Adultii nu detin monopolul asupra stresului. De fapt, copilaria poate fi o perioada de framantari si de transformari emotionale enorme. De obicei, copin par mai putin stresati decat adultii deoarece ei sunt mai flexibili si mai putin predispusi la imbolnaviri - ca reactie la stres - decat adultii. in general, in locul simptomelor fizice (desi acestea apar), reactia copiilor la stres consta in probleme emotionale si comportamentale evidente. S-ar putea ca acest gen de probleme sa indice faptul ca fiul sau fiica dumneavoastra este supus(a) unui factor de stres. prezentam in continuare o lista cu cele mai des intalnite schimbari carora trebuie sa le faca fata copin si care pot constitui surse serioase de stres:
Cuprins:
Înta;mplări stresante pentru copii |
sus  |
I. întâmplări din viaţa părinţilor
. Moartea unuia dintre părinţi
. Despărţirea părinţilor
. Faptul că unul dintre părinţi este alcoolic sau face abuz de medicamente
. Faptul că un părinte, care de obicei avea serviciu, a rămas şomer
. încercările de împăcare ale părinţilor despărţiţi
. Faptul că unul dintre părinţii divorţaţi are un prieten sau o prietenă sau se recăsătoreşte
. Detenţia unuia dintre părinţi
■ Depresia prelungită a unuia dintre părinţi
II. întâmplări din viaţa familiei
. Moartea unuia dintre fraţi sau a unei rude îndepărtate
« Despărţirea pentru o perioadă îndelungată de timp de unul dintre părinţi
. îmbolnăvirea gravă a unuia dintre membrii familiei
. Naşterea unui frate
. Apariţia unei persoane noi în casă
. Plecarea de acasă a unuia dintre fraţi
. Moartea unui animal considerat ca fiind membru al familiei
. Schimbarea locuinţei
. Nesupravegherea pentru perioade îndelungate de timp
. Probleme finanaciare în familie
. Vacanţa petrecută alături de familie
III. întâmplări din viaţa copilului
. Boli sau răniri fizice grave sau internarea în spital
. Abuzul sexual sau exploatarea de către o persoană adultă
. Abuzurile fizice, incluzând şi pedepsele corporale dure
. Abuzul emoţional
. Handicapurile fizice
. începutul sau sfârşitul şcolii
. Repetenţia sau întreruperea unui an şcolar
. Schimbarea modalităţii de recreere - practicarea unui nou sport la şcoală
. Reuşite personale remarcabile
. Schimbarea obiceiurilor alimentare
. Dificultăţi legate de admiterea într-o echipă sau într-un grup
. Vizitele la dentist sau la doctor
. Declanşarea schimbărilor fizice legate de pubertate
. Primele întâlniri cu o fată sau cu un băiat
. Toaleta personală
. Dificultăţi în legarea şi menţinerea prieteniilor
Multe dintre schimbările ce au loc în viaţa copiilor implică existenţa unor probleme în cadrul familial, cum ar fi divorţul, boala sau moartea. Drept urmare, copilul care nu este stresat direct, va suferi totuşi din cauza stresului care îi afectează părinţii. în calitate de părinţi, trebuie să ştim că până şi cele mai nesemnificative schimbări sau probleme personale îi pot afecta pe copiii noştri, care sunt strâns legaţi din punct de vedere emoţional de tot ceea ce se petrece în mediul lor familial.
Aidoma adulţilor, copiii supuşi stresului vor începe să prezinte anumite simptome ce se manifestă ca probleme comportamentale sau de personalitate. Trebuie să fiţi atent la simptome-cheie, cum ar fi, de exemplu, plânsul în exces, izolarea, agresivitatea sau regresia. Alte simptome-cheie care trebuie să ne atragă atenţia în mod deosebit sunt:
I. Simptome fizice
. Probleme cu somnul, cum ar fi: insomnia, somnambulismul sau somnul în exces
. Probleme cu mâncatul sau cu greutatea
. Plânsul în exces, fără cauze aparente
. Scrâşnitul din dinţi în somn sau în stare de trezire
. Neîndemânarea sau tendinţa de a se accidenta
. Agitaţia sau oboseala
. Ticurile nervoase, cum ar fi: spasmele musculare, roaderea unghiilor, clipitul des etc.
. Urinarea în pat (mai* ales la copiii mai mari)
. Coşmarurile
. Bâlbâială sau bolboroseala
. Dificultăţi în concentrare sau incapacitatea de a rămâne mult timp concentrat asupra unei probleme
II. Simptome comportamentale
. Regresia spre comportamente specifice unor vârste mai mici
. Eşecul la şcoală
. Cruzimea faţă de animale sau faţă de oameni
. Obiceiul de a fura
. Fuga de acasă
. Distrugerea lucrurilor
. Obiceiul de a minţi sau de a înşela
. Pierderea cumpătului cu uşurinţă
. Căderea pe gânduri sau visarea în plină zi
. Perfecţionismul - absolut totul trebuie să iasă bine
. Abuzul de droguri
III. Simptome legate de relaţiile cu alţi oameni şi de respectul faţă de propria persoană
. Izolarea sau refuzul de a-şi da silinţa
. Deznădejdea
. Autoapostrofarea cu epitete de genul bleg, prost sau incapabil
. Referiri la sinucidere, în propoziţii de genul: "Vreau să mor" sau "Mai bine nu m-aş mai fi născut"
. Teama excesivă
. Pierderea prietenilor
. Faptul că este evitat ostentativ de către ceilalţi copii
. Neparticiparea la acţiunile desfăşurate în grup
Metode de controlare a stresului, pentru copii |
sus |
Mai devreme sau mai târziu, toţi copiii normali prezintă unele dintre aceste simptome. Totuşi, în cazul în care copilul dumneavoastră prezintă, pe durata unei perioade oarecare, mai multe dintre aceaste simptome, s-ar putea să fie necesar să acordaţi mai multă atenţie cauzelor lor. Uneori este nevoie de ajutor profesional pentru a se identifica şi a se evalua motivele stresului şi pentru a se prescrie practicarea unor tehnici specifice de controlare a acestuia, anume concepute pentru copii. Dar, în calitate de părinte, ar fi de dorit să încercaţi să aplicaţi următoarele nouă metode pentru a vă ajuta copiii să se descurce mai bine cu stresul:
1. Moderaţi acţiunile copilului dumneavoastră. Nu le daţi niciodată voie copiilor să se ocupe de prea multe lucruri simultan. Indiferent dacă fac sport, studii universitare sau muncesc, copiii trebuie să-şi cântărească activităţile ca şi adulţii, pentru a preveni epuizarea nervoasă şi apariţia simptomelor stresului. Dar, comparativ cu adulţii, copiii nu-şi pot programa timpul la fel de eficient şi nu pot face faţă prea multor activităţi. Moderarea acţiunilor lor îi va ajuta să se menţină în limitele unui stil de viaţă mai echilibrat şi mai lipsit de stres.
2. Exprimaţi în gesturi afectivitatea pe care o simţiţi faţă de copiii dumneavoastră. Una dintre caracteristicile noastre de bază este nevoia de a fi atinşi, îmbrăţişaţi şi sărutaţi. Cu atât mai mult copiii simt nevoia de a fi luaţi în braţe, în timpul perioadelor de stres; acest gest îi linişteşte şi le oferă senzaţia de protecţie. Spunându-le copiilor dumneavoastră ce simţiţi şi cât de mult îi iubiţi, ei vor avea parte de un stres mai redus şi, totodată, vor învăţa să-şi comunice sentimentele.
3. învăţaţi-vâ copiii să se exprime în conformitate cu o situaţie dată. Copiii dumneavoastră trebuie să ştie cum să facă faţă propriei lor furii, criticii altora, cum să spună nu şi cum să lupte pentru drepturile lor. Exprimarea clară este pentru copii un simplu mijloc de a-şi pune în cuvinte sentimentele, astfel încât comunicarea să rămână deschisă, iar stresul să nu-şi facă apariţia. Exprimându-se, copiii vor simţi, în acelaşi timp, că sunt stăpâni pe situaţie, şi astfel nevoia lor de a se comporta într-un mod negativ se va reduce.
4. Acordaţi-le copiilor dumneavoastră atenţia pe care o merită. Fireşte, toţi copiii încearcă din răsputeri să atragă atenţia persoanelor din jur. Deci, asiguraţi-vâ că vă faceţi timp să-i ascultaţi şi să-i lăudaţi în mod regulat. Ori de câte ori copiii încep să se simtă ignoraţi, ei se comportă într-o manieră care lasă de dorit, pentru a atrage atenţia asupra lor. Una dintre cele mai bune modalităţi de a vă asigura copiii că într-adevăr vă pasă de ceea ce fac şi de cum se simt este să le daţi atenţie.
5. Stabiliţi obiective rezonabile. Pentru a preîntâmpina stresul rezultat din-tr-un eşec, nu le cereţi copiilor dumneavoastră să atingă perfecţiunea. Ori de câte ori aşteptaţi prea mult de la cineva, îl programaţi în mod automat să eşueze şi îl faceţi să simtă că ceea ce face nu este niciodată destul de bun. Prin urmare, în loc să le criticaţi eşecurile nesemnificative, mai bine le-aţi spune copiilor dumneavoastră cât de mult apreciaţi eforturile şi reuşitele lor. Fireşte, aceste laude vor da rezultate, deoarece copiii dumneavoastră vor dori să fie lăudaţi în continuare.
6. Fiţi un model bun de urmat. După cum se spune, într-adevăr faptele au o greutate mai mare decât cuvintele. Dacă reuşiţi să vă înfrângeţi mânia, atunci mai mult ca sigur că şi copiii dumneavoastră vor proceda la fel. Dacă vă exprimaţi afecţiunea, cooperaţi cu cei din jurul dumneavoastră, comunicaţi în cuvinte ceea ce simţiţi, şi copiii dumneavoastră vor face la fel. De pildă, cercetările au arătat că obiceiurile pe care le adoptaţi şi care vă influenţează sănătatea, cum ar fi băutura, fumatul, regimul alimentar şi sportul, vor lăsa o impresie de durată asupra psihicului copilului dumneavoastră şi vor induce în ei obiceiuri similare. Prin urmare, nu subestimaţi niciodată puterea pe care o aveţi în modelarea comportamentului si caracterului copiilor dumneavoastră.
7. îndepărtaţi tensiunea cu ajutorul umorului. Umorul are darul de a îndepărta stresul, fiind şi una dintre cele mai eficiente modalităţi de a pune capăt tensiunii şi neliniştii. Dacă vă veţi păstra umorul, îi veţi învăţa pe copiii dumneavoastră să-şi cultive propriul lor simţ al umorului; astfel ei vor intra în posesia unei unelte pe care o vor putea folosi pentru a-şi controla propriul lor stres, atunci când vor fi adulţi.
8. încurajaţi acţiunile individuale. în calitate de adult, unul dintre cele mai stresante lucruri este incapacitatea de a găsi singuri soluţii la problemele de care ne lovim. Mai mult ca sigur, această slăbiciune este rezultatul faptului că, în copilărie, nu ni s-a dat voie să acţionăm după cum ne tăia capul şi să ne rezolvăm singuri problemele. Deci, în loc de a încerca să vă protejaţi copilul, aţi face mai bine să-1 încurajaţi să-şi petreacă timpul meditând de unul singur asupra problemelor sale şi rezolvându-le în cele din urmă tot de unul singur. Aceasta nu înseamnă că nu este indicat să-1 susţineţi moral, ci numai că ar trebui să faceţi un efort pentru a-1 ajuta să gândească "pe cont propriu", cu propriul său cap, şi să înveţe să găsească soluţii inteligente.
9. Petreceţi timpul într-o manieră liniştită alături de copiii dumneavoastră. Aceasta nu numai că îi va ajuta să se adune după o zi grea, ci îi va învăţa să se relaxeze. Este important ca dumneavoastră, în calitate de părinţi, să fiţi un exemplu pentru copiii dumneavoastră, astfel încât aceştia să crească ştiind cum să facă faţă stresului şi stărilor sufleteşti de nelinişte din viaţă.
Metode de controlare a stresului, pentru a-i ajuta pe copii să se familiarizeze cu şcoala |
sus |
Prima zi de şcoală este un moment esenţial în viaţa copilului dumneavoastră. Totodată, însă, ea poate fi şi un moment stresant din cauza mediului, înţelegerea dumneavoastră, într-o asemenea situaţie, va influenţa în mod categoric atitudinea pe care o va avea copilul faţă de şcoală în viitor, precum şi dezvoltarea sa normală din punct de vedere al sănătăţii. Experţii în sănătatea mentală şi în dezvoltarea copiilor pun accentul pe faptul că dumneavoastră, în calitate de părinte, puteţi juca un rol important în pornirea copilului dumneavoastră pe drumul vieţii având drept zestre încrederea în sine. Această încredere în sine este susţinută de sentimentele bune pe care copilul le are faţă de părinţi, faţă de persoanele cu autoritate de la şcoală, faţă de alţi copii şi faţă de sine însuşi, în calitate de fiinţă umană care merită să capete ceva de la viaţă.
Pentru a vă ajuta copilul să se familiarizeze cu şcoala, mai ales la început, vă sugerăm câteva idei; punându-le în practică, puteţi uşura despărţirea copilului dumneavoastră de mediul familial, transformând începutul şcolii într-un factor neînsemnat de stres.
1. Faceţi în aşa fel încât prima zi de şcoală să fie un eveniment important. începerea şcolii este prima despărţire importantă de mediul sigur, familiar, de acasă. Acest început marchează pătrunderea într-un univers nou, al prieteniei, al învăţăturii şi al aventurii.
Deoarece nu mai aveţi posibilitatea de a reveni complet în această lume, cel mai mare cadou pe care îl puteţi face copilului dumneavoastră este sprijinul şi înţelegerea călduroasă. Străduiţi-vă ca această zi să fie ceva deosebit şi incitant.
2. Pregătiţi-vă copilul pentru noua experienţă. Explicaţi-i copilului dumneavoastră ce va urma, răspunzând cinstit la toate întrebările sale. Copiii trebuie să ştie câte zile şi cât timp vor petrece la şcoală, cum să ajungă acolo şi cum să se întoarcă acasă. E posibil ca ei să fie emoţionaţi şi să aibă nevoie de mai multe detalii, pentru a face faţă stresului pe care îl implică prima întâlnire cu şcoala. Părinţii care au serviciu trebuie să se asigure că odraslele lor cunosc aranjamentele făcute pentru perioada de dinainte şi de după şcoală.
3. Menţineţi-vă o atitudine pozitivă faţă de şcoală. Dacă dumneavoastră în calitate de părinte arătaţi entuziasm faţă de ceea ce poate reprezenta experienţa şcolii, în mod sigur copilul dumneavoastră va aştepta începutul şcolii cu nerăbdare.
4. Explicaţi clar copilului cum urmează să ajungă la şcoală. Dacă va merge pe jos la şcoală, parcurgeţi împreună drumul respectiv de câteva ori, înainte şi după sfârşitul orelor de clasă. Dacă în cartier mai există copii de aceeaşi vârstă cu copilul dumneavoastră, vedeţi dacă e posibil să meargă împreună la şcoală. Dacă copilul va merge la şcoală cu autobuzul, ajutaţi-1 să reţină şi să identifice vehiculul respectiv. încurajaţi-i pe copiii mai mari să aibă grijă de cei mici. Când a venit autobuzul, fiţi ferm, luaţi-vă la revedere şi lăsaţi copilul să urce singur. Dacă plânge, încercaţi să nu reacţionaţi în mod exagerat - în majoritatea cazurilor, lacrimile dispar repede.
5. Creaţi acasă o atmosferă favorabilă comunicării, în primele zile de şcoală. Nu negaţi sau nu ignoraţi unicitatea momentului; interesaţi-vă în mod evident de ceea ce copilul dumneavoastră povesteşte când vine acasă. Fiţi un bun ascultător, acceptaţi ca discuţia despre şcoală şi despre oamenii de acolo să se desfăşoare normal, fără a o scurta.
6. Permiteţi-i copilului să se joace destul timp acasă. Acum, întrucât petrece mai mult timp într-un mediu instituţionalizat, trebuie să-i daţi voie să se joace mai mult acasă. în caz contrar, el va asocia şcoala cu pierderea timpului de joacă.
7. Lăudaţi copilul pentru lucrurile bune pe care le-a făcut. Aduceţi-vă aminte că puteţi câştiga mai mult dacă scoateţi în relief lucrurile pozitive. O mângâiere pentru răspunsurile corecte poate face foarte mult. Ne concentrăm prea mult asupra performanţelor slabe şi a comportamentului nepotrivit.
8. Consideraţi mersul la şcoală drept parte intrinsecă din cursul normal al evenimentelor. Copilul trebuie să înţeleagă că mersul la şcoală reprezintă un lucru pe care el se cuvine să-1 facă şi cu care dumneavoastră sunteţi de acord. Dacă aveţi senzaţia că pe. copilul dumneavoastră îl îngrijorează mersul la şcoală, discutaţi despre neliniştea sa. Daţi dovadă de înţelegere şi veniţi cu încurajări. Obiectivul dumneavoastră constă într-o atitudine calmă, pozitivă, realistă. Nu discutaţi dacă trebuie sau nu să meargă la şcoală - este obligatoriu prin lege.
9. Planificaţi-vă ziua de asemenea manieră încât să vă petreceţi o perioadă de timp alături de copilul dumneavoastră. Fiţi disponibil atunci când copilul are nevoie de dumneavoastră. Aveţi grijă să dispuneţi întotdeauna de timpul necesar pentru a discuta despre şcoală şi despre întâmplările de pe parcursul zilei.
10. Evitaţi să comparaţi experienţele unui copil cu experienţele trăite de ceilalţi copii ai dumneavoastră. Astfel de comparaţii pot afecta imaginea pe care un copil şi-o creează despre propria persoană. Suntem diferiţi unii de alţii şi fiecare dintre noi face faţă momentelor-cheie din viaţa noastră într-o manieră personală, experienţele pe care le trăim reprezentând un unicat.
în rarele cazuri în care copilul nu acceptă şcoala nici după mai multe zile, sau atunci când frica şi deprimarea apar şi se menţin, este vorba despre o boală.
Atunci trebuie să cereţi sfatul consilierului şcolii, învăţătorului, medicului de familie, psihologului şcolii, personalului de la Centrul de sănătate mintală al comunităţii sau altor specialişti care pot fi în măsură să vă dea un sfat avizat.
Dar dacă atât dumneavoastră cât şi învăţătorul veţi adopta o atitudine fermă, coroborată cu multă răbdare şi atenţie, în scurt timp copilul se va simţi bine departe de casă şi îşi va face repede prieteni noi. Pe parcursul acestor prime
zile critice, ţelurile cele mai importante pentru copilul dumneavoastră sunt următoarele: să-i crească încrederea în sine şi să-şi dea seama că această nouă filă a vieţii sale va fi una minunată şi plină de aventuri.
Metode de controlare a stresului, pentru a-i ajuta pe copii să facă faţă durerii sufleteşti |
sus |
Cea mai traumatizantă dintre întâmplările ce pot surveni în viaţa unui copil este moartea unuia dintre părinţi. Conform spuselor lui Alan Breier, de la Institutul Naţional pentru Sănătate Mintală, foarte mulţi dintre adulţii care şi-au pierdut un părinte în copilărie suferă de depresie, stări de nelinişte şi alcoolism.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei care au crescut alături de părinţi sănătoşi. Adulţii din prima categorie au fost atât de afectaţi de pierderea suferită, încât trauma respectivă i-a urmărit întreaga viaţă. Este important să ne dăm seama de faptul că toţi copiii mai mici de şapte sau opt ani înţeleg cu greu, sau chiar deloc, ce este moartea; de aceea pierderea bruscă a cuiva care le este foarte apropiat poate constitui un şoc profund pentru ei. Unii copii pot fi afectaţi în aceeaşi măsură de pierderea unuia dintre bunici, a unui frate, a unei surori sau a unei alte rude.
Reacţiile copiilor în faţa morţii cuiva drag diferă de la caz la caz. Unii devin agresivi, nervoşi şi ostili, alţii devin însinguraţi şi retraşi. Printre simptomele obişnuite care trebuie să ne reţină atenţia se numără eşecurile la şcoală, comportamentul regresiv cum ar fi: urinatul în pat, suptul degetului sau depresia.
Toate aceste manifestări sunt modalităţi prin care copiii ne arată în ce măsură evenimentul tragic i-a afectat. Vă prezentăm în continuare câteva metode pe care le puteţi folosi pentru a îndepărta durerea şi tristeţea copilului:
1. Străduiţi-vă ca în viaţa copilului să nu mai apară şi alte schimbări. Moartea este destul de traumatizantă pentru copil. Nu mai adăugaţi alte experienţe noi. în această fază, cel mai important lucru, cel puţin timp de câteva luni, este să-1 faceţi pe copil să se simtă în siguranţă, să se simtă protejat în mod constant. Aceasta presupune amânarea schimbărilor inutile de domiciliu, a schimbărilor în cadrul familiei, a mutării de la o şcoală la alta, a schimbării stilului de viaţă etc, întrucât toate aceste modificări l-ar putea determina pe copil să se simtă lipsit de protecţie şi de continuitate în viaţă.
2. Exprimaţi-vă sentimentele. Oricât de mult aţi vrea să vă protejaţi copilul împotriva durerii, nu trebuie ca el să se simtă exclus din procesul de , jelire". Numai aşa va simţi că face parte din familie şi va înţelege pe deplin noţiunea de înrudire. Fireşte, nu este de dorit să vă speriaţi copilul, să-1 faceţi să intre în panică, dar în acelaşi timp nu este de dorit nici să-1 privaţi de ceea ce ar trebui să fie o experienţă profundă, împărtăşită împreună cu ceilalţi membri ai familiei.
3. Nu vă fie teamă să discutaţi despre moarte. Copiii sunt curioşi prin natura lor. Vor să pună întrebări şi au nevoie să primească răspunsuri. Din mai multe puncte de vedere, fanteziile lor despre moarte şi despre ce înseamnă a muri pot fi mult mai rele decât moartea însăşi. Daţi-le voie să pună întrebări în legătură cu moartea şi vorbiţi-le în aşa fel încât să vă înţeleagă. Deseori, pentru copii, întrebările reprezintă metode ce îi ajută să se liniştească. Discutând deschis despre moarte şi răspunzând la întrebări, le veţi uşura durerea şi le veţi oferi un lucru concret asupra căruia să-şi proiecteze sentimentele şi emoţiile.
Metode de controlare a stresului, pentru preadolescenţi |
sus |
Copilul dumneavoastră se găseşte în aşa-zisa perioadă "intermediară" -este destul de mare pentru a înţelege multe subiecte discutate de adulţi şi totuşi destul de mic pentru a accepta încă de bunăvoie să urmeze sfaturile părinţilor. Este momentul potrivit pentru a discuta cu el despre diferitele tipuri de stres ce pot interveni pe parcursul vieţii: constrângerile de tot felul, alcoolul şi abuzul de droguri, precum şi relaţia pe care copilul dumneavoastră o va întreţine cu cei din jurul său. Ar trebui să profitaţi de această ocazie pentru a stabili o legătură sufletească deosebită cu copilul dumneavoastră, astfel încât pe viitor să fiţi în stare să comunicaţi ori de câte ori va fi nevoie.
Metodele de controlare a stresului au un rol dublu în această perioadă de timp. Ele îi vor permite copilului dumneavoastră să facă faţă constrângerilor cu care se va confrunta în foarte scurt timp şi totodată vor diminua grijile inerente pe care şi le face orice părinte în legătură cu felul cum se va descurca odrasla sa.
Iată mai multe metode de controlare a stresului în 60 de secunde:
1. Reformulaţi spusele unui copil, pentru a-i demonstra că înţelegeţi. Uneori, acest proces este denumit "ascultare meditativă". Ascultarea meditativă are trei scopuri: îl asigură pe copil că auziţi ceea ce spune; îi permite acestuia să audă din nou ceea ce a spus şi să reflecteze asupra sentimentelor sale; vă dă posibilitatea de a fi sigur că vă înţelegeţi bine cu copilul.
2. Urmăriţi faţa copilului şi limbajul corpului său. Deseori, copilul vă va asigura că nu se simte trist sau dezolat, dar tremuratul bărbiei sau strălucirea ochilor vă vor spune contrariul. Atunci când cuvintele şi limbajul trupului exprimă două lucruri diferite, încredeţi-vă întotdeauna în limbajul trupului.
3. încurajaţi-l şi sprijiniţi-l non-verbal. Aceasta poate însemna, pur şi simplu, să-i zâmbiţi, să-1 îmbrăţişaţi, să-i faceţi cu ochiul, să-1 bateţi pe umăr, să daţi din cap încurajator, să-1 priviţi în ochi şi să-i întindeţi mâna.
4. Folosiţi un ton potrivit. Nu uitaţi că şi tonul vocii dumneavoastră transmite un mesaj copilului, la fel de clar ca şi cel conţinut în cuvinte. Asiguraţi-vă ca tonul dumneavoastră nu pare sarcastic sau atotştiutor.
5. Folosiţi expresii de încurajare, pentru a vă arăta interesul şipentru a menţine conversaţia vie. Expresii precum: "într-adevăr?", "Mai vorbeşte-mi despre asta.", "Din ceea ce spui reiese că...", "Şi ce s-a întâmplat după aceea?" sunt foarte bune pentru a le arăta copiilor aflaţi în perioada de preadolescentă cât de mult ţineţi la ei. în cazul în care firul conversaţiei se întrerupe, folosiţi astfel de expresii pentru a vă încuraja copilul să vorbească.
6. Lăudaţi-l mult. Căutaţi să descoperiţi o reuşită chiar şi în îndeplinirea unor sarcini nesemnificative şi lăudaţi-vă des copilul. Este mai probabil să obţineţi răspunsul scontat atunci când puneţi accent pe partea bună a lucrurilor. Lauda dumneavoastră îl va face pe copil să se simtă bine.
7. Lăudaţi şi efortul depus, nu numai reuşita. Faceţi-1 pe copilul dumneavoastră să înţeleagă că nu este obligatoriu să câştige întotdeauna. El trebuie să ştie că strădania, urmărirea unui ideal reprezintă în sine o faptă nobilă.
8. Ajutaţi-vă copilul să îşi propună numai scopuri realiste. Dacă copilul sau părintele are aşteptări prea mari, eşecul se poate transforma într-o adevărată tragedie. Dacă un preadolescent care este un atlet obişnuit anunţă că şi-a propus să devină un membru indispensabil al echipei şcolii, ar trebui să i se sugereze cu blândeţe că simpla sa primire în echipă ar reprezenta un succes.
9. Nu comparaţi eforturile depuse de copilul dumneavoastră cu eforturile altora. Vor exista întotdeauna copii mai buni sau mai slabi la un anumit sport decât copilul dumneavoastră, mai inteligenţi sau mai puţin inteligenţi, cu mai mult sau mai puţin simţ artistic etc. E posibil ca preadolescentul dumneavoastră să nu ştie că un efort susţinut merită tot atâtea laude ca şi obţinerea locului întâi.
10. Atunci când îl corectaţi, criticaţi acţiunea în sine, nu copilul. O remarcă grăbită, spusă la întâmplare, poate fi devastatoare pentru copil. Un preadolescent ia încă drept lege spusele unui adult. Ca atare, părinţii ar trebui să fie atenţi la formularea pe care o dau îndrumărilor lor.
Exemplu de îndrumare pozitivă:
"Este periculos să te caţeri pe gardul acela. Ai fi putut să te răneşti. Să nu
te mai urci acolo."
Exemplu de îndrumare negativă:
"N-ar fi trebuit să te caţeri pe gardul acela. Ce, n-ai minte?"
11. Asumari-va responsabilitatea propriilor dumneavoastră sentimente negative. Un mod constructiv de a le transmite astfel de sentimente, în legătură cu o anumită situaţie, este folosirea mesajului la persoana întâi. Mesajul la persoana întâi nu-i face pe copii să se simtă ţinta unui atac sau să se creadă răi.
Un exemplu pozitiv:
"Ordinea în casă este importantă pentru mine. Mă supără faptul că îţi laşi
cărţile şi hainele în hol."
Un exemplu negativ:
"Uneori, te comporţi ca un porc. Când vei învăţa să îţi pui lucrurile la loc?"
12. Daţi copilului dumneavoastră responsabilităţi reale. Copiii care muncesc regulat în casă ştiu că fac ceva important, că dau o mână de ajutor. Ei învaţă să se considere membri importanţi ai unei echipe. Totodată, realizarea sarcinilor le trezeşte sentimentul împlinirii.
13. Arătaţi-le copiilor dumneavoastră că îi iubiţi. îmbrăţişările, sărutările şi faptul că le spuneţi "Te iubesc" îi ajută pe copiii dumneavoastră să se simtă bine. Copiii nu sunt niciodată prea mici sau prea mari pentru a li se spune că sunt iubiţi şi preţuiţi. Atunci când avem de-a face cu familii în care părinţii sunt despărţiţi, este foarte important ca şi părintele care nu locuieşte cu copilul să-şi exprime dragostea şi sprijinul faţă de el. Dacă relaţia pârinte-copil este puternică şi afectuoasă, familiile cu un singur pă-rinte( inclusiv acelea în care părinţii sunt văduvi sau necăsătoriţi) le pot oferi copiilor acelaşi fundament solid pentru respectul faţă de propria persoană ca şi cele cu doi părinţi.
Semne şi simptome ale comportamentului sinucigaş |
sus |
De curând, s-a descoperit că aproximativ 50% din totalul sinuciderilor survenite în rândul copiilor sau al adolescenţilor pot fi mascate în aşa fel încât să pară accidente. Din 1960, numărul sinuciderilor în rândurile tinerilor între 15 şi 24 de ani a crescut cu aproape 300%! Cinci mii de adolescenţi se sinucid în fiecare an, dar realitatea înspăimântătoare este că alţi cincizeci până la o sută de mii încearcă să se sinucidă. Singurul motiv pentru care sinuciderea rămâne cauza numărul doi a morţii în rândurile adolescenţilor este imposibilitatea de a demonstra că accidentele fatale de maşină (cauza numărul unu a morţii adolescenţilor) sunt, de fapt, sinucideri.
S-a dovedit că depresia a fost cauza principală a multora dintre aceste cazuri de sinucideri. La tineri, depresia este, de obicei, rezultatul experienţelor negative pe care aceştia le-au trăit, printre care se numără mai ales destrămarea familiei, divorţul sau separarea. In urma supravegherii elevilor ce manifestă predispoziţii către sinucidere s-a ajuns la concluzia că motivele încercării de sinucidere sunt următoarele: niveluri ridicate de stres acut, deznădejde şi niveluri ridicate de depresie. Cei mai expuşi riscului sunt cei la care aceste simptome sunt evidente.
In calitate de adulţi, avem tendinţa să privim adolescenţa ca pe o perioadă de agitaţie, de schimbare ce se caracterizează prin multe probleme. Pentru adolescent, ea este o perioadă foarte stresantă, când încep să-1 preocupe greutatea, acneea, menstruaţia, dezvoltarea prematură sau târzie, apariţia interesului sexual, constrângerile impuse de şcoală, plictiseala, hărţuirea părinţilor, constrângerile de tot soiul, banii. Este o perioadă a sentimentelor confuze, mai ales în relaţia cu părinţii. Adolescenţii luptă pentru independenţă, dar pe de altă parte prea multă libertate îi nelinişteşte. Nu suportă prea multă protecţie, şi totuşi au nevoie şi doresc să se bucure de atenţia părinţilor. Deoarece anii adolescenţei reprezintă o perioadă atât de grea, noi, adulţii, eşuăm în recunoaşterea anumitor semnale care indică sentimente sau gânduri sinucigaşe. De multe ori aceste semne constituie un strigăt de ajutor. Vă prezentăm în continuare indiciile pe care trebuie să le căutaţi:
. Izolarea sau îndepărtarea de oameni, mai ales de prietenii apropiaţi
. Pierderea bruscă sau treptată a interesului pentru felul în care arată
. Schimbări neaşteptate în calitatea muncii prestate la şcoală (reflectate în note), întârzierea de la ore, absenţe nemotivate
. Pierderea în greutate şi/sau a poftei de mâncare
. Insomnia sau somnul în exces
. Criticile îndreptate spre propria persoană, respect scăzut faţă de propria persoană, un sentiment sporit de eşec, de zădărnicie
. Manifestarea unui interes deosebit pentru moarte sau ideea de a muri
. Lipsă de interes faţă de activităţile de până acum
. Predispoziţia bruscă spre accidente
. Schimbarea bruscă a personalităţii
. Apariţia cu precădere a apatiei şi a depresiei
. Izbucnirile neaşteptate de furie; iritabilitate şi ostilitate
. Excesul de alcool şi droguri
. Acţiuni neaşteptate sau periculoase, cum ar fi traversarea în fugă a unei străzi aglomerate
. Sentimentele de neajutorare şi de deznădejde
. Renunţarea bruscă la lucrurile valoroase
. Ameninţări reale sau aluzii referitoare la faptul că nu mai vrea să trăiască
Pentru părinţi şi profesori, încercarea de a păstra un punct de vedere obiectiv în privinţa curbei emoţionale a adolescentului reprezintă o provocare. Deoarece tinerii parcurg drumul dintre copilărie şi maturitate, oscilând între iresponsabilitate şi responsabilitate, părinţii şi profesorii nu ştiu adesea la ce să se aştepte. De aceea, este foarte indicat să fiţi în mod constant atent la factorii de stres, ce afectează viaţa adolescenţilor şi la simptomele emoţionale şi comportamentale care pot indica apariţia necazurilor.
Problema stresului declanşator de comportament sinucigaş în cazul copiilor şi al adolescenţilor este cu atât mai tragic cu cât, de cele mai multe ori, semnele care avertizează asupra depresiei şi sinuciderii sunt foarte evidente, dar adesea trecute cu vederea. Este foarte important ca familiile să-şi dea seama că liniile de comunicare între părinţi şi copii trebuie să rămână deschise.
Dacă un tânăr ştie că acasă are posibilitatea de a-şi exprima liber, de a le împărtăşi celorlalţi ideile sale, fără să fie criticat, el va putea face faţă stresului şi depresiei în mod pozitiv. Rezultatele unui chestionar dat adolescenţilor a demonstrat faptul că cei mai mulţi dintre ei aleg "să vorbească cu un prieten", acest gest fiind considerat singurul şi cel mai important act ce poate îndepărta ameninţarea sinuciderii.
Când sunt întrebaţi care sunt problemele pe care le au cu părinţii, de cele mai multe ori adolescenţii spun că faptul că "nu sunt ascultaţi" constituie cea mai importantă sursă de frustrare şi de furie. Este dificil, uneori aproape imposibil, să îi asculţi pe adolescenţi şi să comunici cu ei. Cu toate acestea, deşi adolescenţa este o perioadă dificilă, părinţii şi copiii trebuie să se menţină pe aceeaşi lungime de undă, pentru a depăşi una dintre cele mai dificile etape ale vieţii.
Stresul şi adolescenţa |
sus |
Pentru o familie, una dintre cele mai stresante perioade cu care trebuie să se confrunte este adolescenţa copiilor. în foarte multe cazuri, aceasta reprezintă nişte ani de agitaţie, o etapă de tranziţie în care adolescenţii în devenire îşi perfecţionează sociabilitatea şi luptă pentru independenţă. în societatea noastră complexă, aceşti ani pot fi mai agitaţi decât oricare altă perioadă. Realitatea înspăimântătoare a SIDA, a drogurilor, a violenţei şi a căminelor destrămate adaugă o nouă dimensiune stresului, ceea ce face ca faptul în sine de a fi adolescent să fie una dintre cele mai importante provocări căreia trebuie să-i facă faţă un tânăr. Dar, oricât de mult i-ar afecta pe tineri stresul vieţii, ei nu sunt singuri în lupta lor. Dacă sunteţi părintele unui adolescent, veţi fi afectat în egală măsură şi va trebui să vă descurcaţi eficient atât cu stresul la care este supus copilul dumneavoastră, cât şi cu stresul pe care îl resimţiţi ca rezultat al neliniştii acestuia.
Primul pas spre reinstaurarea unei anumite armonii în viaţă este să recunoaşteţi că v-aţi făurit anumite idealuri în legătură cu copilul dumneavoastră, care nu coincid cu realitatea, şi acest lucru, desigur, vă stresează, din cauză că ori de câte ori pierdeţi controlul asupra copilului dumneavoastră, care şi-a căpătat de curând independenţa, nu vă simţiţi bine. E posibil să încercaţi un sentiment de neajutorare constatând că fiinţa pentru care aţi făcut tot ce aţi putut timp de 13 ani vrea deodată să facă totul de una singură, adesea într-o manieră care pare ciudată, chiar dubioasă. Această lipsă a controlului este preambulul confruntării, al intoleranţei şi al supărării profunde.
Metode de controlare a stresului, pentru părinţi |
sus |
Dacă sunteţi părintele unui adolescent, în mod cert aţi făcut deja cunoştinţă cu sentimentele de neajutorare şi de frustrare. Dar veţi deveni mai tolerant -şi, în acelaşi timp, vă veţi crea un cămin din care vor lipsi stările conflictuale -urmând nişte sfaturi simple, care vă indică ce trebuie şi ce nu trebuie să faceţi pentru controlarea stresului.
Ce trebuie să faceţi
1. încercaţi să fiţi un exemplu bun.
2. Acordaţi-i toată atenţia adolescentului dumneavoastră atunci când acesta vrea să vă vorbească.
3. încercaţi să-1 ascultaţi cu atenţie. Nu începeţi să-i faceţi morală.
4. Folosiţi un ton respectuos. Respectul impune respect. încercaţi să nu aveţi o reacţie exagerată.
5. Evitaţi să trageţi concluzii. Interesaţi-vă de ceea ce fac copiii dumneavoastră.
6. în cadrul discuţiei, permiteţi abordarea oricărui subiect. Respectaţi dorinţa adolescentului de a-şi afirma individualitatea şi independenţa.
7. Permiteţi-i să-şi exprime ideile şi sentimentele.
8. încurajaţi-1 să se preţuiască pe sine. Ajutaţi-1 să-şi întărească încrederea în sine, nu i-o slăbiţi.
9. Aveţi grijă cum vă purtaţi cu ceilalţi copii din familie. încercaţi să fiţi corect.
10. Străduiţi-vă să spuneţi lucruri plăcute.
11. Ţineţi reuniuni de familie.
Ce nu trebuie să faceţi
1. Nu vă aşteptaţi ca adolescentul să accepte fiecare regulă stabilită de dumneavoastră.
2. Nu fiţi supărat şi nu vă simţiţi respins dacă adolescentul dumneavoastră vă spune că vă urăşte.
3. Nu încercaţi să fiţi un părinte perfect, pentru că aşa ceva nu există.
4. Comportamentul adolescentului nu este rezultatul problemelor dumneavoastră.
Metode de controlare a stresului, pentru adolescenţi
Care sunt responsabilităţile pe care le au adolescenţii pentru a micşora stresul şi a contribui la crearea unei comunicări între generaţii? Următoarea listă cuprinzând metode de controlare a stresului a fost concepută cu ajutorul tinerilor şi al adulţilor. Daţi această listă copiilor dumneavoastră să o citească, spuneţi-le că a fost scrisă cu ajutorul adolescenţilor şi apoi discutaţi despre ea.
1. Prima barieră pe care trebuie să o îndepărtez din calea comunicării constă în tendinţa mea de a ignora pe oricine are mai mult de 30 de ani. Dacă vreau ca oamenii să mă înţeleagă, atunci trebuie să mă arăt doritor de a vorbi cu ei.
2. Generaţia noastră se aşteaptă să fie înţeleasă de către cei mai în vârstă. în replică, se impune ca şi noi, la rândul nostru, să încercăm să-i înţelegem. Şi ei au dorinţe, sentimente şi motive pentru deciziile pe care le iau.
3. îmi voi asculta părinţii şi voi privi situaţia şi din punctul lor de vedere. Aşa m-aş aştepta să se poarte şi ei cu mine, dacă ar fi în locul meu.
4. îmi voi împărtăşi mai mult sentimentele părinţilor mei. Poate că şi ei au avut aceste probleme. Trebuie să le dau şansa să mă ajute.
5. Vreau ca părinţii mei să aibă mai multă încredere în mine, să-mi acorde mai multă libertate şi responsabilitate ca persoană matură. Pe de altă parte, trebuie să nu le dezamăgesc încrederea în mine. Ceea ce fac se reflectă asupra lor, iar ei sunt traşi la răspundere pentru acţiunile mele şi comportamentul meu.
6. Exersarea dreptului de a-mi critica familia, şcoala, prietenii, societatea include responsabilitatea de a sugera soluţii practice pentru problemele pe care le acuz.
7. Pentru a promova comunicarea în familia mea, mă voi purta respectuos faţă de ceilalţi. Le voi spune părinţilor că ţin la ei. Şi ei sunt afectaţi de stres şi de problemele zilnice ale existenţei, la fel ca şi mine.
8. Ori de câte ori se va ivi o problemă şi voi simţi că nu o pot rezolva, le-o voi împărtăşi. Sunt destul de responsabil pentru a o soluţiona în colaborare cu părinţii. în schimb, ei mă vor trata cu respectul şi demnitatea pe care le merit.
Părinţii care se aşteaptă la performanţe exagerate din partea copiilor lor adolescenţi şi care simt nevoia de a menţine controlul asupra lor sunt din start sortiţi eşecului.
Bineînţeles, se cuvine să vă îndrumaţi copiii, să stabiliţi limite şi reguli de bază şi să vă aşteptaţi ca adolescenţii dumneavoastră să urmeze alte reguli. Dar, dacă vreţi ca viaţa de familie să fie mai puţin stresantă mai puţin supusă furtunilor, trebuie să vă daţi seama că nu mai puteţi folosi faţă de adolescenţi aceleaşi metode pe care le foloseaţi atunci când erau mici. Ei gândesc altfel, simt altfel, se poartă altfel şi cer să fie trataţi altfel.
Renunţând la ideea de a controla totul, nu numai că veţi fi mai puţin neliniştit şi supărat, dar, totodată, îi veţi arăta adolescentului dumneavoastră că-i oferiţi spaţiul necesar maturizării sale. Acest lucru va scădea nivelul stresului pe care îl suportă el şi, implicit, nivelul stresului dumneavoastră.
Nici un părinte nu este perfect. Există momente, la sfârşitul unei zile grele de lucru, când şi cel mai bun dintre părinţi mai degrabă ar simţi nevoia să strige "Taci!" în loc să zică "Presupun că nu-ţi place ce am gătit pentru cină..." D\'in fericire, copiii sunt mai puternici decât credem noi. Dar nu trebuie să uităm niciodată că, indiferent de vârstă, nici un copil nu este scutit de tensiunile vieţii -ei sunt tot atât de predispuşi la stres pe cât suntem noi. Deoarece se află în grija noastră numai pentru o perioadă scurtă de timp, trebuie să ne asigurăm că şi ei sunt în stare să facă faţă stresului, înainte ca acesta să le afecteze sănătatea pentru tot restul vieţii.
Înta;mplări stresante pentru copii
