Socul hipovolemic este forma cea mai frecnta de soc postoperator (3, 13, 15). Cauzele hipovole-miei sunt pierderile de sange pre- si intraoperator, pierderi lichidiene gra prin varsaturi, fistule, sechestrari de lichide in tubul digestiv, in peritoneu, in pleura, compensari volemice si calitati insuficiente sau incorecte.
loul clinic este dominat de hipotensiune, tahicardie, paloare, hipotermie, oligo-anurie, alterarea oximetriei. Modificarile de laborator nu sunt sugesti de la inceput, datorita hewra-concentratiei, care face ca in primul timp hemato-critul, ionograma sau proteinemia sa arate valori ridicate. Prelungirea starii de soc va duce la suferinte miocardice, renale, neurologice,
tulburari de coagulare, risc letal. De aceea tratamentul complex al socului trebuie sa vizeze o inlocuire rapida si eficienta a sangelui si a lichidelor pierdute, ceea ce inseamna ca echipa de terapeuti trebuie sa aiba la dispozitie materialele necesare. Lipsa de sange izogrup, in cantitati suficiente poate duce la situatii dramatice. Se va monitoriza TA, PVC, activitatea cardiaca, diureza, oxigenarea si se va supraghea cu mare atentie coagularea sangelui, care se poate compromite prin pelitransfuzie. Stomacul se va goli prin aspirare continua si se va proteja pentru a evita
hemoragiile de stres. Antibioterapia intra- si postoperatorie este foarte importanta. Postoperator se va continua ntilatia mecanica a bolnavului pana la iesirea completa din soc si se va acorda atentie terapiei durerii. Caile respiratorii vor fi aspirate ritmic, in cazurile gra punandu-se problema bronhoscopiei si a bronhoaspiratiei si chiar a traheo-stomiei. Conditia de baza a succesului tratamentului socului este ducerea la bun sfarsit a actului operator: hemostaza perfecta, integritate tisulara, reconstructii anatomice si functionale, eliminarea focarelor septice sau a zonelor ischemice.
Socul cardiogen, socul toxico-septic si socul ana-filactic postoperator sunt descrise intr-un submodul separat.
