Litiul, folosit in tratamentul depresiei bipolare si al altor
tulburari psihice, determina hipercalcemie la aproximativ 10% din pacienti. Paratiroidele sunt si ele implicate in medierea hipercalcemiei, iar nilurile de PTH pot fi crescute. Hipercalcemia este dependenta de caracterul continuu al tratamentului cu litiu, disparand si aparand din nou, dupa cum administrarea de litiu este intrerupta sau reluata. La cativa pacienti s-au gasit adenoame paratiroidiene. La acesti pacienti nu au fost descrise observatii histologice asupra glandelor
paratiroide remanente, dar se pare ca tulburarile sunt produse de o singura glanda anormala.
Prezenta hipercalcemiei nu se coreleaza cu nilul plasmatic al litiului, dar frecnta cu care survine hipercalcemia este suficient de ridicata pentru a sustine o relatie cauza-efect intre litiu si hipercalcemie si, in mod deosebit, dependenta hipercalcemiei de continuitatea tratamentului cu litiu. Se banuieste ca, in cele mai multe cazuri, nu ar exista nici un adenom, ci doar o hiperfunctie glandulara. S-a aratat ca litiul, la concentratiile atinse in sangele pacientilor tratati, permite in vitro deplasarea spre dreapta a curbei ce descrie secretia paratiroidiana de PTH in functie de nilul calciului; astfel, sunt necesare niluri mai ridicate ale calciului pentru scaderea secretiei de PTH. Este logic deci de imaginat ca acest efect poate determina niluri crescute de PTH si, in consecinta, sa favorizeze hipercalcemia la persoane altfel sanatoase. Daca s-ar efectua studii amanuntite, niluri crescute de PTH s-ar putea depista la mai mult de 10% din pacientii tratati cu litiu, la care hipercalcemia este simptomatica. Adenoamele raportate la unii pacienti cu hipercalcemie tratati cu litiu pot reflecta prezenta unei
tumori paratiroidiene aparute independent; nu pare a fi implicat un efect permanent al litiului de crestere a glandelor paratiroide, dat fiind ca hipercalcemia este complet rersibila la majoritatea pacientilor dupa oprirea administrarii litiului. Pe de alta parte, stimularea prelungita a replicarii celulelor paratiroidiene poate predispune la dezvoltarea unor adenoame abile cu cele vazute in hiperparatiroidismul primar, si este posibil ca stimularea cronica a paratiroidelor cu litiu sa fie un factor de risc pentru formarea de adenoame. Unii pacienti cu hipercalcemie primesc in continuare litiu datorita indicatiilor psihiatrice. Acesti pacienti sunt probabil cel mai bine ingrijiti dupa principiile utilizate in hipercalcemia asimptomatica, independent de administrarea litiului. Daca apar simptome sau semne suparatoare, ca o crestere a calciului sanguin, demineralizare osoasa progresiva sau calculi renali, poate fi necesara alegerea unei alte variante de tratament psihotrop. Tratamentul chirurgical al paratiroidelor nu trebuie recomandat decat daca hipercalcemia si nilul ridicat de PTH se mentin si dupa oprirea litiului.
