mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Cardiomiopatii si miocardite
Index » Tulburari ale sistemului cardiovascular » Cardiomiopatii si miocardite
» Reabilitarea bolnavului cu insuficienta coronariana

Reabilitarea bolnavului cu insuficienta coronariana







Reabilitarea precoce dupa infarctul miocardic
Cresterea frecventei bolilor cardiosculare si in special a cardiopatiei ischemice, ca si rezultatele nesatisfacatoare in cazul profilaxiei acestora au determinat lumea moderna sa se preocupe de reducerea consecintelor acestor afectiuni.
Daca infiintarea unitatilor de terapie intensi, alaturi de arsenalul terapeutic medicamentos au facut sa scada complicatiile dramatice ale fazei acute, mai tirziu efectele bolii ramin cu implicatii fiziologice si psihosociale destul de importante.
Scopul reabilitarii este de a analiza aceste probleme si de a incerca sa le rezolve cit mai bine posibil.
Exista factori de risc psihosociali? Cum ii definim si care este ponderea lor? Care este rolul stresului in bolile cardiosculare, am aratat mai inainte.
Cum putem elua personalitatea coronarianului?
Exista scepticism in privinta transformarii tipului A agresiv, congestiv, ambitios, amator do succese, cu mare competitivitate, in tipul B docil, contemplativ.


Putem preveni bolile cardiosculare degenerative (cardiopatie ischemica)? Sigur ca da, in mare masura.
Este nevoie de mai multe cunostinte asupra mecanismului de producere a acestora, de mai multe studii privind interventia bine ificata si dirijata, asupra verigilor bolilor cardiosculare si a factorilor de risc.

Probabil ca incidenta multor boli cardiosculare fi influentata mai mult prin modificari in mediul social si in atitudinea noastra generala fata de viata, decit prin metode pur medicale.
Dupa un infarct miocardic exista mai multe probleme in mintea decit in inima bolnavului (Weeda). Care este cea mai buna cale practica de a integra psihoterapia intr-un program de reabilitare comprehensiv?
Cum AŤajutam bolnavul sa-si piarda anxietatea, sa-si recapete increderea si bucuria de a trai?
Infarctul miocardic este rezultatul unei boli cronice ' ateroscleroza coronariana care se dezvolta treptat. El poate fi privit si ca punct culminant al dezvoltarii aterosclerozei, precam si ca cea mai frecventa cauza de deces.
Factorii psihici de risc coronarian sint: agresivitatea, starea de tensiune '» incordare, criza de timp, ambitia, competitivitatea permanenta. Pacientii cu acelasi tip de suferinta cardiaca, sa zicem coronarieni, au o serie de trasaturi de personalitate si comportament comune.
Desi in aparenta calmi, coronarienii sint cei mai multi dintre ei tensionati, mereu in alerta, hartuiti de lipsa de timp, mai inchisi in ei, nu-si exteriorizeaza sentimentele.
Agresivitatea lor este, de obicei, controlata; ea se manifesta citeodata ca explozii de furie.

Astfel de manifestari impulsive, deseori prezente inainte de aparitia infarctului miocardic, pacientul le atribuie sentimentului de injustitie, vis-a-vis de instalarea bolii.
Relaxarea pacientului sub supravegherea unui psiholog-psihanalist urmareste realizarea autocontrolului bolnavului; este nevoie de o strategie defensi care sa realizeze protectia unei structuri fragile ca a coronarianului.
Mai atent la sensibilitatea exterioara decit la ritmurile interne ale corpului, coronarianul are tendinta de a nu sti exact rasunetul somatic al emotiilor, pentru ca pina la infarct nu a cunoscut decit corpul sau din punct de vedere functional.
Acestor bolnavi ' coronarieni ' noi le propunem o terapie de mediere corporala punind in joc corpul sau din punct de vedere anatomo-f iziologic si destinderea lui, mobilizarea unui corp ireal-imaginar (relaxarea).
Relaxarea la inductii riabile. Tehnica Schulz propune pacientului o deconectare" a organismului prin exercitii fiziologice cu ajutorul unor ordine scurte si repetate, cu scopul de autosugestie, intr-o anumita frecventa: experienta greutatii, a caldurii, a ritmului respiratiei, a pulsatiilor inimii si a caldurii abdominale.

Este bine cunoscuta invitatia adresata de psi-hoterapeut bolnavului coronarian de a se lasa sa-si simta corpul, folosind inductia in care ritmul si tonul vorbirii acestuia sint decisive in ceea ce priveste succesul.In timpul destinderii, intervine atingerea corpului aflat in plina relaxare ' atingere de catre cel care conduce sedinta de relaxare.
Apropierea psihosomatica de inspiratie psihanalitica poate fi propusa in cure individuale sau in grup de 6'10 persoane. Grupul de relaxare este condus de obicei, de un cuplu de terapeuti (barbat-iemei).
Rezistenta la regre&ie. In prima sedinta se propune participantilor sa se instaleze pe saltele, in pozitie culcata, fara orice fel de activitate motorie; ' sa incerce sa se destinda.Inca din primele sedinte de relaxare apare frecvent senzatia de modificari halucinatorii ale corpului.
Se propune pacientului: sa-si asculte corpul" sau sa-si iubeasca corpul", sa simta bucuria de a trai. in primul moment bolnavul isi simte corpul cu imperfectiunile datorate afectiunii ' se plinge de palpitatii, prezinta frica de moarte.

Destinderea face posibila scaderea-estomparea unor tensiuni corporale, dar se gaseste initial confruntata cu constringerea aproape insuporila de a accepta repausul-pasivitatea din partea unor persoane hiperactive.
Alternanta activitate-pasivitate. Dupa cite \' sedinte de relaxare, calmarea corpului ii permite acceptarea pasivitatii in timpul relaxarii; scaderea angoasei, iar revenirea la activitate se face cu regretul de a iesi dintr-o dependenta ' care ii da un sentiment de siguranta, de plenitudine.
O atentie deosebita se da relaxarii musculare.
Exista un profund decalaj intre un nivel intelectual bun al pacientului, evocat verbal si starea corpului sau, asa cum este el perceput.
Relaxarea suprima viata interioara, subiectul se gaseste putin in viata vegetati.
Dimensiunea sonora. Vocea, semnul prezentei altei persoane, confera siguranta bolnavului coronarian.
Dimensiunea atingerii. Apropierea, si apoi contactul fizic (atingerea) al celui care conduce relaxarea cu pacientul coronarian marcheaza si controleaza unele momente ale relaxarii. Pacientul o descrie ca pe o cuvertura care-l acopera*.

Dimensiunea grupului. in momentul intrarii in in grup ' punerea in legatura a indivizilor afectati egal ca boala cardiaca ' apare fenomenul de respingere, de teama, de agresivitate chiar, la subiectii mai putin afectati.
Persoanele mai lide prezinta initial o mai mare teama, ca si cum ar exista riscul unei contaminari prin participarea la grupul de relaxare.
Rasunetul relaxarii in grup ii important pentru fiecare, cuvintul unuia avea ecou
asupra celorlalti.In cursul relaxarii pot aparea efecte diferite: la 5 pacienti din 6 apar tulburari fobice legate de teama de a iesi din casa- sau de a lua mijloace de transport in comun;
' 3 din 4 vor prezenta dupa cite sedinte disparitia acestor tulburari; al 4-lea o face abia dupa a 12-a sedinta, iar al 5-lea prezenta
numai o usoara ameliorare la sfirsitul ciclului
de relaxare;
' 4 se vor manifesta demonstrind intoarcerea la increderea in sine, o mai mare usurinta in abordarea realitatilor exterioare, dedramatiza-rea conflictelor externe, diminuarea agresivitatii.

Practic, tot grupul prezenta o schimbare in ceea ce priveste scaderea hiperexciilitatii corporale, a rigiditatii atitudinii, care devine mai maleabila, mai adapila, mai bogata in sentimente.
Este iluzoriu si periculos sa ne inchipuim ca exista programe standardizate de mobilizare precoce, pentru ca in realitate fiecare bolnav presupune modalitati individualizate de reabilitare.
Motirea pentru mobilizarea precoce dupa I.M. o constituie combaterea efectelor negative ale repausului la pat, prelungit.In afara de dezadaptarea aparatului cardioscular la efort (hipertensiunea sistolica, tahicardia), atrofia musculara, redorile articulare, infectiile urinare, constipatia, blocajul respiratiei, flebotrombozele nu \'sint decit cite din inconvenientele inactivitatii prelungite, rezultate ale imobilizarii la pat, uneori cu repercusiuni psihologice severe. Cu cit trece mai mult timp de la inceputul inactivitatii pina la reluarea activitatii fizice cu atit reincadrarea in activitate pare de nerealizat.In general, dupa 2'3 luni de la debutul I.M., semnele functionale se estompeaza si pacientul revine la preocupari cotidiene.
Beneficiul psihologic al reinsertiei rapide socio-profesionale ca si cel al reabilitarii precoce dupa I.M. este unanim recunoscut.

Programele de mobilizare precoce sint foarte riante si numeroase. Ele implica cistigarea independentei pacientului de mediul inconjurator, chiar dupa primele trei ' cinci zile (se rade, isi face toaleta sumara, citeste si maninca singur).
Bolnavului i se permite sa se dea jos din pat dupa cinci-sase zile, cind frecventa inimii este sub 100/1\', TA este mai mare de 100 mmHg, iar extrasistolele ventriculare izolate sint rare (mai putin de 10/1\').
Bineinteles, coborirea din pat precoce este contraindicata celor cu insuficienta cardiaca persistenta, cu edeme pulmonare, dispnee, angor de decubit, tulburari severe de ritm, modificari E.K.G. evolutive, boli febrile etc. Ridicarea din pat fi precedata de kineziterapie, initial pasi, apoi acti. Miscarile ghidate de kineto-terapeut urmaresc mobilizarea umerilor, a cefii, a diafragmului (respiratie ampla), a genunchilor.
A doua zi, miscarile sint efectuate de bolnav impotri rezistentei opuse de cel care supravegheaza programul.
Folosirea halterelor usoare, de 0,5 kg, o consideram utila, ea ajutind la pastrarea tonusului muscular.
Daca la inceputul ridicarii din pat bolnavul fi sfatuit sa ramina cite minute sezind la marginea patului, chiar de la prima coborire din pat il vom invita sa mearga, stind in imediata lui apropiere, gata sa-l ajutam, spriji-nindu-l sau incurajindu-l.

Statul in picioare pe loc produce scaderea tensiunii arteriale, iar senzatia dezagreabila de cuitate, de slabiciune poate fi atribuita gresit de catre bolnav afectiunii sale cardiace.
Este necesara supravegherea pulsului la primele ridicari din pat si deplasari dar cu multa discretie pentru a nu-i crea pacientului eventual emotii si teama. Ulterior aceasta precautie nu mai este obligatorie.In zilele urmatoare (7'12 zile), se impune mersul progresiv prin camera, pe coridor, astfel ca la externare, in a 21-a zi de la infarct, sa poata fi capabil sa urce unu, doua etaje.
Multi dintre pacientii care au suferit un infarct miocardic, supusi unei probe de efort sub-maximal, in ziua a 15-a de la debut, se comporta csinormal si pot atinge lori destul de ridicate ale capacitatii de efort.
Psihoterapia isi gaseste un loc deosebit de important, inca din primele momente ale accidentului acut coronarian (I.M.). Ea urmareste lamurirea bolnavului asupra implicatiilor imediate ale bolii si a posibilitatilor de reabilitare si integrare in viata socioprofesionala si de familie.
Pe masura ce faza critica a bolii se estompeaza, aderenta la mobilizare este posibila, cind bolnavul cunoaste inconvenientele repausului prelungit si repercusiunile deconditionarii fizice.

Fiecare progres realizat, ca urmare a reabilitarii prin antrenament fizic, fi scos in evidenta, bolnavul trebuind sa-si dea seama ca noua lui conditie fizica este superioara celei dinaintea infarctului.
Muschiul inimii normale este capabil de efort maximal considerabil, tradus in debit cardiac maxim (cantitatea de singe expulzata pe minut), care in conditiile de solicitare cotidiana este numai partial realizat,In conditiile infarctului miocardic, bolnavul pierde din rezer functionala a miocardului, fiind mai aproape de solicitarea maximala.
Sfirsitul perioadei de spitalizare (intre 18'21 de zile) este un moment de incertitudine pentru bolnav, care trebuie spulberat.
Certitudinea refacerii si reintrarii in conditii normale o aduce testarea capacitatii de efort, care este bine, asa cum am mai spus, sa se efectueze la 2'3 luni de la debutul infarctului miocardic, desi ea poate fi incercata si dupa 21'28 zile, testarea fiind numai submaximala.
Desi necesitatea spitalizarii pacientului cu infarct miocardic, cit mai aproape de debut si pe o perioada determinata, este o realitate ce nu trebuie minimalizata, mobilizarea precoce in conditiile supravegherii medicale este obligatorie.

Si totusi nu toti bolnavii isi pot imbunatati performanta fizica prin antrenament, aproximativ cinci din sase o pot face, iar al saselea nu poate sa-si amelioreze performanta, ba chiar boala poate progresa. in aceasta situatie se renunta, cel putin temporar, la antrenament fizic si se impune o atenta supraveghere medicala.
Antrenamentul fizic aduce coronarianului dupa un infarct miocardic o noila ameliorare subiecti (diminuarea crizelor de angor, o mai buna toleranta la efort, stare de bine, o ameliorare a psihicului ' creste dorinta de viata) care nu pare a fi datorata unei circulatii coronariene mult imbunatatite, cit mai ales miocardului. Altfel spus, creste randamentul miocardului; la acelasi efort, nevoia de oxigen si implicit debitul cardiac sint mai mici, cordul lucreaza mai economic.
Pentru a fi mai ales eficace, reabilitarea trebuie sa fie si precoce, dar si completa; fizica, dar si psihologica. Asadar, reabilitarea trebuie sa fie adaptata fiecarui caz, progresi si prudenta. Deci, daca etapa I incepe in primele zile dupa I.M. si este relativ consertoare, incercind sa micsoreze consecintele imobilizarii la pat, in etapa a Ii-a incepe de fapt reabilitarea pro-priu-zisa, cu exercitii de gimnastica (tip gimnastica suedeza) ' etapa ce pregateste bolnavul pentru a pasi din nou in viata familiala si apoi socio-profesionala, aceasta terminindu-se cu externarea bolnavului.

In aceasta etapa cresterea intensitatii efortului fizic se face gradat, urmarirea pulsului fiind un indicator fidel; astfel nu vom crea solicitari care sa duca la cresterea pulsului cu peste 20 batai pe minut fata de nivelul de repaus sau scaderi ale acestuia mai mari de 10 batai pe minut, dupa cum nici senzatia de angor sau dispnee nu trebuie sa apara. Pacientul, in aceasta etapa, are nevoie mai ales de persuasiune si indrumare psihologica. Deci etapa a IH-a a reabilitarii propriu-zise vizeaza consolidarea rezultatelor obtinute si adoptarea unui program de antrenament fizic sustinut, crescind progresiv, supravegheat, dupa o prealabila estimare a capacitatii de efort.
Aceasta etapa incepe la doua-trei luni de la I.M. si continua indefinit. Aproximativ saso saptamini sint necesare pentru ca efectele dorite sa apara. Cistigarea unor deprinderi de miscare, de sport, de alimentatie rationala, renuntarea la fumat, mentinerea greutatii cit mai aproape de loarea ideala sint achizitii pentru O viata.
Trebuie retinut ca succesul reabilitarii depinde mai ales de bolnav, de momentul inceperii antrenamentului fata de debutul bolii, de aderenta dublata de increderea acestuia si de tipul activitatii fizice.
Reabilitarea trebuie sa inceapa odata cu debutul infarctului, iar modul cam pacientii cu I.M. reactioneaza la boala in primele zile constituie un factor esential pentru succesul reabilitarii.In general, toti au initial o perioada de panica, frica de moarte, se simt handicapati, pentru ca ulterior sa apara o perioada de depresie si anxietate.

Starea depresi mentala instalata dupa I.M. este o bariera dificila ce trebuie trecuta prin reabilitare.
Ajunsi in etapa a III-a, reabilitarea se poate face folosind bicicleta ergometrica cu incarcatura constanta, unica pe sedinta de antrenament de 30\', care se repeta de trei ori pe saptamina. Nivelul de pornire (intensitatea efortului) este in functie de capacitatea de efort a individului si reprezinta 40'50% din capacitatea acestuia. Se urmareste comportamentul individului (subiectiv si obiectiv: TA si reactia pulsului) la nivelul de efort la care se desfasoara antrenamentul. Dupa un numar suficient de sedinte pentru a obtine un raspuns adaptativ a- ' cind diferenta intre pulsul atins in efort si cel in repaus nu este mai mare de 30 batai pe minut, se poate trece la un nou nivel de antrenament. De obicei se creste cu 15'20% incarcatura fata de nivelul anterior.
Reintoarcerea la activitatea anterioara este obligatoriu precedata de eluarea fitnessului cardiorespirator (testarea capacitatii de efort ' P.W.C. si eluarea clinica.
Este un fapt general acceptat ca numai pacientii cu I.M. necomplicat si cu incapacitate moderata vor fi inclusi in programul de reabilitare prin antrenament fizic, in aceasta faza a III-a.
Bolnavii care prezinta tulburari semnificative nu vor fi supusi programului de antrenament fizic crescind progresiv, ci se vor limita doar la exercitii de respiratie, gimnastica moderata, mers lent, terapie ocupationala.
Revenirea acestora la lucru poate determina cresterea dificultatilor, mai ales cind ocupatia reclama cheltuiala energetica crescuta sau moderata.

Pacientii moderat handicapati, cu angor de efort, extrasistola ocazionala si usoara marire a volumului inimii, necesita un program special.
Bolnavii cu insuficienta cardiaca controlata medicamentos pot reveni la ocupatii sedentare cu program redus.
Studii numeroase arata ca si perioadele scurte de antrenament (sase saptamini) sint suficiente pentru revenirea la lucru a celor mai multi pacienti; 85% din bolnavii cu I.M. revin la lucru cu program complet, o serie de profesiuni necesitind consum caloric mic 2'4 calorii pe 1 minut (functionarii, chimistii, muncile mecanizate usoare etc).
Proportia celor care revin la lucru riaza foarte mult si cu tara: in Israle, 91%; in Suedia, 83'85o/0; in S.U.A., 80"/0; in Anglia, 86%; in Finlanda de nord, aproximativ 35%; in tara noastra, 80%.In conditionarea reintoarcerii la lucru au un rol important o serie de factori, intre care atitudinea pacientului fata de profesie, anturajul cu care lucreaza si prezenta sau lipsa simpto-melor.


Cei fara acuze (simptome) sint gata sa revina mai repede la serviciu, ativ cu cei cu angor sau cu palpitatii, astenie, stare depresi.

Miscarilor blinde, initial pasive, apoi active le urmeaza gimnastica usoara, care face sa sporeasca flexibilitatea si sa induca relaxarea musculara, pentru ca apoi sa se treaca de la mersul lent la unul mai alert.
Masurarea pulsului cu descrierea oricarui nou simptom este obligatorie in cursul programului de antrenament fizic si permite estimarea tolerantei si a nivelului optim de efort fizic.
Cum folosim loarea frecventei cardiace in conducerea antrenamentului? Care este frecventa (numarul de batai cardiace pe minut) optima? Este frecventa care indica o solicitare adecta a aparatului cardioscular si asigura dezvoltarea fitness-ului. in aceasta situatie, efortul fizic este totusi sub nivelul maxim (P.W.C. maxim).
Mentinerea frecventei optime, timp de 10'20 minute, in cursul programului de antrenament constituie un stimul adect.
Perioada de incalzire, care precede efortul, ofera sistemului circulator posibilitatea de a se pregati pentru a lucra progresiv, dupa cum perioada de revenire permite tuturor partilor organismului si deci si inimii sa se acomodeze treptat la o cantitate de singe si de 02 mai mica. Cum numaram frecventa inimii? Cu exceptia cazurilor cu frecventa neregulata, unde exista discordanta intre pulsul central (bataile inimii) si periferic (pulsul propriu-zis), pulsul se numara fie radial, fie central, pentru 10 secunde, nu mai multe, multiplicindu-se apoi cu 6 pentru a afla loarea pe un minut.
Cu cit frecventa scade mai repede dupa efort, cu atit individul este m*ai acomodat.

Cind numaram frecventa cardiaca? in cursul antrenamentului, in special la inceput (in primele sedinte) apoi ori de cite ori consideram ca trebuie modificata intensitatea lui sau cind subiectul reabilitat prezinta simptome (oboseala, angor, dispnee).
Ce gen de efort este mai bun? Efortul poate fi folosit pentru dezvoltarea fortei, inteligentei, agilitatii sau rezistentei musculare. Ridicarea greutatilor deosebite dezvolta predominant forta, iar alergarea, ciclismul, inotul dezvolta rezistenta.
Este o realitate ca efortul de tip rezistenta este cel mai bun pentru inducerea fitness-ului cardioscular.
Volumul si frecventa efortului. 30 de minute de efort, suficient de intens, de trei ori pe sap-tamina este minimum si totodata optim pentru atingerea fitness-ului cardioscular.
Nu este un cistig daca efortul este practicat de cinci-sase ori pe saptamina, dupa cum nici participarea doar la doua sedinte nu este suficienta.
Alternarea zilelor fara antrenament cu cele cu efort fizic pare a fi un procedeu preferat,In general, sint necesare minimum sase sapta-mini de antrenament, pentru atingerea unui nivel corespunzator. Scopul reabilitarii este ca subiectul sa faca fata sarcinilor impuse de profesie, conditiilor vietii moderne, vietii de familie.

Antrenamentul pe bicicleta ergometrica se poate face si prin metoda cu interle, cu nivel riabil de incarcare de 1' 2 ' 3\', solicitare care sa realizeze cresteri ale pulsului pina la 150'160, cu reveniri la nivele inferioare de efort, care sa asigure un puls 100'120/minut.
Sedinta dureaza, de asemenea, 30 minute; cresterile pulsului totalizeaza un timp de 1'3\', cu 4'5 repetari sau mai multe pe sedinta de antrenament.
Tipul de antrenament, cel cu incarcatura fixa sau cel cu interle, se sili in prealabil, ultimul tip de antrenament presupune atentie marita mai ales in primele sedinte. Beneficiul pare a fi rapid la acesta din urma.
Unii pot suporta intregul program de activitate fizica intr-o singura sedinta, altii, cel putin la inceput, necesita fractionarea efortului la 1 ' 2 ' 3 sedinte pe zi.
Din experienta noastra, cei mai multi pacienti prefera programele de grup, cu activitate riata, adecta fiecaruia, cu exercitii individualizate si in grup.
Este agreabila activitatea in grup, mersul intermitent alternind cu sarituri usoare si jocuri sportive, dintre care recomandam voleiul. Programul de reabilitare de lunga durata trebuie sa raspunda unor intrebari cu deosebita rezonanta in viata bolnavului coronarian si anume: amelioreaza calitatea vietii, prelungeste durata ei, scade incidenta I.M.?

Raspunsul este sigur doar in ceea ce priveste calitatea vietii, care creste considerabil; coronarianul reabilitat cistiga deprinderi sanatoase: nu mai fumeaza, isi controleaza greutatea si se straduieste sa o mentina cit mai aproape de cea ideala, regimul alimentar este cel adect, el devine constient de necesitatea mentinerii unui fitness ridicat.
In silirea programului de activitate fizica citi factori trebuie luati in considerare si anume:
'> specificatia efortului, exercitii fizice care sa solicite cit mai multe grupe musculare, atit ale membrelor superioare, cit si inferioare;
' virsta pacientului nu este un factor de limitare a programului de activitate fizica, insa presupune adaptarea antrenamentului fizic, in general bolnavii fiind sub 65'70 ani.
Este important de realizat un antrenament de rezistenta in care sa se imbine adect gimnastica, inotul, jocurile, exercitiile cu bicicleta ergometrica.
Programul de antrenament de scurta durata are efecte psihologice precoce incontesile, carora li se adauga efectele fiziologice (cresterea consumului de O, maxim, micsorarea frecventei cardiace la un anumit nivel de efort, cresterea randamentului contractiei fibrei miocardice).

Acest program de reabilitare de scurta durata duce la crearea senzatiei de bine, care constituie o motire serioasa pentru mentinerea ulterioara a fitness-ului imbunatatit.
Cind coronarianul este supus antrenamentului fizic mai lung de un an, apar o serie de modificari fiziologice si psihologice.
Dupa un program de reabilitare de scurta durata (cel mult trei luni), consumul de oxigen maxim creste considerabil; continuarea antrenamentului nu mai aduce decit cresteri nesemnificative ale V02 maxim.
Dupa antrenamentul fizic, la cei cu I.M. se reduce discrepanta intre nevoia si aportul de 02, la nivelul inimii.
Efectele psihologice, si ele precoce, se deosebesc pe parcursul programului de lunga durata. Astfel, exista o crestere marcata a silitatii psihoemotionale si afective. Antrenatul devine pozitiv in tot ce face, este mai activ si autoincrezator, mai putin confuz si contradictoriu, are mai putine conflicte cu propria lui perceptie.
Anxietatea, depresia, senzatia de frustratie, dependenta de droguri sint evident influentate favorabil de reabilitare. Astfel, fostul bolnav cu I.M. reabilitat ~ ajunge, la patru-cinci luni dupa debut, la performante fizice superioare situatiei existente chiar inainte de un infarct miocardic.
Nivelul de performanta fizica atins trebuie mentinut, caci, din nefericire, asa dupa cum s-a mai spus, muschii nu au memorie", memoria lor este scurta, mentinindu-se doar putin timp dupa momentul intreruperii antrenamentului fizic.

Antrenamentul bolnavului coronarian nu trebuie sa fie monoton. El poate si trebuie sa includa gimnastica care, in prima etapa, este aproape singura modalitate de antrenament.
In etapa a IlI-a, gimnastica poate ocupa o parte din program, dupa cum poate fi si o cale de mentinere a unui anumit nivel de antrenament.
Dar, coronarianului i se poate recomanda chiar o viata sporti, bineinteles nu compe-titionala. inotul (brass-ul), tenisul, ciclismul, canotajul, schiul, alergarea usoara sint cite din sporturile agreabile, indicate acestor bolnavi.
Se pune o intrebare la care raspunsul cere inca timp si anume, daca reabilitarea prin antrenament fizio are efect asupra prevenirii secundare (a reinfarctului, a mortii subite) sau, altfel spus, daca poate schimba destinul pacientului coronarian.
Studii longitudinale (de mai multi ani), cu-prinzind grupe mai mari de subiecti cercetati, sint necesare pentru a se fundamenta stiintific rolul reabilitarii in morbiditatea si mortalitatea cardiopatiei ischemice.In ultimii 20 ani posibilitatea ca antrenamentul fizic sa previna reinfarctul si moartea subita a fost subliniata intr-o serie de cercetari.
A fost cert demonstrata influenta benefica a reabilitarii bazate pe activitate fizica asupra conditiei fizice (calitatii vietii) si psihologice, cresterea calitatii vietii.

Nu a fost silita cert influenta antrenamentului fizic in accelerarea dezvoltarii circulatiei colaterale coronariene.
Este o realitate ca antrenamentul, chiar de scurta durata, la bolnavii cu infarct miocardic, cu sau fara angor, poate ameliora starea sanatatii si sa-i faca sa revina la o activitate normala pe bolnavii care nu erau capabili sa se reintegreze din propria lor initiati, dupa I.M., fie din cauza angorului, a anxietatii, sau a conditiei fizice precare.
Tipurile de antrenament. O modalitate de solicitare fizica foarte simpla si practica este mersul pe jos, care realizeaza antrenarea prin modificarea vitezei si a distantei parcurse, de obicei si de preferat in afara casei si in zone cit mai putin populate.
Parcursul trebuie sa prezinte diferite grade de inclinare si se alege tinindu-se seama de toleranta individului.
Daca, la inceput, perioadele scurte de mers sint alternate cu perioade de repaus suficient de lungi pentru refacere, ulterior, odata cu cresterea gradului de antrenament, subiectul poate merge fara pauza (10'11 km pe zi si mai mult).
Mersul are o influenta favorabila asupra functiei cardiosculare, cind este suficient de alert si poate fi practicat de un numar mare de persoane izolate sau in grup. Jocurile sportive, desfasurate cu intensitate medie si joasa, constituie o alta forma de antrenament.

Astfel, voleiul, baschetul, patinajul, canotajul, crosul, inotul pot fi practicate fie separat, in sedinte care sa nu depaseasca 30'40 minute, de trei ori pe saptamina, fie in combinatie cu doua sporturi in completarea unui program complex de reabilitare, in care sa nu lipseasca gimnastica si bicicleta.
Nu trebuie uitat cit de importanta este alegerea momentului zilei in care se desfasoara antrenamentul. Este de preferat ca acesta sa se faca dimineata, la cel putin 1'2 ore dupa o masa foarte usoara, in conditii de microclimat adect sau de mediu corespunzator, in aer liber. in zile nu foarte calduroase nici foarte reci, cu echipament corespunzator si fara a prezenta senzatii dezagreabile (angor, astenie marcata, palpitatii, disconfort, stare febrila).In general, nu eforturile mari sint de dorit, ci cele de intensitate medie, care solicita musculatura membrelor fara a depasi 6'9 METS.
Toate persoanele active merg sau uneori alearga in timpul activitatilor cotidiene normale sau al celor profesionale sau in perioada de odihna.
Costul energetic al-mersului poate ria in limite foarte largi, nu numai de la un individ la altul, ci chiar la acelasi individ, in functie de circumstante, depinzind de greutatea corporala, viteza de mers, suprafata, gradul de inclinare; mersul pe asfalt presupune un cost energetic de 5,5 cal/l\', fata de 7,5 cal/l\' pe un pamint arat, pentru un om de 70 kg, cu o viteza de 5,5 km/l h (Bisca, 1975).

Urcarea si coborirea scarilor presupune o cheltuiala energetica de 10 cal/l\' pentru o persoana de 75 kg.
Coborirea scarilor necesita o cheltuiala energetica egala cu 1/3 din cea consumata la urcarea acestora.
Alergarea inseamna consum caloric riat (dependent de o serie de riabile mai sus mentionate).
Variatiile individuale ale adultului sint mici la viteze submaximale, fiind csiegale, indiferent de sex si de felul antrenamentului.
Consumul de 02 pe kg de greutate (VO2,/kg corp greutate) este mai mare la copii decit la adult, la o viteza data.
Pentru costul energetic total in cazul alergarii, mai importanta este distanta si nu viteza. . in alergare, o importanta deosebita o are marimea naturala a pasului.Inotul angajeaza practio toate grupele musculare, de unde si lorile V02 foarte ridicate la inotatori. intrucit greutatea specifica a corpului difera putin de cea a apei, greutatea corpului aflat in apa se reduce la cite kilograme.
Persoanele supraponderale, mai ales, isi pot mentine corpul plutind cu foarte mica cheltuiala de energie.
Pentru acest motiv, inotul si diferitele exercitii efectuate in apa (sub apa) reprezinta forma comuna de antrenament, pentru cei handicapati fizic.
Studii numeroase au aratat o buna corelatie intre V02 maxim si concentratia acidului lac-tic, dupa inot si dupa ciclism.
Gradinaritul si alte activitati usoare in cadrul gospodariei sint de asemenea utile, contribuind la reabilitarea individului pe care-l face apt de munca.

Omul in virsta, datorita limitarilor sistemului osteoarticular si muscular, tinde sa renunte usor la un program de gimnastica dificil ce i se impune. De aceea, o atentie sporita este necesara cind se recomanda practicarea gimnasticii celor virstnici.
Programul de antrenament trebuie ales cu grija, astfel incit sa nu fie obositor, sa fie agreabil, riat si sa corespunda posibilitatilor su-
biectului caruia i se adreseaza, sa nu urmareasca competitivitatea cu orice pret.
Compararea diferitelor metode de tratament in angina pectorala. Studii numeroase au incercat sa e efectele antrenamentului fizic cu ale nitroglicerinei, medicatiei beta blocante adrenergice si ale interventiilor chirurgicale de tip by-pass aortocoronarian (anasto-moze aortocoronariene care maresc aportul de singe la miocard) (. 11).
Este cert demonstrat ca antrenamentul fizic amelioreaza toleranta la efort la cei mai multi bolnavi cu cardiopatie ischemica dureroasa (CID), prin scaderea frecventei batailor inimii si a tensiunii ateriale sistolice (TAS), realizind astfel micsorarea nevoilor miocardului in 02, raportat la consumul total de 02 al organismului.
Antrenamentul fizic ca si nitroglicerina au efecte asemanatoare asupra capacitatii de efort. Diferentele constau in aceea ca este nevoie de mai putin timp pentru ca efectele nitrogli-cerinei sa devina evidente, pe cind pentru antrenament sint necesare saptamini sau luni; durata eficientei este minima la nitroglicerina (aprox. 30 minute) si durabila la antrenament (pe toata perioada antrenamentului).

Medicatia beta blocanta adrenergica (Propra-nolol), atit de larg folosita in tratamentul CID, atit la normali (distonii neurovegetative), cit si la cei cu cardiopatie ischemica, produce la efort micsorarea frecventei cardiace, a TAS si a debitului cardiac.
Cresterea treptata a capacitatii de efort a anginosului, prin medicatie beta blocanta adrenergica este mai putin evidenta decit cea obtinuta prin antrenament fizic sau prin folosirea nitroglicerinei.
Interventia chirurgicala de tip by-pass aorto-coronarian, care este indicata in cazul in care anginosul sufera iar tratamentul medicamentos adect si complet ramine ineficace, urmata de antrenament fizic, poate fi cel mai eficient mijloc de tratament in angorul de efort rebel la tratament.
Coronarianul si viata sexuala. Cit timp este necesar sa se scurga de la debutul infarctului miocardic pina cind se poate permite angajarea intr-o astfel de activitate?
Studii de tipul telerecordingului (cu monitorizare" 1\', urmarirea frecventei cardiace in timpul actului sexual) indica cresteri pina la 120/minut la barbati de virsta medie (Fried-man).

Aceasta reprezinta aproximativ 70Ať/o din frecventa maxima corespunzatoare virstei respective si este mentinuta 36" ' 1\'.
Electrocardiograma nu prezinta modificari semnificative in timpul activitatii sexuale fata de cele inregistrate in timpul activitatii cotidiene obisnuite.
Unii cercetatori descriu modificarea activitatii sexuale in sensul scaderii numarului de orgasme pe saptamina, ea aparind cu un an inaintea instalarii I.M. sau debutului CI. manifeste.
Reluarea activitatii sexuale nu fi contraindicata, ci dimpotri fi permisa, de la caz la caz, in momentul cind medicul apreciaza ca se poate desfasura fara pericole. Subiectii care au avut o viata sexuala intensa inaintea I.M. vor dori sa se reintoarca la ea mai repede decit cei cu activitate sexuala mai redusa.
Deci, bolnavul coronarian reabilitat trebuie sa traiasca normal si nici viata sexuala nu fi limitata.





Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor