Bunastarea, dirsitatea de produse agro-alimentare si tehnice, creeaza nu numai senzatia de bine, dar si pe cea de comoditate si confort si, cu toate ca am mai mult timp liber, nu-l folosim in interesul nostru.
Am inca o serie de incertitudini cu privire la cea mai buna cale de a ne creste copin, de a-i educa.
Traim adeseori intr-o stare de tensiune perpetua, in orase aglomerate, poluate dirs (sonor, chimic etc), intr-o intrecere nebuna cu timpul, minati de ambitii si dorinta de autode-pasire, toate avind insa influente negati asupra organismului, care trebuie si pot fi contracarate.
Este la indemina noastra si trebuie sa fim constienti de aceasta, ca un pic de efort fizic la care sa aderam spontan, pe care sa-l facem cu placere, din necesitatea senzatiei de bine pe care o creeaza, este absolut necesar.
Antrenamentul fizic presupune efort fizic gradat, progresiv, care in timp este insotit de modificari functionale si morfologice ce reflecta adaptarea si ameliorarea progresiva a performantelor.
Pentru cei sanatosi, cit si pentru cardiaci (coronarieni), tipul de antrenament util sistemului cardiovascular si aparatului respirator este efortul aerob sau de rezistenta. Nu atit intensitatea efortului, cit mai ales, frecnta si durata solicitarii prin efort sint foarte necesare pentru un antrenament rational.
O frecnta de 3'5 ori pe saptamina s-a dodit optima, dupa cum, cel putin 10 minute de efort fizic pe sedinta, sint absolut necesare.
Este obligatorie individualizarea programului de antrenament, astfel incit solicitarea prin efort sa fie pusa de acord cu nevoile si capacitatea individului, cu fitness-ul acestuia.
Ce intelegem prin fitness?
Acea conditie fizica a individului care permite desfasurarea vietii (activitatea profesionala si petrecerea timpului liber, precum si solicitarea suplimentara) in conditii optime fara senzatie de oboseala.
Un individ sanatos sub raport cardiovascular, cu un anumit fitness, poate fi supus unui program de antrenament mai intens, ativ cu efortul fizic care se recomanda sedentarului total neantrenat, in cazul caruia este indicat ca gradarea (cresterea in intensitate) sa se faca judicios.
Este contraindicat antrenamentul fizio in grup, constituit ad-hoc, din initiativa participantilor, fara un control medical prealabil al acestora.
Unii simt nevoia de efort fizic zilnic; este demonstrat ca beneficiul real nu este direct proportional cu timpul necesar in astfel de conditii. Efectul antrenamentului este aproximativ acelasi si la cei care practica efortul numai de 3 ori pe saptamina.
Pentru a atinge un anumit nil al conditiei fizice, sint necesare cel putin 6'10 sap-tamini de antrenament, iar pentru a-l pierde este nevoie de aproximativ acelasi interval de\' timp.
Dupa cum am mai spus, muschii nu au memorie" sau memoria" lor este scurta dar poate fi intretinuta cu eforturi relativ mici din partea noastra.
Deci, durata optima a sedintei de antrenament este de 20'30 min, de trei ori pe saptamina, adica 60'90 min. pe saptamina.
Programul de antrenament, odata inceput si continuat, conduce la cresterea eficientei profesionale si la folosirea mai rationala a timpului liber.
Efortul actioneaza ca un tranchilizant natural; individul cistiga timp si este eficient in tot ce face, fara a mai percepe oboseala. Este important ca antrenamentul sa nu fie exagerat de intens, gradul de solicitare nu trebuie sa depaseasca 60'80% din capacitatea maxima, astfel incit executantul sa fie capabil sa conrseze cu partenerul de antrenament in timpul efortului.
Nici prudenta exagerata, care duce la scaderea gradului de solicitare prin eforturi prea mici, sub 45'50o/0) nu este recomandabila.
Un alt criteriu pe care trebuie sa-l am in dere este efectul antrenamentului, senzatia de oboseala trecatoare, urmata de o senzatie de bine.
Intensitatea efortului la persoane sub 50 ani, trebuie sa fie de cel putin "50% sau 70% din capacitatea maxima, adica un efort ce corespunde unei cresteri a frecntei cardiace pina la 136/1\' la persoanele sub 50 de ani sau pina la 110'120/1 pentru cei ce depasesc 50 ani.
Momentul din zi in care se desfasoara antrenamentul nu are importanta, daca se respecta citeva conditii dintre care: subiectul sa fie cel putin dupa 3'4 ore de la servirea mesei si nu imediat inainte de culcare.
Antrenamentul nu-si atinge scopul daca nu creeaza un grad de oboseala placuta, ce apare la inceput mai usor (la un efort mai mic). in primele doua saptamini ale programului de antrenament, subiectul se va opri si isi va masura pulsul la fiecare 5\', ajustind intensitatea efortului in functie de puls. Tipul de antrenament difera in functie de posibilitatile si dorinta subiectului. El poate fi: mers, plimbare, alergare, inot, bicicleta.
Educatia pentru practicarea sistematica a unei activitati fizice trebuie facuta in limbaj adecvat; subiectul trebuie sfatuit si orientat sa mearga pe drumul" care duce, prin crearea unui fitness, la starea de sanatate, trebuie sa inte, sa se refaca, sa se recreeze.
Doar citeva contractii musculare sint bine nite pentru cei cu activitati sedentare (se-zind sau in picioare) pentru inlaturarea _ oboselii, pentru refacere.
Este stiut ca odata muschiul incordat, pus in tensiune, se va relaxa in momentele imediat urmatoare.
Recrearea nu inseamna un repaus absolut,, ci o activitate bine dozata si dirijata corect, in functie de posibilitati si preferinte.
Practicarea sportului poate fi un mijloc de recreare activa pentru unii, iar pentru altii o priliste relaxanta; poezia sau filmele pot fi, de asemenea, pentru unii, mijloace de recreare.
Pentru Thomas Jefferson de exemplu, intoarcerea la carti, cititul era recreare.
Recrearea ramine asociata obligatoriu cu acea activitate care reuseste -sa absoarba complet, in care individul uita de sine, de grijile cotidiene.
Ideal ar fi ca toti oamenii sa gaseasca satisfactie completa in activitatea cotidiana, in sarcinile profesionale care astfel ar deni si o forma de recreare. Refacerea si recrearea sint esentiale pentru sanatate, pentru viata. Ele trebuie invatate, reinvatate, educate si practicate sistematic.
Orice activitate care te absoarbe total constituie un mijloc de recreare. Nu este importanta atit forma de activitate recreativa cit mai ales starea mentala.
Fitness-ul este functie de nilul fortei si al rezistentei individului.
Forta musculara creste atunci cind muschii se hipertrofiaza ca urmare a solicitarii acestora prin eforturi intense. Este suficienta o singura contractie musculara in care muschiul este supus unui efort de 40% din posibilitati si mentinut citeva secunde, chiar si o singura data pe zi, pentru a creste forta musculara.
Rezistenta musculara este legata de forta musculara. Cind mai multe unitati motorii (grupe musculare) sint folosite concomitent, senzatia de oboseala apare mai repede. Efortul fizic moderat, dar practicat zilnic este suficient pentru a controla greutatea corporala, daca aportul caloric alimentar nu este prea mare. Se impune folosirea diferentiata a unor parti ale organismului, a unor grupe musculare mai putin solicitate in activitatea cotidiana.
Practicarea sporadica a unui sport nu inseamna antrenament. inotul sau patinajul de agrement nu sporesc forta si rezistenta musculara; acestea pot fi mentinute numai prin antrenament.
Fitness-ul reprezinta totalitatea posibilitatilor individului, care ii permit acestuia o reactie normala (fara efort) la multiplele solicitari ale vietii cotidiene.
O serie de lucrari demonstreaza efectele hemodinamice ale unei conditii fizice bune, obtinute si cultivate prin efort fizic sistematic.
Cresterea capacitatii de efort este deosebit de utila la bolnavii coronarieni la care calita-tea vietii este precara, avind o serie de limitari fizice datorate bolii.
Efectele antrenamentului fizic depind de:
» nilul capacitatii fizice, la inceputul antrenamentului;
» zestrea genetica;
» antrenamentul anterior;
» virsta;
» starea de imbolnavire ' gradul de afectare;
» structura programului de antrenament.
Eforturile submaximale monitorizate (supragheate) continuu, cu incarcare unica sau antrenamentul la intervale sint indicate eo-ronarienilor.
Reconditionarea (ameliorarea) fizica sau reabilitarea trebuie sa fie numai o parte a unui program de tratament comprehensiv care include totodata supragherea, evaluarea periodica, ameliorarea regimului si a greutatii corporale, a lipidelor din singe, renuntarea la fumat, cistigarea si mentinerea unor deprinderi sanatoase de viata.
Cheia pentru prescrierea unui efort adecvat, nepericulos si folositor este silirea prealabila a capacitatii de efort individuala, pe baza relatiilor existente intre parametrii cardiovasculari si travaliul efectuat.
Aderenta la programul de antrenament fizic, mai ales a coronarienilor, nu trebuie sa fie intamplatoare, ci riguros stiintifica, dupa un prealabil examen medical complet care sa includa si testarea capacitatii de efort a subiectului in acel moment.
Scopul evaluarii preliminare, care precede silirea modalitatii de antrenament, nu este numai de a exclude cazurile necorespunzatoare, dar si de a evalua sistemului cardiovascular, pentru a preciza limitele ' nilul antrenamentului. Evaluarea trebuie facuta in mai multe trepte: efortul este de tip continuu, progresiv crescind, in conditii de echilibru (steady-state), pentru fiecare treapta de efort ia cicloergometru.
Astfel se confera un plus de siguranta antrenamentului supragheat, cunoscind reactia sistemului cardiovascular la efort (supragherea frecntei cardiace, a tensiunii arteriale, a electrocardiogramei si a simptomelor).
Nilul antrenamentului trebuie sa fie suficient, asfel incit sa asigure raspunsuri biochimice si reactii fiziologice corespunzatoare, pentru__ a^aa efecte favorabile asupra meolismului aerob si a capacitatii de efort.
Deoarece pragul dirselor functii ale cordului difera, este suficient ca o singura functie sa fie tulburata, pentru ca aceasta sa constituie un factor de limitare (frecnta cordului, modificarile electrocardiografice, extra-sistolia, tulburarile in reglarea tensiunii arteriale).
La coronarienii fara simptome limitante (angor, extrasistole, dispnee, modificari EKG importante), nilul preferabil de antrenament va fi de 50'60A°/o din capacitatea maxima.
Frecnta cordului este mai mare, atit in pozitia culcat, cit si in sedere, cind se a efortul bratelor cu cel al membrelor inferioare, pentru acelasi consum de oxigen. Efortul de 30'45 minute, izotonic, la 50' 60% din capacitatea maxima aeroba, este cel indicat, bineinteles, tinind seama de aderenta si disponibilitatile celui ce urmeaza sa fie inclus in programul de antrenament.
Fiecare sedinta de antrenament trebuie sa cuprinda perioada de incalzire, antrenamentul propriu-zis si perioada de renire.
Subiectul trebuie sa fie instruit si sa participe activ la evaluarea propriilor raspunsuri prin inregistrarea si redarea simptomelor si frecnta cardiaca.
Practicarea altor activitati in timpul antrenamentului fizic, (cititul, mincatul, cintatul) sint prohibite.
De asemenea, sint contraindicate:
» ingestia de alimente in cantitate importanta, in ultimele 2'3 ore care preced antrenamentul sau in prima ora dupa efort;
» ingestia de cafea, ceai, cacao, alcool, inainte sau dupa antrenament;
» bauturile reci sau foarte calde;
» fumatul in timpul efortului, inainte sau imediat dupa efort:
» echipamentul sau imbracamintea necorespunzatoare la antrenament (prea strinse sau prea groase);
» dusul foarte fierbinte sau foarte rece inainte sau dupa antrenament;
» temperatura necorespunzatoare in incaperea de antrenament;
» trecerea brusca din sala de antrenament la frigul de afara sau in incaperi foarte incalzite;
Toate acestea constituie stresuri suplimentare pentru aparatul cardiovascular.
Antrenamentul sporeste performanta la locul de munca, dezvolta capacitatea de efort fizic, capacitatea de concentrare si de decizie.
Individul se simte mai puternic, mai productiv, mai sanatos, mai optimist, recapata pofta de viata, increderea in sine, greutatea scade, iar toleranta la stresuri si tensiune creste.
Efortul este cel mai puternic antidot si agent profilactic al starii depresi, al anxietatii.
Programul de reabilitare reclama supragherea adecvata, program individualizat de antrenament si program educational. El trebuie sa fie agreabil, relaxant, necompetitiv si sa aiba ca efect senzatia de bine.
Asa cum am mai aratat, antrenamentul trebuie sa cuprinda o perioada de incalzire, apoi antrenamentul propriu-zis care consta in exercitii de gimnastica, mersul pe bicicleta, inot sau jocuri si perioade de renire la starea de repaus. Efortul trebuie sa fie suficient de intens ca sa stimuleze, sa fie terapeutic, dinamic, aerob, variat si in acelasi timp relaxant.
Antrenamentul controlat si supragheat trebuie sa destinda, nu sa epuizeze, astfel incit subiectul sa mai aiba resurse suficiente pentru a se bucura de petrecerea timpului liber.
El poate si trebuie sa simta oboseala, dar aceasta sa fie placuta ' nu extenuanta.
in societatea noastra industrializata, cu un urbanism foarte ridicat, se impune cu stringenta reabilitarea complexa a cardiacilor.
Reabilitarea prin antrenament vizeaza dirse categorii de bolnavi coronarieni dar este eficienta si in prenirea cardiopatiei ischemice dureroase sau nedureroase. Dupa silirea diagnosticului de cardiopatie ischemica, aplicarea unor proceduri de reabilitare este necesara, deoarece acestea pot frina evolutia bolii si impiedica aparitia complicatiilor (infarctul miocardic), contribuind in special la cresterea calitatii vietii.
Reabilitarea bolnavilor cu cardiopatie ischemica, complicata, cu infarct miocardic, incepe de la debutul bolii, odata cu internarea in spital si urmareste resilirea si mentinerea la nil optim fiziologic, psihologic, si social a tuturor functiilor, permitind reintegrarea individului in familie, societate si viata productiva. Astazi, cardiopatia ischemica, boala cu incidenta crescuta, avind serioase implicatii psihoemotionale, social-oconomice, afectind din ce in ce mai frecnt virsta mai tinara, ridica serioase probleme de tratament si mai ales de profilaxie.
Societatea pierde serios (valori morale, materiale) ca urmare a imbolnavirii coronariene.
Reabilitatea ofera o metoda logica pentru imbunatatirea calitatii vietii celor afectati, redarea acestora activitatii producti.
Mediul este acela care sileste participarea la programul de reabilitare supragheat al bolnavului coronarian.
Categoriile de bolnavi coronarieni care vor fi reabilitati sint:
» bolnavii cu cardiopatie ischemica dureroasa necomplicata (fara insuficienta cardiaca sau tulburari sere de ritm, cei ce au facut infarct miocardic si posibilii coronarieni;
» subiectii asimptomatici, la care gasim unul sau mai multi factori de risc coronarian, formeaza grupul bolnavilor coronarieni susceptibili de a fi introdusi in programul de reabilitare comprehensiva.
Includerea celor cu infarct miocardic recent in programul de reabilitare propriu-zisa prin antrenament fizic sustinut, se face la 2'3 luni dupa declararea infarctului miocardic. Este contraindicata reabilitarea prin antrenament fizic la infarctul miocardic complicat cu insuficienta cardiaca, cu tulburari de ritm majore necontrolate medicamentos, la cei cu anevrism ntricular sau cu crize anginoase frecnte.
Reabilitarea dupa un infarct miocardic cunoastem mai multe faze:
Faza I, intre a 7-a si a 14-a zi de la debutul infarctului miocardic, cind bolnavul este spitalizat, incepe cu reabilitarea psihologica, trecind treptat la efort fizic progresiv controlat, care consta din miscari usoare de flexie, extensie, rotatie la nilul articulatiilor membrelor. Paza a Ii-a se desfasoara la domiciliu (6'10 saptamini); miscarile de respiratie au un rol dominant alaturi de exercitii usoare si mers, sub controlul aiurii ntriculare (pulsului).
Faza a IlI-a incepe la trei luni de la infarctul miocardic, cind bolnavul intra in faza de antrenament fizic propriu-zis, supragheat, dupa ce insa in prealabil a fost testat fizic (P.W.C.).
in functie de capacitatea de efort din momentul testarii, de deprinderile subiectului si de dorinta acestuia, el va fi dirijat spre un program de gimnastica generala ' gradat (elul 3).
Initial, antrenamentul este individual, apoi se poate trece la antrenamentul in grup numai atunci cind grupul este relativ omogen.
Frecnta cardiaca este un indicator fidel nu numai al reactiei cardiovasculare la un efort de o anumita intensitate, dar si a gradului de antrenament. De ce frecnta cordului este cel mai bun parametru de control al intensitatii efortului? in primul rind, pentru ca este cea mai fidela oglinda a intensitatii si deci putem prescrie antrenamentul fizic in functie de valoarea pulsului.
Frecnta inimii este un foarte bun indicator al nilului si tipului de activitate meolica a individului.
Exista o buna corelatie intre frecnta cordului si fluxul sanguin coronarian si implicit consumul de 02 al muschiului cardiac. Si in conditiile efortului efectuat la altitudine si la temperatura scazuta sau ridicata, masurarea frecntei cordului indica capacitatea individului de a desfasura activitati in conditiile deosebite ale mediului.
Sa presupunem ca un individ sanatos, cu un nil meolio normal de 1,51 OJV, daca ra-mine in repaus la pat 20 zile (sedentar complet), frecnta cordului se va modifica de la 85/1\' la 120/1\' la prima ridicare in picioare, ca urmare a deconditionarii prin repaus la pat. Frecnta cardiaca se adapteaza odata cu cresterea gradului de antrenament in sensul ca frecnta de repaus scade, iar pentru acelasi efort valoarea ei este mai mica.
Frecnta maxima admisa in cursul antrenamentului nu va depasi sau va fi cel mult egala cu valoarea maxima atinsa, fara ca efectele nedorite, cum sint angina sau modificarile electrocardiografice, sa apara in cursul testarii capacitatii de efort (P.W.C.).
Cit de mare este efortul care trebuie indicat si cit de repede se poate face gradarea, in sensul maririi intensitatii antrenamentului?
Intensitatea efortului in timpul antrenamentului trebuie sa fie astfel aleasa ca subiectul supus antrenamentului, in cursul lui, sa poata vorbi normal, fara sa gifiie.
Cresterea ntilatiei care in mod normal insoteste efortul nu trebuie sa fie perceputa ca desagreabila (dispnee).
Intensitatea antrenamentului se exprima in procente din capacitatea aeroba, care este reflectata de consumul de oxigen maximal, valoare usor de estimat indirect in functie de: sex, frecnta cardiaca maximala si wataj maximal atins la efort.
Este nevoie ca intensitatea antrenamentului sa A«fie la 50'85o/0 din VO, maxim sau la 65' 9Qo/0 din frecnta cardiaca maxima atinsa pentru un efort isodinamic pentru a ameliora conditia fizica.
Folosirea unui procentaj din frecnta cardiaca maxima teoretica (220 ' virsta) nu este rezonabila la pacienti tratati cu propranolol.
in plus, frecnta cardiaca maxima la bolnavi coronarieni prezinta o mare variabilitate, unii nu reusesc sa-si creasca normal frecnta cardiaca la efort (in functie de seritatea insuficientei cardiace).
Dupa interntii chirurgicale reparatorii (by-pass coronarian anastomoze aorto-coronaricne) unii pacienti ramin cu tahicardie la repaus (frecnta cardiaca > 100/1\') si la efort fac 140 batai/l\' frecnta la care apar simptome (lipsa de aer, dureri anginoase) care impun oprirea efortului.
Sint o serie de formule care ne stau la inde-mina pentru determinarea intensitatii efortului pe baza frecntei cardiace.
FC recomandata=FC repaus +60% (FC maxim'FC repaus)
(Karwonen)
Este clar ca doua persoane avind acelasi FC maxima, dar FC de repaus diferite, la cele cu FC de repaus mai ridicata si frecnta cardiaca intrecuta va fi mai ridicata.
Exemplu: FC=60 + 0,6X(160'60)=120/1\'; 75/0 FC maxim FC=100+0,6XC160'100) = = 136/1\'; 85o/o FC maxim.
Deci:
1. Determinarea corecta a frecntei cardiace de repaus este foarte importanta.
2. Sint programe de antrenament intens care adauga 70, adica 80% din rezerva cardiaca la frecnta de repaus pentru a determina FC de antrenament.
3. Nu trebuie sa uitam ca pentru aceeasi FC impusa, munca inimii va fi superioara pentru un efort partial izometric (efortul bratelor) ativ cu efortul izotonic (bicicleta ergome-
trica). Este nevoie ca programul de antrenament sa
cuprinda ambele tipuri de efort.
4. Sint centre (americane) care determina intensitatea antrenamentului pe baza senzatiei subiecti a intensitatii efortului perceputa de pacient (Borg) ' scala intensitatii de efort gradata de la 6 la 20).
Buna corelatie intre perceptia subiectiva si procentajul masurat al consumului de Oa permite recomandarea unui efort cuprins intre gradarea 12'15 ce reprezinta 60'90% din V02 maxim.
Clasic se admite ca persoanele care au o conditie fizica mai slaba la inceperea antrenamentului ating un beneficiu de 20% la antrenamentul cu intensitati de efort mai mici decit subiecti mai performanti la intrarea in programul
de antrenament.
Virsta pacientului influenteaza cistigul probabil al unui tip de antrenament; subiectul tinar va profita mai mult decit cel virstnic (in aceleasi conditii de antrenament).
Progresia intensitatii antrenamentului va fi adaptata in functie de evolutia subiectiva a pacientului si pe baza raspunsului frecntei cardiace.
Sint de preferat inceperea antrenamentului la intensitati moderate pentru ca pacientul sa capete incredere, sa-si mentina aderenta la program, sa descopere placerea activitatii\' fizice. Cu cit intensitatea antrenamentului va fi mai mare cu atit riscurile de complicatii cardiace, dar nu numai (ortopedice), vor fi si ele mai mari.
Vom prefera intensitati reduse ale efortului la inceperea antrenamentului si cresterile ulterioare ale intensitatii putind fi in functie de reactiile, toleranta si comentariile pacientului.
in ceea ce priste durata, 20'30 de minute de antrenament sint suficiente pentru a obtine beneficiul cardio-vascular; chiar 5'10 minute de efort fizic gradat sint utile pentru cresterea performantei cardiovasculare la pacienti nu foarte ser afectati.
Programele obisnuite de antrenament cu durata de 8'12 saptamini demonstreaza efecte be-nifice incepind dupa 9 saptamini.
Un subiect foarte deconditionat fizic va simti mai rapid o ameliorare a capacitatii sale fizice, dupa antrenament, ativ cu un altul cu o conditie fizica nu foarte slaba!
Ca frecnta, antrenamentul trebuie sa cuprinda cel putin 2 sedinte pe saptamina si nu mai mult de 3 sedinte pe saptamina, pentru a obtine beneficiul cardiovascular la antrenament.
Exista dirse tipuri de antrenament, daca se are in dere intensitatea efortului (aerob, anaerob), tipul de efort muscular (isotori, iso-metric, isocinetic) sau profilul de antrenament (continuu, sau cu interval).
Efortul aerob este de intensitate medie la -60o/0 din capacitatea maxima a subiectului (mers).
Efortul anaerob este de intensitate superioara si necesita recurgerea la glicoliza anaeroba (glucoza 'A» acid lactic).
Contractia isotona se produce cu scurtarea musculara. La efort au loc o succesiune de contractii si relaxari (mers, ciclism, inot).
Contractia isometrica se realizeaza fara modificarea lungimii muschiului, (purtarea de greutati, mentinerea posturii).
Contractia isocinetica se caracterizeaza prin rezistenta uniforma in tot timpul miscarii, creata de contractia musculara.
Antrenamentul de tip continuu presupune acelasi nil al intensitatii de efort in timpul unei sedinte de antrenament; efort isoton in aerobioza la 60A«/o din consumul de O2 maxim (VO2 max.) timp de 30'45 minute.
Antrenamentul cu interval consta in alternarea de perioade la efort de intensitate mare cu efort de intensitate mai redusa sau chiar repaus.
in cadrul activitatilor recreati modalitatea ideala de ameliorare a conditiei fizice si a parametrilor cardiorespiratorii consta intr-un antrenament de tip continuu, implicind efortul iso-ton al unor largi grupe musculare (membre inferioare).
in acest tip de antrenament frecnta cardiaca va creste paralel cu intensitatea efortului si numai controlul FC va fi un bun indicator al nilului de antrenament.
Alte activitati ca: mersul, joggingul, dansul, ciclismul, natatia, schi-fond pot fi recomandate la cei care au practicat aceste sporturi, bineinteles se va insista sa fie absent spiritul de competitie, intensitatea fiind controlata dupa FC si confortul respirator (fara dispnee).
Aceste sint sporturile fazei II si III.
Vor fi interzise sporturile cu schimbari bruste de intensitate si de ritm ca: tenisul, baschetul, pentru ca intensitatea efortului este cel mai adesea greu de controlat si alternarea repausului cu efort intens de scurta durata induce meolism anaerob.
in cadrul antrenamentului supragheat, antrenamentul cu interval ofera avantaje in sensul unui efort sporit (cheltuiala sporita de ener-
gie estimata in kilo calorii sau FC atinsa) pe perioade scurte, fara a produce oboseala, pentru ca in perioadele de efort mic sint eliminati meolitii (lactat) iar monotonia efortului con tinuu dispare.
IEste necesar sa am in dere tipul de antrenament in functie de profilul activitatii (profesie, timp recreational). ^1 Antrenamentul pe bicicleta ergometrica pregateste putin pentru efort manual; este nevoie de un program de antrenare a marilor grupe musculare, ale triunghiului si membrelor superioare ca si de efort isometric
Efortul isotonic moderat (30 minute de 3 ori. pe saptamina) la bicicleta ergometrica, la o frecnta cardiaca de 120'130/1\' influenteaza favorabil si raspunsul la efortul isometric al grupelor musculare neimplicate in antrenament.
Activitatile sporti avind o importanta componenta isometrica (halterofile, ridicare de greutati) nu sint recomandate intrucit cresc travaliul cardiac, pot produce tulburari de ritm secundare ischemiei si induc manevra Valsalva (blocaj in apnee inspiratorie) care reduce fluxul sanguin pulmonar si intoarcerea noasa.
Cind functia inimii stingi este buna (nu sint fenomene de insuficienta cardiaca ' lipsa de aer la efort) antrenamentul trebuie sa cuprinda pentru cei a caror profesie implica efort isometric si acest tip de efort (transport manual de piese), 10'15 miscari ' antrenament rezis-tiv isometric (ergometrie ' bicicleta cu manila sau dinamometru) fiecare miscare dezvolta 30 pina la 60o/0 din contractia maxima la un ritm de 10'15 in 30 de secunde, apoi 1 minut repaus dupa care se repeta o data sau de doua ori.
La cei cu insuficienta cardiaca efortul isometric va fi prescris pentru ca, produce cresterea presiunii telediastolice si scaderea fractiei de ejectie a cordului.
Vor fi evitate: impingerea unui obiect greu (masina, mobila), deblocari de suruburi, robi-neti, schimbarea cauciucurilor, ridicarea sau purtarea de greutati mai mari de 20'30 kg.
Efortul isometric se acompaniaza de cresterea tensiunii arteriale si aceasta in functie de importanta fortei relati de contractie dezvoltata si nu de marimea masei musculare antrenata in contractie.
Daca mai multe grupe musculare sint antrenate in contractii isometrice de intensitati diferite cresterea TA va fi determinata de muschiul a carui forta de contractie dezvoltata este cea mai mare (nu exista fenomen de sumatie).
Aceasta crestere a TA la omul sanatos seda-toreste maririi disproportionate a debitului cardiac fata de nevoile inimii; rezistenta periferica-creste foarte putin fata de ceea ce se intimpla la contractia isotonica unde rezistenta scade.
Cresterea TA medii favorizeaza perfuzia coronariana desi o crestere foarte mare a tensiunii intramiocardica poate jena umplerea diasto-lica coronara.
Ce greutate poate purta un pacient cardiac?
in functie de capacitatea de efort maxima a pacientului i se pot permite deplasari de greutati care sa nu depaseasca 25 kg, repartizate in ambele miini, cu conditia ca acesta sa nu fie hipertensiv.
Beneficiile antrenamentului constau in: » » Cresterea consumului de 02 maxim cu aproximativ 20o/0 pina la 40%, pentru programe de intensitate si durata mare.
» Ameliorarea extractiei periferice de 02.
» Cresterea numarului si taliei mitocondrii-lor.
» Scaderea rezistentei periferice.
» Cresterea tonusului vagal.
» Reducerea tonusului simpatic (noradrena-lina).
» Reducerea nilului plasmatic al reninei.
» Cresterea vasodilatatiei arteriolare.
» O mai buna distributie a debitului cardiac.
» Cresterea volumului de ejectie sistolica.
» Reducerea frecntei cardiace, a TA si a consumului de 02 miocardic in repaos si la efortul submaximal.
» Reducerea pragului de angor si a modificarilor ECG.
» Recuperarea mai rapida a FC de repaus. Pacientul are senzatia de bine pentru ca el
lucreaza la un procentaj mic din capacitatea sa de efort maxim; a cistigat rezistenta la efort.
Beneficiul psihologic (incredere in sine) decurge din autodescoperirea progresiva a unei bune rezistente la activitatile cotidiene si la contactul cu alti bolnavi cu aceeasi afectiune aflati in dirse stadii de antrenament.
Reintoarcerea la o viata normala profesionala dar si recreationala este astfel facilitata de antrenament.
in ceea ce priste meolismul, sunt semnalate o serie de efecte favorabile si anume:
» Diminuarea nilului grasimilor (triglice-ridele).
» Creste raportul lipide de densitate ridicata, lipide de joasa densitate.
» Creste sensibilitatea la actiunea insulinei.
» Creste fluiditatea singelui (fibrinoliza este mai eficace).
Efectele antrenamentului asupra dezvoltarii circulatiei colaterale coronariene ramin o speranta deocamdata controrsata; demonstrata la animale, nu a putut fi obiectivata la om.
Nu au putut fi demonstrate nici unele rezultate poziti asupra progresiei aterosclerozei, atit la nilul coronarelor proprii sau a grefoanelor aortocoronariene sau a silitatii electrice (riso de fibrilatie ntriculara si extrasistolie).
O serie de studii recunosc beneficiul antrenamentului fizic in prenirea secundara (reducerea recidilor de infarct, ameliorarea supravietuirii).
Pacientii deconditionati, sedentari dupa antrenament fizic isi cresc spectacular performanta la efort.
Conduita propusa pentru antrenamentul pacientilor dupa chirurgia cardiaca trebuie sa urmareasca:
1. Testarea capacitatii de efort, obligatorie ca
prima etapa.
2. Programul scurt de 20'30 minute de 3 ori pe saptamina, suficient de intens pentru a permite reintoarcerea la viata activa, normala cit mai repede posibil, fara a se crea dependenta de un centru medical.
3. Secnta incalzire ' efort de antrenament pe bicicleta ergometrica, efort tip continuu sau discontinuu cu interval, incarcarea in cursul sedintei fiind: 30'50; 60'90 si 30' 50A°/o din capacitatea de efort maxim.
4. Dirijarea antrenamentului intens pe marile grupe musculare (ale membrelor inferioare) iar in perioada de incalzire si recuperare activa, folosirea ergometrelor de membre superioare, de tip aparat, pentru a rama sau exercitii cu mici haltere. 5. La antrenamentul cu interval, sarcinile joase se vor situa la 50'60% din capacitate de efort maxim si sarcinile mari la 80'90% din aceasta.
6. in primele 2'3 saptamini de antrenament, supragherea continua a ECG (electrocardiogramei) si controlul FC sint indicate dar nu si in mod obligatoriu TA, care va fi masurata numai la inceput si sfirsit.
7. Dirijarea antrenamentului se va face in functie de FC si de perceptia subiectiva a pacientului care trebuie sa aiba senzatia de bine, bucuria miscarii.
8. Vom discuta cu pacientul in timpul antrenamentului pentru a se sesiza entuala dis-pnee (dificultate in respiratie).
9. Oboseala globala recuperata numai partial dupa o sedinta de antrenament impune reducerea nilului de antrenament la sedinta urmatoare. Paloarea, transpiratiile reci sint semne care impun reducerea intensitatii antrenamentului. Din contra transpiratia abundenta apa-rind pe tegumente bine colorate, rozate, rosii, nu trebuie sa produca teama, aceasta fiind favorizata de medicatia vasodilatatorie pe care bolnavul o ia.
10. Bolnavul trebuie sa stie sau sa inte sa-si controleze singur pulsul manual.
11. Pacientul trebuie indrumat sa-si lungeasca timpul activitatilor sale zilnice, bazindu-se pe perceptia subiectiva a intensitatii efortului ativ cu cel realizat in sala de recuperare.
12. 45'60 minute de mers zilnic, in ritm alert, moderat, cu cel putin 5 km/ora este un exercitiu foarte folositor.
13. Modificarile in medicatie (Propranolol doza crescuta sau diminuata) trebuie semnalate si avute in dere in cursul antrenamentului.
14. Intensitatea efortului va fi crescuta in general tot la 2'3 saptamini in functie de raspunsul la antrenarea subiectului.
15. Daca la un muncitor manual se doreste accentuarea eforturilor bratelor (componenta isometrica) in afara exercitiilor ca ergometria de brate (bicicleta cu manila sau dinarnome-tru), se vor efectua exercitii ale membrelor superioare si la nilul centurii scapulare de cite 5- -l0 ori, cu haltere de greutate mica (2/3' 6kg).
