CARIA DENTARA - distructia tesuturilor dentare dure de catre microorganisme - smalt, dentina, cement - manifestata prin lipsa de substanta dentara, dar fara a afecta pulpa dentara.
Germenii de la nilul procesului carios avanseaza la pulpa dentara - determinand complicarea cariei cu inflamatia pulpei = PULPITE (acute, cronice).
Ulterior prin modificarea mediului pulpar inflamat si a aparitia germenilor anaerobi - pulpita se transforma in GANGRENA PULPARA, initial necomplicata (= gangrena simpla).
Prin trecerea germenilor din canalul radicular, la nilul apexului dintilor, in spatiul periapical - se produce complicarea gangrenei cu PARODONTITE APICALE.
Parodontitele apicale acute se manifesta clinic prin ABCESE (SUPURATII) = infectii nespecifice ale partilor moi perimaxilare (ex. abcesul stibular, palatinal, sublingual, submandibular, etc).
Parodontitele cronice sunt reprezentate de GRANULOAME si CHISTURI PERIAPICALE, etc.; formele cronice se pot acutiza, determinand la randul lor abcese in partile moi perimaxilare.
Din regiunea periapicala, germenii pot difuza si insamanta in cinatate sau la distanta, determinand: sinuzite maxilare; faringo-amigdalite; osteite, osteomielite; limfadenite (inflamatia ganglionilor); si prin bacteremie - boala de focar (endocardita bacgteriana, glomerulonefrite, reumatism articular, uite la nilul ochilor, etc.).
Cuprins:
Abcesele perimaxilare |
sus  |
Definiţie - colecţii purulente localizate în părţile moi din imediata vecinătate a oaselor maxilare, având foarte frecvent ca punct de plecare dinţii cu gangrena dentară simplă sau complicată ("abcese dentare", "abcese odontogene"), motiv pentru care pacienţii se prezintă frecvent cu aceste afecţiuni la medicul dentist.
Clinic abcesele se pot exterioriza fie: endobucal - abces vestibular, palatinal, parodontal, lingual, sublingual, etc.; fie exobucal - abces submentonier, submandibular, perimandibular, genian. Abcesele cu punct de plecare dentar se pot localiza şi mai la distanţă faţă de focarul dentar - abces parotidian, latero-cervical, pterigo-mandibular, orbită, etc.
Subiectiv - pacientul relatează că la câteva zile după o durere dentară, apare o tumefacţie ("umflătură") localizată în cavitatea bucală, sau în afara ei, tumefacţia care este foarte dureroasă spontan, care nu cedează la analgetice, se însoţeşte de dificultăţi în deschiderea gurii, în alimentaţie, şi se asociază cu stare generală alterată, febră, slăbiciune.
Clinic - simptomatologia abceselor este caracteristică proceselor inflamatorii acute nespecifice, cu prezenţa semnelor celsiene ale inflamaţiei: rubor, tumor, calor dolor, fonctio leza.
RUBOR = roşeaţă - tegumentul, mucoasele sunt roşii, congestionate. TUMOR = tumefacţie - detereminată de acumularea secreţiei purulente - care poate fi localizată exobucal sau endobucal. CALOR = temperatură locală crescută - la nivelul regiunii tumefiate şi congestionate. DOLOR = durere - spontană şi la palparea regiunii tumefiate, dar şi la nivelul dintelui cauzal, care are caracter pulsatil şi care frecvent iradiază în ˝ de maxilar sau chiar în ˝ de craniu. FUNCTIO LEZA = tulburări funcţionale - care în funcţie de localizarea procesului supurativ se pot manifesta prin: limitarea deschiderii gurii - trismus; tulburări de masticaţie; deglutiţie (disfagie); fonaţie; respiraţie.
La aceste fenomene locale se asociază: fenomene regionale - inflamaţia ganglionilor limfatici loco-regionali, care cresc în volum (rulează sub deget), devin sensibili, dureroşi; respectiv - fenomene generale - febră, stare generală alterată, slăbiciune, cefalee, etc.
Evoluţia proceselor inflamatorii poate fi: spre colectare - când se face incizie, drenaj; spre agravare - când abcesul se transformă în flegmon al planşeului bucal, sau al hemifeţei - în special la cei cu imunitate redusă, DZ, hepatopatii cronice, leucemii, anemii, HIV, etc.; spre cronicizaze - cu fistulizare spontană, endobucală sau exobucală, frin fistulă se scurge în permanenţă o mică cantitate de puroi, iar periodic, se poate reacutiza; iar prin bacteriemii şi septicemii - se poate grefa pe alte organe, determinând tromboflebita sinusului cavernos, meningite, bronhopneumonii, endocardite bacteriene, glomerulonefrite, etc.
se impune un tratament de urgenţă al fenomenelor infalmatorii acute, care se adresează colecţiei purulente şi durerii, respectiv stării generale alterate; şi un tratament al factorului cauzal (dintele cu gangrenă şi procese periapicale).
I. Tratamentul de urgenţă
Constă în: drenajul dintelui cauzal, iar dacă fenomenele nu se ameliorează - incizia colecţiei în vederea drenării secreţiei purulente, la care, de la caz la caz, se va asocia un tratement general, antibiotic, antiinflamator, antialgic, de susţinere a stării generale, dacă se face necesar.
Tehnica inciziei, drenajului
- antiseptizarea tegumentului sau mucoasei - în funcţie de locul unde se va face anestezia şi incizia
- anestezie - fie locală, prin injecţie, pe linia de incizie; fie generală de scurtă durată
- incizia - se face exo- sau endobucal - cu bisturiu, la locul de maximă bombare, dar incizia va fi plasată decliv, pentru a asigura drenajul puroiului
- drenajul - se realizează cu o pensă Pean, cu care se pătrunde prin incizia de la nivelul tegumentului sau mucoasei, până se ajunge în colecţie (moment în care de-a lungul braţelor pensei se scurge puroi). Cu pensa se ajunge frecvent pe suprafaţă osoasă, semn că punctul de plecare a fost un dinte cu gangrenă. Pentru menţinerea drenajului colecţiei purulente, în plaga creată se aplică un dren: sub formă de lamă de cauciuc (tăiată dintr-o mănuşă), de obicei în abcesele endobucale; unul sau mai multe tuburi de dren - în general în abcesele exobucale; sau meşă iodoformată - pentru abcesele palatinale, parodontale. Drenurile pot fi fixate cu fire de sutură la mucoasă sau tegument, pentru a evita fie pătrunderea şi rămânerea acestora în ţesuturi, fie eliminarea prematură a acestora, determinând închiderea inciziei înainte de eliminarea completă a puroiulu.i
- irigaţii - cu siringă cu ac bont, înainte de aplicarea lamei de dren, sau din contră, prin tubul de dren aplicat. Se face cu soluţii antiseptice slabe - ser fiziologic, apă oxigenată, hipermanganat de potasiu, rivanol, metronidazol, clorhexidină, cloramină - urmărind atât angrenarea mecanică a puroiului, cât şi reducerea microbismului local. Irigaţiile se vor face, în funcţie de gravitatea procesului - de o dată, de două ori pe zi, sau chiar de mai multe ori pe zi, schimbând de fiecare dată substanţa antiseptică, dacă fenomenele locale şi generale sunt foarte grave.
- pansament prâşniţ (căldură umedă) - care se aplică exobucal, pe zona tumefiată, grăbind iniţial la colectarea procesului, ulterior ajutând la eliminarea secreţiei purulente. Pe zona tumefiată se aplică un ungvent care va proteja tegumentul de acţiunea uşor iritativă a spirtului; apoi se aplică o bucată de vată îmbibată în apă şi spirt medicinal, peste care se aplică o folie de plastic, un nou strat de vată, şi se fixează cu o faşă. Pansamentul prâşniţ se va schimba de pacient în momentul în care s-a uscat, sau de medic, când pacientul revine la control.
- tratament medicamentos - antibiotic, antialgic, antiinflamator şi de susţinere a stării generale. Dacă starea generală a pacientului este bună, iar colecţia se drenează bine, tratamentul antibiotic nu este necesar. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se recomandă administrarea de antibiotice - în doze eficiente, 3 - 5 zile, iar dacă fenomenele inflamatorii acute persistă, iar starea generală continuă să fie afectată - până la 6 - 7 zile.
Se începe cu antibiotice de tipul Penicilinei (2 milioaneUI/zi, fracţionate în 3 - 4 doze), Ampicilinei (4 x 500mg/zi), Oxacilinei (4 x 500mg/zi), care sunt eficiente în majoritatea cazurilor de abcese cu punct de plecare dentar; antibiotice ca Augmentin (2 x 1g/zi), Tetraciclină, Cloranfenicol, Cefalosporine, se lasă ca antibiotice de rezervă, pentru cazurile care nu se ameliorează la primele. Există situaţii în care sunt necesare combinaţiile de antibiotice: ex. Penicilină sau Ampicilină + Gentamicină +/- Metronidazol, etc. Eritomicina (4 x 200mg/zi)este de asemenea eficientă în sfera maxilo-facială, fiind indicată cu precădere la pacienţii cu alergii la alte antibiotice.
- controale periodice - zilnic, de 2 ori pe zi, chiar mai frecvent (în cazurile grave) - când apreciază evoluţia locală şi generală; se fac irigaţii antiseptice la nivelul colecţiei, prin tubul de dren, sau după îndepărtarea lamei sau maşei iodoformate, care ulterior se schimbă. Lama, tubul de dren se suprimă în momentul în care secreţia şi tumefacţia s-au remis în totalitate.
II. Tratamentul dintelui cauzal
- după remiterea fenomenelor inflamatorii acute, respectiv a tumefacţiei şi a secreţiei purulente, este obligatoriu tratamentul dintelui cauzal.
- În funcţie de leziunea pe care o are dintele, de gradul de afectare a osului periradicular de procesul periapical (granulom, chist), se va face: tratament radical - extracţie (când nu poate fi recuperat); sau tratament conservator - chiuretaj periapical, rezecţie apicală, amputaţie corono-radiculară, premolarizare, etc.
- Dacă dintele cauzal nu este tratat, după o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, procesul se va "reîncălzi", adică se va reacutiza, reapărând tumefacţia, puroiul, afectarea stării generale.
- Pe de altă parte, NU se recomandă tratarea dintelui cauzal (extracţie, rezecţie) în plin proces acut, deoarece, pe de o parte, anestezia nu este eficientă în procesele acute, pe de altă parte, s-ar produce o agravare a simptomatologiei prin extinderea inflamaţiei, supuraţiei la ţesuturile din jur şi la distanţă, prin crearea unei noi porţi de pătrundere a germenilor în organism prin alveola postextracţională sau zona rezecată.
Abcesele perimaxilare
