Glicozuria nondiabetica apare intr-un numar de afectiuni. Pentozele, hexozele, heptozele si dizaharidele au fost identificate in urina; toate, exceptand sucroza, produc un test pozitiv pentru substantele reducatoare. Unele meliturii se datoreaza unor leziuni
renale difuze, alteori ingerarii zaharurilor nemeta-bolizabil. In altele, zaharul se acumuleaza in sange datorita activitatii deficitare a sistemului enzimatic caolic si este excretat in urina. Numai printre hexoze s-au identificat
tulburari specifice, mostenite, ale transportului de zahar. Existenta glicozuriei renale si malabsorbtiei de glucoza-galactoza intestinala ca tulburari mostenite autosomal recesi arata existenta a cel putin doua proteine transportoare specifice pentru hexoza la nilul "marginilor in perie\" jejunale si renale, una pentru glucoza si una impartita de glucoza si galactoza.
Glicozuria renala se caracterizeaza prin excretia urinara de glucoza in prezenta unei concentratii normale de glucoza sangvina. Este specifica malabsorbtia tubulara renala de glucoza. Fata de disfunctiile tubulare generalizate, alti compusi cum ar fi fosfatul si amino-acizii sunt transportati normal. Afectiunea este benigna, dar, ocazional, glicozuria poate fi atat de pronuntata, incat sa cauzeze poliuria si polidipsia. Chiar mai rar, deshidratarea sau cetoza se pot dezvolta in conditii de stress ca
sarcina sau inanitie.
La persoanele normale, glucoza este prezenta in filtratul glomerular intr-o concentratie egala cu cea din plasma si este reabsorbita prin tubul renal proximal printr-un proces de transport dependent de sodiu, inhibat de florizina. Capacitatea de reabsorbtie depaseste concentratia normala de glucoza plasmatica. Astfel, glucoza nu apare in
urina pana cand nu s-a atins pragul de reabsorbtie. Concentratia plasmei la care glucoza filtrata incepe sa ocoleasca reabsorbtia tubulara proximala este de obicei in jurul valorii de 10 minol/l (200 mg/dl). Capacitatea maximala de reabsorbtie este depasita la o incarcatura filtrata in jurul valorii de 2 mmol (325 mg/min.) per 1,73 m2 suprafata corporala si aceasta valoare este definita ca maximum tubular pentru glucoza (TmG).
Se regasesc doua tipuri de glicozurie: tipul A, caracterizat printr-o capacitate redusa de reabsorbtie maxima tubulara, si tipul B, aratand un prag redus pentru glicozurie, o largire crescuta in curba de titrare si un TmG normal. Glicozuria renala apare la homozigoti datorita acestor mutatii recesi mostenite, iar la heterozigoti datorita unor presupuse mutatii alelice. Reducerea modesta in pragul renal sau TmG este prezenta la heterozigotii din anumite familii; glicozuria modesta apare la membrii acelor familii la care nilul glucozei plasmatice este crescut. La putini dintre pacientii examinati, glicozuria renala nu s-a asociat cu afectarea transportului intestinal.
