mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Boli cu depozitare lizozomala
Index » Endocrinologie si metabolism » Boli cu depozitare lizozomala
» Afectiuni specifice

Afectiuni specifice







Mucopolizaharidozele MPZ rezulta din deficitul unei enzime lizozomale necesara pentru caolismul glicoza-minoglicanilor. Glicozaminoglicanii (GAG), care sunt constituentii majori ai tesutului conjunctiv, reprezinta carbohidrati complecsi cu lant lung care sunt de obicei atasati proteinelor pentru a forma proteglicanii si includ condroitin-4-sulfat, condroitin-6-sulfat, heparan sulfat, dermatan sulfat, keratan sulfat si acidul hialuronic. Caracteristicile clinile ale muco-polizaharidozelor rezulta din acumularea lizozomala de GAG partial degradat si nedegradat si includ tipic facies cu trasaturi aspre, grosolane, opacifiere corneana, organomegalie, ankiloza articulatiilor, anomalii osoase, hernii, statura unica si, in unele afectiuni, retardare mentala. Fenotipul fiecarei afectiuni este determinat de deficitul enzimatic specific, iar modelul rezultat este reprezentat de acumularea de produsi de degradare ai GAG; produsii de degradare ai dermatanului, keratanului si condroitin sulfatului sunt asociati cu manifestarile viscerale, iar acumularea produsilor de degradare ai heparan sulfatului determina deficienta mentala.


Constatarile de laborator includ prezenta limfocitelor vacuolare pe frotiul periferic si prezenta de GAG in urina. Deoarece unele trasaturi ale mucopolizaharidazelor apar de asemenea si in mucolipidoze, in bolile cu stocarea glicopro-teinelor si alte afectiuni cu depozitare lizozomala, diagnosticul definitiv se sileste prin evaluarea enzimei specifice in leucocite si/sau culturi de fibriblasti din piele. Diagnosticul prenatal prin teste enzimatice din celulele fetale si/sau studii izotopice ale formarii GAG in cultura de celule amniotice este disponibil pentru fiecare MPZ si identificarea purtatorului este posibila pentru persoanele cu istoric familial pozitiv prin testarea enzimatica adecvata, in leucocite si ser. in plus, identificarea moleculara a purtatorilor este posibila dupa ce au fost caracterizate alelele mutante in familie.
MPZ 1H (boala Hurler) este una din cele mai severe forme si rezulta din deficitul de a-L-iduronidaza. Se caracterizeaza prin afectare organica progresiva si retardare mentala si determina decesul, in general in prima decada. Pacientii apar normali la nastere si prezinta crestere accelerata in primul an, urmata de incetinirea cresterii si eventual statura scurta. Diagnosticul este silit frecvent la varsta de 2 ani, cand organomegalia, opacifierea corneana, trasaturile aspre, limba mare si ankiloza articulara sunt evidente. intarzierea dezvoltarii apare intre lunile 12-28 si consecutiv apare regresia functiei mentale. Alte caracteristici includ pierderea auzului, infectii respiratorii cronice, afectiuni ale valvelor cardiace si cresterea presiunii intracraniene. MPZ IS (boala Scheie) si MPZ 1H/S (boala Hurler-Scheie) rezulta din mutatii alelice in gena a-L-iduronidazei si sunt caracterizate printr-o evolutie mai putin severa, probabil datorita prezentei activitatii reziduale a a-L-iduronidazei.
MPZ 11 (sindromul Hunter) este mostenit ca o trasatura recesiva X-linkata si este noil prin absenta opacitatii corneene si prezenta formelor severe si usoare, cu sau fara alterare mentala. MPZ IHA, 111B, 111C si 111D (sindromul Sanfilippo) rezulta din unul pana la patru deficite enzimatice si sunt caracterizate prin probleme de comportament si convulsii, manifestari somatice moderat severe si supravietuire pana in decada a treia. Indivizii cu MPZ IV (sindromul Morquio) prezinta inteligenta normala si caracteristici scheletice severe, uneori confundate cu displazia spondiloepifizata. Cea mai serioasa complicatie este compresia maduvei spinarii cervicale superioare datorita insilitatii atlantoaxiale. Pacientii cu MPZ VI (boala Maroteaux-Lamy) prezinta un fenotip similar cu cei cu boala Hurler, dar au inteligenta normala.
Tratamentul mucopolizaharidozelor este simptomatic si poate include trastul cornean, corectia nervilor comprimati in maini si inlocuirea valvelor cardiace. in MPZ 111, controlul problemelor de comportament poate necesita medicatie psiho-tropica. Pentru pacientii cu MPZ IV mielopatia cervicala trebuie prevenita prin chirurugie medulara. incercarile de substitutie enzimatica in variatele forme de MPZ nu au avut succes, iar transtul de maduva osoasa a produs rezultate variabile.
Gangliozidozele GM2 includ bolile Tay-Sachs si Sandhoff, fiecare rezultand din deficitul de hexozaminidaza si acumularea in lizozomi a GM2 gangliozidelor, in particular in SNC. Ambele afectiuni au forme cu debut infantil, juvenil si adult, in functie de varsta de debut si caracteristicile chimice. Hexozaminidaza A este compusa dintr-o subunitate a si o subunitate |3, iar hexosaminidaza B prezinta doua subunitati |3. Deficitul de hexosaminidaza A (boala Tay-Sachs) rezulta din mutatiile in subunitatea a si mutatiile in gena subunitatii |3 determina deficitul atat al hexozaminidazei A, cat si B, cauzand boala Sandhoff. Ambele afectiuni sunt mostenite dupa trasaturi autosomal recesive; frecventa purtatorilor de boala Tay-Sachs la eeii cu origine germanica si slava este de 1 din 25.


ADNc-ul pentru ambele subunitati a si |3 ale hexosaminidazei a fost clonat. La aceasta data au fost identificate peste 50 de mutatii, cele mai multe asociate cu forma infantila a bolii. Trei mutatii reprezinta mai mult de 95% din alelele mutante la eeii Ashkenazi (originari din tarile germanice si slave), inclusiv o alela asociata cu forma cu debut adult. Mutatiile care determina formele subacute sau cronice duc la niveluri inalte ale activitatii reziduale enzimatice, care se coreleaza cu severitatea bolii.
Forma infantila a bolii Tay-Sachs determina pierderea indemanarilor motorii, reactie crescuta de spaima si paloare maculara (pete rosii ca cireasa) la examenul cu lampa in fanta; determina decesul in jurul varstei de 4 ani. Forma cu debut juvenil se asociaza cu ataxie si dementa si progreseaza spre moarte in jurul varstei de 10-l5 ani. Afectiunea cu debut adult se caracterizeaza prin neindemanare in copilarie si astenie motorie in adolescenta. Desi simptomele spinocerebeloase si de neuron motor inferior predomina in forma adulta, unii pacienti sunt psihotici. Inteligenta si vederea sunt, tipic, normale. Forma infantila a bolii Sandhoff este aproape identica in evolutie cu forma infantila Tay-Sachs, dar doua caracteristici sunt diferite: prezenta organomegaliei si ocazionale modificari osoase. Tratamentul este de sustinere.
Diagnosticul bolii infantile Tay-Sachs si Sandhoff este in general suspectat in timpul copilariei pe baza caracteristicilor neurologice si a prezentei petelor rosii ca cireasa si este confirmat de masurarea hexozaminidazei in leucocite sangvine. Sarcinile viitoare cu risc pot fi monitorizate prin diagnostic prenatal prin sensibil la feedback-ul negativ exercitat de niveluri scazute de hormoni steroizi circulanti, iar gonadotropinele plasmatice scad din nou.Inainte de pubertate, scaderea sensibilitatii gonadostatului permite cresterea secretiei de FSH si LH, probabil secundar cresterii episodice sau pulsatile a secretiei hipotalamice a hormonului eliberator al hormonului luteinizant (LHRH) ( modulul 328). Urmeaza atunci o secretie de LH ce se realizeaza dupa un model intermitent indus de somn, care reprezinta primul pas in dezvoltarea modelului ciclic de secretie a gonadotropinelor ( ura 337-l). Cresterea secretiei de estrogeni exercita ulterior un feedback pozitiv ce conduce la exagerarea eliberarii pulsatile de LH si eventual la ovulatie si menarha, dupa care concentratiile medii ale gonadotropinelor plasmatice ating valorile adultului, cu niveluri diurne si nocturne similare. Dupa menopauza nivelurile de gonadotropine plasmatice cresc, ating un platou 5-l0 ani mai tarziu si raman usor constante pana inainte de decada a opta spre a noua de viata, cand nivelurile pot sa scada. Desi functia ovariana este reglata primar de LH si FSH, ovarul este sursa mai multor peptide, hormoni proteici si factori de crestere care pot juca un rol in functia ovariana.
La pubertate, odata cu dezvoltarea sensibilitatii scazute a centrilor hipotalamo-hipofizari la hormonii steroizi circulanti, LHRH eliberat de hipotalamus creste, secretia hipofizara de gonadotropine este sporita, secretia ovariana de estrogeni creste si urmeaza modificarile anatomice ale pubertatii. La varsta de 10-l1 ani incep sa apara la fete primele caractere sexuale secundare si anume: inmugurirea sanilor (telarha), urmata de dezvoltarea parului pubian (pubarha) si mai tarziu de dezvoltarea parului axilar (adrenarha). Aparitia parului pubian si axilar se pare ca este rezultatul unei cresteri a androgenilor corticosuprarenali ce incepe la varsta de aproximativ 6-8 ani. Urmeaza o crestere exploziva, iar rata maxima de crestere este atinsa la o varsta medie de 12 ani.


Punctul culminant al pubertatii este debutul menstruatiilor ciclice, regulate. Perioada medie de timp intre debutul dezvoltarii sanilor si debutul menstruatiilor (menarha) este de 2 ani. In primii cativa ani dupa menarha, ciclurile menstruale sunt adesea neregulate si variabile datorita anovulatiei. Varsta
de aparitie a menarhei este variabila si este determinata in parte de factori socioeconomici si genetici, precum si de starea generala de sanatate. In Statele Unite, varsta medie a menarhei se stie ca a scazut cu o rata de 3-4 luni pe fiecare decada de-a lungul ultimilor 100 ani si este acum in jurul varstei de 13 ani, scadere ce se crede a fi datorata unei imbunatatiri a nutritiei. O greutate corporala critica in jurul a 48 kg sau o combinatie a greutatii, apei din organism si grasimii din organism este asociata cu dezvoltarea unei lipse de sensibilitate hipota-lamica la steroizii circulanti care conduce la o crestere a secretiei de gonadotropine si in final la menarha. Fetele obeze cu o greutate corporala cu 20-30% peste greutatea ideala au menarha mai deeme decat fetele cu greutate normala. Prin contrast, practicarea anumitor sporturi sau a baletului, malnutritia si boala cronica debilitanta pot intarzia menarha.


OVARUL MATUR

Morfologie Componentele anatomice si functia ovarului adult sunt ilustrate schematic in ura 337-2. Sub influenta gonadotropinelor este recrutat un grup de foliculi primari si in ziua a sasea spre a opta a ciclului menstrual un folicul devine matur sau "dominant\", proces caracterizat prin crestere accelerata a celulelor granuloase si marirea cavitatii foliculului, plina cu lichid. Foliculii recrutati ce nu au fost destinati ovulatiei incep sa degenereze similar atreziei observate la alti foliculi pe parcursul embriogenezei. Imediat inaintea ovulatiei, reincepe meioza in ovocitul foliculului dominant si prima diviziune meiotica este completata cu formarea primului globul polar. Marirea rapida a cavitatii foliculare (peste 10-25 mm in diametru) apare odata cu cresterea asociata a lichidului folicular urmata de subtierea suprafetei foliculului si formarea unei proeminente conice. Ovulatia din foliculul dominant apare la 16-23 de ore dupa nivelul maxim al LH sau 24-38 de ore dupa debutul cresterii LH-ului ca rezultat al rupturii peretelui folicular la nivelul proeminentei, urmata de expulzarea ovulului impreuna cu o masa de celule granuloase de jur imprejur, numite celule cumulus. Ruptura se pare ca este rezultatul actiunii enzimelor hidrolitice asupra suprafetei foliculului, posibil sub controlul prostaglandinelor. A doua diviziune meiotica incepe dupa ce ovulul este fertilizat de spermatozoid si tot atunci este eliberat al doilea globul polar. Consecutiv ovulatiei incepe formarea corpului galbe obtinerea de probe prin amniocenteza sau probe de vilozitati corionice, iar identificarea purtatorilor se poate face in interiorul familiei prin evaluarea hexozaminidazei. intr-adevar, screeningul purtatorului in toate cuplurile care au cel putin un membru eeu Ashkenazi este recomandat inainte de instalarea sarcinii pentru a identifica cuplurile cu risc. Odata cu introducerea unor astfel de programe de screening pentru eeii Ashkenazi, incidenta bolii Tay-Sachs la aceasta populatie a scazut.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Endocrinologie si metabolism:


 
Fa-te cunoscut! invitatie-1
Invitatie Online - promoveaza produse medicale invitatie-2

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

invitatie-3
vizitatorii nostri pot fi clientii tai