Coloana rtebrala umana cu cele doua functii primordiale ale sale, aceea de asigurare a statiunii rticale a corpului si aceea de protectie a madui spinarii, sufera, odata cu trecerea timpului si supunerea la solicitarile continui impuse de locomotie si efectuarea activitatilor zilnice, un proces continuu de uzura. Acest proces are un mers foarte diferit de la un individ la altul si determina modificari structurale din partea tuturor componentelor coloanei: os, disc interrtebral, articulatii si sistemele ligamentare, acestea fiind de intensitati si efecte diferite in functie si de calitatea tesutului conjunctiv, care ne caracterizeaza pe fiecare din noi.
Elementul osos este reprezentat de corpul rtebrei (soma), apofizele articulare cu fatetele lor, istmurile rtebrale ce le unesc de corp si arcul neural compus din lame, cu apofizele adiacente care sersc drept element de ancorare pentru formatiile musculare parartebrale. Structura somei rtebrale este una spongioasa cu trabeculele dispuse in sensul liniilor de forta ce solicita rtebra, inconjurata la suprafata de o corticala mult mai densa, care pe fata superioara a corpului rtebral se prezinta ca un platou, acoperit de cartilaj (. 1). Corpurile rtebrale sunt solidarizate atat anterior cat si posterior de ligamentele longitudinale respecti ale caror
fibre patrund si intre
fibrele inelului fibros discal. Discul interrtebral care asigura amortizarea sarcinilor impuse coloanei de rticalitate este solicitat nu numai in directie rticala dar si in directii oblice prin miscarile in dirse uri carora coloana trebuie sa le faca fata. Discul este alcatuit din inelul fibros, alcatuit din fibre elastice, structurate in uri suprapuse, cu directii perpendiculare intre ele, inel care mentine inchis elementul de amortizare: nucleul pulpos, structura gelatinoasa la copil ce contine polizaharide hidrofile cu un continut apos de peste 80% (1). Odata cu inaintarea in varsta, polizaharidele discului degenereaza, deshidra-tandu-se si pierzandu-si astfel proprietatile elastice, fibrele interne ale inelului fibros patrunzand in nucleul pulpos, fibrozandu-l (. 2). Rezulta o scadere in inaltime a discului si prin degenerescenta concomitenta si a cartilajelor, adesori si o patrundere a fragmentelor discale in corpul rtebral (
herniile discale intraspongioase). Osul incinat reactioneaza la solicitarile de presiune inconjuratoare prin dezvoltarea de apozitii osoase (osteofite) (2). Degenerarea inelului fibros determina de asemeni aparitia de fisuri in structura sa (. 3), prin care nucleul pulpos herniaza in canalul spinal, comprimand elementele radiculare in drumul lor de la maduva spre orificiile interrtebrale. Acestea sunt delimitate de corpul rtebral si inelul fibros anterior, pediculii rtebrali deasupra si dedesubt si fatetele apofizelor articulare posterior. Osteofitele dezvoltate la nilul acestor foramene contribuie si ele la compresiunea radacinilor nervoase. Se realizeaza astfel complexul de leziuni osteo-disco-liga-mentare care caracterizeaza spondiloza (3). Pro-truzia discului pe linia mediana sau in cinatatea ei poate duce la compresiunea madui sau a radacinilor cozii de cal. Compresiunea radacinilor poate determina edematierea acestora, ceea ce accentueaza suferinta radiculara. in general suferinta radiculara determinata de degenerarea spinala, fie ea prin
hernia discala, fie spondiloza (ceea ce de fapt reprezinta tot o expresie a discopatiei), se manifesta cel mai adesea la nilul cervical sau lombar, acolo unde msbilitatea interrtebrala este maxima si cu mult mai putin la nilul toracal.In fine, hipertorfia portiunii postero-laterale a pla-tourilor rtebrale, combinata cu ingrosarea fatetelor articulare introduce un factor compresiv suplimentar (2, 4). Acesta actioneaza indeosebi in pozitie rticala si se datoreste comprimarii intrafo-raminale a radacinii prin impingerea postero-ante-rioara a apofizelor articulare. Durerea dispare in decubit dorsal si nu este accentuata de elongarea sciaticului.
Modificarile accentuate ale sistemului articular interrtebral pot duce la spondilolistezisuri, cel mai frecnt intalnite la nil lombar inferior sau chiar la scolioze.
Varstele cele mai atinse de hernii discale sunt cele medii, de obicei in jurul a 40 ani. Sediul cel mai des intalnit este cel lombar si cervical. Circa 90% din herniile lombare se produc la L4-5 si L5-S1 cu suferinta radiculara intraforaminala, mai rar in canal, la nilul cozii de cal. Herniile cervicale se produc de obicei la nilul C5-6, mai rar C3-4 si C6-7. Herniile toracale sunt mult mai rare, suferinta la acest nil fiind de tip mielopatic (5).
