Cu trecerea anilor, dupa virsta de 60 de ani, circulatia sanguina tinde sa devina hipokinetica (mai anevoioasa, mai lenesa). Odata cu virsta, scade debilul cardiac maxim, frecventa maxima si in consecinta si consumul de 02 maxim (V02 maxim).
La cei cu cardiopatie ischemica consumul de 02 maxim se reduce la fel ca si debitul cardiac maxim; mai mult, suferinzii de cardiopatie ischemica dureroasa au V02 maxim mai mic decit cei cu infarct miocardic necomplicat.
La coronarieni, perfuzia muschilor in activitate este identica cu a individului normal, dar se face la un regim de presiune crescuta (tensiune arteriala ridicata), rezistenta periferica fiind si ea crescuta.
Performanta maxima a bolnavului coronarian este limitata de consumul maxim de O, al miocardului, pe care acesta il poate realiza si nu de V03 maxim total al intregului organism.
La cei care practica sportul, incidenta, prevalenta si severitatea cardiopatiei ischemice si a manifestarilor acesteia sint mai mici decit la sedentari.
Consumul de 02 maxim ' masura puterii maxime aerobe ' creste odata cu antrenamentul atit la sanatosi, cit si la coronarieni. . Efortul fizic este insotit de efecte favorabile si din punct de vedere bioumoral.
Astfel, sub influenta antrenamentului fizic scade colesterolul in singe, de asemenea, imediat dupa efort se reduc trigliceridele care se mentin astfel aproximativ 44 de ore, descreste tendinta de hipercoagulare a singelui. La co-ronarienii antrenati fizic se limiteaza incidenta aritmiilor si a mortilor subite (. 10).
Dupa cum s-a mai spus, efortul fizic este si un bun tranchilizant, el tonifica sistemul nervos si realizeaza acea stare de euforie a miscarii ' starea de plenitudine si voiosie, cunoscuta si inteleasa doar de cei care il practica.
Acestea sint citeva dintre efectele efortului fizio asupra individului si care il conduc la fitncss (conditie fizica), permitindu-i sa se adapteze la conditiile mediului inconjurator.
Sa vedem care este situatia virstnicului antrenat. Este bine cunoscut ca odata cu virsta au loc modificari structurale care atrag dupa sine pe cele functionale, inclusiv la nivelul aparatului cardiovascular.
Este dificil de apreciat si uneori chiar imposibil de a se face distinctie intre modificarile survenite ca urmare a procesului de im-batrinire si cele datorate influentei mediului (lipsei de miscare, supraalimentatiei).
Concomitent eu inaintarea in virsta, se inregistreaza si un usor declin al tolerantei la efort. Forta musculara diminueaza progresiv dupa 20'25 de ani, mai ales datorita scaderii capacitatii de coordonare. V02 maxim (consumul de oxigen maxim) se reduce si el, dar ra-mine totusi mai mare la antrenati fata de sedentarii de aceeasi virsta.
La tineri si la persoanele de virsta medie pina la 40'50 de ani, efectele antrenamentului nu difera in functie de sex, in timp ce la barbatii intre 50 si 60 de ani efectele sint mai mici decit la femeile de aceeasi virsta.
Persoanele in virsta realizeaza o frecventa cardiaca mai mica in timpul -antrenamentului decit tinerii; astfel, daca la cei de 50'60 de ani aceasta frecventa oscileaza in jurul valorii de 131 pe minut, la tineri ea este de 147'153 pe minut.
Parametrii fortei musculare. Amator de miscare este in primul rind omul tinar sau de virsta medie, la care miscarea este o necesitate sau un mijloc de recreere si numai in al doilea rind coronarianul, care adera la un program de reabilitare prin antrenament fizic, determinat de necesitatea acestuia.
Dupa Harrison Clarke, conditia fizica reprezinta capacitatea de a face fata solicitarilor cotidiene cu vigoare si vioiciune, fara senzatia de oboseala, pastrind o energie suficienta pentru petrecerea timpului liber si pentru a putea reactiona prompt si adecvat la imprejurari neprevazute.
Aceasta presupune:
» o anumita forta musculara si rezistenta:
» flexibilitate articulara ' capacitatea de a desfasura o activitate prelungita cu antrenarea grupelor musculare mari;
» mentinerea greutatii corpului in limite accepile.
Astazi, pentru a face fata nevoilor stringente ale vietii, forta musculara este solicitata mult mai putin decit in trecut.
Starea de bine, de conditie fizica buna este legata si de forta muschilor, de utilizarea acestora. Musculatura abdominala, tonica ajuta ia diminuarea solicitarilor lombosacrate, transfe-rind tensiunile nascute in timpul ridicarii unei greutati, mai ales la nivelul soldului si mai putin la nivelul coloanei.
Abilitatea motorie, forta, agilitatea, viteza miscarii sint alte citeva calitati ale muschilor.
Prevenirea oboselii. Muschii pot utiliza 10' 20% din forta lor maxima pentru eforturi de lunga durata, dar de viteza relativ redusa si mai putin de 10% pentru eforturi rapide.
Flexibilitatea este mai mare la femei decit la barbati si scade cu virsta. Rolul flexibilitatii este important in postura (mentinerea pozitiei), in reducerea tensiunii musculare si in relaxare.
Senzatia de oboseala este data de nivelul acidului lactic si de pragul de percepere al individului. Extenuarea totala intervine cind continutul in glicogen al muschiului in activitate este epuizat.
Individul bine antrenat poate lucra cu o incarcatura relativ mare, inainte ca acidul lactic sa creasca considerabil in singe.
"Viteza de percepere a oboselii ' care creste odata cu virsta ' este corelata cu frecventa atinsa de inima la un efort dat, cu intensitatea acestuia, precum si cu gradul de antrenament al subiectului.
Rezistenta cardiorespiratorie este dependenta de functionarea optima a sistemului de transport si eliberarea a 02 si se exprima in consumul maxim de 02 (puterea aeroba). Testarea functiei cardiorespiratorii permite si estimarea fitness-ului individului. Capacitatea aeroba variaza cu virsta, sexul si gradul de antrenament.
Pentru E . A s t r a n d , intensitatea efortului care reclama folosirea a 50o/0 din capacitatea aeroba este maximum pe care il poate suporta o persoana timp de sapte ore pe zi pentru un efort dat. De exemplu, lucratorii din constructii folosesc in genere, 39Ať/o din capacitatea aeroba.
Rezistenta cardiovasculara are o mare insemnatate in mentinerea sanatatii, ceea ce constituie un motiv puternic pentru a determina populatia sa-si dezvolte conditia fizica. Exista un nivel minim de conditie fizica care sa ingaduie mentinerea sanatatii.
R . C o o p e r considera ca nivelul minim este reprezentat de un consum de 02 de cel putin 42 ml/kg de greutate, nivel care ingaduie participarea activa a individului la cele mai multe din situatiile neprevazute (stari emotionale deosebite, calamitati etc).
Fitness-ul fizic ii asigura individului adaptarea la stresuri, la cele mai variate agresiuni.
Este un adevar evident pentru toti ca lipsa de miscare asociata cu vietuirea in medii dens populare, cu solicitari psihoemotionale variate si mereu mai intense, precum si cu poluarea (chimica, sonora etc), care neindoielnic ne afecteaza sanatatea, pot fi contracarate eficient de efortul fizic.
Totusi, nu mai mult de 10% din populatia normala (asimptomatica) prezinta un raspuns corespunzator la efort.
Pentru ca efortul sa ramana un prieten al nostru, este nevoie sa stim care este reactia noastra si mai ales a aparatului cardiovascular la acesta.
Evaluarea capacitatii de efort permite determinarea capacitatii individuale de efort, tendinta, susceptibilitatea subiectului testat la cardiopatie ischemica sau aritmii, dirijarea programului de antrenament si verificarea eficacitatii acestuia.
Capacitatea de performanta fizica a individului este definita de mai multi parametri si anume:
» puterea maxima aeroba (rezistenta) se exprima in travaliu (W) la care echilibrul meolic poate fi mentinut pina cind apar semnele si simptomele tulburarii circulatorii coronariene;
» puterea maxima ahaeroba;
» forta musculara maxima;
» coordonarea neuromusculara;
» toleranta subiectiva la efort.
Puterea maxima aeroba se exprima in consum de 02 maxim.
Acesta poate fi determinat prin masuratori directe bazate pe faptul ca intensificarea efortului muscular determina marirea V02 pina la un anumit nivel ' considerat maxim ' intrucit cresterile ulterioare ale intensitatii efortului nu mai produc marirea consumului de Os.
Consumul de 02 maxim poate fi determinat si indirect, pe baza relatiei lineare ce exista intre frecventa cordului, intensitatea efortului si consumul de 02.
Puterea maxima aeroba este legata de cantitatea de masa musculara folosita in efort (astfel, puterea maxima aeroba este mai mica atunci cind efortul este efectuat de brate, decit atunci cind sint solicitate membrele inferioare).
Factorii ce influenteaza nivelul puterii maxime aerobe sint in primul rind cei care tin de zestrea ereditara, precum si cei dependenti de influenta mediului inconjurator.
Nivelul cel mai ridicat al puterii maxime aerobe este atins la inceputul virstei adulte, iar declinul acesteia incepe la sexul masculin dupa 25'30 ani, pentru ca la 70 de ani sa reprezinte aproximativ 50% din valoarea inregistrata la 20 de ani; la sexul feminin puterea maxima aeroba se mentine aproximativ constanta in timpul perioadei fertile, dupa care scaderea este asemanatoare cu cea a barbatilor.
Daca in copilarie nu sint diferente intre sexe in privinta nivelului puterii aerobe maxime, adolescentii ating valori mai mari decit adolescentele. Variatiile etnice nu sint mai mari de 10% pentru puterea maxima aeroba pe kg de greutate corporala. Clima determina si ea modificari ale capacitatii maxime aerobe, la tropice nivelul acesteia fiind mai coborit decit la poli.
Subnutritia si malnutritia afecteaza de asemenea puterea aeroba maxima, care revine la valori normale prin alimentatie rationala. » Altitudinea de peste 3 000 m scade capacitatea maxima aeroba cu mai putin de 20%. Aclimatizarea la altitudine reclama un interval de timp de citeva saptamini.
Activitatea fizica obisnuita, cotidiana, ocupa-tionala (determinata de profesie) si cea recreationala, au de asemenea un rol important in silirea nivelului puterii maxime aerobe a unui individ.
Bolile, fie acute fie cronice, scad consumul de 0-2 maxim.
Principiile testarii capacitatii de efort. Testul de efort trebuie sa se desfasoare in conditiile unui echilibru meolic aerob pentru definirea capacitatii maxime aerobe sau a nivelului la care subiectul manifesta simptome sau semne (obiective sau electrocardiografice) care indica suferinta coronariana..
, Testarea prin efort trebuie sa fie necostisitoare, reproductibila, usor de efectuat pentru orisicine, progresiva, sa inceapa de la nivele joase, accesibile si bolnavilor sedentari.
Testarea se face sub supravegherea medicului, in conditii de dotare corespunzatoare, care sa confere securitate procedurii, cu respectarea citorva conditii si anume: asigurarea odihnei din timpul noptii ce precede examinarea, evitarea eforturilor musculare intense in ultimele 24 ore; subiectul trebuie sa fie la cel putin doua ore dupa o masa usoara; de preferat, se va efectua dimineata in conditii de microclimat adecvat, dupa instruirea subiectului asupra procedurii. Testarea va fi precedata de o perioada de incalzire, iar revenirea la repaus se va face treptat. Se va evita dusul cald sau rece cel putin o ora dupa test.
Motivul intreruperii testarii poate fi: subiectiv (senzatie de epuizare, ameteli, cefalee) sau obiectiv (dureri in piept cu caracter anginos, dificultate in respiratie, paloare, tulburari in coordonare, transpiratii profuze, reci, raspuns inadecvat al tensiunii arteriale, modificari ale electrocardiogramei sau atingerea frecventei maxime cardiace pentru virsta respectiva).
Exista diverse metodologii de testare ca: testul de efort continuu sau intermitent, submaxi-mal sau maximal, folosind bicicleta ergometrica, covorul rulant sau scarile de diverse tipuri.
Deseori, oboseala musculara poate sa preceada atingerea limitelor cardiorespiratorii, obligand la intreruperea testarii.
Care sint parametrii urmariti in timpul testarii capacitatii de efort?
Tensiunea arteriala, pulsul central (masurarea batailor cordului la nivelul acestuia sau pe EKG) si electrocardiograma sint inregistrate inaintea inceperii testarii, precum si in minutele 1\''3\''5 ale fiecarei trepte de efort (in timpul efortului) si dupa acesta, pina la revenirea la valorile initiale (din repaus).
Intrucit consumul de 02 mediu exprimat in ml/kg/l\' in repaus, in pozitia culcat, precum si la efortul standard de aceeasi intensitate este relativ constant, la diverse grupe de subiecti, ca unitate de masura pentru redarea V02 de repaus, in pozitia culcat, s-a adoptat MET care este echivalent cu 3,5 ml 02/kg/V. Astfel capacitatea de efort poate fi tradusa in MET, De exemplu, un subiect cu o capacitate de efort de 31,5 ml 0,/kg/l\' are 9 METS.
Tensiunea arteriala sistolica sau maxima creste proportional cu intensitatea efortului.
Panta cresterii tensiunii arteriale cu efortul variaza intre 7,5'12 mmHg/MET.In timpul testarii, tensiunea arteriala sistolica maxima atinsa de un barbat sanatos este de 240+20 mmHg.
O crestere a TA sistolice in efort peste 12 mmHg/MET sau mai mult de 15 mmHg/ fata de valoarea din repaus este considerata ca raspuns hipertensiv.
Dimpotriva, absenta cresterii tensiunii arteriale la efort sau cresterea ei sub 5 mmHg/ MET este notata ca raspuns hipotensiv.
Tensiunea arteriala diastolica la efort nu se modifica semnificati iar la cei antrenati se remarca scaderi ale acesteia.
Frecventa cordului creste cu intensitatea efortului; daca la atleti raspunsul normal al frecventei, vizavi de efort, este de 4'8 ba-tai/MET, la sedentari, panta cresterii este de 8'12 batai/MET.
Excesul de greutate al celui testat face ca raspunsul frecventei cordului la efort sa fie neeconomic 12'18 batai/MET.
Bolnavii cardiovasculari (coronarieni) raspund diferit la efort si in functie de ritmul pe care-l are inima, regulat (ritm sinusal) sau neregulat (fibrilatie atriala).
Cei cu ritm sinusal pot atinge 50% din frecventa maxima corespunzatoare virstei, iar cei cu fibrilatie atriala, 80o/0 din frecventa maxima normala.
Se pot folosi eforturi submaximale pina la 85% din frecventa maxima, iar deductia pentru valoarea V02 max. se face prin extrapolare la frecventa maxima.
Criteriile pe baza carora se poate considera ca testul de efort s-a efectuat pina la nivelul maxim sint: frecventa cardiaca maximala si implicit atingerea VO, maximal (cind orice cresteri ale intensitatii efortului nu mai determina marirea V02), valoarea lactatului sanguin sau cind cotientul respirator este mai mare decit 1 (elul 1).
Se stie ca atunci cind un subiect atinge un cotient respirator egal cu 1, mai poate continua efortul inca 30"'90", in functie de nivelul conditiei sale anaerobe.
Se cunosc o serie de situatii care determina cresterea pulsului la efort, fara ca V02 maxim sa fie semnificativ redus; acestea sint:
» deshidratarea la efort intens sau la expunere la caldura;
» efortul intens prelungit;
» efortul la temperatura ridicata;
» efortul dupa substante cu efect pire-togene (ce cresc temperatura corpului).
De asemenea, starile emotionale atit pozitive, cit si negative, accelereaza pulsul; cu cit efortul va fi mai intens cu atit efectul sistemului nervos asupra pulsului va fi mai putin pronuntat, permitind estimari reale ale capacitatii de efort si in conditiile subiectilor cu nevroze (distonii neurovegetative).
Testarea bolnavilor de inima. Daca, ca multi ani in urma, testarea la efort era aplicata numai sanatosilor, celor care practicau sporturi de performanta, astazi scopul acesteia este fie predictia bolilor cardiovasculare in studii populationale, fie aprecierea capacitatii de efort a subiectilor bolnavi, a pragului sau a nivelului de efort la care apar diverse modificari (aritmii, palpitatii, dureri precordiale anginoase) sau a efectului diverselor proceduri terapeutice ' antrenament fizic sau diverse trialuri medicamentoase.
Inima, chiar bolnava, poate face fata sarcinilor ce ii revin de pompa ' asigurind un debit cardiac adecvat in conditii de repaus, dar nu reuseste, este incapabila sa acopere nevoile impuse de activitatea cotidiana.
Aceasta capacitate limitata a inimii (inapa-renta in conditii de repaus) poate deveni manifesta numai cind capacitatea de rezerva" a individului este solicitata, cind subiectul este angajat intr-un efort ce depaseste sarcinile cotidiene.
Se stie ca starea de antrenament sau nivelul de activitate fizica cotidiana, obisnuita a individului are o importanta deosebita in determinarea nivelului capacitatii de efort a acestuia.
Asadar, capacitatea de efort fizic variaza in limite destul de largi chiar intr-un grup relativ omogen de subiecti normali, de aceeasi virsta.
De aceea este destul de dificil sa afirmam ca un anumit individ are o capacitate de efort redusa din motive patologice sau pentru ca el reprezinta o varianta extrema a normalului.
Este stiut ca sase saptamini de repaus la pat, chiar la un individ normal, reduce capacitatea de efort fizic la aproximativ jumatate a nivelului pe care acesta il avea anterior repausului.
Daca imobilizarea la pat este impusa de starea de boala, atunci capacitatea de efort inregistreaza o reducere si mai mare.In asemenea situatii, chiar daca se cunoaste valoarea capacitatii de efort a individului inaintea imbolnavirii, este dificila cuantificarea, determinarea reducerii pe care aceasta a suferit-o din motive de boala sau de repaus.
Pentru bolnavii cu insuficienta coronariana (cardiopatie ischemica cu sau fara infarct miocardic in antecedente), cel mai bun test de efort este cel submaximal, efectuat la bicicleta ergometrica, efort de tip continuu, crescind progresi in trepte de 5\' a 25 W, cu prima treapta de incarcare de 25 W.
