mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Prolapsul rectal
Index » Patologia chirurgicala a rectului » Prolapsul rectal
» Tratament

Tratament







Prolapsul rectai la copii raspunde de obicei la tratament conservator. Corectarea tranzitului si administrarea de mici doze de Iaxative pot reprezenta singurele masuri necesare. Ocazional poate fi necesara injectarea in submucoasa de alcool pentru a asigura fixarea acesteia. Prolapsul mucos minor la adult este tratat in acelasi fel ca hemoroizii de gradul III, fie prin mijloace conservatoare, fie prin excizie chirurgicala.
Prolapsul mucos total (complet) nu recunoaste tratament medical; injectiile sclerozante propuse de proctologi nu pot impiedica progresia prolapsului; numai tratamentul chirurgical poate fi eficace. Au fost descrise numeroase metode de reparare a unui prolaps rectai, procedeele ramase in uz putand fi sistematizate dupa calea de acces in procedee abdominale si procedee perineale. Procedeul trebuie ales tinand seama de varsta bolnavului, de tarele organice si bolile asociate, ca si de gradul prolapsului astfel incat sa nu punem in pericol viata bolnavilor.


Interventiile pe cale perineala sunt de 2 tipuri si anume: rezectiile si intarirea perineului.
Cel mai vechi procedeu de rezectie este procedeul Mickulicz, care in 1889 a propus si a realizat rezectia portiunii exteriorizate. Procedeul a fost reluat de Hartmann, Bergeret si Miles. Dupa mai multi ani, analiza rezultatelor obtinute cu acest procedeu arata multe recidive si reinterventii. Cu toate acestea, Altemeyer si Goldberg de la Universitatea din Minnesota, reiau aceasta modalitate de tratament si observa ca recidivele survin la bolnavii tineri si la mare distanta dupa operatie (. 4).
Procedeul Delorme reprezinta o tehnica mai populara decat operatia Mickulicz; in acest procedeu se practica excizia mucoasei de pe intreg intestinul prolabat incepand de la 1 cm deasupra liniei ano-dintate. Partea exteriorizata a prolapsului ramane astfel fara acoperire mucoasa, ceea ce permite ca tunica musculara subiacenta sa fie plicaturata si suturata longitudinal cu fire separate astfel incat marginile mucoasei restante sa vina in contact. Procedeul este folosit mai ales la varstnici si cand exista si o insuficienta sfincteriana anala este completat prin reparatia postanala Parks.
Lombard-Platet prefera insa si este fidel operatiei Gant Miwa, care consista in restrangerea suprafetei mucoase a rectului exteriorizat prin multiple ligaturi superficiale.
Procedeele de intarire a perineului incep in anul 1891, cand Thiersch lanseaza cerclajul anusului cu fir de argint (. 5). Procedeul nu trateaza prolapsul ci numai mentinerea redusa a acestuia, cu rezultate functionale grevate de formarea unor fecaloame deasupra stenozei organizate operator si aparitia unor supuratii care au condus la eliminarea firului plasat perianal. Mai tarziu, Duval si Proust (1904) propun intarirea perineului printr-o dubla plastie sfincteriana: plastie posterioara a sfincterului intern si plastie anterioara a sfincterului extern si a ridicatorilor anali. in 1910 Lockhart-Mummery propune fixarea rectului redus prin decolare retrorectala si mesaj presacrat cu scopul de a crea o fibroza. Desi foarte raspandit dupa aparitie, procentajul important de recidive ale acestui procedeu l-a determinat pe Wiatt sa propuna inlocuirea fixatiei prin fibroza prin fixarea solida retrorectala dupa sectiunea rafeului ano-coccigian.

Interventiile pe cale abdominala sunt operatii cu viza etiologica, fiind rectopexii. Rectopexiile sunt directe sau indirecte si sunt practicate astazi atat prin celiotomie cat si pe cale laparoscopica.

Laparoscopia ofera o lumina excelenta in disectia spatiului recto-rectal. Calea de acces laparoscopica a fost pusa in practica de Cuschieri, Ratelle si Dulusque, cu rezultate imediate foarte bune si cu un numar redus de conversii. Numarul recidivelor este greu de apreciat pentru aceasta metoda pusa relativ recent in practica.
Rectopexiile au ca prim timp eliberarea rectului subperitoneal si a fasciei presacrate; in urma disectiei mezorectului, rectul se "abdominalizeaza\" pe circa 10-l5 cm. Scopul interventiei este fixarea rectului la fascia presacrata. Rectosacropexiile sunt directe, cand rectul este suturat la fascia presacrata si indirecte, cand fixarea rectului se face prin interpozitie de material strain. Cele mai folosite recto-sacropexii indirecte sunt procedeul Orr-Loygue, in care rectul este fixat la promontoriu printr-o dubla bandeleta de material plastic, procedeul Wells, in care rectul este fixat la un sacru printr-un burete de Ivalon si in fine procedeul Ribstein, in care recto-sacropexia se realizeaza prin bandeleta circulara de mersilene, teflon sau marlex (. 6). Ultimul procedeu este foarte raspandit in Statele Unite si Europa Occidentala.


Un alt procedeu foarte raspandit in Statele Unite, si anume procedeul Roscoe-Graham, isi propune sa perfectioneze liberarea rectului si fixarea solida a acestuia cu inchiderea fundului de sac Douglas; procedeul implica dupa eliberarea rectului plicatu-rarea seului pelvin fie inaintea fie in spatele rectului. Procedand astfel, rectul ramane intr-o pozitie ridicata si continenta post-operatorie este mult imbunatatita.
Lahaut imagineaza si practica extraperitonizarea in teaca dreptului a recto-colonului; operatia este complicata si antreneaza modificari functionale uneori importante, din care cauza procedeul nu s-a raspandit. Procedeul Frykman-Goldberg prevede mobilizarea completa a rectului cu pastrarea ligamentelor laterale care sunt impinse in sus si suturate la fascia presacrata pentru a mentine rectul ridicat afara din pelvis. Dupa mobilizarea colonului descendent ansa sigmoidiana este rezecata. Procedeul recunoaste o rata mica de numai 1,9% de recidive.
Rezectiile recto-sigmoidiene pe cale abdominala pentru cura unui prolaps rectal implica un risc septic si sunt in prezent evitate. Recto-sigmoidectomia se impune ca necesitate in prolapsul strangulat si sfacelat si se executa mai ales pe cale perineala.
Cele mai raspandite procedee pentru cura prolapsului rectal total sunt la ora actuala rectosacro-
pexiile, mai ales cele indirecte. Se reproseaza recto-pexiilor ca permit in 10% din cazuri persistenta incontinentei anale. Nu exista factori predictivi ai incontinentei dupa rectopexie, aparitia ei fiind aleatorie. Incontinenta sechelara se trateaza obisnuit prin postanal repair Parks; operatia permite rezultate excelente mai ales in ceea ce priveste continenta pentru materii solide si mai putin pentru scaunele lichide. Dupa rectopexie se manifesta in proportii foarte variabile in diferite serii constipatie. S-a constatat ca rectopexia poate vindeca sau ameliora continenta dar poate uneori agrava alte simptome digestive, in special constipatia.In conluzie, experienta ne indeamna sa consideram ca cel mai bun tratament al prolapsului rectal exteriorizat este rectopexia pe cale abdominala atunci cand nu exista contraindicatii legate de un risc crescut. in mod constant, completam recto-pexiile cu cerclajul perianal Thiersch. in cazul bolnavilor foarte varstnici cu tare organice si patologie asociatie ce amplifica riscul, recomandam si folosim exclusiv cerclajul perianal Thiersch. Recidivele dupa acest procedeu sunt distantate in experienta noastra la aproape 2 ani de la operatia primara si implica un alt cerclaj sub anestezie locala. Longevitatea previzibila in astfel de cazuri nu ne indeamna la operatii cu rezultate mai durabile. Cat priveste incontinenta anala, in mod constant am practicat si inainte de lansarea operatiei Parks o plicaturare sfincteriana posterioara si o plicaturare anterioara a ridicatorilor anali, gest chirurgical la care ne-au indemnat cercetarile profesorului Gailiu referitoare la rolul ridicatorilor anali in continenta si in mecanismul defecatiei.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Patologia chirurgicala a rectului:


 
Fa-te cunoscut! invitatie-1
Invitatie Online - promoveaza produse medicale invitatie-2

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

invitatie-3
vizitatorii nostri pot fi clientii tai