Are trei faze:
1) o faza prospecti care consta in dezvoltarea de protocoale terapeutice, instruirea si antrenarea personalului care acorda asistenta medicala in prespital, silirea de retele de comunicatie, transfer si transport, precizarea modalitatilor concrete de inregistrare si colectare de date; consideram ca ingrijirea pacientilor traumatizati dupa protocoale unice nationale ar constitui un pas esential in cresterea calitatii actului medical;
2) o faza imediata (in desfasurare) care consta in mentinerea unei legaturi directe permanente cu cei ce asigura intr-un anumit moment ingrijirea pre-spitaliceasca.
3) o faza retrospecti consta in studii efectuate asupra activitatii efectuate atat in prespital cat si in
departamentele de urgenta, in incercarea de a depista (si corecta) erori individuale sau in protocoalele terapeutice.
Transportul pacientilor
Are ca scop aducerea pacientului traumatizat in siguranta si cat mai rapid la cel mai apropiat si potrivit (leziunilor sale) spital. Transportul se poate face cu ambulanta, cu mijloace nale sau aeriene. Acestea din urma sunt foarte eficiente, daca este vorba de distante mari; avionul sau helicopterul trebuie sa dispuna de dotari medicale corespunzatoare si de un personal medical antrenat. De asemenea ele sunt mai dependente decat alte mijloace de conditiile meteorologice. in orase este necesara o amplasare optima a parcurilor de ambulante pentru un acces cat mai rapid la locul accidentului indiferent in ce zona s-ar produce. Pentru tara noastra, unde majoritatea traumelor sunt inca transportate la spitale cu alte mijloace de transport decat cele medicale este necesara remedierea acestui aspect prin mari eforturi financiare dar si organizatorice si educationale.
Centrele de trauma
Notiunea de "centre de trauma\" (11, 32) a aparut in SUA din ideea de a trata urgentele traumatice separat de cele netraumatice. Aici spitalele care trateaza traume sunt de trei nivele: nivelul III (chirurgul de traume este imediat disponibil, dar nu exista neurochirurg si nici echipa chirurgicala de garda), nivelul II (chirurgul de traume se afla in departamentul de urgenta in momentul in care soseste pacientul; neurochirurgul este imediat disponibil si exista echipa operatorie de garda); nivelul I (au aproximativ aceleasi facilitati ca si nivelul II; in plus desfasoara activitate universitara si de cercetare), in principiu centrele de trauma de nivel III sunt principalele spitale in zone rurale sau slab populate. La noi urgentele traumatice nu sunt inca delimitate de cele netraumatice. O solutie ar fi crearea departamentelor de trauma in cadrul unor "Spitale Universitare\" pentru nivelul I si a unor "Spitale Judetene\" pentru nivelul II.
Finantarea sistemului -
Se face in cea mai mare parte de la buget. Sistemele de trauma sunt extrem de costisitoare si constituie o sarcina financiara grea chiar pentru state dezvoltate. in S.U.A. de pilda (12), costul anual pentru pacientii traumatizati (incluzand si salariile personalului medical) este de aproximativ 10 miliarde dolari, cu o medie de 12 000 dolari/internare. Statului ii este din ce in ce mai greu sa aloce sumele necesare, astfel incat s-a recurs deseori la aplicarea de suprataxe pentru populatie. in unele state americane (16) se percep asa-zisele taxe de "pacat\" (pentru alcool, arme de foc), se suprataxeaza vehiculele la inregistrarea in circulatie sau numarul telefonic de acces al populatiei la sistemul de traume. De asemenea multe din programele de prevenire sunt sponsorizate de firme sau persoane prite.