Insuficienta respiratorie este indicatia primara de instituire a ventilatiei mecanice. Sunt doua tipuri de baza de
insuficienta respiratorie.
Insuficienta respiratorie hipoxemica apare cel mai frecvent pe fondul unor afectiuni pulmonare, precum
pneumonia severa,
edemul pulmonar, hemoragia pulmonara si sindromul de detresa respiratorie, care determina alterarea raportului ventilatie-perfuzie (V/Q) si sunt. Insuficienta respiratorie hipoxemica apare atunci cand saturatia arteriala de oxigen este sub 90%, in ciuda unei fractii de oxigen in aerul inspirat mai mare de 0,6. Scopul introducerii ventilatiei mecanice este de a mentine o saturatie normala a sangelui arterial.
Insuficienta respiratorie hipercarbica apare in afectiunile care produc fie o scadere a debitului ventilator pe minut, fie o crestere a spatiului mort fiziologic suficient de mare pentru a nu asigura ventilatia alveolara necesara cerintelor meolice, in ciuda unui debit ventilator normal. Situatiile clinice in care apare acest tip de insuficienta respiratorie sunt afectiunile neuromusculare, precum miastenia gravis, poliradiculopatia ascendenta si miopatiile, la fel ca si bolile in care intervine oboseala muschilor respiratori ca urmare a unui
travaliu crescut, precum astmul, bolile pulmonare cronice obstructive si bolile pulmonare restrictive. Insuficienta respiratorie hipercarbica acuta apare cand Pco2 depaseste 50 mmHg, iar pH-ul arterial este sub 7,30 (modulul 50). Insuficienta respiratorie hipercarbica cronica se caracterizeaza prin valori ale Pco2 peste 50 mmHg, cu un pH peste 7,30.
De obicei, in insuficienta respiratorie acuta hipercarbica se instituie ventilatia asistata. in schimb, decizia de a initia ventilatia mecanica in situatiile in care exista elemente de insuficienta respiratorie hipercarbica acuta si cronica depinde in special de analiza gazelor sanguine si de starea clinica a pacientului. in mod particular, daca pacientul nu are sindrom de detresa respiratorie si nu are constienta afectata datorita acumularii de CO2, nu este obligatoriu suportul ventilator artificial in timpul celorlalte manee terapeutice. Scopul asistentei ventilatorii in insuficienta respiratorie acuta hipercarbica este de a normaliza pH-ul arterial, prin modificarea presiunii CO2. La pacientii cu boala pulmonara obstructiva sau restrictiva severa, cresterea presiunilor in caile aeriene poate limita volumele curente pana la punctul la care normalizarea pH-ului nu mai este posibila, situatie cunoscuta ca hipercapnie permisiva. Insuficienta respiratorie hipoxemica si hipercarbica pot coexista la acelasi individ; in acest caz, indicatiile si scopurile ventilatiei mecanice sunt similare celor corespunzatoare celor doua entitati.
Aplicatiile terapeutice acceptate ale ventilatiei mecanice includ hiperventilatia necesara reducerii fluxului sanguin cerebral la pacientii cu presiune intracraniana crescuta sau in scopul ameliorarii hemodinamicii pulmonare la pacientii cu
hipertensiune pulmonara postoperatorie. Ventilatia mecanica a mai fost folosita pentru reducerea travaliului respirator la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva, in special atunci cand este prezenta ischemia miocardica. Pe langa actiunea in insuficientele respiratorii, suportul ventilator este indicat impreuna cu intubatia endotraheala pentru impiedicarea aspiratiei de continut gastric la pacientii insili, in timpul lavajului gastric in caz de supradozaj medicamentos sau in timpul endoscopiei digestive superioare. La pacientii in stare critica, intubatia si ventilatia mecanica se indica anterior silirii unui diagnostic si a unei conduite terapeutice, daca insuficienta respiratorie apare in timpul acestor manee.
