Fracturile atlasului
Cele mai multe fracturi ale atlasului sunt rezultatul unei solicitari axiale in cadrul traumatismelor de inalta energie.
Diagnosticul este rezultatul sintezei informatiilor din anamneza prind mecanismul de producere cu examenul clinic si investigatia radiologica. Radiografia de rutina in incidenta laterala poate pune in edenta o fractura a arcului posterior sau dimensiunea spatiului retrofaringian mai mare de 7 mm. Incidenta transorala permite aprecierea raporturilor maselor laterale fata de suprafetele articulare ale C2. Tomografia computerizata permite explorarea inelului vertebral si aprecierea asimetriei maselor fata de dinte. Uneori fracturile de atlas se complca cu leziuni ale arterei vertebrale, mai ales cand fracturile apar la nivelul santului arterei, considerat un punct slab in structura vertebrei (1).
Clasificarea fracturilor atlasului edentiaza trei tipuri principale de discontinuitate: fractura arcului posterior situata de obicei la unirea arcului cu masa laterala, fractura masei laterale al carei traiect trece prin suprafata articulara, anterior sau posterior de ea (se poate asocia cu fractura arcului posterior de partea opusa), o fractura cominutiva prin explozie (Jefferson) cu 4 fragmente delimitate prin doua traiecte de fractura in arcul anterior si doua traiecte in arcul posterior ( .6).
Tratament. Fracturile sile asa cum sunt fracturile izolate ale arcului posterior se trateaza conservator, prin imobilizare in orteza rigida occipito-cerco-toracica pentru 8-l2 saptamani. Daca pacientul supraetuieste traumatismului cranian, o fractura Jefferson sau o fractura a masei laterale cu mica deplasare sunt considerate leziuni sile cu evolutie benigna, care raspund bine la tratamentul prin imobilizare in orteza cercala sau halo-vesta. Acestea pren deplasarea si permit ndecarea osoasa in conditiile in care traumatismul a actionat axial, prezervand cele mai importante structuri ligamentare silizante (. 7)
Fracturile insile ale CI se obiectiveaza
radiologie prin translatia externa a maselor laterale fata de suprafetele articulare ale axisului peste 7 mm, cu semnificatia unei leziuni de ligament transvers. Aceasta leziune mareste suprafata de sectiune a canalului vertebral, dar riscul neurologic ramane, fiind dat de insilitatea C1-C2 si de disparitia functiei de protectie a ligamentului transvers. in aceste cazuri se realizeaza reducerea prin tractiune craniana timp de 6 saptamani urmata de imobilizare in halo-vesta. Dupa obtinerea ndecarii osoase se testeaza silitatea complexului C1-C2 prin radiografii dinamice. Daca aceasta nu s-a obtinut, se indica artrodeza posterioara C1-C2 (3).