Medicii generalisti pot intalni in cursul practicii medicale zilnice situatii in care violenta familiala, conjugala sau sociala este dezluita sau suspectata. In functie de reglementarile locale, o astfel de descoperire poate implica obligatii morale si legale. Studii recente arata ca maltratarea copiilor, a rstnicilor si cea conjugala este relativ comuna iar medicii sunt frecvent primii care iau contact atat cu victima cat si cu agresorul. In fiecare an, in S.U.A. intre 1 si 2 milioane de americani rstnici si 1,5 milioane de copii sufera o forma de maltratare fizica. Se pare ca violenta conjugala este si mai frecventa. O supraveghere larga, realizata recent, a practicii medicale primare arata ca 5,5% din toate pacientele au suferit un episod de violenta conjugala in anul precedent si ca aceste persoane sunt mult mai expuse depresiei, anxietatii, tulburarilor de somatizare, abuzului de substante si tentativelor de suicid. Cand se suspecteaza violenta conjugala, ambele parti implicate trebuie chestionate direct si nepartinitor, separat - "Te simti in siguranta acasa?\" si "Daca apare o neintelegere sau un conflict intre voi doi, cum rezolti situatia?\". in afara de leziunile fizice evidente si sugestive, indivizii abuzati frecvent prezinta o scazuta incredere in sine, o ga simptomatologie somatica, izolare sociala si un sentiment pasiv de pierdere a controlului. Desi este esential ca aceste probleme sa fie tratate la victima, prima obligatie este asigurarea de faptul ca agresorul isi asuma responsabilitatea de a preveni un alt episod violent. Abuzul si/sau dependenta de substante, precum si afectiunile psihice grave prezente la agresor pot contribui la riscul de violenta si necesita o interventie directa. In functie de situatia individuala, interventia politiei, resursele comunitare cum sunt adaposturile si grupurile de ajutor, precum si consilierea individuala si familiala pot constitui elemente adecte ale ului de tratament. Un de siguranta trebuie silit impreuna cu victima, alaturi de informarea acesteia asupra abuzului, a posibilitatii repetarii si tendintei acestuia de a creste in severitate si frecventa. Anxioliticele si antidepresivele pot fi uneori utile in tratarea simptomelor acute, dar trebuie folosite numai daca exista doda independenta a unui diagnostic psihiatric adect. Antidepresivele nu sunt indicate cand afectiunea este legata de o situatie sociala, cum ar fi o tulburare de adaptare cu dispozitie depresi. Cel mai important element al tratamentului este realizarea unei relatii suportive doctor-pacient care sa evite posibila invinotire suplimentara a victimei.
In unele circumstante, poate fi descoperit un potential semnificativ de violenta sociala. Este necesara o examinare plina de intelegere dar directa a potentialelor impulsuri violente, a accesului la arme, a utilizarii ocazionale a drogurilor si a gandurilor criminale specifice pentru a realiza o eluare completa si uneori terapeutica in felul sau. Trebuie eluate existenta si posibila contributie a unei afectiuni medicale cum este delirul si/sau intoxicatia. Optiunile disponibile de retinere a pacientilor potential violenti sunt custodia politiei, spitalizarea psihiatrica si retinerea la domiciliu sub supraveghere, cu implicarea familiei, a prietenilor si a celor care ii ingrijesc. Pentru a decide care optiune terapeutica este cea mai potrivita, clinicienii trebuie sa sileasca o interactiune empatica cu pacientul, in acelasi timp evitand interventiile sau stimulii care pot precipita sau pot creste riscul unui comportament violent. Poate fi necesara fixarea verbala, formala, a unei limite daca pacientul are o arma sau devine din ce in ce mai agitat sau agresiv verbal. Utilizarea unei interventii cat mai putin restrictive este in general cea mai buna abordare in timpul eluarii initiale.
