in timp ce doar un numar mic de medici realizeaza efectiv transtul de madu osoasa, numarul medicilor care sunt implicati in ingrijirea pacientilor dupa un transt reusit este mult mai mare. in mod obisnuit, medicul caruia i se adreseaza pacientul accepta o parte importanta a ingrijirilor la 3 luni dupa efectuarea transtului. in acel moment, majoritatea pacientilor au recuperat o functie hematopoietica normala, desi unii vor mai avea leziuni medulare cronice - de obicei un numar mic de plachete. O parte semnificati a pacientilor care primesc transturi allogenice continua sa fie tratati pentru boala GCG cronica.
Complicatiile tardive cele mai importante, care necesita monitorizare, sunt infectia si aparitia recaderilor in boala de baza. La pacientii tratati pentru boala maligna, recrudescenta malignitatii este cauza principala a decesului dupa transtul de madu osoasa autologa si una din cauzele importante de deces in cazul transtului allogenic. Infectiile tardive, in special
infectiile cu
herpes zoster, sunt relativ frecvente. Pacientii cu boala GCG cronica au uneori asplenie functionala si sunt expusi riscului de a face o infectie foarte severa cu bacterii capsulate. Pacientii carora li se aplica radioterapie, in cadrul tratamentului primar sau in contextul unui transt, risca sa dezvolte hipotiroidism. Diagnosticul poate fi dificil si medicul trebuie sa fie atent. Pacientii la care se face iradiere totala, ca o parte a pregatirii pentru transt, trebuie examinati pentru cataracta. Majoritatea pacientilor la care se efectueaza un transt de madu osoasa devin sterili. Cu toate acestea, unii pacienti redobandesc fertilitatea dupa transt. Exista mai multe sanse de redobandire a fertilitatii daca nu s-a folosit un tratament intens cu agenti alchilanti inainte de transt, la pacientii la care nu s-a folosit iradierea totala in perioada de pregatire a transtului si la cei care s-au prezentat la transt la o rsta mai tanara. Femeile au mai multe sanse de a-si redobandi fertilitatea decat barbatii. Este important ca pacientii sa fie informati cu privire la acest aspect.
Pacientii expusi la agenti alchilanti, la etoposid si la radioterapie au un risc crescut de a dezvolta o a doua boala maligna. Astfel, pacientii care primesc transt de madu osoasa autologa pentru boala Hodgkin sau pentru limfom non-Hodgkin au riscul sa dezvolte
leucemie acuta - mai ales daca sunt iradiati total in cadrul pregatirii pentru transt. Toti pacientii care au fost iradiati in cadrul tratamentului primar sau in contextul pregatirilor pentru transt au riscul aparitiei tardive a tumorilor solide. Acest risc crescut trebuie sa duca la instituirea precoce a unor examene de triaj corespunzatoare, cum ar fi mamografia la femeile tinere care au suferit iradierea mediastinului si a sanilor. Este util sa se stie ca frotiul Pap, efectuat la scurt timp dupa transtul de madu osoasa, avea un aspect anormal, din cauza celulelor displazice induse de chimio si radioterapia cu doze mari. Acest aspect nu trebuie supraeluat.
CONCLUZII
Transtul de madu osoasa allogenica continua sa reprezinte, pentru mult timp, un mijloc important de tratament al leucemiei, al anemiei aplastice si al anumitor
tulburari genetice. Transtul de madu osoasa autologa poate fi omis din tratamentul anumitor pacienti cu boli maligne, deoarece sunt in curs de pregatire noi agenti chimioterapici si/sau pe masura ce noi generatii de factori de crestere hematopoietici devin disponibile. Cea mai importanta imbunatatire in utilizarea transtului de madu osoasa autologa ar putea fi identificarea acelor pacienti cu risc de esec al tratamentului standard si realizarea transtului in stadiile precoce. Daca manipularea genetica a celulelor suse hematopoietice intra in practica, transtul de madu osoasa autologa ar putea deveni un tratament obisnuit pentru o rietate de boli non-maligne.
