Ce sunt pietrele de la rinichi?
Pietrele de la rinichi se formeaza cand anumite substante din urina - incluzand calciul si acidul uric - se cristalizeaza si cristalele se unesc. De obicei, ele se formeaza in centrul rinichiului (in calice), unde urina se colecteaza inainte de a trece in uretere, care sunt tuburile de legatura dintre rinichi si ca urinara. Pietrele mici trec in urina si sunt adesea neobserte. Dar pietrele mai mari irita si intind ureterul in drumul lor spre ca, provocand dureri cumplite si blocand scurgerea urinei. Mai rar, o piatra mai mare poate ramane blocata in rinichi, provocand o afectiune mult mai gra.
Cuprins:
Cine face litiază urinară? |
sus  |
De ce unii oameni fac pietre la rinichi şi alţii nu, nu este prea clar. Acestea sunt mai obişnuite la tineri şi la cei de vârstă mijlocie decât la bătrâni şi sunt frecvent întâlnite la bărbaţi. Persoanele care trăiesc în climat cald sunt predispuse la formarea de pietre, deoarece organismul lor se deshidratează mai repede şi mineralele sunt mai concentrate în urină. De asemenea, studiile arată că cei care beau prea puţine lichide pot face mai uşor litiază urinară.
In 90% din cazuri, cauza rămâne necunoscută. Afecţiunea pare să aibă şi o componentă ereditară şi să apară la oamenii care suferă de gută, sindromul de intestin iritabil şi infecţii cronice ale tractului urinar. Alimentele bogate în oxalaţi, cum sunt ciocolata, strugurii, spanacul şi căpşunile, pot determina apariţia pietrelor.
Utilizarea frecventă de antiacide care conţin calciu a fost corelată cu pietrele la rinichi. De asemenea, deficienţele alimentare, în special de vitamina B6 şi de Mg, şi cantităţile excesive de vitamină D pot fi factori în formarea pietrelor. Dezechilibrul acestor vitamine şi minerale poate creşte cantitatea de calciu oxalat în urină. Când nivelul de calciu oxalat devine prea mare şi nu se dizolvă, cristalele încep să se formeze.
Care sunt simptomele litiazei renale? |
sus |
în cea mai mare parte a situaţiilor, litiaza renală nu se manifestă clinic. Bolnavii pot trăi multă vreme fără să ştie că au asemenea pietre la rinichi. Ea devine simptomatică atunci când apare aşa-numita colică renală, care se manifestă astfel:
■ durerea apare după un efort fizic sau după o călătorie;
■ este localizată în regiunea lombară, pe o singură parte, şi iradiază spre organele genitale externe sau spre rădăcina coapsei;
■ durerea este intensă şi profundă, continuă sau apare la anumite intervale, accentuată de atingerea regiunii, tuse, strănut;
■ este însoţită de agitaţie, nelinişte;
■ apare deseori nevoia imperioasă de a urina;
■ urina poate fi roşiatică (hematurică).
Pentru că multe dintre simptomele litiazei pot indica alte afecţiuni, medicul trebuie să confirme prezenţa pietrei. O evaluare va include teste de sânge şi urină şi poate o urografie intravenoasă (UTV), o radiografie specială, pentru a vizualiza rinichii. Ultrasunetele (ecografia) pot arăta aspectul rinichilor sau al ureterului. De asemenea, o scanare CT va arăta atât rinichii şi ureterul, cât şi pietrele. Această tehnică are avantajul suplimentar că nu presupune injecţie intravenoasă ca la UTV.
Care sunt tratamentele posibile în litiaza renală? |
sus |
Dacă ai avut o dată piatră la rinichi, este posibil să faci din nou. Deci este important să determini exact ce anume a cauzat formarea pietrei şi să previi recidiva.
Deoarece 90% din pietrele la rinichi sunt eliminate din corp în 3-6 luni, medicul poate prescrie la început doar să consumi multă apă - cel puţin 2-3 litri pe zi - şi medicamente pentru tratamentul durerii (antispastice). O sticlă cu apă fierbinte, pusă pe zona dureroasă, poate uşura disconfortul.
Dacă eliminaţi o piatră şi o puteţi recupera, aceasta va putea fi analizată. Odată ce compoziţia pietrei este ştiută, medicul poate prescrie medicamente sau poate sugera schimbări în dietă, pentru a preveni dezvoltarea altei pietre de compoziţie asemănătoare. Cele mai multe pietre sunt alcătuite din oxalat de calciu, iar medicul poate prescrie un diuretic pentru a preveni recidiva.
Dacă apar complicaţii, cum ar fi o infecţie sau un blocaj total al ureterului, piatra trebuie scoasă chirurgical. în funcţie de mărime, tip şi localizare, piatra este scoasă fie prin operaţie obişnuită, fie printr-un instrument special, foarte subţire (endoscop), metodă care este des folosită. Chirurgul trece tubul prin uretră în vezică şi în ureter, apoi trage piatra afară sau o bombardează cu ultrasunete, sfărâmând-o. Dacă piatra este blocată în rinichi, instrumentul este introdus în rinichi printr-o incizie laterală. Altă metodă, cunoscută sub denumirea de litotriţie extracorporeală, foloseşte unde de şoc puternice pentru a sparge piatra fără operaţie, fragmentele obţinute eliminându-se apoi prin urină.
Cum se pot preveni calculii renali? |
sus |
Poţi face multe lucruri, în special în ce priveşte dieta, pentru a preveni reapariţia pietrelor:
■ Bea cel puţin 2-3 litri de lichid în fiecare zi, în special când este cald.
■ Evită sau foloseşte cantităţi reduse din alimentele care conţin oxalaţi: ciocolata, ţelina, strugurii, căpşunile, spanacul, sparanghelul, ceaiul negru (vezi mai jos).
■ Ia zilnic un supliment de vitamina B6 (10 mg) şi Mg (300 mg), ambele reducând formarea de oxalaţi.
■ Redu acidul uric printr-o dietă săracă în proteine.
■ Evită antiacidele - ele sunt adesea bogate în calciu.
■ Ia suplimentele de calciu din mâncare sau, şi mai bine, consumă lactate care să asigure calciul necesar.
■ Redu sarea la maximum 2-3 grame pe zi; o cantitate mai mare poate creşte nivelul calciului oxalat în urină.
■ Evită suplimentele de vitamină D, care pot creşte nivelul de Ca.
Rolul diurezei şi al dietei în litiaza şi colica renală |
sus |
In ceea ce priveşte măsurile generale de tratament, de primă importanţă este cura permanentă de diureză, adică aportul zilnic al unui volum suficient de lichide, capabil să realizeze o urină diluată (2,5-3 1/24 ore). Important este nu cât se bea, ci cât se elimină. Practic, bolnavii vor trebui să bea ziua o cană de apă la două ore, iar la culcare, 500 ml de ceai. Se vor trezi o dată sau de două ori pe noapte, iar atunci vor mai bea câte o cană de apă sau ceai.
In afară de aportul de lichide, întrucât calculii pot avea o structură chimică diferită, în funcţie de această structură, trebuie corelată şi dieta utilizată.
Astfel, bolnavii cu litiază urică trebuie să aibă un regim alimentar cu un conţinut redus în proteine, bogat în fructe şi fără alcool. Sunt contraindicate carnea sub orice formă, inclusiv viscerele sau supele de carne, precum şi brânzeturile fermentate. Grăsimile pot fi consumate în cantităţi mici, fiind permise şi cremele cu lapte, aluatul fiert, tartele cu fructe.
în litiaza oxalică, formă care este ceva mai frecventă, trebuie eliminate alimentele cu un conţinut ridicat în acid oxalic: cacaua, ciocolata, băuturile calde, ceaiul, berea, dar şi ţelina, spanacul, morcovii, portocalele, ceapa, castraveţii, conopida, mazărea, sfecla, smochinele, pătrunjelul, coacăzele, prunele uscate, agrişele.
Sunt interzise, de asemenea, ouăle în cantitate mare, derivatele preparate cu bicarbonat, apele minerale alcaline şi cele bogate în calciu, hreanul, muştarul şi piperul.
Alimentele permise sunt cele care conţin magneziu (fulgii de ovăz, aluaturi), dintre legume: varza, salata, ciupercile, conopida, iar dintre fructe: strugurii, perele, piersicile, caisele, gutuile.
Dintre băuturi sunt permise ceaiurile diuretice din. mătasea porumbului sau din muşeţel, sucurile de legume şi fructe.
Alte alimente permise sunt orezul, grisul, laptele şi derivatele din lapte în cantitate moderată. Se consideră că laptele poate contribui la formarea calculilor renali prin lactoză şi calciu.
Litiaza fosfatică necesită un regim scăzut în fosfor şi calciu, în grăsimi şi sare şi bogat în lichide.
Târâtele reduc eliminările urinare de calciu la 20-25%, reducând astfel la jumătate riscul formării de calculi. Este foarte util un aport minim de 25 g de tărâţe măcar o dată pe zi, dimineaţa.
Alimentele care trebuie evitate în litiaza fosfatică sunt deci cele care au conţinut ridicat de calciu şi fosfor. Din prima categorie fac parte: brânza fermentată, caşcavalul, laptele de vacă, gălbenuşul de ou, pătrunjelul, hreanul, fasolea boabe albă, dar şi cea verde în cantitate mai redusă, ceapa verde, precum şi alunele, migdalele, nucile, fragii şi ciocolata.
Dintre alimentele cu un conţinut ridicat în fosfor, care trebuie deci evitate, putem enumera: brânza de burduf, gălbenuşul de ou, carnea (mai ales de oaie şi de vacă), măruntaiele (ficat, inimă), mazărea verde, ciocolata şi pâinea neagră.
Se pare totuşi că aportul crescut de lichide are o eficienţă mai mare decât regimul dietetic menţionat.
Cine face litiază urinară?
