Datele epidemiologice publicate in literatura arata o incidenta de 2% in oncologia generala masculina pentru cancerul testicular, acesta ocupand locul patru in cancerele genito-urinare la barbat si reprezentand cea mai frecventa neoplazie a adultului tanar intre 15-40 de ani exceptand hemopatiile.
Pana de curand era responsabil de o treime din decesele acestui grup de varsta.
Potrit statisticilor internationale, incidenta este de 2-3 cazuri noi la 100 000 de barbati pe an, tendinta in ultimele decenii fiind de crestere. Aceasta pare o tendinta globala la barbatii de rasa alba (incidenta maxima in SUA si Danemarca). Incidenta bolii este extrem de mica in Asia si Africa.
Pentru anul 1996, datele epidemiologice nationale arata o incidenta globala de 4 cazuri noi la 100 000 de barbati, cu o incidenta maxima in segmentul de varsta 25-29 de ani (26 cazuri noi).
Tumorile au o localizare unilaterala in marea lor majoritate, bilateralitatea - sincrona sau metacrona - fiind rarisima (3%).
Practic 95-97% din tumorile testiculare sunt maligne si germinale. Tumorile primitive ale testiculului pot proveni si din alte tipuri celulare decat celula germinala totipotenta (celule Leydig, celule Sertoli etc), dar acestea sunt foarte rare, astfel incat vechiul principiu clinic, conform caruia orice
tumora scrotala solida trebuie considerata cancer testicular germinai pana la proba contrarie ramane actual !!In relatie cu varsta, curba cancerului testicular are trei varfuri de incidenta:
- in copilarie (predomina tumora sacului telin);
- Ia\'adultul tanar intre 20-40 de ani (predomina carcinomul embrionar si teratocarcinomul);
- la varstnicul peste 60 de ani (predomina semi-noamele).
Incidenta maxima se constata in segmentul de varsta 20-40 de ani (70%). Sub 2 ani si peste 70 ani aceste
tumori sunt raritati.
Datele statistice arata o crestere a incidentei seminomului pur cu varsta (incidenta maxima intre 35-55 ani) si o tendinta inversa pentru tumorile germinale non-seminomatoase pure sau asociate. Netratata, boala duce inexorabil - fara remisiuni spontane sau accidente evolutive imprezibile - la deces in primii doi ani de evolutie, moartea pro-ducandu-se practic totdeauna datorita metastazelor pulmonare.
ETIOLOGIE
Cunoasterea etiologiei cancerului testicular ramane obscura. Lista factorilor de risc pentru aparitia bolii cuprinde:
. Maldescensus testicular.
Reprezinta la ora actuala cel mai important factor de risc cunoscut.In baza edentelor clinice cumulate, se apreciaza ca testiculul retinut in abdomen/canalul inghinal prezinta un risc estimat de cancer testicular de 20-40 de ori mai mare fata de testiculul localizat in bursa scrotala.
Modificarilor displazice din testiculul expus prelungit unei temperaturi ambiante mai mari cu doua grade Celsius fata de localizarea scrotala ar sta la originea neoplaziei. in acest sens pledeaza si constatarea practica potrit careia orhidopexia efectuata tardiv (dupa primii doi ani de ata) nu prene aparitia neoplaziei ulterioare.
Acest risc apare mai semnificativ pentru semi-nom decit pentru alte varietati germinale (incidenta relativa a seminomul pur in cancerele dezvoltate pe testicul necoborat este semnificativ mai mare fata de cele pe testicul localizat in bursa).
Testiculul necoborat este depistat la 10% din pacientii cu cancer testicular si creste riscul de cancer testicular bilateral; intre 5-l0% din pacientii cu istoric de criptorhidie dezvolta tumori testiculare pe testiculul controlateral.
. Hernia inghinala.
Coexista cel mai ades cu persistenta de canal peritoneo-vaginal (hernie congenitala) si cu tulburarea de descensus testicular, afectand copilul sau adultul foarte tanar.
Asocierea cu cancerul testicular s-ar datora mai probabil unui determinism comun tulburarii de descensus testicular.
. Cancer testicular in antecedente.
Incidenta bolii in acest grup de risc este de 500 de ori mai mare fata de populatia masculina normala. Incidenta este mai mare pentru seminom. Se apreciaza ca 1-3% din pacientii cu cancer testicular
vor dezvolta ulterior neoplazia in testiculul controlateral. Incidenta reala ar fi mai mare dupa cum sugereaza datele furnizate de unele centre, efectuarea rutiniera de biopsii ale testiculului congener celui displazic (atrofie sau necoborat) sau neoplazic gasind carcinom in situ in 15-20% din cazuri.
. Factori genetici.
Analiza unor serii clinice mari a semnalat incidenta cancerului testicular in aceeasi familie (tata-fiu/frati negemeni) intr-un procent mic, dar semnificativ. Acelasi lucru este sugerat de studiile citogenetice ale materialului tumoral germinai care au relevat prezenta izocromozomului i(12p) al bratului scurt al cromozomului 12 in 80% din cazuri, justificiand eticheta de marker diagnostic.
. Factori endocrini.
Sunt considerate cu risc crescut pentru cancer testicular sindroame asociind complexe
tulburari endocrine: sindrom Klinefelter, sindrom Down, sindroame de testicul feminizant, de persistenta a canalului mullerian si hermafroditismul.
. Traumatismul testicular.
Desi invocat clasic in determinismul neoplaziei, istoricul traumatic nu a intrunit suficiente argumente; trauma locala apare mai degraba ca circumstanta clinica revelatoare a tumorii.
. Atrofia testiculara.
Consecutiva unor factori rali (orhita urliana) sau tulburari circulatorii (torsiune de funicul sper-matic), asociaza un risc de 20-40 de ori mai mare pentru neoplazie germinala fata de restul populatiei, justificind indicatia formala de orhidectomie in aceste cazuri.
