Etilenglicolul este un lichid incolor, inodor, cu gust dulce, hidrosolubil, care se foloseste ca dizolvant pentru vopsele, mase plastice si substante farmaceutice, precum si pentru fabricarea explozilor, extinctoarelor, spumantelor, fluidelor hidraulice, substantelor pentru curatat parbrize, antigelului si a preparatelor decongelante.
Etilenglicolul se absoarbe rapid. Concentratia maxima este atinsa dupa aproximativ 2 ore de la ingestie. Are un volum de distributie de 0,6-0,8 l/kg corp. Este oxidat de alcoolde-hidrogenaza la glicoaldehida, care apoi este meolizata la acid glicolic, acid glioxilic si acid oxalic. Un procent de 20% este eliminat nemeolizat prin urina. Timpul de injumatatire variaza intre 3 si 8 ore. Deoarece alcooldehidrogenaza are o afinitate mai mare pentru etanol decat pentru etilenglicol, atunci cand sunt prezente ambele substante, etanolul este meolizat preferential. Etanolul inhiba meolizarea etilen-glicolului si prelungeste timpul de injumatatire la 17 ore.
Etilenglicolul si meolitii sai produc depresia SNC. Etilen-glicolul are din acest punct de dere efecte mai toxice decat etanolul. Meolitul acidului glicolic este chiar mai toxic decat etilenglicolul. Acidul glicolic produce scaderea bicarbonatului seric, acidoza meolica, deficit anionic crescut, precum si leziuni interstitiale si tubulare renale. Acidul glioxilic este mult mai toxic decat cel glicolic, dar pentru ca este meolizat foarte rapid la acid oxalic, are o contributie minima la toxicitatea de organ. Acidul oxalic poate precipita sub forma de cristale de oxalat de calciu la nil cerebral, renal, cardiac, pulmonar, pancreatic si urinar si poate produce hipocalcemie.
Simptomatologie clinica O cantitate extrem de redusa -de exemplu 120 mg/kg corp sau 0,1 ml/kg corp (o inghititura) -de etilenglicol pur poate aa drept consecinta o concentratie sanguina potential toxica de 3 mmol/1 (20 mg/dl). Efectele noci debuteaza la 30 minute de la ingestie si constau in greata, varsaturi, ingreunarea vorbirii, ataxie, nistagmus si letargie. Se poate identifica o aroma slaba, dulceaga la nilul respiratiei. Coma, convulsiile, depresia respiratorie, colapsul cardiovascular si decesul pot constitui manifestari ale toxicitatii. Efectele produse de catre meoliti incep dupa 4-l2 de la ingestie. In aceasta faza, pacientul pare a fi mai mult suferind decat intoxicat. Se intalneste tahipnee, hipotensiune, agitatie, confuzie, letargie, coma si convulsii. Hipocalcemia se poate produce la 1/3 din pacienti. Majoritatea prezinta leucocitoza. in cazurile sere se intalnesc SDRA (sindromul de detresa respiratorie a adultului), cianoza, edem pulmonar si cardio-megalie. In acest stadiu, diagnosticul este sugerat de acidoza meolica cu deficit anionic mare (bicarbonat si cloruri reduse) si de anomalii urinare (cristalurie). La pacientii care supravietuiesc fazelor initiale apare necroza tubul ara acuta, manifestata prin proteinurie, oligurie, anurie, la un interval de 12-24 ore dupa ingestie. Insuficienta renala poate fi permanenta, dar de obicei dureaza zile-saptamani.
Diagnostic Diagnosticul este silit prin masurarea nilurilor de etilenglicol si acid glicolic. in absenta unui istoric al expunerii la toxic, diagnosticul este sugerat prin gasirea semnelor unei intoxicatii etanol-like, cu o crestere timpurie a osmolalitatii serice si o crestere a acidozei meolice cu deficit anionic si a cristalelor de oxalat in urina, tarzie in evolutie. in absenta etanolului, semnele intoxicatiei apar la niluri de etilenglicol > 8 mmol/1 (50 mg/dl).
TRATAMENT
Se va efectua lavaj gastrointestinal si se va administra carbune medicinal. Masurile suporti constau in mentinerea deschisa a cailor aerine, ntilatie si sustinerea cardiocirculatorie si anticonvulsivante in cazul aparitiei convulsiilor. Hipocalcemia se trateaza prin saruri de calciu intranos. Acidoza meolica necesita corectie prin bicarbonat de sodiu. Deseori sunt necesare doze mari. Alcalinizarea urinei creste excretia meolitilor acizi. Administrarea de fluide si diuretice poate resili diureza, dar nu stimuleaza eliminarea etilenglicolului. Indicatiile terapiei cu etanol includ un deficit osmolal crescut sau o crestere a deficitului anionic la un pacient simptomatic, o anamneza sugestiva sau suspectarea serioasa a ingestiei de etilenglicol, un nil de etanol scazut sau nedetecil, o concentratie a etilenglicolului mai mare de 3 mmol/1 (20 mg/dl) si persistenta acidozei, oricare ar fi concentratia etilenglicolului. Pentru a se produce inhibarea alcool dehi-drogenazei, este nevoie de o concentratie serica a etanolului de minim 20 mmol/1 (100 mg/dl) (pot fi necesare concentratii mai mari la valori serice foarte ridicate ale etilenglicolului). Doza de atac pentru etanol este 10 ml/kg la 10% etanol intranos sau 1 ml/kg la 95% etanol per oral; doza de intretinere este de 1,5 ml/kg/h la 10% etanol intranos in timpul hemodializei. Concentratiile serice ale etanolului si ale etilenglicolului vor fi monitorizate frecnt. Terapia trebuie continuata pana cand nilul de etilenglicol din sange scade sub 1,5 mmol/1/10 mg/dl. Deoarece sunt cofactori in calea de meolizare a etilenglicolului, administrarea de folat (50 mg qid), piridoxina (50 mg qid) si tiamina (100 mg qid) poate fi benefica. Hemodializa accelereaza eliminarea etilenglicolului si a meolitilor toxici. Indicatiile de hemodializa sunt acidoza meolica care nu se remite la bicarbonat si etanol, lipsa raspunsului clinic la terapie, concentratii ale etilenglicolului mai mari de 8 mmol/1 (50 mg/dl) sau orice nil de etilenglicol detecil seric asociat cu insuficienta renala.
