mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Ghid medical
Index » Nutritia
» Celulele adipoase si obezitatea

Celulele adipoase si obezitatea







in plus fata de rolul in depozitarea grasimilor, celula adipoasa este un important organ secretor. Ea produce lipoprotein-lipaza, care este implicata in hidroliza trigliceridelor, a lipoproteinelor cu densitate foarte joasa (VLDL), a chilomicronilor si a factorilor complementului D (adipsina) si C3b. Adipocitul produce, de asemenea, citokine cum ar fi factorul a de necroza tumorala, angiotensinogenul si leptina. Celulele adipoase produc mari cantitati de lactat si meolizeaza glucoza, pentru a furniza glicerol-3-fosfat pentru sinteza de trigliceride. in conditiile unei diete excesi, celulele adipoase umane sintetizeaza acizi grasi cu lant lung.
Cele mai multe forme de obezitate sunt asociate cu marirea numarului celulelor adipoase si cresterea ratei de lipoliza bazala. Celulele adipoase sersc ca rezervor pentru depozitul de acizi grasi eliberati din chilomicroni si pot, in schimb, sa elibereze acesti acizi grasi prin intermediul unui hormon intracelular lipazo-sensibil. in multe forme de obezitate sera cu debut in copilarie, numarul total de celule adipoase este crescut.


Factorii de mediu Factorii de mediu interactioneaza cu susceptibilitatea genetica in cadrul patogeniei obezitatii De exemplu, afectarea hipotalamusului prin traumatism sau interntie chirurgicala si leziuni distructi in regiunea nucleilor ntromedial sau parantricular ai hipotalamusului pot produce obezitate. Cei doi factori majori ai obezitatii hipotalamice sunt hiperfagia si afectarea sistemului nervos getativ, in
sensul cresterii activitatii sistemului nervos parasimpatic si scaderii activitatii celui simpatic. O explicatie pentru aceasta secnta a enimentelor poate fi data de afectarea secretiei de neuropeptid Y (NPY). NPY este produs in nucleul arcuat si actioneaza la nilul hipotalamusului, stimuland foamea; poate de asemenea afecta functia de reproducere, sa scada activitatea simpatica si sa creasca activitatea parasimpatica - alte trasaturi caracteristice ale obezitatii hipotalamice.

Medicamente asociate cu cresterea greutatii corporale
Fenotiazine (clorpromazina > tioridazina > trifiuoperazina > mesoridazina > promazina > mepazina > perfenazina > proclorperazina > haloperidol > loxapina)
Antidepresi (amitriptilina > imipramina = doxepin = fenelzin > amoxapina = desipramina = trazodon = tranilcipromina)
Antiepileptice (valproat; carbamazepina)
Steroizi (glucocorticoizi; megestrol acetat)
Antihipertensi (terazosin)


Sindromul obezitatii hipotalamice este la capatul unei combinatii intre factorii genetici si de mediu. Tot la acest capat se gasesc cateva boli endocrine asociate cu obezitatea, incluzand boala Cushing si sindromul ovarelor polichistice, precum si obezitatea indusa medicamentos (elul 75-5). Unele dintre medicamente, ca megestrolul acetat, au fost folosite pentru a creste apetitul in anorexia din cadrul casexiei neoplazice. Aportul de factori nutritivi si substratul oxidarii acestora Pentru a mentine depozitele adipoase ale organismului, factorii nutritivi din dieta trebuie oxidati in organism intr-o cantitate proportionala cu cea ingerata. O distributie tipica a macronu-trientilor in cadrul unei diete de 2000 kcal si procentele in care acesti factori nutritivi participa la formarea depozitelor sunt prezentate in . 75-3. Din moment ce aportul zilnic de carbohidrati aproape egaleaza depozitele de glucoza ale organismului, depozitele de carbohidrati sunt mult mai vulnerabile la schimbarile aparute in aportul dietetic al acestora decat in aportul lipidelor sau proteinelor. Oxidarea factorilor nutritivi poate fi apreciata prin coeficientul respirator (CR) (raportul dintre dioxidul de carbon produs si oxigenul folosit). Raportul corespunzator pentru alimente furnizeaza coeficientul alimentar. Atunci cand procentul de lipide din dieta creste, CR trebuie sa scada, pentru ca greutatea corporala sa ramana constanta. Daca CR nu scade, organismul continua sa oxideze carbohidratii din depozite, care trebuie inlocuiti printr-o alimentatie crescuta, cu cresterea aportului de carbohidrati sau printr-o sinteza endogena de glucoza din depozitele proteice.



Aceasta adaptare este eficienta si pare a aa o determinare genetica puternica. Din punct de dere fiziologic, adaptarea la o dieta bogata in grasimi, cum este dieta de tip occidental, necesita o scadere a oxidarii carbohidratilor, pentru a mentine depozitele acestora. Daca oxidarea carbohidratilor este scazuta, creste oxidarea lipidelor si scade CR. Daca organismul este incapabil sa scada oxidarea carbohidratilor, mecanismul compensator consta in cresterea aportului alimentar, pentru a asigura necesarul de carbohidrati, cu cresterea depozitelor lipidice, pana cand este atins un punct in care se face oxidarea acizilor grasi, pentru a echilibra aportul acestora.
Prin masuratorile cu ajutorul camerelor calorimetrice sau cu ajutorul apei dublu marcate se constata o corelatie pozitiva intre consumul de energie si masa corporala lipsita de lipide sau greutatea corporala. Pentru a mentine greutatea corporala, indivizii supraponderali trebuie sa ingere o cantitate mai mare de alimente pentru a asigura necesarul energetic. Persoanele obeze tind sa subestimeze semnificativ aportul de alimente (. 75-4). Deci, un pacient care spune "Doctore, tot ce mananc, mananc cu dificultate\", inseamna ca fie nu recunoaste, fie nu realizeaza cu adevarat aportul de alimente. Din cauza neseriozitatii pacientilor, anamneza efectuata pentru evaluarea necesitatilor energetice ar trebui probabil abandonata. in clinica noastra, evaluare rezonabila a consumului energetic (kcal) la pesoanele obeze este reprezentata de inmultirea greutatii corporale cu 10. O alta metoda (elul 75-6) tine cont de greutate, inaltime si varsta pentru a estima consumul energetic bazai.
Sunt trei factori predictivi ai castigului ponderal: o rata meolica scazuta; un CR mare, care arata oxidarea carbohidratilor si necesitatea de a manca pentru a inlocui carbohidratii si rezistenta la insulina. Reglarea aportului de factori nutritivi poate fi vazuta ca un sistem feedback cu semnale aferente si eferente (. 75-5). Factorii care cresc senzatia de foame sunt scaderea glucozei sanguine, care se realizeaza in 60 % din cazuri (sau in mai multe) inaintea meselor la animale si oameni si cresterea contractiilor gastrice si a disconfortului abdominal. Aceste semnale periferice sunt integrate prin intermediul neurotransmitatorilor la nilul sistemului nervos central si regleaza aportul de hrana. In plus, anumiti neurotrans-mitatori sunt modulatori specifici ai ingestiei unuia sau altuia dintre factorii nutritivi (lipide, carbohidrati sau proteine). Deci, o crestere sau o scadere a aportului de lipide, carbohidrati sau proteine poate apare ca raspuns principal la actiunea unor neurotransmitatori specifici. Aceste peptide si substratul lor monoaminic furnizeaza un sistem puternic, ce controleaza cantitatea si calitatea aportului alimentar.

Cel putin patru procese sunt implicate in reglarea aportului alimentar: 1) factorii olfactivi si gustativi - acestia pot stimula aportul atunci cand alimentele sunt apetisante sau il pot inhiba atunci cand acestea nu sunt; 2) distensia gastrointestinala; 3) elibererea de hormoni gastro-intestinali, cum ar fi colecisto-kinina si peptidul eliberator de gastrina si 4) activarea componentelor termogenezei ale sistemului nervos simpatic eferent. Acesti factori actioneaza simultan dupa ingestia de alimente pentru a induce senzatia de satietate, pana cand un nou nil scazut al glicemiei sau contractii gastrice determina cresterea, din nou, a interesului pentru hrana.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor