Parametrii biologici inflamatori sunt crescuti (alfa2-globulinele, proteina C reactiva), leucocitoza 15000-20000/mm3, hemocultura pozitiva,
anemie severa.
VSH-ul are valori deosebit de crescute.
Imagistica
A. Examen radiologie
Este singurul care precizeaza localizarea si intinderea leziunilor, eticheteaza complicatiile si in timp, urmareste elutia si vindecarea sau aparitia recidivelor.
Primele modificari radiologice isi fac aparitia numai dupa ce procesul inflamator din tesutul medular se insoteste de afectarea tesutului osos, astfel incat in primele doua saptamani imaginea radio-logica este nemodificata. Totusi, prin radiografii ative in proiectii identice, se poate remarca cresterea densitatii tesuturilor moi din vecinatatea metafizei os\'ului interesat, expresie a edemului local.
La 14-l6 zile de la debut, se pot observa in zona centrala a metafizei, modificari discrete de resorbtie prin demineralizare difuza, datorate hiper-emiei din faza incipienta a procesului inflamator, resorbtia se intinde treptat catre diafiza. Totodata se observa ca imaginea radiologica capata aspect neomogen, prin aparitia a numeroase zone de os-teoliza, neregulat delimitate, ce confera in ansamblu structurii aspect de os patat (. 1).
La aproximativ 21 de zile de la debutul bolii periostul care in mod normal nu poate fi evidentiat radiografie incepe sa devina vizibil, sub forma unui lizereu opac, ce contureaza osul la periferie, apoi apare o dedublare a corticalei. in continuarea elutiei procesul infectios se poate proa la intreaga diafiza, iar pe imaginea radiologica se observa net aceasta pandiafizita (. 2).
Aparitia imaginii de sechestru, vizibila dupa aproximativ 2 luni de elutie, indica cronicizarea os-teomielitei. in zonele de resorbtie neomogena, incep sa se distinga treptat portiuni de os mai dens, care reprezinta zone de necroza osoasa. Seches-trele au forme si marimi diferite, ele sunt inconjurate de un lizereu clar, zona ce constituie camera sechestrului si care depaseste cu mult dimensiunile zonei necrozate, avand contururi dense, datorita modificarilor de osteoscleroza reactionala insotitoare.
B. Scintigrafia
Locul examenului scintigrafic in bilantul unui copil suspect de osteomielita este discuil.
Scintigrafia cu technetiu\" arata o hiperfixatie la nivelul zonelor hiperemice din partile moi si la nivelul structurii osoase afectate.
La unii bolnavi, insa, prezentand infectii fulminante, osul poate fi hipovascularizat si imaginea ecografica cvasinormala. Aceasta imagine este in aceste cazuri, un semn de gravitate, si sileste indicatia operatorie.
Marele risc este de intarziere a diagnosticului din cauza unui examen care nu este indispensabil.
Scintigrafia pare utila in cazurile in care osteomielita este localizata la nivel vertebral si pelvian, precum si pentru depistarea localizarilor multiple.
C. Ecografia
Abernety sl Howard au propus utilizarea ecogra-fiei pentru a cauta
abcesele subperiostice si pentru a sili oportunitatea unui abord chirurgical (1).
D. Rezonanta magnetica
Acest mijloc modem de investigatie este utilizat in mod exceptional in patologia infectioasa ortopedica din ratiuni de accesabilitate, cost si mai ales de necesitatea unei sedari profunde pentru a obtine o buna imobilizare a copiilor mici, in special, necesara obtinerii unor imagini de calitate.
Este indicata totusi in unele circumstante:
- pentru orientarea diagnosticului diferential intre o infectie osoasa si o leziune tumorala atunci cand radiografia standard este echica;
- permite diagnosticul diferential intre
infarctul osos si osteomielita la copii cu drepanocitoza.
