Rezumativ este necesar sa precizam nomenclatura pozitiilor si urilor de orientare in anatomie, precum si modul de desemnare a
directiilor de miscare ale segmentelor membrelor.
Studiul acestor probleme legate de anatomia formei vii constituie o preocupare pe cat de fundamentala, pe atit de veche pentru toti morfologii si anatomistii, dar si pentru artistii plastici. Nu exista artist plastic de marca in operele caruia sa nu transpara cunostintele aprofundate de anatomie in care imaginea dinamica a structurilor studiate static sa nu ne copleseasca. Sa ne amintim de celebrele "tors de Belvedere" dela Vatican, material fundamental de studiu al posturilor, in scolile de sculptura clasice si moderne, "Venus din Millo" dela Louvre, "Paola Borghese" a lui Bemini, dela Villa Borghese, "Sclavii" lui Michelangelo din subsolul Muzeului Louvre, musculatura bine "dozata" in miscarea care o "ghicim"ca urma la celebrele capodopere ale sculpturii, "David", "Pieta", "Moise", etc; sa admiram cu ochii mintii ai medicului avizat, inegalabilele exemple picturale de posturi si atitudini din panzele lui Rembrandt si Repin, de miscare in curs de desfasurare din operele lui Caraggio, Ribera, Grigorescu, A. Inov si pe citi din marii artisti nu i-am nedreptatit, necitandu-i. Dar cel mai mare nedreptatit ar fi, desigur, Leonardo da Vinci.
Pozitia de studiu a pacientului este in decubit dorsal (culcat pe spate), cu membrele toracice (superioare) in abductie (departate de corp) la 90 si palmele in supinatie (cu palmele privind in sus). Studiul se face in aceasta pozitie sau in ortostatism, cu membrele superioare atarnand pe langa corp, in pozitie indiferenta. Pozitia culcata pe spate a subiectului viu se numeste clinostatism. Planurile anatomice sunt constituite de sectiuni imaginare efectuate pe corpul omenesc. Astfel, o sectiune facuta perpendicular pe axul corpului sau al unui membru (repetam, ar taia "felii" din acestea) constituie ul transversal. O sectiune facuta in lungul axului corpului sau membrului, paralela cu fruntea, pieptul, spatele sau palma, constituie ul frontal, iar o sectiune care ar imparti corpul, capul sau un membru intr-o jumatate dreapta si una stinga, deci perpendiculara pe cea precedenta, constituie ul sagital (dela cuntul "sageata", care ar patrunde perpendicular in piept).
Directiile de orientare si miscare ale segmentelor corpului omenesc pleaca dela pozitia de repaos sau dintr-o anumita postura (atitudine). Evolutia posturilor trece prin quadrupedie (pozitia patrupeda), brahiatie (folosirea alternati a membrelor toracice pentru locomotie, sprijin, atirnare si manevrarea unor obiecte) intilnita la primate si ajunge la bipedia omului, care capata astfel pozitia ortostatica.
Din aceasta pozitie, diferitele segmente ale membrelor sau membre in intregime pot efectua deplasari in diferite directii in spatiu, dupa cum urmeaza:
- abductia - departarea segmentului de axul central al corpului sau membrului;
- adductia - apropierea segmentului sau membrului;
- anteductia sau antepulsia - deplasarea spre ventral (anterior) a membrului sau segmentului de membru;
- retroductia sau retropulsia - deplasarea spre dorsal (posterior) sau (inapoi);
- flexia - indoirea din articulatie a doua segmente;
- extensia - intinderea din articulatie a doua segmente;
- rotatia - rasucirea in jurul axului unui segment sau membru, in raport cu segmentul proximal, care nu se misca. Rotatia poate fi laterala (externa) sau mediala (interna);
- circumductia - este o miscare complexa, combinata, care permite segmentului de membru o miscare rotati si care ar descrie in spatiu un con cu rful in articulatie (umarul, soldul);
- miscari combinate specifice unor articulatii se descriu in special la nivelul mainii, cea mai perfectionata formatiune anatomo-functionala;
- pronosupinatie, care reprezinta miscarea alternati de rasucire (din antebrat) a mainii cu palma in sus sau in jos);
- opozitia policelui, caracterizata prin posibilitatea pozitionarii acestuia in fata degetelor 2-3-4-5 ale mainii;
- prehensiunea sau apucarea unor obiecte de forme, aderenta si greutati diferite, cu ajutorul celor 5 degete ale mainii si la care contribuie articulatia pumnului si complexul osteomuscular al antebratului. Posturile, directiile de miscare si tipurile de miscare in acest act tipic uman, sunt deosebit de complexe.
