mult picioarele în apă şi a prelungit timpul de imersiune a braţelor, de Ia o jumătate de minut la un minut. Aceste exerciţii au durat 8-10 zile. Apoi au urmat afuziuni uşoare ale genunchilor şi afuziuni superioare, Ia fiecare 2-4 zile: una dimineaţa, cealaltă după-amiaza. Cincisprezece zile mai târziu, a practicat zilnic o baie până la înălţimea epigastrului, adică a părţii superioare a abdomenului şi o afuziune superioară, durând şi una şi cealaltă câte un minut; puţin a contat care dintre cele aplicaţii a fost făcută dimineaţa şi care seara. Cât despre hrană, pacienta a ales alimente uşor digerabile, mâncăruri nerafinate şi gătite fără condimente, favorizând formarea sângelui şi a umorilor. Cea mai bună băutură a fost laptele; puţină bere, dar nimic care să înfierbânte.
Nenorocoasa contesa şi-a recăpătat forţele fizice şi vocea. Pentru a-şi consolida sănătatea, ea a mai continuat încă un timp sus-amintitele exerciţii. Fiindcă acestea nu pot fi abandonate dintr-o dată, nu le abandonăm decât puţin câte puţin, pe măsură ce se restabilesc forţele.
O fată de şaisprezece ani şi-a pierdut vocea fără vreo cauză aparentă, astfel încât avea mari dificultăţi în a se face înţeleasă. Consulta medici, ei îi prescriau remedii, dar toate rămâneau fără efect. Avea poftă de mâncare şi înfăţişarea înfloritoare; chipul îi era rotunjit şi plinuţ iar gâtul, cam scurt. Am remarcat că respiraţia era puţin îngreunată. Picioarele erau reci mai tot timpul. Am restabilit-o pe bolnavă în şase săptămâni şi în continuare voi descrie cum am procedat.
Tenul atât de proaspăt, chipul plinuţ şi rumen, picioarele reci, toate acestea indicau că sângele era dirijat mai mult decât trebuia în partea superioară a corpului; de aici hipertrofia părţilor superioare, poate si obstruări ale vaselor de sânge. Pentru a vindeca, trebuia deci să ţintim distribuirea egală şi uniformă a a energiei calorice în întreg corpul, în scopul de a scăpa extremitatea superioară de suplimentul de căldură iar picioarele de frig. Fata a făcut aşadar zilnic 2-3 băi reci de maximum un minut, urmate fiecare de o plimbare în aer liber.
în plus, s-a străduit să umble cu picioarele goale prin iarba umezită de ploaie sau de rouă, ori pe pietre ude. In timp ce aceste operaţiuni aduceau sângele şi căldura în extremităţile inferioare, alte mijloace îndepărtau obstruările vaselor din zona capului, şi a gâtului. în acest scop, îmbrăca halatul spaniol o dată pe zi în prima săptămână, la fiecare 2-3 zile în timpul celei de-a doua şi a treia săptămâni, ulterior o dată pe săptămână. După primele cincisprezece zile, a făcut în fiecare săptămână, ca mijloc de întărire, o baie pe jumătate a corpului de un minut cu abluţiunea părţilor aflate afară din apă. în locul băii pe jumătate de corp cu spălarea, ar fi putut să-şi administreze o afuziune superioară şi una inferioară; succesul ar fi fost acelaşi. Astfel, prima parte a procesului de vindecare a constat în a produce energie calorică, a doua în a descompune şi a elimina ceea ce era de prisos, a treia de a fortifica organismul. Pe măsură ce corpul îşi redobândea forţele, vocea a revenit şi a devenit chiar mai clară şi mai sonoră decât înainte, excelentă pentru cântat, îndeletnicire cu care fata se ocupa în mod cu totul special.
Răguşeala
