mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  

Enciclopedie a sanatatii
Index » Sanatatea familiei » Enciclopedie a sanatatii
» Simptomele abdomenului acut datorate leziunilor vasculare

Simptomele abdomenului acut datorate leziunilor vasculare


Share




in ultimii 20 de ani s-a realizat un avans rapid si noil in chirurgia vaselor sanguine mari si numeroase stari clinice, care inainte erau in afara domeniului chirurgiei curative, au devenit abordabile printr-un astfel de tratament.
Principalele stari clinice care necesita a fi notate sunt:
1. Tromboza sau embolia arterei mezenterice.
2. Ischemia intestinala non-ocluziva.
3. Tromboza venoasa mezenterica.
4. Aneismul disecant.
5. Aneismul abdominal fisurat sau rupt.
6. Hemoragii interne de alte cauze (intraperitoneale).

Cuprins:

Tromboza sau embolia arterei mezenterice

Simptome şi semne

Ischemia intestinală non-ocluzivă

Tromboza venei mezenterice

Anevrismul disecant

Anevrismul abdominal fisurat sau rupt

Anevrisme intraabdominale speciale

Hemoragii intraperitoneale cu debut brusc


Tromboza sau embolia arterei mezenterice

sus sus
Tromboza sau embolia mezenterică afectează, cel mai adesea, teritoriul arterei mezenterice superioare şi, dacă principalul trunchi al arterei este implicat proximal sau distal īn raport cu ramura arterei colice mijlocii, aceasta va influenţa evident evoluţia bolii şi extensia gangrenei intestinale. Dacă o anamneză detaliată indică un angor abdominal cu cāteva săptămāni sau luni īnaintea episodului acut pentru care este consultat bolnavul, diagnosticul se orientează spre ocluzie trombotică a arterei mezenterice superioare sau a ramurilor sale. Pe de altă parte, un istoric sugerānd o endocardltă recentă sau, chiar mai important, prezenţa unei aritmii, cum ar fi fibrilaţia arterială, ar orienta diagnosticul spre o embolizare a aceleiaşi artere. Ca regulă generală, reţinem că orice pacient cu o aritmie de tip fibrilaţie arterială, care acuză dureri abdominale, este cu siguranţă suspectat că prezintă o embolizare a arterei mezenterice superioare, pānă la proba contrarie.



Simptome şi semne

sus sus
Debutul simptomelor fiind deosebit de insidios, este greu de stabilit la īnceput dacă ele au la bază o tromboză sau o embolie. Pacientul se plānge iniţial de o uşoară durere abdominală, localizată central, cu caracter colicativ, care se accentuează prin ingerare de alimente şi care, de obicei, este īnsoţită de uşoare greţuri şi vărsături. Diareea este frecventă, scaunele conţinānd adesea sānge detectabil fie macro-, fie microscopic. Distensia abdominală este treptată, dar sensibilitatea dureroasă la palpare şi rigiditatea musculară sunt absente la īnceput, īnsă vor apărea mai tārziu, īn cursul evoluţiei bolii. Febra, leucocitoza, hi-potensiunea şi tahicardia sunt manifestări care apar tardiv (uneori chiar prea tārziu!), astfel īncāt īncercările de a stabili un diagnostic corect trebuie să preceadă perioada īn care situaţia devine clară, pentru un medic observator cu mai puţină experienţă. O peritonită evidentă apare atāt de tārziu īn cursul bolii, īncāt ea ar putea foarte bine să fie privită ca un eveniment premorbid. Este puţin cunoscut şi apreciat faptul că simptomele precoce sunt prezente şi relativ moderate īn 50% din cazuri, cu trei pānă la patru zile īnainte de a solicita consultul medical. Acest fapt atestă destul de bine cāt de decepţionantă poate fi evoluţia aparent benignă īn faza precoce a bolii. Singura metodă sigură pentru stabilirea unui diagnostic preoperator de tromboză a arterei mezenterice este arterio-grafia.

Ischemia intestinală non-ocluzivă

sus sus
In ultimii ani, această stare clinică a fost recunoscută din ce īn ce mai frecvent. A devenit cert faptul că atāt intestinul subţire, cāt şi cel gros pot suferi modificări de ischemie şi chiar de necroză, fie parţială, fie chiar īn toată grosimea peretelui intestinal, īn absenţa unei ocluzii vasculare organice evidente. Mai expus la o astfel de patologie ar fi un pacient cu insuficienţă cardiacă congestivă, care se tratează cu glicozide digitale şi care, recent, a primit īn plus şi o terapie diuretică intensivă. Este demonstrat faptul că utilizarea derivaţilor digitalici īn aceste circumstanţe cauzează o scădere a fluxului sanguin īn artera mezenterică mult mai accentuată īn comparaţie cu celelalte artere. Pacienţii cu şoc prelungit sau cu un by-pass cardiopulmonar pot fi, de asemenea, consideraţi precursori de ischemie intestinală.
īntregul tablou clinic poate fi asemănător cu cel al ocluziei organice a vaselor mezenterice. Volume mari de lichid sunt de obicei necesare pentru a ajunge la o reanimare adecvată. De reţinut că orice pacient care ia digitală şi diuretice şi care acuză dureri abdominale trebuie considerat a avea ischemie intestinală non-ocluzivă pānă la proba contrarie.

Această stare clinică poate implica integral intestinul subţire şi pe cel gros, sau numai anumite porţiuni. Totuşi, din cānd īn cānd, se poate īntālni afectarea unui singur segment intestinal, care este probabil rezultatul unei leziuni parţial-ocluzive preexistente, peste care s-a adăugat o ischemie non-ocluzivă.
Dacă se suspectează o astfel de ischemie intestinală non-ocluzivă sau chiar o ischemie intestinală ocluzivă, trebuie să se facă o angiogra-fie. Radiografia simplă sau cu bariu va evidenţia date nespecifice, importante pentru precizarea unui ileus, dar, īn general, aceste radiografii nu sunt de mare ajutor. Ocazional, pe o radiografie simplă pot fi văzute bule de gaze īn sistemul venos port. Demonstrarea prin arteriografie a unei leziuni organice ocluzive va duce Ia intervenţie operatorie, īn timp ce demonstrarea unui spasm arterial difuz va indica necesitatea unor medicamente vasodilatatoare. Chiar īn condiţiile recunoaşterii precoce a diagnosticului, ischemia intestinală non-ocluzivă are o rată a mortalităţii de circa 50% īn cazul cel mai bun.

Forme relativ benigne ale bolii sunt cele parcelare sau izolate, localizate de obicei la nivelul colonului stāng, şi anume īn: unghiul splenic, colonul descendent, sigmoid şi rect. Ca simptome tipice se notează: dureri abdominale sub formă de crampe, diaree, scaune cu eliminări de sānge şi mucus, alături de o uşoară sensibilitate dureroasă la palpare a zonelor lezate. Deoarece boala afectează prioritar ţesutul bine vascula-rizat şi cel mai activ din punct de vedere metabolic, adică mucoasa, o clismă baritată va fi, īn general, suficientă pentru a stabili diagnosticul prin demonstrarea prezenţei unor falduri, groase şi edemaţiate, aşa-nu-mitele "amprente de police". Dacă această clismă baritată se repetă, aproximativ o săptămānă mai tārziu, aceste imagini vor dispărea complet, īn cele mai multe cazuri; dar, dacă leziunea a fost suficient de puternică pentru a implica şi submucoasa, atunci se poate pune īn evidenţă dezvoltarea unei stricturi.

Tromboza venei mezenterice

sus sus
Această stare clinică este mult mai puţin frecventă decāt cele două discutate mai sus. Ea urmează să fie considerată ca posibilă īn prezenţa policitemiei vera sau a unor afecţiuni hepatice severe şi, recent, prin utilizarea pilulelor contraceptive, implicate ca factori patogenetici.
Simptomele şi semnele sunt similare cu cele ale ischemiei arteriale, exceptānd faptul că progresia bolii tinde să fie mai rapidă. Astfel, starea de şoc şi semnele privind aspectul hemoragie sunt semnalate mai precoce decāt īn ischemia arterială. Arteriografia va identifica natura venoasă a leziunii.

DIAGNOSTICUL OCLUZIEI ARTERIALE SAU VENOASE ŞI AL ISCHEMIEI NON-OCLUZIVE
Diagnosticul diferenţial trebuie să fie făcut iniţial cu ulcerul pep-tic perforat, cu pancreatita hemoragică şi cu anevrismul disecant, iar īn stadiile tardive cu formele de ocluzie intestinală şi cu peritonita. Un ajutor īn precizarea diagnosticului poate fi oferit de paracenteza abdominală. Dacă lichidul obţinut prin paracenteza este serosanguinolent, aceasta indică probabilitatea unei leziuni fie prin tromboză mezenterică, ischemie intestinală non-ocluzivă sau strangularea unei anse intestinale, fie printr-o posibilă pancreatită hemoragică. Arteriografia este esenţială īn diagnosticul celor mai multe cazuri, facilitānd astfel efectuarea unei terapii adecvate.

Anevrismul disecant

sus sus
Termenul de "anevrism disecant" se aplică unei stări clinice īn care există o eroziune a stratului intern al unei artere, prin care o parte din sānge scapă din lumen şi se infiltrează īn tunica musculară a peretelui arterial. Aici se acumulează prin despicarea stratului muscular şi evoluează lent şi progresiv īn paralel cu fluxul circulator principal. īn mod obişnuit, punctul de plecare, sau leziunea iniţială, este la nivelul crose» aortice. Disecţia respectivă, prin fluxul sanguin, poate afecta trunchiul aortei descendente, īn mod constant la nivelul toracelui şi, de asemenea, deseori, la nivelul aortei abdominale, aproape īn totalitatea ei. Se īntāmplă cāteodată, īn unele cazuri, ca procesul disecant progresiv să fie oprit, sāngele forţānd o cale īntoarsă īn axul principal de circulaţie. Totuşi, de cele mai multe ori, procesul se extinde īn continuare, ajungānd chiar la artera iliacă comună, oferind astfel posibilitatea apariţiei unor ocluzii, parţiale sau totale, şi la nivelul acestor vase.
Deşi anevrismul disecant a fost descris cu mulţi ani īn urmă, el nu a devenit un proces patologic recunoscut īn practică decāt mai tārziu si foarte rar a fost diagnosticai, in timpul vieţii, pānă īn anul 1933. De la această dată, prezenţa lui a fost mult mai des corect diagnosticată, deoarece. īntr-un număr considerabil de cazuri, simptomele sunt suficiente pentru o recunoaştere cāt se poate de fidelă.

SIMPTOME
Principalul simptom al anevrismului disecant este o durere insuportabilă, care īncepe īn torace, dar uneori cu iradiere īn sus, spre baza gātului, sau īn spate. Durerea se extinde īn mod progresiv īn jos, spre abdomen, uneori şi mai jos, spre şold şi coapse. Avertismentul care trebuie dat este următorul: "la orice pacient care a fost cuprins de o durere, īn torace sau īn spate, avānd o intensitate atāt de mare, īncāt nici narcoticele nu reuşesc să o calmeze, trebuie să fie luat īn considerare diagnosticul de anevrism disecant. Dacă leziunea a ajuns la nivelul aortei abdominale, durerea va cuprinde abdomenul īn totalitate, iar peretele abdominal anterior va deveni rigid, astfel īncāt poate preta la confuzie; acest fapt este important pentru diagnosticul diferenţial cu un ulcer peptic perforat, cu pancreatita hemoragică sau chiar cu tromboza mezenterică.

DIAGNOSTIC
Diagnosticul poate fi sprijinit dacă se iau īn consideraţie următoarele aspecte. Ca etapă premergătoare poate fi considerată o creştere semnificativă şi persistentă a tensiunii arteriale. Palparea pulsului trebuie făcută comparativ la toate cele patru membre (superioare şi inferioare) şi, pe cāt posibil, trebuie măsurată şi tensiunea arterială pentru fiecare din aceste membre īn parte. In anevrismul disecant este aproape sigur că va exista o diferenţă semnificativă īntre pulsul luat la membrul superior faţă de cel luat la membrul inferior, īn funcţie de poziţia leziunii. Se mai notează şi un suflu diastolic īn focarul aortic (semn ce nu poate fi valabil decāt dacă pacientul ştie că nu a mai avut aşa ceva īnainte de criză). Dacă artera renală este implicată īntr-un anevrism, se mai pot constata o hematurie şi, posibil, o creştere a azotului ureic īn sānge. Limitarea aportului de sānge īn teritoriile irigate de arterele afectate de anevrisme ar putea duce la apariţia unor amorţeli, pareste-zii, a unei hemiplegii sau chiar paraplegii īn cazul afectării unor artere ale măduvei spinării. Totuşi, principalele semne diagnostice distinctive sunt: modificarea localizării durerii din torace īn abdomen, inegalitatea pulsului şi, cāteodată, oprirea pulsului la una din arterele femurale.
Ameliorarea prin intervenţie chirurgicală poate fi obţinută numai dacă pacienţii sunt operaţi īntr-un serviciu de chirurgie specializat şi competent.

Anevrismul abdominal fisurat sau rupt

sus sus
Cele mai multe astfel de anevrisme aortice abdominale sunt fusiforme ca tip (mai curānd decāt saculare) şi sunt cauzate prin ateroscle-roză. In mod invariabil aproape, aceste anevrisme implică aorta sub originea arterelor renale (chiar dacă, prin examinare fizică, leziunea ar putea fi simţită deasupra acestora). Ocazional, procesul anevrismal se īntālneşte la nivelul arterelor iliace (fig. 31). Aceste leziuni sunt adesea incorect considerate drept "anevrisme disecante". īntrucāt cele două leziuni sunt patogenic distincte şi, īn consecinţă, necesită tratamente net diferite, separarea diagnostică clară a lor trebuie totdeauna să fie evidenţiată.




SIMPTOME ŞI SEMNE
īnainte de ruptura anevrismului aortic abdominal, practic nu există nici un simptom deosebit. Orice durere la nivelul anevrismului sau īn jurul acestuia şi orice pacient cu un anevrism cunoscut, care acuză o durere abdominală mai neobişnuită trebuie privite ca reprezentānd un pericol iminent de ruptură. Cānd această durere survine īnainte de ruptură, ea are un caracter pulsatil, nevralgic şi este localizată īn epigastru şi īn spate (regiunea lombară). Anevrismul cu diametrul de 6 cm sau mai mult va avea o predilecţie mai mare pentru ruptură decāt leziunile mai mici.
Despre anevrismele aortei abdominale sunt prevalente cāteva concepţii greşite:
1. Pulsul periferic este absent, diminuat sau anormal. Acest fapt, de obicei, poate induce īn eroare un medic neiniţiat, care adesea găseşte un puls excelent la un bolnav cu anevrism. De fapt, marile anevrisme poplitee (frecvent bilaterale) īnsoţesc adesea anev-rismele aortei abdominale şi determină un puls puternic şi uşor palpabil.

2. Un zgomot este īntotdeauna auzit la nivelul unui anevrism. Din nou este un punct de vedere greşit, fals, deşi adesea īntālnit.
3. Aproape imediat după ruptură, ar urma decesul. Aceasta este o afirmaţie greşită, deseori susţinută de către cei care nu īngrijesc īn mod obişnuit astfel de bolnavi. Mulţi supravieţuiesc mai multe zile după ruptură, deoarece scurgerea sāngelui este frānată de către peritoneul parietal posterior. Personal, am īntālnit un pacient care a supravieţuit trei luni după ruptura unui anevrism aortic abdominal, cu revărsare īn ţesuturile retroperitoneale. Ruptura spontană īn cavitatea peritoneală este rară, dar, atunci cānd apare, moartea survine de obicei rapid.
Medicul practician poate, de multe ori, să stabilească diagnosticul in timp util pentru aplicarea tratamentului, dacă ţine cont de toate aceste aspecte.

Durerea. īnainte de ruptură, durerea este pulsatilă, dar tinde să devină continuă după ce ruptura s-a produs. Localizarea durerii este direct deasupra anevrismului, dar, de asemenea, există aproape īntotdeauna o durere īn spate sau īn regiunea lombară. De reţinut că durerea poate fi prezentă cu 4 sau 5 zile īnainte de apariţia rupturii evidente şi a colapsului. După ruptură, iradierea durerii se face, de regulă, īn testicule, rect sau īn regiunea inghinală.
Greaţa şi vărsăturile. Deşi se īntālnesc uneori, intensitatea lor este, de obicei, redusă.
Şocul şi colapsul. Este preferabil ca diagnosticul stării de şoc şi de colaps să fie stabilit īnainte de apariţie, dar acest lucru nu este īntotdeauna posibil. Şocul şi colapsul la un pacient cu anevrism cunoscut indică aproape īntotdeauna ruptura, chiar dacă reanimarea poate fi realizată īn mod prompt şi corect.
Hematemeza şi melena. Uneori, sunt posibile rupturi de anevrism aortic īn duoden şi, īn consecinţă, se constată hematemeza şi melenă. In mod surprinzător, astfel de sāngerări pot să se pornească şi să se oprească brusc şi spontan pentru o perioadă de mai multe săptămāni, fără exsanguinarea pacientului.

Deci, apariţia hematemezei şi a melenei la un pacient cu un anevrism cunoscut reclamă o investigare activă şi rapidă pentru confirmarea diagnosticului de fistulă aortoduodenală.
Insuficienţa cardiacă congestivă. Sunt rare ocaziile cānd ruptura realizează o fistulă aortocava, care se manifestă printr-o insuficienţă cardiacă severă cu debut brusc, ireversibil la orice fel de tratament medical. Cunoaşterea acestei posibilităţi de evoluţie a rupturii şi perceperea auscultatorie a unui suflu continuu şi puternic la nivelul abdomenului, precum şi efectuarea unei angiografii, dacă este necesar, servesc pentru stabilirea diagnosticului.
Masa abdominală. Dacă apare la un pacient cu anevrism preexistent cunoscut, este de mare ajutor pentru chirurg īn vederea stabilirii diagnosticului. Totuşi nu īntotdeauna este uşor de pus īn evidenţă, mai ales la pacienţii cu obezitate. Este necesar să se caute prezenţa acestei mase prin palpare, la intervale frecvente, īn abdomen şi pe flancuri, ea avānd tendinţa să se extindă prin difuziune.
De obicei, ea are un caracter pulsatil, dar inconstant. Reprezentānd de fapt un hematom extravazat, această masă poate să ocupe aproape orice parte a abdomenului, dar cu o evidentă predilecţie pentru flancul stāng.

DIAGNOSTIC
Diagnosticul rupturii de anevrism poate fi stabilit numai dacă medicul se gāndeşte obligatoriu la această posibilitate. Orice durere puternică abdominală şi dorsală, care iradiază īn regiunea inghinală şi testicul, la un pacient īn stare de colaps, indică posibilitatea unei rupturi de anevrism. Angiografia este contraindicată la un astfel de pacient. Chiar transportarea pacientului pentru alte analize, cum ar fi pentru o explorare radiologică laterală a abdomenului sau pentru un examen ultraso-nografic, este periculoasă, deoarece pacientul, odată plecat şi scăpat de sub o permanentă şi competentă supraveghere de care iare īn primul rānd nevoie, riscă adesea să intre īntr-un colaps mai grav, ireversibil. Evidenţierea, la palpare, a unei masse abdominale cu caracter pulsatil, alături de celelalte semne descrise mai sus, sunt suficiente pentru a legitima decizia unei explorări chirurgicale imediate.

Anevrisme intraabdominale speciale

sus sus
Faza iniţială a unui anevrism al arterei splenice poate să simuleze foarte bine un ulcer gastric sau un ulcer duodenal, deoarece, prin presiune sau prin eroziunea care s-ar exercita mai ales asupra peretelui posterior al stomacului, s-ar provoca apariţia hematemezei şi a melenei. Durerea din anevrismul splenic se resimte īn hipocondrul stāng. Fisura sau ruptura unui anevrism al arterei splenice se poate produce inundānd fie sacul mai mic peritoneal, fie marea cavitate peritoneală.
Cānd anevrismul arterei splenice se rupe īn sacul mai mic peritoneal, simptomele pot fi foarte acute, simulānd īndeaproape pe cele ale unui ulcer peptic perforat sau ale unei pancreatite acute şi, uneori, chiar pe cele ale unei ocluzii intestinale acute. Diagnosticul diferenţial se poate face probabil numai după explorarea chirurgicală a abdomenului.

Cānd sacul anevrismal splenic se rupe īn cavitatea generală peritoneală, simptomele vor fi cele ale unei hemoragii interne, a cărei sursă exactă este improbabil să fie altfel diagnosticată decāt intraoperator. Un mic anevrism al trunchiului arterial celiac poate provoca simptome echivoce. Ruptura anevrisraului celiac poate cauza colaps, a cărui cauză este greu de precizat fără explorarea chirurgicală. Personal, am explorat o dată abdomenul unui bărbat care prezenta un istoric sugestiv de ulcer duodenal şi care a ajuns sub observaţia mea din cauza unei dureri abdominale şi a colapsului. Cavitatea peritoneală a fost găsită plină de sānge. Sursa sāngerării nu a fost clară, dar s-au găsit cāteva lacerări superficiale ale splinei, astfel īncāt acest organ a trebuit să fie scos. Două zile după operaţie, starea pacientului s-a ameliorat, după care a apărut un nou colaps soldat cu deces. La autopsie, cauza hemoragiei s-a găsit a fi un mic anevrism al trunchiului arterial celiac. Rupturile anevrismelor arterei renale au loc cel mai adesea īn spaţiul retroperitoneal, cauzānd apariţia bruscă a unei formaţiuni sensibile, īn regiunea iliacă dreaptă sau stāngă şi īn regiunile lombare. Temperatura poate fi uşor crescută. In cazul localizării formaţiunii īn partea dreaptă a abdomenului, starea clinică ar simula īndeaproape un abces apendicular. Diagnosticul anevrismal se bazează pe apariţia bruscă a formaţiunii tumorale.

Hemoragii intraperitoneale cu debut brusc

sus sus
La bărbat, se īntāmplă foarte rar să apară o hemoragie īn cavitatea peritoneală, cu excepţia traumatismelor şi a anevrismelor. Sunt semnalate īnsă şi sāngerări īn cavitatea peritoneală īn urma rupturii spontane a unor spline malarice, ocazional chiar şi a unor spline īn aparenţă normale, precum şi īn urma rupturii unui colecist gangrenos. La femeie, cauza cea mai frecventă de hemoperitoneu este sarcina ectopică (vezi capitolul 18). Sunt semnalate sāngerări intraperitoneale severe rezultate din ruptura unui mic chist graafian al ovarului, suspectate atunci cānd colapsul şi alte semne indicānd hemoperitoneul apar la o femeie tānără adolescentă la care, cu siguranţă, sarcina ectopică poate fi exclusă.
Folosirea pilulelor contraceptive pe scară tot mai largă a contribuit la apariţia mai frecventă a adenoamelor benigne hepatice la femei tinere,printre complicaţiile acestor adenoame figurānd şi o hemoragie intrape-ritoneală foarte severă. Această complicaţie poate surveni oricānd īn cursul tratamentului, nu numai după o perioadă mai prelungită de utilizare, dar şi după o perioadă de timp mai scurtă, de 5 sau 6 luni.

Apoplexia abdominală, care se manifestă printr-o hemoragie severă intraabdominala, apare brusc prin ruptura unei artere aparent normale, fără anevrism. īn unele cazuri, examenul microscopic al arterei afectate a demonstrat o degenerescentă fibrinoidă. Au fost semnalate şi alte cauze posibile de apariţie a hemoperitoneului, interesānd şi alte vase, cum ar fi arterele gastrice majore sau arterele: hepatică, splenică, mezenterică inferioară şi pancreaticoduodenală.
Odată cu creşterea utilizării medicamentelor coagulante, trebuie considerată şi posibilitatea apariţiei unor hemoragii severe intraabdomi-nale secundare hipoprotrombinemiei. īn general, astfel de hemoragii pot fi cauzate, la nivelul mezenterului sau al mezocolonului, prin ruptura hematoamelor īn cavitatea peritoneală generală. īnsuşi intestinul poate fi copleşit de sufuziuni sanguine, ajungānd cu timpul să devină gangrenos, dacă diagnosticul nu este pus la timp. īn urma gangrenei, se notează hematemeză sau melenă, cea din urmă, īn special, fiind mai frecventă şi, de asemenea, poate apărea şi o stare de şoc precoce. Durerea abdominală cu caracter de crampă, localizată central, este aproape invariabilă. Dacă este prezentă şi o hipoprotrombinemie severă, diagnosticul este uşor de stabilit, iar operaţia poate fi evitată.


Tipareste Trimite prin email
















Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2019 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor

  Sectiuni Sanatatea familiei:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai