Ca urmare a succesului dilatarii cu balon a stenozelor vasculare, atat cardiologii pediatrii cat si cei de adulti au aplicat aceasta metoda in tratamentul stenozelor vallare cardiace. Initial, tehnica a fost aplicata la pacientii cu stenoze pulmonare si aortice congenitale, ulterior ea s-a extins in tratamentul stenozelor dobandite reumatismale si degenerative ale valvelor mitrale si aortice.
VALVULOPLASTIA PULMONARA Desi stenoza pulmonara congenitala este o afectiune intalnita predominant la copii, ea poate fi descoperita uneori si la adulti ( modulul 235). Existenta unui gradient presional transvallar > 50 mmHg poate induce simptome la efort sau va conduce progresiv spre hipertrofie ventriculara dreapta sau insuficienta de ventricul drept.
Folosind un ghid plasat in artera pulmonara, prin abordul venei femurale, se plaseaza la nivelul valvei stenozate unul sau mai multe baloane de valloplastie cu diferite arii de sectiune, cu 20% mai mari decat inelul vallar pulmonar si, ulterior, sunt umflate cu un mediu lichid de contrast la presiuni de 3-5 atm. Aceasta metoda duce la reduceri ale gradientului transvallar de la 75 mmHg la 15 mmHg. In prezent, valloplastia cu balon reprezinta metoda terapeutica de electie a acestui tip de leziune.
VALVULOPLASTIA MITRALA Indicatia principala a valloplastiei mitrale cu balon o reprezinta stenoza mitrala reumatismala, la care procesul de stenozare rezulta ca urmare a fuzionarii comisurilor, asociata cu ingrosarea foitelor vallare. Aceasta categorie de pacienti primeau, de obicei, indicatii de comisurotomie pe cord inchis sau deschis; in prezent ei beneficiaza aproape exclusiv de tratament prin valloplastie cu balon (modulul 237). Pacienti cu alte feluri de probleme (cu trombi in atriul stang, cu regurgitare mitrala, cu afectare importanta a aparatului subvallar sau ingrosarea sau rigidizarea foitelor vallare) au rezultate mai putin satisfacatoare dupa comisurotomie chirurgicala sau valloplastie cu balon si beneficiaza de inlocuirea chirurgicala a valvei.
Calea obisnuita de acces in valloplastia mitrala cu balon presupune punctia septului interatrial (din atriul drept spre atriul stang) urmata de trecerea prin stenoza vallara a unui ghid pana in ventriculul stang. Unul sau mai multe catetere cu balon, cu aria de dilatare echivalenta cu cea a unui balon cu diametrul de 23-30 mm, avanseaza peste acest ghid si sunt umflate la nivelul valvei stenozate. Ca alternativa, mai noul balon Inoue (ura 245-6) poate fi utilizat pentru a obtine dilatatia mai repede si mai eficient decat cu modelul conventional cilindric. Dilatatia eficienta duce la separarea comisurilor fuzionate si la cresterea compliantei foitelor vallare, crescand in acest fel aria diastolica efectiva a orificiului vallar de la 0,9 cm2 la 2 cm2 sau mai mult (ura 245-7). Desi aria astfel obtinuta este mai mica fata de aria normala a orificiului mitral, de 3,5-5 cm2, aceasta crestere a ariei duce insa la disparitia completa a simptomelor, rezultatul fiind echivalent celui obtinut prin comisurotomie mitrala sau prin protezare mitrala chirurgicala.
Principalele complicatii ale valloplastiei mitrale cu balon sunt perforarea cordului in timpul punctiei transseptale (aproximativ 2% dintre pacienti) si embolia sistemica (aproximativ 1%), in ciuda excluderii pacientilor cu trombi in atriul stang la examenul ecografic.
VALVULOPLASTIA AORTICA
Valloplastia aortica cu balon poate fi aplicata la copin cu stenoza aortica congenitala si la adultii cu stenoza aortica dobandita reumatismala sau calcara. Unii pacienti cu stenoza aortica reumatismala prezinta fuziunea foitelor vallare, dar problema in cazul stenozelor aortice calcifiate o reprezinta mai ales rigiditatea foitelor vallare propriu-zise. La acest grup de pacienti, valloplastia cu balon produce fractura foitelor calci-ficate (creand noi zone de deschidere a valvelor) si duce la o largire temporara a inelului aortic.
Cel mai frecvent abord pentru valloplastia aortica cu balon este punctio-narea arterei femurale, cu introducerea retrograda a unui ghid si a unui balon (diametrul maxim de 18-23 mm) la nivelul valvei. Dilatarea exagerata a inelului vallar trebuie in general evitata deoarece poate produce smulgerea foitelor vallare. De obicei, valloplastia aortica duce la o crestere a ariei utile a orificiului aortic in sistola de la 0,6 la 1 cm2. Aria vallara rezultata ramane totusi mica in atie cu aria orificiului aortic normal (3-4 cm2) sau cu aria utila a unui balon de 20 mm, umflat (3,1 cm2), dar ea este suficienta pentru ameliorarea simptomelor in repaus sau in timpul unui efort usor-moderat, la multi pacienti cu stenoza aortica critica. Din pacate, realizarea unui orificiu util relativ mic, precum si incidenta mare a restenozarii (pana la 50% la un an de la dilatare), fac din valloplastia aortica o metoda temporara, paleativa, aplicabila mai ales varstnicilor cu risc chirurgical crescut sau ca o etapa de trecere spre protezarea vallara.
