mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  


Pediatrie
Index » Boli si tratamente » Pediatrie
» urgente o.r.l.

urgente o.r.l.






La copil, corpii straini gasiti in fosele nazale pot fi getali, anorganici sau insecte.

Cuprins:

Corpii străini nazali

corpii străini auriculari

epistaxisul

Abcesele periamigdaliene

Abcesul retrofaringian

Otomastoidita acută

Otita medie acută supurată


Corpii străini nazali

sus sus
Tablou morfoclinic. Gradul simptomclor depinde de compoziţie (corpii străini organici produc o reacţie mai violentă), sediul şi durata stagnării corpilor străini. Obstrucţia nazală, de obicei unilaterală, este īnsoţită de scurgeri mucopurulente nazale fetide.


Modificările mucoasei nazale pot consta din: congestie şi edem, dezvoltarea de ţesut de granulaţie īn jurul corpului străin, eroziuni şi ulceraţii īnsoţite de sāngerări, suprainfecţie.
Complicaţiile pot fi hemoragice sau infecţioasc (shiuzite de stază, celulite ale feţei, alterări ale structurilor osoase sau cartilaginoase ale nasului, tromboflcbita sinusului vcnos cavernos, septicemie).
īnainte de a stabili diagnosticul trebuie asigurate: sedarea, imobilizarea şi chiar anestezierea pacientului pentru examinarea completă a foselor nazale; o metodă de vizualizare bună a foselor nazale şi un instrumentar adecvat, aspirarca secreţiilor nazale, suflarea viguroasă a nasului (cānd este posibil) şi instilarca īn nas a unor soluţii vasoconstrictoarc (efedrina 2%).

Examinarea radiologică este necesară īn cazul corpilor străini radioopaci sau care au stat timp īndelungat īn nas.
Tratamentul constă īn extragerea corpilor străini.
Corpii sirăini de mici dimensiuni, situaţi īn partea anterioară a foselor nazale, se extrag cu ajutorul unui cārlig care se trece pe deasupra corpului străin. Corpii de dimensiuni mari şi cei inclavaţi vor fi extraşi de medicul specialist ORL cu ajutorul unor pense adecvate. īn timpul extracţiei corpilor străini, manipularea greşită a instrumentarului poate forţa pătrunderea acestora īn faringe cu riscul aspiraţiei īn arborele tra-heobronhic.

corpii străini auriculari

sus sus
Simptomatologie. Frecvent aflăm din istoric că pacientul şi-a introdus diferite obiecte īn ureche sau a prezentat acufene legate de pătrun-
derea unor insecte. īn mod obişnuit, obiectul introdus īn conductul auditiv extem este vizibil. Durerea locală este adesea prezentă iar uneori pot apărea scurgeri auriculare (sanguinolcnte, purulente).
Diagnosticul nu poate fi pus fără cooperarea pacientului pentru examinarea urechii.
Tratament. Extracţia corpilor străini din conductul auditiv extern se poate face prin mai multe tehnici, īn funcţie de natura, dimensiunile şi durata de stagnare a corpilor.
Insectele vor fi omorāte prin instilarc cu alcool sau cloroform īnainte de a fi extrase cu pensa sau atunci cānd este posibil vor fi extrase prin spălătură auriculară cu seringa Guyon.

Corpii străini vegetali vor fi extraşi cu ajutorul unui cārlig sau a unor pense cu priză bună. Diversele obiecte din materiale neorganice de mici dimensiuni vor fi extrase prin irigarea conductului auditiv extern cu seringa Guyon. Corpii străini de dimensiuni mari şi cei inclavaţi vor fi extraşi de medicul specialist ORL cu ajutorul unor instrumente adecvate sau chiar prin metode chirurgicale.
Atenţie! Nu se face spălătură auriculară cānd există perforaţie tim-panică. De asemenea, īn timpul manevrelor de extracţie, corpul străin poate fi introdus transtimpanic īn urechea medie.

epistaxisul

sus sus
Sāngcrarea nazală la copil se produce de obicei brusc, fără avertisment, mai frecvent īn stare de veghe, cu sediul anterior (mucoasa septului nazal īn 90% din cazuri şi regiunea cornetelor nazale) sau posterior, īn nazofaringe şi la nivelul emergenţei arterei sfenopalaline īn fosa nazală.
īn mucoasa nazală de la nivelul treimii anterioare a septului nazal se află o zonă (pata vasculară Kissclbach) ce conţine un plex larg de vase sanguine mici acoperite de un strat foarte fin de mucoasă deosebit de vulnerabilă la condiţii de uscăciune.
Etiologia. Cauzele locale constau din: ulceraţii ale mucoasei nazale prin leziuni de grataj, sāngerări repetate īn cadrul unor afecţiuni sep-ticemice cu alterări ale hemostazei (coagulopatie de producţie), traumatisme nazale, corpi străini; alergie nazală; tumori (angifibrom mezo-faringian, hemangioame nazale, polip sāngerānd al septului nazal); telean-gieclazia ereditară (epistaxisul poate fi primul simptom); modificări ale presiunii atmosferice (altitudine).

Cauzele sistemice constau din: discrazii sanguine (hemofilie, trom-bocitopenie idiopatică); leucemii; hipertensiune arterială esenţială (rară Ia copil); boli renale, hepatice, cardiovasculare; ingestie īndelungată de aspirină, anticoagulante.
Siinptomele se manifesta prin sāngerare vie prin una sau ambele narine şi/sau prin scurgeri sanguine pe peretele posterior al faringelui.
Din anamneză trebuie să obţinem informaţii privind cauzele predis-pozante ale epistaxisului. Trebuie de asemenea evaluate antecedentele personale şi eredocolaterale.
Complicaţii. īn mod obişnuit, epistaxisul nu ridică probleme speciale, este autolimitat, īnsă uneori, prin repetare sau prin masivitate, poate determina anemie gravă sau şoc hemoragie.
Examene complementare. īn caz de epistaxis recidivam este absolut necesar să se efectueze hemoleucogramă, numărătoarea tromboci-telor, timpul de sāngerare şi timpul de coagulare. Dacă se constată anomalii semnificative se efectuează īn continuare teste de hemostază de mare sensibilitate.

Tratamentul are ca obiectiv principal controlul hemoragiei. Prima măsură constă īn calmarea micului pacient şi a părinţilor. Se elimină apoi eventualele cheaguri din fosele nazale. Se aplică o presiune constantă asupra aripilor nazale cel puţin 10 minute (copilul stă cu capul aplecat īnainte, bărbia īn piept şi gura deschisă). Dacă nu se obţine oprirea sāngerării, se introduc īn fosele nazale tampoane de vată īmbibată īntr-o substanţă vasoconstrictoare (adrenalină 1%; efedrina 1-2%) şi se presează aripile nasului īncă 10 minute. Locul sāngerării este cel mai frecvent identificabil la nivelul treimii anterioare a septului nazal. Se īncearcă cau-terizarea chimică sau electrocoagularea, dar numai īn cazul cānd nu se constată prezenţa unei boli de sānge. Dacă nici astfel nu se poate controla hemoragia, se efectuează tamponamentul nazal anterior cu meşă de tifon īmbibată īntr-o soluţie uleioasă la care se adaugă trombină uscată, burete de fibrină sau gelaspon, asociat sau nu cu tamponament nazal posterior care este executat de medicul specialist ORL.
Se administrează antibiotice īn cazul īn care s-a efectuat tamponament nazal (anterior sau posterior).

īntre episoadele de hemoragie nazală se efectuează (după o prealabilă cocainizare locală a mucoasei nazale) cauterizarc chimică a vaselor sanguine sāngerānde, cu perlă de nitrat de argint sau cu tampoane de vată īmbibate īn acid tricloracetic sau acid cromic. Nasul se va lubrefia timp de 7 zile. Cauterizarea chimică a vaselor mucoasei nazale septale nu se execută niciodată de ambele părţi īn aceeaşi şedinţă, din cauza pericolului de perforaţie a septului nazal.
Epistaxisul se tratează īn mod obişnuit ambulatoriu. Interpretarea se face numai cānd este necesar tamponamentul nazal anterior bilateral sau posterior.
Profilaxie: creşterea umidităţii īn camera copilului, lubrifierea nasului cu pomadă cicatrizantă zilnic (Rp. Tanin 1 g, Dermatol 2 g, Lanolină/Vaselină aa 15 g), evitarea scărpinatului īn nas, investigaţii hematologice speciale pentru depistarea cauzelor epistaxisului recidivant.

Abcesele periamigdaliene

sus sus
Infecţiile faringoamigdalienc pot, īn unele cazuri, să se răspāndească la ţesutul celular dintre capsula amigdaliană şi pereţii lojei amigdaliene. Propagarea infecţiei se face prin continuitate, pe cale limfatică sau venoasă, īn prezenţa unor condiţii favorizante: microtrauinatisme alimentare şi profesionale, infecţii bucodentare, boli anergizante, factori anatomici locali (recesul palatin, sinusul bortual).
Etiologie. Infecţia bacteriană este cauzată, īn ordinea frecvenţei, de: streptococul betahemolitic grup A, Haemophilus influenzae, stafiloco-cul auriu şi, ocazional, de germeni anaerobi prezenţi īn flora buco-faringiană.
Simptomatologie. īn mod obişnuit găsim semne de toxicitate generală acompaniată de febră īnaltă cu sau fără frisoane, dureri severe īn gāt, disfagie, salivaţie abundentă, trismus progresiv care īmpiedică examinarea fundului de gāt.
Se descriu două tipuri anatomoclinice de abces amigdalian: antero-superior şi posterior. īn ambele se constată asimetria faringianā, prin tumefierea stālpilor lojei amigdaliene şi a hemivălului palatin de partea lezată şi deplasarea amigdalei palatine spre linia mediană şi īn jos şi posterior sau anterior, precum şi edemul şi deplasarea luetei către partea opusă. Rareori flegmonul periamigdalian poate fi bilateral.

īn cāteva zile de la debut zona de maximă tumefiere devine fluctuenta, iar puncţia exploratoare extrage o cantitate apreciabilă de puroi galben-verzui, fetid.
Antibioterapia incorect administrată poate conduce la apariţia unor forme clinice cu simptomatologie ştearsă, evoluţie lentă şi adesea reci-divantă.
Complicaţiile ce pot apărea constau īn: răspāndirea infecţiilor īn spaţiile parafaringiene sau chiar īn mediastin; obstrucţia laringiană prin edem aritenoidian şi al coroanei laringiene, ceea ce, īn cazuri excepţionale, impune traheostomia; pneumonia de aspiraţie, īn urma fistulizării spontane a abcesului; hemoragii de origine arterială sau venoasă de importanţă variabilă īn funcţie de vasul erodat; septicemia sau septicopioemie.
Examenele paraclinice au drept scop să identifice germenii din exsu-datul faringian sau din aspiratul de abces şi să testeze sensibilitatea germenilor la antibiotice. Leucograma pune īn evidenţă o leucocitoză pronunţată cu neutrofilie.
Diagnosticul diferenţial al abceselor periamigdaliene trebuie făcut cu:

- faringoamigdalitele pultacec severe provocate de streptococi hcmolitici sau de virusul Epslein-Barr (agentul mononucleozei infecţioasc): sunt bilaterale;
- osteoflegmonul consecutiv accidentelor legate de erupţia ultimului molar inferior: vălul palatin este bombat numai īn porţiunea sa externă;
- abcesele parafaringiene: roşeaţă şi tumefiere a peretelui lateral faringian, induraţia regiunii cervicale adiacente, torticolis.
Tratamentul este bivalent: conservator şi chirurgical. Administrarea de antibiotice īn doze mari, pe cale parenlcrală, īnainte de constituirea abcesului, poate conduce la abortarea procesului infecţios. Totuşi antibio-terapia nu poate īnlocui actul chirurgical īn cazul constituirii unei colecţii purulente īn spaţiul periamigdalian.
Penicilina G īn doze mari, administrate i.m. dar mai ales i.v., constituie antibioticul de elecţie cu care se īncepe tratamentul. Un alt antibiotic iniţial mai poate fi ampicilina 100-200 mg/kilocorp/24 ore īn 4 prize. Dacă rezoluţia este slabă se continuă cu meticilină (sau echivalent) 150 mg/ kilocorp/24 ore īn 4 prize i.m.

Aceste antibiotice se schimbă īn caz de evoluţie nefavorabilă sau dacă īntre timp se identifică germeni sensibili la alte antibiotice.
Durerile, deosebit de chinuitoare, se combat cu analgezice.
Tratamentul chirurgical constă īn incizarea şi drenajul larg al colecţiei purulente. Este absolut necesar īn caz de apariţie a unor zone fluctuente sau dacă nu se obţine rezoluţie după 48-72 ore de antibiote-rapie. Puncţionarea abcesului periamigdalian se efectuează atāt īn scop diagnostic cāt şi terapeutic.
Abcesul periamigdalian este considerat ca indicaţie absolută pentru amigdalectomie. Momentul operator este apreciat variabil de diverşi autori: amigdalectomie la cald, sub protecţie de antibiotice, fie după 6-8 săptămāni de la vindecarea abcesului amigdalian, fie, īn fine, numai după formarea repetată a unor noi abcese periamigdaliene.
Spitalizarea imediată a pacienţilor cu abces amigdalian pentru administrarea de antibiotice şi drenaj chirurgical este obligatorie.

Abcesul retrofaringian

sus sus
Cel mai frecvent tip de abces se datoreşte infectării ganglionilor retrofaringieni (Gilette) situaţi pe peretele posterior al faringelui īntre fasciile bucofaringicne şi prevertebrală. Deoarece aceşti ganglioni au tendinţă spre atrofie după vārsta de 2 ani, frecvenţa abcesului retrofaringian scade pe măsură ce copilul creşte īn vārstă.
Etiologic Infecţiile apărute la nivelul cavităţilor nazale, a sinusurilor paranazale şi nazofaringelui, regiuni ce sunt drenate primar de ganglionii retrofaringieni, pot produce şi supuraţia acestora. Traumatismele deschise ale vălului palatin sau ale peretelui posterior al faringelui constituie porţi de intrare pentru infectarea spaţiului retrofaringian.
Germenii mai frecvent incriminaţi sunt streptococul hemolitic şi stafilococul auriu.
Simptomatologie. Consecutiv unei rinofaringite, otite sau adenoidite acute, apar dificultăţi la īnghiţire, hipcrsalivaţic, tulburări respiratorii de tip dispnee inspiratorie şi alterarea stării generale. Adesea copilul refuză alimentaţia iar hiperextensia capului şi obstrucţia laringelui determină o situaţie dramatică.

Faringoscopia evidenţiază bombarea unilaterală a peretelui posterior al faringelui iar īn stadii mai avansate se percepe fluctuenţă la acest nivel.
Complicaţiile ce pot apărea constau din: obstrucţia laringelui, esofagului şi a foselor nazale, pneumonia de aspiraţie, īn urma rupturii spontane a abcesului, extinderea procesului supurativ īn mediastin sau moartea subită prin erodarea unui vas mare de sānge.


Examene paraclinice. Radiografia cervicală de profil releva o mărire a imaginii ţesuturilor moi situate īntre faţa interioară a coloanei cervicale şi spaţiul aerian faringian. La copil, ţesuturile moi retrofaringiene nu au o grosime mai mare de 5 mm la nivelul vertebrei C3.
Leucograma arată leucocitoză şi deviere la stānga a formulei Arneth.
Examenele bacteriologice din secreţia obţinută prin puncţie sau incizie contribuie la identificarea germenului cauzal.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- abcesele retrofaringiene cronice apărute īnapoia fasciei preverte-brale, īn cursul unei tuberculoze a coloanei cervicale;
- hematomul retrofaringian apărut īn cursul rănirii peretelui posterior al faringelui, la copii hemolīlici;

- epiglotita acută: agentul infecţios este Haemophilus influentele, dispneea inspiratorie se accentuează īn decubit dorsal, evoluţia este rapid defavorabilă, faringoscopia evidenţiază o epiglotă asemănătoare unei cireşe mari, roşie-violacee.
Tratament. Abcesul retrofaringian impune intervenţia imediată pentru prevenirea obstrucţiei respiratorii. Funcţionarea abcesului īn scop diagnostic şi pentru aspiraţia excesului de puroi se recomandă īnaintea incizării şi drenajului abcesului. īn timpul intervenţiei chirurgicale, copilul va sta īn poziţia Rose, cu capul īn jos şi īn hiperextensie, puroiul drenat fiind īn permanenţă aspirat pentru a nu pătrunde īn laringe.
Chirurgul trebuie să fie gata oricānd să răstoarne copilul cu capul īn jos. cānd cantitatea mare de puroi ameninţă cu asfixia. Intervenţia implică rapiditate īn execuţie şi necesită mijloace de reanimare, fiind posibilă o sincopă intraoperator.
Administrarea antibioticelor parenteral, imediat ce s-a stabilit diagnosticul, se continuă şi postoperator pānă la vindecarea completă. Internarea īn spital este obligatorie. Externarea se face numai după vindecare completă.
Stabilizarea respiraţiei este scopul tratamentului oricărui abces retrofaringian.

Otomastoidita acută

sus sus
Extinderea infecţiei din casa timpanului către mucoasa sistemului celular mastoidian şi constituirea unui empiem anlromastoidian sau dezvoltarea unei osteite rarefiant-distructive a septurilor intcrcclulare poate apărea la copilul de orice vārstă, fiind favorizată de următorii factori: ineficienta drenajului transtimpanal; virulenţa microbiană şi caracterul ostconccrotic a! unor germeni (pneumococ, streptococ hemolitic, virusul rujeolic, virusuri gripale) şi rezistenţa scăzută la infecţii a copilului, ca urmare a unor boli anergizante sau handicapuri biologice (distrofic, rahitism etc).
Simptomatologie. Pe fondul unei otite medii acute, apare o durere auriculară profundă, adesea pulsatilă, īnsoţită de sensibilitate accentuată deasupra regiunii mastoidiene şi eventual de eritem retroauricular (triadă caracteristică).
Un semn precoce īl constituie şi imposibilitatea palpării neregula-rităţilor osoase masloidicnc datorită inllamaţici şi edemului care acoperă regiunea.

Scurgerile purulente auriculare scad datorită retenţiei aditoantrale, īnsă după aspiraţie, se constată la otoscopie că din perforaţia timpanică, variabilă ca sediu şi dimensiuni, apare secreţie pulsatilă. Curba termică redevine ascendentă, iar uneori pot apărea şi semne de irilaţie meningeală. īntr-un stadiu de evoluţie mai īnaintat apare tumefacţia şi ştergerea şanţului retroauricular īnsoţite de protruzia şi deplasarea īnainte a pavilionului auricular (constituirea unui abces subperiostal).
Examene paraclinice. īn mod obişnuit, leucograma arată leucocitoză moderată cu neutrofilie.
Examenul bacteriologic al aspiratului otic obţinut prin timpanotomie este obligatoriu. Dacă supuraţia a apărut spontan, examenele bacteriologice au o valoare mai limitată (apar şi germeni de suprainfecţie).
Examenele radiografice mastoidiene decelează imagini variate īncepānd de la o valoare a sistemului celular mastoidian (la fel ca īn oricare otită medie acută) pānă la opacifierea acestuia (constituirea unui abces intramastoidian, dispariţia septurilor intercelulare prin proces de osteită necrozantă). Radiografia comparată a mastoidei bolnave şi a celei sănătoase este de mare ajutor īn stabilirea diagnosticului.

Complicaţiile pot fi: infecţioase (meningita otopatică, labirintita acută, abcese encefalice); paralizia nervului facial; scăderi severe ale auzului; fistulizări spontane ale procesului supurativ mastoidian īn conductul auditiv extern, retroauriculare, īn teaca muşchiului sternocleidomastoidian sau īn loja jugulocarotidiană.
Diagnosticul diferenţial se face cu limfadenita retroauriculară: tume-facţie localizată, se menţine sau chiar se exagerează şanţul retroauricular, timpanele sunt de aspect normal, există adesea o asociere a unei otite externe.
Tratament. Primele semne ale răspāndirii infecţiei către sistemul celular mastoidian determină instituirea urgenţei terapeutice: spitalizare imediată, administrarea de antibiotice parenteral īn doze mari şi, chiar dacă s-a produs o perforaţie timpanică spontană, timpanotomie de drenaj largă, īnsoţită de recoltare de puroi pentru examene bacteriologice şi stabilirea sensibilităţii la antibiotice a eventualelor microorganisme identificate.
Antibioticele mai utilizate sunt:

- ampicilina 100-200 mg/kilocorp/24 ore īn 4 prize la interval de 6 ore, parenteral; cloramfenicol 100 mg/kilocorp/24 ore īn 4 prize interval de 6 ore, parenteral; oxacilină 100 mg/kilocorp/24 orc.
Dacă evoluţia este favorabilă, după cāteva zile se continuă administrarea antibioticelor per oral pānă la 4 săptămāni.
Intervenţia chirurgicală (mastoidectomia simplă) este indicată dacă: simptomatologia nu regresează īn următoarele 48 de ore de la instituirea tratamentului; radiografia mastoidiană indică constituirea unui abces intramastoidian; este evidentă dezvoltarea unui abces subperiostal; este iminentă o complicaţie endocraniană sau pareză a nervului facial.

Otita medie acută supurată

sus sus
īn mod obişnuit, otita medie acută supurată (abcesul cald al casei timpanului) apare īn urma propagării pe cale tubulară a unei infecţii rinofaringiene, dar există şi posibilitatea infectării şi pe cale hematogenă (īn cursul gripei, rujeolei, scarlatinei, varicelei) sau chiar pe cale traumatică, transtimpanică. Se descriu ca factori favorizanţi dismorfiile şi dis-funcţiile tubare. reactivitatea scăzută a organismului micului pacient datorită unor handicapuri biologice, precum şi condiţiile improprii de mediu (frig, umezeală, microclimat poluat). Aceşti factori explică incidenţa crescută a acestei afecţiuni mai ales la vārstele mici (peste 60% dintre copiii 0-2 ani fac cel puţin un episod de otită medie acută supurată). Etiologie. Agenţii cauzali pot fi:
- bacterii: Streptococcus pneumoniae (35% din cazuri), Haemophi-lus influenzae, Streptococcus grup A, Staphilococcus aureus, baciii en-terici. In peste 30% din cazuri, nu se izolează nici o bacterie din aspi-ratul otic;
- virusuri: virusul gripal, virusul sinciţial respirator, enterovirusuri, virusul rujeolic;

- agenţi patogeni mai rari: bacilul tuberculos, Bronhamella catarrhalis, micelii.
Tabloul clinic este condiţionat de stadiul anatomoclinic al leziunilor (inflamaţie, supuraţie īnchisă, supuraţie deschisă).
Otalgia este profundă, pulsatilă şi apare brusc la un copil ce prezintă de mai multe zile semne de infecţie respiratorie superioară. Febra prezintă variaţii mari de la un moment la altul (poate fi īnsoţită de frisoane sau convulsii). Extrema iritabilitate sau, dimpotrivă, letargia implică coexistenţa unei meningite sau a altei infecţii generale grave.
Semnele timpanice pot fi percepute numai printr-o bună vizualizare a membranei timpanice şi ele constau din:
- scăderea mobilităţii timpanice (se constată cu ajutorul otoscopu-lui pneumatic);
- congestia şi infiltraţia timpanului (poate fi īnsoţită de bombarea acestuia, mai ales īn cadranele posterioare şi uneori, aspect mult mai grav, īn porţiunea epitimpanică);

- īn perforaţiile timpanice spontane prezenţa de secreţii īn conductul auditiv extern (mucopurulente, purulente, piosanguinolente) după aspirarea cărora sediul perforaţiei este uşor vizibil.
La copilul cooperant, se constată hipoacuzie de tip transmisie (Rinn negativ. Weber lateralizat, la urechea bolnavă).
Complicaţiile constau din: cronicizarea infecţiei (otită medic supurată trenantă) cu o durată de peste 4 săptămāni; recăderi (otită medie supurată recurentă), cānd copilul prezintă mai mult de trei episoade calde īn timp de 12 luni; perforaţia timpanică spontană urmată adesea de otită externă difuză; otita medie seroasă (apare la mulţi copii după un episod de otită medie acută supurată); mastoidita acută (apare īn caz de tratament antibiotic ineficient, virulenţă crescută a agentului microbian sau rezistenţă scăzută la infecţii a micului pacient); complicaţii infecţioase endocraniene (meningită, abcese extraduralc, tromboflebita sinusului lateral, abces cerebral); paralizia nervului facial; eolesteatom secundar prin pătrunderea de epiteliu keratinizat īn interiorul casei timpanice.

Examene paraclinice. īn stadiul de otită medie acută supurată īnchisă, aspiratul timpanic obţinut (prin timpanotomie) trebuie examinat bacteriologic şi, īn caz că este pozitiv, trebuie stabilită antibiograma.
După apariţia perforaţiei timpanice spontane, secreţia purulentă este polimicrobiană prin supraadăugarea florei din conduct, iar antibiograma are o valoare relativă īn stabilirea antibioterapiei.
Examenele bacteriologice din exsudatul fanngian nu au valoare pentru diagnosticul etiologic şi tratamentul otitei medii acute supurate.
Tabloul sanguin evidenţiază de obicei leucocitoză cu neutrofilie, iar īntr-o fază următoare eozinofilia denotă reactivitatea bună a organismului.
Diagnosticul diferenţiat se face cu:
- afecţiuni ce pot produce otalgie (otita externă, difuză, mastoidi-ta, abcesele dentare, corpii străini auriculari care perforează timpanul şi produc scurgeri auriculare cu aspecte diverse);

- otita medie seroasă (semnul dominant este hipoacuzia de tip transmisie), căreia i se asociază un aspect diferit al membranei timpa-nice.
Tratamentul se aplică īn paralel cu evaluarea permanentă a stării generale a copilului cu otită medie acută supurată. īngrijirea copiilor cu otită medie acută supurată se poate efectua ambulatoriu, numai dacă nu este prezentă o infecţie generală gravă,
. Antibioticele sunt indicate la toţi pacienţii cu otită medie acută supurată. Sugarii sub 2 luni vor primi antibiotice cu spectru cāt mai larg, administrate parenteral, īn condiţii de spitalizare. Copii şcolari vor primi antibiotice conform antibiogramci. Dacă nu se identifică germenul li se dau atibiotice pentru combaterea germenilor mai frecvent incriminaţi (//. influenzae, Str. pneumoniae, Str. hemolitic grup A).
Antibioticele mai utilizate sunt:
- ampicilina 100 mg/kilocorp/24 ore īn 4 prize per oral, timp de 14 zile;
- amoxicilina 40 mg/kilocorp/24 ore īn 3 prize per oral, timp de 14 zile;

- combinaţia de eritromicină propionat (50 mg/kilocorp/24 ore īn 4 prize) şi Biseptol (8-40 mg/kilocorp/24 ore īn 2 prize), timp de 10 zile;
- Cefaclor (40 mg/kilocorp/24 ore īn 3 prize), timp de 14 zile (īn caz de germeni ampicilinorezistenţi).
- Cānd se suspectează o infecţie cu germeni gram-negativi sau aceştia se izolează din aspiratul otic, utilizarea aminoglicozidelor este indispensabilă.
. Timpanotomia de drenaj, executată īn cadranele inferioare după o prealabilă anestezie cu soluţie Bonain, este indicată atāt īn stadiul supu-rativ īnchis cāt şi īn cel postperforativ spontan al otitei medii acute supurate.
. Aspirarea secreţiilor din conduct, uneori de mai multe ori pe zi, trebuie urmată, īn condiţii de spitalizare de pansamente otice cu meşe dezinfectante (alcool boricat 1-3%, rivanol l%o).
. Aspirarea secreţiilor nazofaringiene precum şi instilaţiile nazale cu soluţie dezinfectantă şi descongestionantă este utilă.
. Copiii cu otite medii supurate recurente vor primi tratament cu Biseptol (8-10 mg/kilocorp/24 ore īn 2 prize per os) timp de 2-4 săptămāni.

O metodă mai modernă īn aceste cazuri este introducerea de tuburi din material plastic transtimpanic, sub otomicroscop, pe o perioadă de minimum 3 luni.
. Adenoidectomia este indicată după o lună de la vindecarea otitei.
īn cursul tratamentului ambulatoriu al otitei medii acute, părinţii copilului vor fi preveniţi asupra posibilităţii apariţiei unor simptome care reclamă avizarea promptă a medicului: croşet febril (se administrează supozitoare cu paracetamol), vărsături sau scaune diareice, iritabilitate sau, din contră, apatie.
Dacă īn primele 72 ore de tratament nu se obţine nici o ameliorare a simpiomelor clinice, datorită unor suşe bacteriene rezistente la antibioticele administrate, este necesară schimbarea acestora.
Controlul otic după 2-3 săptămāni de la vindecarea unui episod acut de otită medie supurată este obligatoriu.

Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor