Bronhopneumonia. Apare cel mai frecvent in ziua a 3-a - a 5-a de dupa operatie, dupa o scurta perioada de incubatie, favorizata de staza pulmonara si de
tusea ineficace. Factorii de risc sunt bronhopneumopatiile cronice, cardiopatiile, obezitatea, diabetul, varstele extreme, antibioterapia ne-judicioasa, operatii mari pe
abdomen sau torace, frigul.
Debutul bolii poate fi zgomotos, cu junghi toracic, frison,
febra de 39-40X, dispnee, tuse, la inceput iritativa, neproductiva, apoi cu sputa purulenta, sau boala debuteaza insidios, pe un fond sters de antibiotice si alte medicamente, cu febra vesperala, tuse, expectoratie abundenta, dispnee. in cazurile mai grave dispneea se accentueaza, cu polipnee, tahicardie, cianoza, stare generala alterata, febra,
tuse ineficace, datorita si durerilor de la nivelul plagilor.
Progresarea infectiei si a ancombrarii bronsice, in lipsa unei tuse si a unei dinamic: rcspifcuuni bune, poate duce ia atelectazii pulmonare si la
insuficienta respiratorie acuta, cu risc vital.
Diagnosticul se bazeaza pe dotele clinice, pe auscultatie (raluri) si pe examenul radiologie, care, desi uneori este greu de efectuat, este hotarator.
Bacteriograma din sputa este de asemenea folositoare pentru antibioterapia tintita.
Atitudinea terapeutica. Profilaxia consta in supravegherea trezirii, cu aspirarea secretiilor traheo-bronsice, asigurarea unei respiratii spontane bune, analgezie adecvata pentru o tuse activa si
gimnastica respiratorie in postoperator. La nevoie se va apela la fizioterapia respiratiei, cu aerosoli, inhalatii de aburi, oxigenoterapie. Tratamentul curativ va consta in antibioterapie (tintita, daca este posibil), drenaj postural, gimnastica respiratorie, antipi-retice, bronhodilatatoare si secretolitice. in cazurile agravate, se va recurge la aspiratii active, prin catetere nasobronsice sau bronhoscopie si toaleta bronsica.
Complicatia tardiva a bronhopneumoniei postoperatorii si a atelectaziei pulmonare este abcesul si gangrena pulmonara, cu prognostic grav.
Pneumotoracele postoperator. Poate apare spontan sau iatrogen, prin fisurarea plamanului in cursul ventilatiei, prin leziuni de pleura parietala, viscerala, leziuni de dom pleural, de diafragm, perforare pleurala cu catetere subclaviculare, drenaj pleural incorect dupa operatii pulmonare, esofagiene etc. in functie de marimea leziunii, pneumotoracele se dezvolta lent sau rapid, devenind sufocant, fiind vorba de un pneumotorace inchis.
Clinic, bolnavul acuza o dispnee progresiva, respira cu efort, la inspectie, hemitoracele bolnav este imobil, la auscultatie, murmurul cular lipseste. Radiologie pneumotoracele este usor de evidentiat, uneori cu lichid la baza cavitatii pleurale.
Primul ajutor, ca si primul gest terapeutic este aplicarea unui drenaj pleural sub apa, care, in cazul unui pneumotorace necomplicat este suficient, in pneumotoracele complicat se pune problema drenajului complex, aspirati sau a toracotomiei.
