Sifilisul
Diagnosticul se pune in special pe baza unei stenoze esofagiene asociata cu serologie pozitiva, prima aparand dupa un tratament antiluetic. Un numar important de cazuri au fost diagnosticate la autopsie, leziunea obisnuita fiind reprezentata de o infiltratie a submucoasei (goma), care se poate ulcera si produce stenoze scurte. O perioada lunga de disfagie indolora, serologia pozitiva si determinarile radiologice si endoscopice ale unei stenoze esofagiene intrinseci, pot sugera prezenta unui
sifilis tertiar al esofagului. Tratamentul antiluetic si dilatator au in general un prognostic farabil atunci cand nu s-a instalat fistula traheo-esofagiana. Diagnosticul diferential trebuie facut cu cancerul. Cea mai importanta statistica recenta ete cea prezentata de Stone si Friedberg (139) in 1961.
Tuberculoza
Primul caz de
tuberculoza esofagiana a fost relatat de Lockhard (78) in 1913. Infectia poate avea loc prin inocularea directa a mucoasei, prin extensia prin contiguitate de la nivelul faringelui si laringelui, sau din ganglionii limfatici bronsici. Uneori infectia se poate face pe cale hematogena. Infectia ganglionilor limfatici peribronsici poate duce la aparitia diverticulilor de tractiune descrisi pentru prima data de Rokitansky in 1840. Uneori poate apare o fistula esofagiana spontana datorita tuberculozei, care se poate complica cu empiem pleural. Odata cu dezltarea tuberculostaticelor, tratamentul
tuberculozei esofagiene a marcat un progres considerabil. Numeroase complicatii pot fi ameliorate prin tratament medical, dar complicatiile mecanice necesita o corectie chirurgicala.
