Cu cat timp in urma, am participat la o actiune de caritate. intr-o pauza de conversatie s-a auzit o voce strigandu-l pe James. Ne-am intors si am zut o tanara femeie tinand in bratele ridicate un sugar. Cu un zambet larg, ea a anuntat cu voce tare: "E1 este intru totul opera dumneavoastra". Rosu in obraji si jenat, James nu prea stia ce sa-i raspunda. Abia cand femeia s-a apropiat impreuna cu sotul sau, James a recunoscut-o.
Acest cuplu incercase timp de mai multi ani sa puna bazele unei familii, dar fara succes. in disperare de cauza, ei au apelat la o clinica de iridologie, care acorda consultatii gratuite o data pe saptamana. Culoarea si modelul irisului femeii ne-au indicat care erau problemele. Dupa model, irisul sau apartinea unei subgrupe din grupa irisurilor albastre (hidrogenoide) si prezenta tesuturi de legatura laxe ( . 18 si 23). S-a dovedit ca femeia avea o "cadere" a organelor interne; in zona corespunzatoare orului stang, irisul ei prezenta pigmenti galbeni pana la brun, iar in zona corespunzatoare celuilalt or s-a identificat marcajul unui defect.
Cuprins:
Generalitati |
sus  |
Dacă organele reproducătoare sunt dislocate, pătrunderea spermatozoizilor în ovar poate fi blocată. Singurul simptom pe care femeia îl avea consta într-un ciclu menstrual abundent şi prelungit, încă din perioada când avea 17 ani. Deşi fusese supusă, împreună cu soţul său, la multe teste medicale, nu se putuse depista nici o neregulă. Noi i-am sugerat un tratament pe bază de ceaiuri de Hy-drastis canadensis*, păpădie şi nalbă mare (Althaea officinalis) având un efect de curăţire a intestinelor, doze mici de vitamina E şi un program de exerciţii menit să fortifice muşchii şi organele din zona pelviană. Rezultatul s-a materializat în băieţelul încântător şi sănătos pe care tocmai ni-1 arătase. Culoarea irisului este datorată unui pigment special. Ea variază de la albastru deschis la maro închis şi poate fi diferită de la un ochi la altul, la aceeaşi persoană, precum şi între diferite zone ale aceluiaşi iris. Irisul de culoare albastră conţine mai puţin pigment în celulele specializate, numite melanocite, decât un iris maro. Culoarea pe care o percepem este de asemenea determinată de absorbţia luminii. La oamenii din rasa albă, irisul este de obicei albastru la naştere. Pe măsură ce copilul creşte, culoarea irisului se închide deoarece în melanocitele superficiale se acumulează melanină. Melanină în concentraţie mare este cea care determină culoarea maro închis a irisului negrilor deoarece în acest strat, puternic pigmentat, se absorb mai multe raze de lumină.
Albastrul şi maroul sunt singurele culori reale ale irisului, dar adesea se pot observa irisuri de culoare cafeniu deschis, considerate a fi "verzi". Acestea sunt un amestec de albastru şi maro şi se datorează unui număr mare de hibridări care au avut loc de-a lungul secolelor între rasele cu ochi albaştri şi cele cu ochi de culoare maro. Dar dacă există numai două culori adevărate, de unde provin celelalte culori (în afară de cafeniu)? Cea mai mare parte a acestora sunt considerate de iridologi ca fiind determinate de pigmenţi "anormali" ai irisului, da-torându-se funcţiei excesive a unei glande şi producerii unei cantităţi mari de hormoni sau toxine, care pătrund în sistemul circulator. în anumite boli, ca de pildă hepatita, putem constata prezenţa în ochi a excesului unuia dintre aceşti pigmenţi, bilirubina (pigment biliar), care pătrunde în sânge determinând îngăl-benirea ochiului. Această colorare reprezintă un simptom determinat de dis-funcţia veziculei biliare.
Iridologia clasifică irisurile în trei grupe principale, după culoare. Aceste grupe sunt: grupa limfatică (albastru), hematogenă (maro) şi biliară (mixtă), fiecare corespunzând unui anumit tip structural.
Irisul albastru |
sus |
Irisul albastru pur este corelat cu o sensibilitate a tractului respirator superior. Copiii cu ochi albaştri sunt mai predispuşi la amigdalită, eczeme, guturai, astm şi tulburări respiratorii. Astmaticii au, de obicei, ochi albaştri. Indivizii maturi care au ochi de culoare albastru pur prezintă mai des probleme de reumatism şi/sau artrită, precum şi tulburări respiratorii. Atunci când această observaţie a fost comunicată în cadrul unei prelegeri ţinute în faţa unui grup de medici, un membru al auditoriului a contestat-o. El a afirmat că, având în vedere calitatea sa de medic la secţia de reumatologie a spitalului din localitate, ar fi observat dacă toţi pacienţii săi aveau ochii albaştri. Cu toate acestea, a fost de acord să-şi privească mai atent pacienţii în cursul vizitelor următoare. După câteva zile, ne-a telefonat pentru a ne face cunoscut că, spre surprinderea sa, toţi pacienţii din salonul de reumatologie, cu o singură excepţie, aveau ochi albaştri!
Persoanele aparţinînd tipului structural limfatic au, de asemenea, globule albe din abundenţă. Datorită acestui fapt, ele au de obicei un sistem imunitar activ sau hiperactiv. Aceasta nu înseamnă că persoanele cu ochi albaştri nu vor răci niciodată, ci că, atunci când răcesc, corpul lor produce foarte multe globule albe pentru a sprijini lupta împotriva infecţiei.
Deşi rinichii nu constituie o problemă pentru limfatici, în anumite cazuri ei pot prezenta totuşi afecţiuni. în aceste situaţii, consumul de ceai din frunze de ţelină în locul ceaiului obişnuit va ajuta la fortificarea rinichilor.
Aspectul irisului limfatic este caracterizat printr-o structură dezordonată. Fibrele par a ieşi din coleretă similar razelor solare care strălucesc pe undele unui lac, sau urmelor pe care le lasă pieptenele în păr. In jurul coleretei există întotdeauna un inel alb care dă impresia că partea exterioară a irisului este mai închisă la culoare.
Tratamente pentru persoane cu iris limfatic
Dacă irisul dumneavoastră este albastru pur, ar trebui să evitaţi produsele lactate, cum ar fi laptele, smântână, untul şi brânza. Ele au tendinţa de a stimula secreţia mucusului şi de a mări aciditatea gastrică. în locul lor, consumaţi din belşug fructe moi ca banane, piersici şi papaia.
Plante medicinale recomandate
Drăgaica (Galium aparine) se găseşte din belşug în Marea Britanie*, crescând ca buruiană, pe lângă garduri. Această plantă activează sistemul limfatic şi stimulează descongestionarea glandelor limfatice. Sistemul circulaţiei limfatice asigură transportul toxinelor de la ţesuturi înapoi, în sânge, pentru îndepărtarea lor din corp.
Drăgaica ajută la desfăşurarea în condiţii bune a acestui proces facilitând excreţia toxinelor, care trec din sânge în urină. Este motivul pentru care specialiştii în plante medicinale consideră această specie un purificator al sângelui. Ea este folosită cu succes în tratamentul eczemelor, psoriazisului şi artritei. Specialiştii în medicina naturistă o utilizează în tratamentul cancerelor sistemului limfatic.
Echinacea (Echinacea angustifoliă) reprezintă una dintre cele mai eficiente plante medicinale din farmacopeea naturistă. Ea creşte spontan în anumite părţi ale Americii însă în Marea Britanie este cultivată. Din punct de vedere medical, ea este utilizată ca fortifiant al sistemului imunitar în bolile de piele şi într-un spectru larg de infecţii. Specialiştii moderni o consideră un excelent purificator al sângelui şi o utilizează pentru diferite afecţiuni ale pielii ca de pildă arsuri şi abcese, acestea din urmă fiind adesea provocate de impurităţile prezente în sânge. Echinacea a fost utilizată şi ca remediu excelent pentru amigdalite, boli ale plămânilor şi tractului digestiv.
Filnicica (Calendula officinalis)** creşte spontan în Europa de Sud. Părţile utilizate ale plantei sunt rădăcinile proaspete şi frunzele. Este folosită ca tonic digestiv fiind ideală în anemie şi litiază biliară şi perfectă pentru reumatism.
Brusturul (Arctium lappă) este originar din Europa dar creşte şi în unele părţi ale Americii de Nord. Este o altă plantă tradiţională. Partea utilizată este de obicei rădăcina, în stare proaspătă sau uscată, recoltată din primul an de creştere. Fructele pot fi şi ele folosite, dar frunzele se utilizează rar. Această specie are calităţi diuretice ajutând corpul să elimine lichidul acumulat şi mărind rezistenţa la infecţii; se foloseşte pentru tratarea diferitelor boli de piele, în special psoriazis şi eczeme.
Baptisia tinctoria este utilizată în amigdalite, faringite, infecţii catarale acute, inflamaţii ale ganglionilor limfatici precum şi în infecţii la nivelul căilor respiratorii superioare.
Cârmazul (Phytolacca decandra)* este foarte larg răspândită în partea de Est a Americii, fiind o specie ideală pentru tratamentul reumatismului cronic.
în cele ce urmează prezentăm o formulă foarte bună pentru fortificarea şi susţinerea întregului sistem limfatic. Este de preferat ca amestecul prezentat, ca şi alte reţete, să fie preparate de către un farmacist specialist în plante medicinale. Cea mai bună formă de administrare a amestecului o constituie capsulele.
400 mg drăgaica 250 mg echinacea 150 mg filnicica 100 mg Baptista tinctoria 50 mg cârmâz
Irisul brun (căprui) |
sus |
Persoanele care au irisul hematogen, de culoare brună pură, sunt susceptibile la afecţiuni circulatorii, boli ale sângelui. Cele mai frecvente sunt anemia şi congestia ficatului, posibil a fi determinate de nivelul scăzut al mineralelor esenţiale. Deşi aceste substanţe minerale sunt suficiente în cantităţi foarte mici, ele au o impotanţă vitală, în special pentru buna funcţionare a glandelor. Anemia prin deficit de fier este încă foarte răspândită la cea de-a doua generaţie a negrilor care au imigrat în zone cu climă mai rece, deoarece aceşti indivizi au nevoie de mai mult soare decât albii pentru buna absorbţie a fierului, necesitatea fiind determinată genetic. La o primă examinare, irisul brun pur arată ca o catifea groasă, dar dacă este bine luminat putem distinge pe suprafaţa sa modele individuale. El este foarte puternic pigmentat părând a conţine în structură, găuri fără fund. Fibrele acestui iris sunt adesea groase şi dispuse în perechi. Petele de culoare mai deschisă care caracterizează acest tip structural pot părea galbene prin contrast cu fibrele maro închis. în jurul marginii exterioare a irisului poate exista un inel alb, numit inel de colesterol.
Multe dintre persoanele cu ochi de culoare brună duc o viaţă care nu respectă necesităţile lor constituţionale. Acum câţiva ani, am fost solicitaţi de către un prezentator de televiziune şi asistenta sa pentru o diagnosticare pe baza irisului.
După ce am stabilit diagnosticul prezentatorului, atenţia noastră s-a îndreptat asupra asistentei, pe care o von numi Helen. Ea avea irisul de culoare brună şi era convinsă că suferea de o afecţiune a tubului digestiv, determinată de Candida albicans, o stare maladivă caracterizată prin înmulţirea excesivă a acestei ciuperci în intestin. La momentul respectiv era o boală "la modă", iar asistenta consultase mai mulţi medici de frunte din Marea Britanie şi se deplasase chiar în America în căutarea unui "remediu". Noi i-am explicat că irisul ei nu prezenta nici un fel de semne ale sindromului menţionat şi i-am sugerat să-şi ajusteze stilul de viaţă la necesităţile sale constituţionale. Ea a strâmbat din nas la ideea că are nevoie de mai multă mişcare, pretinzând că programul său agitat nu-i permitea. Sursa ei de energie o constituia, aşa după cum afirma, cafeaua preparată în grabă la un aparat cu filtru, deşi noi i-am atras atenţia că are nevoie de suc natural de lămâie şi de o cură de minerale pentru a-şi reface funcţiile glandulare. Un timp nu am auzit nimic despre ea. Apoi, doi ani mai târziu, ne-a scris o scrisoare caldă, descriindu-ne noul său stil de viaţă în cadrul unei comunităţi rurale din Scoţia, unde i se oferea posibilitatea să facă exerciţii fizice din belşug şi avea la dispoziţie hrană sănătoasă.
Toate simptomele de tip candidozic îi dispăruseră, iar ea se simţea altă persoană, fapt pentru care ne-a mulţumit, considerând că am avut dreptate.
Tratamente pentru persoane cu iris hematogen
Deoarece nivelul mineralelor din corp este adesea scăzut, trebuie administrate în mod regulat şi continuu doze mici de substanţe minerale. Pentru a stimula o circulaţie genetic deficitară, corpul are nevoie de multă mişcare, desigur în limitele specifice fiecărui individ. Dacă nu ştiţi cât de multe exerciţii fizice trebuie să efectuaţi trebuie să contactaţi un specialist dintr-un centru local de specialitate pentru a vi se indica un program de exerciţii, corespunzător necesităţilor dumneavoastră. Pentru reducerea cantităţii colesterolului sanguin, luaţi în fiecare zi câte 800 mg untură de peşte iar dacă sunteţi vegetarian sau "vegan"* luaţi câte două comprimate cu concentrat de usturoi.
Plante medicinale recomandate
Urzica (Unica dioica) creşte aproape peste tot, preferând solurile bogate. Constituie una dintre cele mai valoroase plante, deoarece stimulează ficatul şi rinichii şi are acţiune specifică împotriva eczemelor de natură nervoasă.
Ghimbirul (Zingiber ojficinale) creşte în India de Vest şi China. Mirosul său este determinat de un ulei eteric, galben, ginerolul, un amestec de fenoli. Utilizările sale specifice sunt în caz de colici intestinale şi flatulenţă.
Brusturul (Arctium lappă). în China, seminţele acestei plante sunt numite niu bang zi. Este probabil cel mai bine cunoscut datorită sferelor ţepoase şi lipicioase cu care copiii obişnuiesc să arunce unul în celălalt. Frunzele sunt mai puţin active decât rădăcinile. Are o acţiune specifică de înlăturare a toxinelor din corp.
Măcrişul (Rumex crispus) este originar din Marea Britanie. Are un efect direct asupra ficatului şi veziculei biliare.
Tătăneasa (Symphytum ojficinale) are o acţiune specifică asupra tractu-lui digestiv şi este utilizată în tratamentul ulcerelor gastrice. Exercită un efect de vindecare a afecţiunilor sistemului digestiv. Trebuie utilizată în cantităţi foarte mici deoarece conţine alcaloizi pirolizidinici.
Păpădia (Taraxacum ojficinale) este cunoscută în Franţa sub numele de pisenlis ("udă aşternutul"). Frunzele sunt bogate în potasiu şi datorită acestui fapt este unul dintre cele mai eficiente diuretice pentru că înlocuieşte potasiul pierdut din organism prin urina în exces. Rădăcina este un stimulator ideal al ficatului.
Pipăruşul (Capsicum minimum). Fructele iuţi ale acestei plante sunt ideale pentru toate problemele intestinale în care membrana mucoasă nu este vătămată. Este util şi în migrene. Nu se vor folosi seminţele, deoarece sunt toxice şi nu se vor consuma fructele în timpul sarcinii, al alăptării sau în cazurile de ulcer digestiv.
Circulaţia sanguină poate fi îmbunătăţită prin următoarea formulă de amestec:
400 mg urzică 175 mg ghimbir 100 mg brustur 100 mg măcriş 100 mg tătăneasă 100 mg păpădie 25 mg pipăruş (nu se va utiliza în cazuri de ulcer peptic).
Irisul biliar de tip mixt |
sus |
Prin mărire şi examinare atentă se poate observa clar că fibrele unui iris verde sunt colorate în nuanţe de maro deschis până la cafeniu gălbui, din straturile profunde răzbătând, de obicei, culoarea albastră. Iridologii clasifica irisul verde drept iris de tip biliar sau mixt deoarece el este în realitate un amestec de culori.
Tipul structural biliar manifestă o predispoziţie ereditară spre afecţiunile tractului biliar: ficatul, vezicula biliară şi canalele biliare. Funcţia digestivă este în mod clar sensibilă, iar multe persoane având un iris biliar au dificultăţi în digestia grăsimilor, având frecvent senzaţii de greaţă şi disfuncţii sau chiar boli ale ficatului. Datorită insuficienţei florei intestinale se produc balonări, diaree sau constipaţie.
Structura acestui iris poate prelua, în măsură mai mare sau mai mică, caracteristici aparţinând atât tipului constituţional limfatic cât şi hemato-gen. Foarte des se constată prezenţa unui inel brun, mai întunecat, în jurul zonei digestive centrale, cunoscut sub numele de zonă heterocromă centrală. La mărirea imaginii irisului se poate observa existenţa caracteristică a unor zone alcătuite din pete albastre şi brune. Adesea apar pete pigmentate în maro închis care indică o predispoziţie către dezechilibre ale nivelului de zahăr din sânge datorită disfuncţiei ficatului.
Tratamente pentru persoane cu iris biliar
Se va adopta un regim alimentar sărac în grăsimi animale, iar grăsimile hidrogenate se vor evita complet. Totuşi corpul nostru are nevoie de grăsimi şi, oricum, grăsimile sunt greu de eliminat complet din alimentaţie. Cele mai bune alternative sunt uleiul de măsline pur şi uleiul din seminţe de susan. Alcoolul se va evita complet, în special băuturile tari cum ar fi gin, whisky, vodcă etc. Cafeaua sau ceaiul chinezesc vor trebui înlocuite cu suc de sfeclă roşie, care este extrem de bun pentru ficat.
Dacă în iris există pete de pigment de culoare brun închis şi bănuiţi că nivelul zahărului din sângele dumneavoastră creează probleme, încercaţi să luaţi mai multe mese pe zi, reduse ca volum şi bogate în proteine.
în ultimii ani multe persoane se plâng de lipsă de energie şi oboseală permanentă. Deci, dacă aveţi stări de oboseală care apar brusc, dureri de cap în a doua parte a zilei, dacă simţiţi nevoia de a consuma multă ciocolată şi v-aţi săturat să aveţi stări psihice depresive adoptaţi, timp de o lună, următorul regim şi veţi fi uimit de creşterea nivelului energiei dumneavoastră.
. Mâncaţi şase mese pe zi, fiecare conţinând proteine ca: iaurt, alune, carne albă slabă sau peşte.
. Evitaţi zahărul rafinat şi produsele zaharoase, inclusiv mierea.
. în nici un caz nu săriţi peste micul dejun deoarece aceasta este cea mai importantă masă pentru corpul dumneavoastră.
. La începutul tratamentului evitaţi efortul fizic intens deoarece acesta consumă rezervele energetice ale trupului.
Dacă în iris apar pete brune asemănătoare pistruilor, pe tot parcursul vieţii ar putea exista un nivel redus de zahăr în sânge, dar cu o supraveghere atentă a consumului de glucide situaţia poate fi menţinută uşor sub control.
Plante medicinale recomandate
Ghimbirul (Zingiber officinale) este originar din Asia de Sud-Est, China şi India de Vest. Este bine cunoscut ca plantă aromatică de uz culinar, dar are şi proprietăţi medicinale. în China, rădăcinile proaspete de ghimbir sunt numite Shen Jiang, fiind utilizate pentru stimularea transpiraţiei. Uleiurile eterice pe care le conţine se folosesc frecvent pentru combaterea balonârilor şi febrei. S-a stabilit că rizomul uscat al acestei plante este superior dimen-hidrinatului, un medicament cu acţiune antihistaminică.
Dracila (Berberis vulgaris) este un arbust obişnuit de grădină, cu răspândire largă în lume. Planta conţine o substanţă numită berbamină care este un puternic agent antibacterian, eficient împotriva stafilococului. El măreşte numărul globulelor albe din sânge şi amplifică funcţia imunitară. In China a fost utilizat pentru tratarea unor afecţiuni apărute în urma chimioterapiei. Are o acţiune specifică asupra ficatului.
Dioscorea villosa este răspândită în America Centrală şi de Est, fiind utilizată ca agent cu capacitate stimulativă medie pentru transpiraţie. Este folosită şi pentru tratarea diferitelor tipuri de reumatism, ca şi pentru colici ale veziculei biliare.
Menta (Mentha piperita). Există peste treizeci de specii de mentă, planta având şi utilizare culinară foarte răspândită. Este folosită ca tonic digestiv şi stimulează eliminarea bilei din vezicula biliară. Uleiul de mentă este frecvent utilizat în indigestii şi în preparatele contra colicilor.
Păpădia (Taraxacum officinale) şi-a făcut apariţia în tratamentul medical bazat pe plante, încă din 1485. Ea conţine vitaminele: A (mai mult decât morcovii), B, C şi D şi este foarte bogată în fier.
în China este folosită pentru îndepărtarea toxinelor din sânge. în Europa, frunzele sunt utilizate ca tonic digestiv iar rădăcinile ca tonic hepatic.
Peumus boldo. Specia este originară din Chile. Frunzele se utilizează în mod tradiţional ca stimulator al funcţiei hepatice şi diuretice. Ea asigură un tratament specific pentru calculii veziculei biliare şi este adesea o componentă a reţetelor pentru slăbire.
încercaţi această reţetă pe bază de plante medicinale (nu însă dacă sunteţi sau doriţi să rămâneţi curând însărcinată):
200 mg anghinare 200 mg spin (Cardaus sp) 150 mg ghimbir 100 mg dracilă 100 mg Dioscorea villosa 100 mg mentă 100 mg păpădie 50 mg Peumus boldo
Fiecare din cele trei grupe constituţionale este împărţită în subgrupe.
Subgrupe ale tipului limfatic
Hidrogenoid: albastru cu pete albe în jurul marginii. Este caracterizată prin tendinţa de retenţie a lichidelor în corp şi umflarea ţesuturilor subcutanate (vezi figura 19).
Neurogenoid: albastru cu fibre întinse şi uniforme. Caracterizat prin energie nervoasă. Persoanele cu acest tip de iris nu admit, de obicei, că se simt rău deoarece au o constituţie puternică. Pot munci până la epuizare.
Tipul cu diateză urică: cenuşiu spre albastru ca şi când ar fi înceţoşat. Nu este prea colorat însă nu este nici brun. Prezintă susceptibilitate la artrită, reumatism şi gută.
Subgrupe ale tipului hematogen
Lavato-tetanic: iris brun cu inele de albe de stres vizibile pe suprafaţa lui şi cu linii întunecate asemănătoare spiţelor unei roţi distribuite radiar, de la pupilă către marginea exterioară (vezi figura 20). Prezintă tendinţe de stres. Persoanele aparţinând acestei grupe au mişcări nervoase, nu pot sta liniştite. Pentru a vă face o impresie, comparaţi comportamentul cerbului sau iepurelui, al căror iris are inele de stres, cu al elefantului sau urangutanului. Cerbul şi iepurele sunt sperioşi, supravieţuirea lor depinzând de energia nervoasă de care dispun, în timp ce elefantul îşi iese rareori din fire.
Persoanele stresate au adesea foarte multă energie care, dacă nu este folosită, se transformă în energie negativă şi creează stări depresive.
Studiu de caz: Amy H., pensionară
Amy H. a suferit de multe boli de-a lungul anilor. Sănătatea ei a început să se deterioreze de la vârsta de 25 de ani, în preajma sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a dat naştere unui făt mort şi s-a îmbolnăvit de astm care era pe cale de a se croniciza, creându-i probleme pentru tot restul vieţii. Zece ani mai târziu, i-a apărut o ulceraţie a piciorului care ar fi deranjat-o mulţi ani. A apelat la noi atunci când bolile de care suferea erau deja în evoluţie însă ultima problemă care o îngrijora era creşterea prea mare în greutate, observând că, indiferent cât de puţin mânca, ea continua să se îngraşe. Consuma numai trei chifle prăjite la micul dejun, o banană la prânz şi o cină foarte modestă, preparată în casă, fără legume verzi, care nu îi plăceau. Irisul ei era tipic neurogenoid ceea ce demonstra că nu era persoana care să renunţe uşor, iar problemele de sănătate pe care le avea erau privite destul de uşor. Urmărind zona bronhiilor am suspectat existenţa astmului.
Zona corespunzătoare ulceraţiei gambei a fost mai greu de identificat deoarece marcajele situate în regiunea specifică, în dreptul poziţiei de 30 minute pe cadranul ceasornicului, sunt de obicei legate de funcţionarea rinichiului. Intrebând-o despre eventuale probleme cu rinichii, femeia a menţionat că totul era în ordine. Totuşi, şapte ani mai târziu, am descoperit, din întâmplare, că ea se născuse cu un singur rinichi.
Ar putea fi oare aceasta cauza pentru care marcajul indica o "problemă"? Marcajul considerat de noi drept cel mai semnificativ se afla în zona tiroidei, fiind prezent în ambii ochi. I-am pus întrebări privind şi alte simptome, în afară de greutatea corporală, ca de pildă vocea şi nivelul de energie de care dispunea. Examinându-i pielea, am găsit-o aspră şi uscată, simptome clasice pentru o funcţie deficitară a glandei tiroide. Temperatura şi pulsul ei erau scăzute, fapt care mi-a confirmat existenţa unei probleme la nivelul tiroidei; irisul femeii avea şi un inel de colesterol, cea ce reprezintă un alt simptom de hipotiroidism. in figura 21 sunt prezentate marcajele irisului său.
în mod normal, rezerva de iod a corpului este de 30 mg, din care aproximativ 8 mg sunt depozitate în tiroida sănătoasă. Am sugerat imediat acestei paciente să treacă la un regim bogat în iod natural. Alimente cum ar fi peşte, iaurt, ouă, legume cu frunze verzi, struguri şi migdale trebuiau consumate zilnic, urmând a fi completate cu un supliment zilnic de vareh* sub formă de tablete.
La vizita următoare, după câteva săptămâni, se simţea mult mai bine. Greutatea corporală nu se redusese foarte mult, dar prezenta semne pozitive, în sensul că existau semnale de continuare a procesului de slăbire până la restabilirea echilibrului. îmbunătăţirea stării generale a pacientei a fost impresionantă: era mai bine dispusă şi mult mai energică decât fusese înainte, ani de-a rândul.
Subgrupe ale tipului biliar
Ferocromatoza: culoare mixtă cu pete vizibile de nuanţă închisă, roşiatică sau brună, dispuse în formă radiară, între coleretă şi marginea exterioară a irisului. Această subgrupă este caracterizată printr-o tendinţă de absorbţie insuficientă a fierului la nivelul ficatului, ceea ce determină o creştere a cantităţii de fier în sânge.
Alte grupe
Există şi alte grupe care depăşesc limitele acestor tipuri structurale "pure". Aceste grupe pot apărea la toate culorile de iris.
Irisul de tip margaretă: deşi acest tip apare cel mai des la irisul albastru, el poate fi întâlnit şi la celelalte două grupe principale. în acest iris se observă formaţiuni mari, asemănătoare petalelor unei flori (vezi figura 22). Acest grup manifestă tendinţă de retenţie a lichidelor şi umflare a ţesuturilor subcutanate, precum şi dereglări glandulare, în special ale pancreasului.
Ţesut de legătură lax: acest tip apare în principal la irisurile albastre, dar poate exista şi în oricare din celelalte grupe. Acest iris arată ca o reţea laxă de fibre, cu lacune deschise şi închise, distribuite la întâmplare în structura sa (vezi figura 23). La acest grup există o predispoziţie către leziuni fizice, dureri de spate şi întinderi de tendoane şi ligamente. Dacă irisul dumneavoastră aparţine acestei grupe, nu practicaţi alergările pe asfalt şi nici sporturile dure, care vă pun în pericol articulaţiile, ca de pildă "squash"*.
Studiu de caz: Arthur H., pensionar
Irisul lui Arthur era foarte interesant: o reţea de lacune, fibre grosiere şi variaţii de culoare. în cazul irisurilor de acest tip este important să se evite a se acorda atenţie prea mare modelului structural şi să se identifice puţinele marcaje care apar pe iris. în cazul lui Arthur a fost uşor deoarece irisul său stâng prezenta un defect mic, însă foarte semnificativ, de la care pornea o fibră situată în dreptul poziţiei de 15 minute pe cadranul de ceasornic, ceea ce corespundea zonei inimii. Deoarece diagnosticul pe baza irisului este pus înainte de consultarea fişei medicale a pacientului, noi nu ştiam nimic despre atacul de cord recent suferit de Arthur. Ne-am manifestat, de asemenea, interesul pentru sistemul digestiv deoarece irisul său prezenta multe fibre separate şi decolorări în zona corespunzătoare acestui sistem. Ultimul marcaj ne indica faptul că suferise, timp de mulţi ani, de senzaţii de arsuri gastrice şi indigestie însoţite de eructaţii puternice. Aceste simptome ar fi putut generaatacul său cardiac deoarece indigestia cronică are un efect negativ asi funcţiei cardiace. în figura 24 sunt prezentate marcajele irisului lui Arthur.
Deoarece regimul său alimentar cuprindea cantităţi mari de sare şi oţet, era foarte important ca acesta să-i fie modificat radical. I-am explicat modul în care ingredientele pe care le consuma îi afectau sănătatea şi i-am sugerat să le evite complet. Concomitent, i-am propus să consume alimente cu efecte de fortificare a inimii şi sistemului digestiv, ca de pildă usturoi, cu efecte excelente în acest sens, iaurt proaspăt pentru refacerea florei intestinale şi sucuri din legume crude, inclusiv un amestec de morcovi şi spanac cultivate în condiţii naturale. Carnea de vită a fost înlocuită, de cel puţin trei ori pe săptămână, cu produse pe bază de soia şi microproteine. Ca supliment i s-au indicat: lecitina, care favorizează descompunerea colesterolului depus pe pereţii interiori ai arterelor şi EPA (acidul epicosapentenoic), un ulei conţinând lipide de origine marină, ideal pentru scăderea colesterolului, cu care trebuia stropită masa de cereale de dimineaţa sau care se putea administra sub formă de capsule, precum şi vitaminele A, C şi E.
Pigmenţi străini |
sus |
Am văzut cum culoarea irisului este determinată genetic. în cazul când culoarea unui iris diferă faţă de culorile adevărate, faptul se datorează pigmenţilor străini care apar în urma dezechilibrelor din corp, aceştia fiind foarte importanţi în diagnoză. Pigmenţii străini, împreună cu alte semne, sunt numiţi de iridologi marcaje ale bolii. Aplicând un tratament corect, pigmenţii pot fi înlăturaţi, astfel încât să devină evidentă culoarea adevărată a irisului, dar acest proces poate necesita un timp îndelungat. Există două tipuri de pigmenţi: exogeni, care provin din afara corpului şi endogeni, care îşi au originea în corp.
Pigmenţi exogeni
Pigmenţii exogeni provin din compuşi chimici sau substanţe din afara corpului, cum ar fi aditivi alimentari, ca de pildă tartrazina, o substanţă chimică intens colorată, absorbită la nivelul tractului gastro-intestinal.
Datorită numărului copleşitor al aditivilor alimentari şi al substanţelor chimice existente în mediul înconjurător este imposibil să se indice cu exactitate culorile pigmenţilor care ar putea apărea în interiorul irisului. Aceşti aditivi şi substanţe chimice determină adesea organele şi glandele să producă ceea ce ar putea fi consideraţi pigmenţi endogeni. Este deci foarte important să stabilim dacă un pacient consumă cantităţi mari de aditivi alimentari sau alte substanţe chimice.
Am examinat odată un pacient care prezenta accese de pancreatită (inflamaţia pancreasului). Irisul său nu evidenţia nici un fel de semn de debilitate a pancreasului, deşi zona corespunzătoare acestui organ era colorată în galben-brun. El era strict "vegan" şi am crezut, complet greşit, că nu consuma substanţele nutritive necesare. I-am verificat întregul regim alimentar, precum şi stilul de viaţă şi, în afara încrederii sale puternice în regimul vegetarian, totul părea în ordine. Tocmai când era pe punctul de plecare am auzit-o pe soţia sa menţionând cantitatea mare de oţet pe care pacientul o consuma. L-am chemat înapoi şi i-am explicat cât de vătămător poate fi oţetul. El a oprit consumul de oţet şi, ultima dată când am primit veşti de la el, accesele de pancreatită dispăruseră.
Pigmenţi endogeni
Acumularea pigmenţilor endogeni se datorează toxinelor din interiorul corpului. De pildă, sinteza de histamină în exces poate provoca apariţia unor marcaje specifice în iris. La copii se găsesc rareori pigmenţi străini deoarece aceştia încep să se acumuleze numai la pubertate, cu excepţia unor depuneri psoriatice moştenite, care apar uneori înainte de pubertate.
Tofusuri albe
Tofusurile* albe care apar în jurul marginii irisului, în aglomerări mici asemănătoare unor norişori transparenţi distribuiţi pe întreaga suprafaţă a irisului, pot indica două situaţii. Prima este o predispoziţie spre încetinirea activităţii sistemului limfatic, iar cea de-a doua reprezintă o aciditate excesivă ca rezultat al unui dezechilibru între aciditatea şi alcalinitatea fluidelor din corp, care provoacă tulburări în activitatea celulară esenţială. Aceasta constituie o vulnerabilitate moştenită a echilibrului sistemului limfatic, fiind cunoscută de iridologi sub numele de diateză urică.
Deoarece am tratat foarte multe persoane care prezentau tofusuri la periferia irisului ne-am dat seama că unora dintre pacienţii noştri li se pre-scriseseră, de către medici bine intenţionaţi, tratamente inutile. Tot ceea ce este necesar pentru menţinerea unui organism sănătos sunt câteva vitamine, substanţe minerale şi suplimente fitoterapeutice alese cu atenţie şi administrate în doze mici.
Dacă sunt observate tofusuri izolate, este important să se identifice orice simptome care ar putea confirma existenţa unui proces activ de boală. Iri-dologul va identifica, de asemenea, orice marcaj al irisului prezent în zona tofusurilor, ca de pildă o acumulare de pigment în zona de amplasare a marcajului unui organ. De pildă, existenţa unui pigment în poziţia corespunzătoare de 30 de minute pe cadranul ceasornicului însoţit de un semn de tip fagure va indica o boală cronică cu tulburări posibile de funcţionare a rinichiului corespunzător.
Este necesară observarea clinică atentă a simp-tomelor pentru a se confirma existenţa unei stări de boală.
Pigmenţii galbeni
Pigmenţii galbeni sunt asociaţi cu rinichii şi sistemul digestiv şi apar de obicei la irisurile de tip limfatic datorită unui consum ridicat de produse din carne. Carnea conţine cantităţi mari de triptofan (aminoacid), care este descompus în timpul procesului de digestie. Atunci când corpul nu mai poate face faţă în mod eficient acestei descompuneri, se produce indol (mirosul caracteristic eliminărilor de gaze). Triptofanul este eliminat şi prin urină, sub formă de indican.
Adesea avem de-a face cu pacienţi aflaţi sub tratamentul unor specialişti în chiropractică sau osteopatie, pentru dureri lombare, care însă nu reuşesc să scape de suferinţă. Acest lucru s-ar putea datora unor probleme determinate de afectarea rinichilor după cum rezultă din marcajele irisului şi acumulările de pigment galben. Datorită acestui fapt, numai tratarea rinichilor poate înlătura durerea.
Pigmentaţia galbenă la copii indică boli ale amigdalelor dar rinichii sunt adesea afectaţi de infecţii secundare determinate de amigdale.
Pigmentul galben poate apărea în zona corespunzătoare rinichilor, şi în acest caz, foarte frecvent se constată apariţia pielonefritelor (infecţii bacteriene ale rinichilor). Prezenţa pigmentului galben în zona intestinală indică existenţa unui proces de putrefacţie a proteinelor. Acesta este provocat de descompunerea enzimatică a alimentelor, care generează gaze cu miros respingător.
El are loc la nivelul colonului şi este însoţit de usturimi anale persistente sau eczeme la nivelul anusului. Toate aceste simptome sunt reprezentate în iris printr-o pigmentaţie galben-roz care constituie marcajul bolii; este vorba despre un pigment urinar, aşa numita uro-rozeină (marcajul galben-rozaceu) care se formează în colon din acidul indoxil acetic, un produs rezultat din descompunerea triptofanului, în procesul putrefacţiei proteinelor. Dacă la nivelul veziculei biliare apar tulburări funcţionale, lichidul biliar stagnează, se îngroaşă şi este absorbit. Difuziunea lui în ţesuturi determină pigmentaţia galben-brună a organelor sau glandelor cu cea mai scăzută rezistenţă. Pigmentul uro-rozeinic se localizează în iris, în zona corespunzătoare rinichilor, formând striuri, dar poate fi remarcat şi în zona intestinală datorită prezenţei în intestin a unei flore bacteriene patologice.
Prin urmare, este important ca atunci când aveţi dureri lombare însoţite de o pigmentaţie galbenă a irisului, să nu consideraţi că acestea sunt provocate de afecţiuni ale coloanei vertebrale. Va trebui să căutaţi şi alte cauze. De pildă, dacă aţi suferit de constipaţie timp de mulţi ani, însoţită de dureri puternice de cap şi dacă pigmentul din iris corespunde zonei intestinale, va trebui să suspectaţi şi o disfuncţie a rinichilor. în acest caz, este recomandabil să efectuaţi analize medicale suplimentare şi să fiţi consultat de medic.
Pigmenţii bruni
Dacă suferiţi de diabet, este foarte probabil că irisul dumneavoastră va avea pete brune asemănătoare pistruilor. Acestea nu sunt semne "plutitoare" pe care le puteţi vedea adesea în lumina solară puternică ci sunt dispuse la suprafaţa irisului şi nu pot fi, de obicei, observate decât dacă vă priviţi în oglindă de la distanţă foarte mică. Petele apar în iris datorită producerii în exces a unor hormoni sau enzime de către pancreas. Acest mecanism însoţeşte în mod reflex activitatea hormonală, iar cauza poate fi variabilă, de la stres, la pancreatită acută. Enzimele şi hormonii ajută la digerarea hranei. Dacă hrana rămâne prea mult în tubul digestiv, traversarea intestinului fiind prelungită, se descompune înainte de a fi absorbită, iar elementele proteice pe care le conţine intră în putrefacţie, fiind transformate în scatol şi indol, după care sunt eliminate. Ficatul, un organ deosebit de specializat, este de obicei capabil să filtreze, să neutralizeze şi să detoxifieze organismul de scatol, fenol şi his-tamine rezultate din putrefacţia intestinală şi să limiteze astfel pătrunderea acestora în sânge. însă, dacă ficatul nu este sănătos, sau nu este destul de puternic, sau dacă pancreasul nu poate produce suficient tripsinogen, la nivelul irisului apar marcaje secundare de boală, sub formă de pigmenţi bruni. Pigmenţii roţii
Se găsesc în multe părţi ale irisului.
Uneori, pigmentul roşu se suprapune peste un pigment brun; în acest caz microscopul ne este de mare ajutor, deoarece ne permite să distingem cu claritate culorile diferite ale celor doi pigmenţi. Pigmenţii roşii sunt asociaţi ficatului şi funcţiei acestuia. Pigmentul brun împreună cu cel roşu semnalează atât implicarea ficatului cât şi a pancreasului.
Sub pigmentul roşu se află, de obicei, o lacună care apare ca un contur alb în jurul formei pe care o ia pigmentul, reprezentând un semn de iritare a organului sau glandei. Fenomenul care se produce este o congestionare a stromei irisului, ţesutul din care s-a dezvoltat irisul. Această pigmentaţie poate fi observată sub forma unei prelungiri către partea exterioară a irisului, devenind tot mai deschisă pe măsură ce se îndepărtează de principala zonă colorată. Efectul se datorează unei umflături minuscule a ţesutului irisului. La microscop se poate observa că masa de pigment din celulele cro-matofore (celulele pigmentare) s-a dispersat.
Prezenţa pigmenţilor roşii a fost asociată de către unii autori cu cancerul. Conform experienţei noastre privind cancerul, pigmenţii roşii se dispersează total în iris, apărând sub forma unor pistrui minusculi. Marcajele irisului devin neclare, reacţionând la umflarea stromei, ceea ce face ca localizarea cancerului să devină dificilă. Cu toate acestea, am văzut pacienţi care prezentau un iris cu aspect "pistruiat" fără ca stroma să fie congestionată/ ceea ce a permis ca marcajele să-şi menţină o margine distinctă. Acest tablou indică o stare precanceroasă.
Inelul corneean Kayser-Fleischer
Este un inel galben-maroniu situat la limita exterioară a corneei. El semnifică un depozit anormal de cupru, deşi nivelurile acestui element în sânge sunt, în mod specific, reduse.
Pigmenţii roţu-bruni
Pigmenţii roşu-bruni se găsesc adesea în zonele irisului care corespund ficatului, veziculei biliare şi capului pancreasului. Aceşti pigmenţi sunt alcătuiţi din substanţe care se formează în timpul procesului de descompunere a hemoglobinei (prezentă în globulele sanguine purtătoare de oxigen) de către ficat. Toxinele periculoase, atât exogene cât şi endogene, provoacă disfuncţii ale celulelor Kupffer, celule care căptuşesc anumite zone ale ficatului şi sunt implicate în special în formarea bilei.
Pigmenţii fuscinici
Aceşti pigmenţi de culoare galben-brun se găsesc adesea în iris, în zonele corespunzătoare ficatului, veziculei biliare şi capului pancreasului. Ei sunt substanţe care se formează în ficat, în urma descompunerii hemoglobinei şi a derivaţilor acesteia. Atât toxinele interne, cât şi externe determină disfuncţii ale celulelor Kupffer, celule care căptuşesc capilarele sinusoide ale ficatului şi care au, în principal, funcţia de formare a bilei.
Ele conţin adesea fragmente de globule roşii şi granule de pigment rezultat în urma degradării hemoglobinei, iar această stare poate conduce la descompunerea patofiziologică a eritrocitelor (globule roşii).
Pe de altă parte, dacă prin compresiunea exercitată de capul pancreatic este stânjenită eliminarea bilei din vezicula biliară (o dereglare datorată unui calcul biliar), sau dacă vezicula biliară este lipsită de un tonus normal, în zona irisului, corespunzătoare veziculei biliare,va predomina pigmentaţia roşu-brună.
Prezenţa pigmenţilor străini în iris este semnificativă, dar nu vă faceţi griji dacă i-aţi observat în irisul dumneavoastră. Ei se pot afla acolo datorită unor boli anterioare sau se poate întâmpla să nu aibă nici o semnificaţie în momentul respectiv.
Uneori însă, trebuie luate măsuri specifice. De pildă, dacă aveţi în iris un pigment galben situat în zona digestivă, acesta indică o putrefacţie a proteinelor care, după cum am văzut, determină instalarea unor tulburări ale acidităţii. Prin simplul consum de iaurt proaspăt, în fiecare zi, vă puteţi rezolva problema foarte rapid, deşi este bine să vă amintiţi că putrefacţia proteinelor este ea însăşi provocată de un factor care nu trebuie trecut cu vederea. Ar fi de dorit să consultaţi un iridolog cu experienţă, care să identifice cauza primară şi, dacă este posibil, să o înlăture, restabilind un echilibru adevărat în organism.
Marcajele irisului |
sus |
Un marcaj este definit ca "o deviaţie de la structura şi forma normală a modelului irisului". Unele dintre marcaje apar la toate tipurile structurale de iris. Tabelul care urmează ilustrează şi descrie fiecare marcaj, explicându-i semnificaţia şi sugerând modul în care poate fi tratată problema identificată.
Generalitati
