mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Afectiuni ale neurohipofizei
Index » Endocrinologie si metabolism » Afectiuni ale neurohipofizei
» Sinteza, eliberarea si actiunea vasopresinei

Sinteza, eliberarea si actiunea vasopresinei







SINTEZA Vasopresina (A) este sintetizata in neuronii magnocelulari ai hipotalamusului anterior ca prehormon si este modificata in aparatul Golgi pentru a forma un prohormon care este stocat in culele neurosecretorii. in timp ce este transportat la axonii terminali, prohormonul este clivat in A, o proteina cu greutatea moleculara 10.000 numita neurofizina si un glicopeptid cu 39 aminoacizi. Cei trei produsi sunt eliberati in circulatia periferica.
ACTIUNE Vasopresina conserva apa si creste concentratiei urinei prin legarea de receptorii V2 de pe suprafata bazolaterala a celulelor principale ale duetelor colectoare renale. La acest nivel A creste fluxul hidroosmotic al apei din lumenul tubular prin celula spre interstitiul medular si capilarele peritubulare. A creste, de asemenea, permeabilitatea duetelor colectoare pentru uree si creste absorbtia de sodiu in portiunea groasa, ascendenta a ansei Henle. Concentratii mari de A ce actioneaza pe receptorii ½ pot produce vasoconstrictie, ca raspuns la hipotensiunea severa sau la administrarea de vasopresina pentru tratamentul varicelor esofagiene sangerande.


Vasopresina, probabil cea din axonii care se termina in scoarta cerebrala, poate avea rol in procesele de invatare si memorare, iar A din fibrele eminentei mediane participa la stimularea secretiei de corticotropina ca raspuns la stress.
NIVELUL HORMONAL NORMAL Concentratia plas-matica si urinara a A poate fi determinata prin teste radio-imunologice. Rezultatele pot fi exprimate fie ca unitati bazate pe activitatea presoare la cobai, fie prin cantitatea de A purificata. Arginin vasopresina are o activitate biologica de aproximativ 400 unitati pe miligram (1 mU = 2,5 ng = 2,3 pmol). in conditiile unei ingestii aleatoare de lichide neurohi-pofiza contine aproximativ 8 unitati de A. in aceleasi conditii, concentratia plasmatica periferica de A variaza intre 1,4 si 5,6 pmol/1 (1,5-6 ng/1). La cel din urma nivel plasmatic si peste acesta, osmolalitatea urinei este maxima. Concentratia sanguina de A variaza, cu un nivel maxim noaptea tarziu si dimineata devreme si un minim la inceputul dupa amiezii, in conditiile de hidratare normala, subiectii sanatosi elibereaza aproximativ 370-l.400 pmoli (400-l.500 ng) din hipofiza si excreta 23-80 pmol (25-90 ng) de A in urina in 24 de ore. in timpul a 24-28 de ore de deshidratare, cantitatea eliberata creste de 3-5 ori.
METABOLIZARE Inactivarea A se produce in cea mai mare parte in ficat si rinichi, prin clivajul glicinamidei terminale, rezultand o substanta inactiva biologic. Aproximativ 7-l0% din A secretata este excretata prin urina ca hormon activ.

CONTROLUL ELIBERARII A Reglarea osmoticaIn conditii normale eliberarea A este reglata in primul rand de osmoreceptorii din hipotalamus. Modificari in concentratiile plasmatice ale substantelor pentru care membranele celulare sunt impermeabile determina modificari de volum ale celulelor osmoreceptoare, care la randul lor influenteaza activitatea electrica neuronala si controleaza atat sinteza cat si eliberarea A. Relatiile dintre osmolalitatea plasmatica efectiva si eliberarea A mentin in mod normal osmolalitatea plasmatica intre limite foarte precise. Osmolalitatea plasmatica medie a subiectilor normali dupa o incarcare lichidiana cu 20 ml/kg corp este de 281,7 mmol/kg de apa plasmatica, iar osmolalitatea care produce eliberarea A consecutiv perfuzarii de solutie salina hipertona la subiectii incarcati lichidian este de 287,3 mmol/kg. Astfel, dupa o diureza completa, cresterea osmolalitatii plasmatice necesara pentru a initia antidiureza rezultata prin injectarea unei solutii saline hipertone este de doar 5,6 mmol/kg sau 2%.
Perfuzarea unei solutii saline hipertone la un subiect incarcat hidric determina o crestere liniara in timp a osmolalitatii plasmatice. Dupa un timp, se produce o scadere rapida, progresiva a clearance-ului apei libere fara o modificare semnificativa a excretiei de solvati sau de creatinina. Se poate defini pragul osmotic pentru eliberarea A drept osmolaritatea plasmatica existenta la aparitia antidiurezei in aceste conditii si care s-a produs la o osmolaritate plasmatica medie de 287 mmoli/kg. Pragul osmotic pentru eliberarea A poate fi determinat, cu rezultate foarte asemanatoare, si prin construirea graficului relatiei liniare dintre osmolaritatea plasmatica si concentratia plasmatica sau urinara de A, obtinute simultan in timpul perfuziei saline hipertone, si extrapoland linia de regresie rezultata la nivelul axei x (osmolaritatea plasmatica).
Reglarea volemiei Scaderea volumului plasmatic, prin intermediul receptorilor de intindere din atriul stang si posibil din venele pulmonare, stimuleaza eliberarea A prin scaderea impulsurilor inhibitorii plecate de la atriul stang spre hipotalamus. Impulsurile neuronale ajung prin nervul vag la formatiunea reticulata a mezencefalului si diencefalului si de aici la nucleii supraoptic si paraventricular, unde sunt integrate impreuna cu alti stimuli care influenteaza eliberarea A. Presiunea pozitiva din expir, repausul in ortostatism si vasodi-latatia pot activa acest mecanism, care serveste la refacerea volumului plasmatic, chiar la un nivel care depaseste inhibitia osmotica a eliberarii A. Dupa contractia volumului plasmatic, concentratia A circulant poate atinge un nivel de 10 ori mai mare decat acela indus de hipertonie. Cresterea volumului plasmatic inhiba eliberarea A printr-un mecanism contrar, determinand diureza si corectarea hipervolemiei. Presiunea negativa din inspir, clinostatismul, lipsa fortei gravitationale (ca in calatoriile spatiale), submersia in apa si expunerea la frig pot activa acest mecanism.


Reglarea prin baroreceptori Activarea baroreceptorilor carotidieni si aortici ca raspuns la hipotensiunea arteriala determina eliberarea A. Hipotensiunea arteriala produsa de hemoragii este cel mai puternic stimul si poate creste uneori nivelul plasmatic al A la 560 pmol/1 (600 ng/1). Aceasta concentratie de A poate determina vasoconstrictie, care probabil are rol in normalizarea tensiunii arteriale.
Controlul nervos Cativa neurotransmitatori si neuro-peptide din hipotalamus influenteaza eliberarea A. Acetil-colina stimuleaza eliberarea A prin efectul nicotinic asupra neuronilor supraoptici. Angiotensina II, histamina, bradikinina si neuropeptidul Y stimuleaza probabil eliberarea A. Norepi-nefrina, prostaglandinele si dopamina stimuleaza sau inhiba eliberarea A in functie de conditiile existente. Acidul gamma aminobutiric pare a actiona ca neurotransmitator inhibitor; serotonina si substanta P sunt prezente in nucleul supraoptic, insa influenta lor asupra eliberarii A nu este clara. Actiunea reglatoare a peptidelor opioide asupra eliberarii A este neclara; unele studii indica un efect stimulant, altele un efect inhibitor sau lipsa vreunui efect. Desi rolul acestor neuro-transmitatori si peptide precum si al altor substante nu este inca bine definit, actiunea antidiuretica a stresului, varsaturilor si durerii si actiunea diuretica a hipnozei, a conditionarii psihologice si a inhalarii de dioxid de carbon indica existenta unei influente importante a centrilor superiori asupra eliberarii A.
Varsta imbatranirea se asociaza cu cresterea eliberarii A ca raspuns la marirea osmolalitatii plasmatice si cu cresterea progresiva a concentratiei plasmatice de A. Aceste modificari par a determina un risc crescut de retentie lichidiana si hiponatremie la varstnici, in ciuda scaderii concomitente a capacitatii maxime de concentrare urinara ca raspuns la A, care este de obicei evidenta dupa varsta de 60 de ani.
Influente farmacologice Agentii farmacologici care pot stimula eliberarea A sunt nicotina, morfina, vincristina, vinblastina, ciclofosfamida, clofibratul, clorpropamida si unele anticonvulsivante sau antidepresive triciclice. Etanolul are proprietati diuretice prin inhibarea neurohipofizei in anumite conditii. Unii antagonisti narcotici inhiba de asemenea eliberarea A. Experimental, clorpromazina, rezerpina si fenitoina inhiba eliberarea A din hipofiza si cresterea excretiei urinare a A post deshidratare. La om, fenitoina si clorpromazina pot inhiba eliberarea A, producand diureza.
RASPUNSUL VASOPRESINEI LA DESHIDRATARE SI LA SUPRAINCARCAREA LICHIDIANA Lipsa apei determina stimularea osmotica si volemica a eliberarii vaso-presinei prin cresterea osmolalitatii plasmatice si scaderea volumului plasmatic. Osmolalitatea urinara maxima in lipsa aportului de apa depinde de osmolaritatea medularei renale si de alti factori intrarenali. Ca raspuns la lipsa lichidelor timp de 18-24 de ore, la indivizii normali, osmolalitatea plasmatica creste rar peste 292 mmol/kg. Stimularea consecutiva a eliberarii A creste concentratia plasmatica a acesteia de la 7,4 la 14 pmol/1 (8-l5 ng/1).
Administrarea apei scade osmolalitatea plasmatica si creste volumul sanguin, inhiband eliberarea A prin osmoreceptori si prin receptorii volumici atriali. Administrarea orala a 20 ml/kg de apa la adultii normali determina o scadere a osmolalitatii plasmatice in medie la 281,7 mmol/kg si o diureza maxima la 1 -l lA h, cu o crestere a clearance-ului apei libere la aproximativ 12 ml/min si o scadere a osmolalitatii urinare la 40-60 mmol/kg. intarzierea diurezei maximale este explicata prin timpul necesar pentru absorbtia apei din intestin, pentru meolizarea vaso-presinei existente si pentru refacerea rinichiului dupa actiunea acesteia.



INTERACTIUNEA INFLUENTELOR OSMOTICE SI VOLEMICE
In conditiile deshidratarii si incarcarii hidrice, influentele osmotice si volemice actioneaza in paralel pentru medierea eliberarii A. in alte circumstante, acestea se pot afla in competitie, iar variatiile volumului plasmatic pot modifica efectele stimulilor hipertoni asupra eliberarii A. Factorii osmotici sunt predominanti in mentinerea osmolaritatii plasmatice in limite stranse. Modificari mai ample ale volumului sanguin, precum cea indusa de hemoragie, pot inhiba si eventual predomina asupra influentelor osmotice, iar hipotensiunea arteriala poate activa baroreceptorii arteriali, care stimuleaza puternic eliberarea A si pot predomina asupra influentelor inhibitorii existente concomitent.

RELATIA DINTRE ELIBERAREA A SI APORTUL DE APA INDUS DE SETE
In conditii normale exista o relatie stransa intre eliberarea A si sete, ambele fiind reglate de modificari mici ale osmolalitatii plasmatice. Setea devine manifesta cand osmolaritatea plasmatica depaseste 292 mmol/kg. De aceea, setea apare doar cand urina atinge concentratia maxima. Angiotensina II creste setea si eliberarea A in conditiile scaderii volumului extracelular. Astfel, in mod normal, pierderea de apa produce o usoara hiperna-tremie, care creste setea si determina aport de lichide pentru refacerea si mentinerea osmolaritatii plasmatice normale, in mod contrar, cand se pierde perceptia setei (adipsie), pierderile de lichide nu sunt corectate, producandu-se hiperna-tremie, chiar daca eliberarea de A este capabila sa produca concentrarea maxima a urinei.
EFECTELE GLUCOCORTICOIZILOR Hormonii corticosuprarenalei si hipofizei posterioare au efecte antagoniste asupra excretiei apei. Cortizolul creste pragul osmotic pentru eliberarea de A consecutiv perfuzarii unei solutii saline hipertone la subiectii cu incarcare lichidiana normala; gluco-corticoizii au o actiune protectoare impotriva intoxicarii cu apa si contracareaza raspunsul alterat la incarcarea cu lichide din insuficienta corticosuprarenaliana.
Desi alterarea capacitatii de diluare a urinei din insuficienta corticosuprarenaliana poate fi determinata partial de excesul de A circulant, glucocorticoizii pot actiona si direct asupra tubilor renali, scazand permeabilitatea la apa si crescand excretia apei libere in absenta A.
ACTIUNEA ANTIDIURETICA A VASOPRESINEI Mecanismul actiunii A este schematizat in ura 330-l: (1) A se leaga de receptori V2 de pe suprafata bazolaterala a celulelor principale ale duetelor colectoare medulare. Acest receptor V2 are sapte domenii transmembranare (2) Complexele receptor-hormon activeaza o proteina de legare, stimulatoare, guanin nucleotidica (Gs). (3) Aceasta proteina activeaza in schimb, adenilat ciclaza membranara care creste concentratia de AMP ciclic in citosol. A stimuleaza, de asemenea, productia de prostaglandina E2, care in schimb, actioneaza ca un inhibitor feedback a activitatii adenilat ciclazei. (4) AMP ciclic activeaza protein-kinaza A. (5) Activarea proteinkinazei A determina fosforilarea unor proteine neidentificate. (6) Proteinele fosforilate stimuleaza exocitoza care determina insertia canalelor de apa, alcatuite din proteine numite aquaporine, in membrana apicala a celulei. Acest eveniment coincide cu aparitia de particule agregate (ura 330-2). (7) Ca o consecinta, membrana devine permeabila la apa. (8) Cand A este indepartat, canalele de apa sunt reinternalizate in celula, iar particulele agregate membranare dispar. Ca urmare, membrana redevine impermeabila la apa. (9) Membrana bazolaterala ramane permeabila la apa, permitand apei care a patruns in celula sub influenta A sa paraseasca celula sub influenta gradientului osmotic si sa patrunda in interstitiul medular si capilarele peritubulare. Diferiti cationi si medicamente influenteaza actiunea A. Calciul si litiul inhiba raspunsul adenilatciclazei la vasopresina. Litiul interfera si cu actiunile biochimice rezultante, cum ar fi deficitul de potasiu. Demeclociclina inhiba stimularea de catre A a adenilatciclazei si inhiba proteinkinaza dependenta de AMP ciclic. In mod contrar, clorpropamida creste activarea indusa de A a adenilatciclazei.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Endocrinologie si metabolism:


 
Fa-te cunoscut! invitatie-1
Invitatie Online - promoveaza produse medicale invitatie-2

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

invitatie-3
vizitatorii nostri pot fi clientii tai