in secolul XVI Cardanus a avut ideea transfuziei bazat pe presupunerea ca sangele de la tineri transfuzat la batrani i-ar intineri.In 1615 Andreas Libavius credea ca sangele de la oamenii sanatosi ar vindeca pe cei bolnavi.
Dupa descoperirea marii circulatii de catre Hary, in 1657 Boyle executa la caine o transfuzie arterio-noasa, apoi King no-noasa.
Lower executa transfuzii de la o oaie la alta.
La 15 iunie 1667 Jean Denis executa prima transfuzie la om, de la oaie la om, dupa care executa numeroase transfuzii de la miel la om. S-a ales mielul in derea schimbarii caracterului violent al omului, dar s-au produs numeroase accidente mortale, pentru care s-a interzis
transfuzia heterologa.In secolul XIX s-au reluat
transfuziile de la om la om (omologe) care au provocat si ele accidente.
Inntia seringii si descoperirea reactiilor anti-gen-anticorp au pus bazele stiintifice ale transfuziei.
Prima transfuzie reusita de la om la om a fost comunicata de J.B. Blundell in 1818.In 1900 Landsteiner a descoperit grupele sangvine si dr. Wiener in 1941 factorul Rh. Apoi, s-au descoperit numeroasele sisteme antigenice: M, N, L, K, Lewis, HLA etc.
La inceputul secolului XX s-a descoperit mecanismul imunologic care sta la baza accidentelor transfuzionale, rezultat al unei reactii antigen-anti-corp ce determina aglutinarea si hemoliza. Antigenii sunt situati pe eritrocite, iar
anticorpii numiti aglu-tinine, se afla in plasma.
Antigenii de pe eritrocite sunt numiti aglutino-gene (hemaglutinogen), iar anticorpii sunt numiti aglutinine (hemaglutina).
Fiecare individ are un anumit sistem de agluti-nogene, fapt care imparte oamenii in diferite grupe sangvine. Landsteiner a impartit oamenii in patru grupe sangvine, dupa cum poseda sau nu pe eritrocite aglutinogene A si B.
Exista 4 grupe sangvine: grupa 0 (I) care nu are aglutinogen, grupa A(ll) care are aglutinogen A, grupa B(lll) care are aglutinogen B si grupa AB(IV) care are aglutinogenele A si B.
ner, adica nu poate coexista aglutinina de acelasi fel cu aglutinogenul.
Descoperirea sistemului Rh (1941) a precizat ca 84% din oameni poseda aglutinogen sau factor Rh pe eritrocite (Rh+), indiferent de sistemul OAB si 16% nu poseda factori Rh (sunt Rh negativi).In mod normal nu exista aglutinina anti Rh, dar se formeaza daca se transfuzeaza sange Rh (+) la cei cu Rh(-) sau daca o mama este Rh(-) iar fatul este Rh(+), ceea ce produce izoimunizarea cu reactii antigen-anticorp manifestate prin icterul hemolitic al nou-nascutului sau eritroblastoza.
S-au pus in evidenta si alte sisteme antigenice eritrocitare: Kell, Duffy, Kidd, Lewis, Lutheran, M, H etc, care au importanta practica redusa.
Pe baza sistemelor OAB si Rh si nomenclaturii Landsteiner-Jouskt, in derea evitarii confuziilor (fapt pentru care s-a adoptat si coloratia etichetelor pe flacoane) s-au sistematizat 4 grupe sangvine.
Prin determinarea grupelor sanguine si a Rh se sileste compatibilitatea intre sangele primitorului si cel al donatorului, adica lipsa antagonismului imunologic (lipsa reactiei aglutinogen-aglutinina) care sa produca hemoliza cu consecintele ei.
Practic nu se poate administra sange care sa contina aglutinogenele de pe eritrocite de acelasi fel cu aglutininele din plasma primitorului (. 1).
Corect este a se administra sange din acelasi grup donator-primitor: izogrup, izoRh. Exceptie
pana la o anumita cantitate: 250-270 ml fac grupele O(l) - donator unirsal, la care aportul de aglutinina se dilueaza si nu se produc reactii si grupul AB(IV) - primitor unirsal, care neposedand aglu-tinine pot primi limitat sange din celelalte grupe.
