mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:  
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  


loading...
Diabet zaharat
Index » Boli si tratamente » Diabet zaharat
» Simptome si complicatii

Simptome si complicatii


Share


Indiferent de tipul de diabet (tip 1, tip 2 sau gestational), simptomele sunt asemanatoare: entuale slabiciuni musculare, lipsa de energie si oboseala excesiva (astenie), cresterea volumului de urina si a numarului de mictiuni (poliurie: nevoie frecnta de a urina, atat pe timp de zi, cat si de noapte), polidipsie (sete excesiva si neobisnuita), senzatie de foame insatiabila, pierderi inexplicabile in greutate, tulburari de dere, intarziere a procesului de cicatrizare (taieturi sau echimoze care se vindeca greu), infectii frecnte sau recurente la nilul pielii, al gingiilor, al cii ori al organelor genitale (vulva sau preput), amortiri si furnicaturi la maini, degete sau picioare, probleme de concentrare, schimbari de dispozitie, disfunctii erectile. Pentru prenirea ori intarzierea aparitiei acestor sindroame, este absolut esentiala diagnosticarea cat mai rapida a maladiei.


Cuprins:

Simptome - diagnosticare

Complicaţii

Inima

Rinichii

Ochii

Nervii

Starea hiperosmolară

Hipoglicemia


Simptome - diagnosticare

sus sus
în ceea ce priveşte particularităţile diabetului de tip 2, nici maniera lui de evoluţie, nici intensitatea simptomelor nu seamănă cu ale celorlalte două tipuri de diabet. în primă fază, persoanele afectate de diabet de tip 2 nu prezintă nici unul sau prea puţine dintre semnele specifice. în multe cazuri, acestea se manifestă atât de slab, încât nu sunt observate ani de-a rândul. Diabetul de tip 2 este, aşadar, o formă înşelătoare a bolii, contrar diabetului de tip 1, ale cărui simptome evoluează rapid şi sunt deseori impresionante. Situaţia diferă destul de mult în cazul diabetului de tip 2, ale cărui simptome înregistrează un progres atât de lent, încât deseori boala este depistată doar datorită unei recoltări de sânge recomandate ca urmare a unui control medical făcut din cu totul alte motive.

Diagnosticare
în general, diabeticul de tip 2 nu resimte nici un simptom decât în momentul în care apar primele complicaţii ale bolii sale şi controlul medical devine necesar. Medicul îi va recomanda teste de glicemie ca să îi pună diagnosticul. în laborator, se fac următoarele patru teste principale: analiza urinară, în scopul determinării concentraţiilor de glucoza şi de cetone, analiza cantităţii de glucoza din sânge, analiza gradului de toleranţă la glucoza şi analiza nivelului de hemoglobina. însă pentru stabilirea unui diagnostic corect medicul are nevoie de mai multe informaţii cu privire la starea de sănătate a pacientului, care îl poate ajuta în această privinţă.
Este esenţial ca pacientul să se prezinte pregătit la întâlnirea cu medicul generalist, întrucât acesta din urmă trebuie să dispună de cât mai multe indicii pentru a putea determina cu precizie sursa problemelor şi pentru a prescrie un tratament potrivit. Pentru a-1 ajuta pe medic să pună diagnosticul, trebuie să acordăm o atenţie deosebită tuturor simptomelor, fiind chiar recomandat să ni le notăm pe hârtie. Util ar fi, de pildă, să consemnăm în ce momente din zi apar, în cazul în care ele există. Pentru a le descrie cât mai clar posibil, înregistrăm durata, frecvenţa, forma de manifestare şi intensitatea, specificând totodată care ar putea fi factorii declanşatori şi motivele posibile.

De asemenea, este foarte important ca, în timpul consultaţiei, pacientul să furnizeze toate informaţiile cu privire la antecedentele sale medicale (o scurtă recapitulare a ultimelor probleme de sănătate, datele la care au fost diagnosticate, tratamentul prescris, intervenţii chirurgicale suferite etc). Totodată, medicul trebuie pus în temă cu privire la orice fel de alergie alimentară, la orice reacţie organică provocată de anumite medicamente, cât şi la orice fel de complicaţii apărute ca urmare a unei maladii sau a unui tratament. Medicul ar trebui să vă cunoască şi antecedentele familiale, cu alte cuvinte eventualele cazuri patologice din rândurile rudelor apropiate. O scurtă analiză a istoricului medical familial l-ar ajuta să întrevadă care va fi starea dumneavoastră de sănătate în viitorul apropiat, întrucât factorii genetici joacă un rol important în apariţia a numeroase maladii, printre care şi diabetul. în special în cazul lui, informaţiile referitoare la bunici, părinţi, fraţi şi surori, mătuşi, unchi şi veri primari ar putea fi pertinente.
Pentru o evaluare şi mai exactă a factorilor de risc la care este expus pacientul şi a acţiunii tratamentului medicamentos ce urmează a fi prescris, medicul ar trebui să ştie, totodată, care este stilul de viaţă al acestuia. Nu e nevoie ca pacientul să se simtă stingher.

Medicul a văzut şi a ascultat pe mulţi alţii. El nu se află acolo pentru a critica sau a judeca. Dacă vă dă sfaturi privitoare la deprinderile pe care vi le-aţi format, o face tocmai pentru că îl interesează starea dumneavoastră de sănătate. în plus, este bine să vă prezentaţi la cabinet cu o listă a medicamentelor şi a oricăror alte produse consumate, de genul suplimentelor nutritive, vitaminelor pe bază de plante şi mineralelor. în ceea ce priveşte medicamentele (inclusiv substanţele injectabile), lista le va cuprinde absolut pe toate, obţinute cu sau fără reţetă, indiferent pentru ce afecţiune, deoarece unele dintre aceste produse farmaceutice ar putea interacţiona cu acelea care vi se vor prescrie pentru tratarea diabetului. Ideea este să întocmiţi treptat un asemenea inventar al medicamentelor. Punerea la dispoziţia medicului a tuturor informaţiilor menţionate până acum reprezintă un mare ajutor în stabilirea diagnosticului.
Totodată, este foarte important să fim foarte atenţi la ceea ce ni se spune în timpul consultaţiei, pentru ca la ieşirea din cabinet să avem o imagine clară asupra propriei stări de sănătate, a tratamentului, a controalelor medicale la care trebuie să ne prezentăm, a analizelor şi a tuturor îngrijirilor de care am putea avea nevoie.

Nu trebuie să ne ferim să-i cerem medicului să repete ceea a spus în cazul în care nu suntem siguri că am înţeles totul bine. Este adevărat că o conversaţie cu un medic în faţa căruia ne intimidăm uşor de cele mai multe ori sau invers, în care avem de obicei o încredere oarbă nu este întotdeauna uşor de purtat. Pe de o parte, medicii generalişti lucrează în clinici aglomerate, în care pacienţii aşteaptă la coadă pentru a intra, şi uneori putem avea impresia că deranjăm punând întrebări ori interesându-ne daca există eventuale alternative ale tratamentului propus. Pe de altă parte, generaliştii nu sunt întotdeauna la curent cu ultimele progrese făcute în domeniul tratării unor maladii precum diabetul. E de la sine înţeles, aşadar, că ar fi mult mai simplu să ne adresăm medicului de familie, însă se întâmplă tot mai des să ajungem direct la spitalul de urgenţă, iar medicul de gardă de acolo nu ne cunoaşte antecedentele medicale. Iată de ce punerea unor întrebări corecte din partea noastră este la fel de importantă ca pertinenţa răspunsurilor pe care le dăm la întrebările celui în faţa căruia ne-am prezentat.

Complicaţii

sus sus
Odată ce a fost stabilit diagnosticul de diabet, trebuie ştiut că această boală este gravă şi poate avea un impact considerabil asupra calităţii vieţii celor afectaţi. Excesul cronic de glucoza în sânge, caracteristic diabetului de tip 2, dăunează organismului, deoarece, departe de a rămâne inactiv, ajunge să genereze tot felul de complicaţii. Printre problemele pe termen scurt, se numără hiperglicemia (excesul de glucoza în sânge) şi hipoglicemia (carenţa de glucoza în sânge). De cele mai multe ori, hipoglicemia se manifestă dintr-odată, în timp ce hiperglicemia îşi face simţită prezenţa în mod progresiv.
Pe termen lung, complicaţiile pot deveni devastatoare. Excesul de glucoza nu afectează doar principalele vase de sânge ale inimii şi creierului, ci, totodată, şi pe cele din ochi, rinichi şi extremităţile membrelor, unde moleculele de glucoza aderă la pereţii subţiri ai acestora. Acest fenomen poartă denumirea de glicare.

Glicarea
Ca urmare a glicării, sunt generate nişte substanţe toxice nefaste pentru ţesuturile microvascularizate. Cele mai multe complicaţii ale diabetului de tip 2 sunt cauzate de afectarea vaselor de sânge. Acesta este motivul pentru care specialiştii încadrează tot mai des diabetul în tipologia bolilor vasculare.
Glicarea reprezintă, mai exact, fixarea proteinelor pe diversele materii existente în vasele de sânge, ceea ce le modifică modul de funcţionare. Leziunile vaselor mici se numesc microangiopatii, în timp ce leziunile de la nivelul vaselor mari poartă denumirea de macroangiopatii. Pereţii vaselor sangvine îşi pierd elasticitatea şi se deteriorează, fapt ce duce, în cazul vaselor mai mari, la reducerea suprafeţei lor netede şi deci la posibilitatea acumulării de celule adipoase. Iar aceste depozite adipoase de pe pereţii vaselor, favorizează formarea unei cruste de colesterol şi ocluziunea vaselor de sânge.
Prin urmare, la fel ca excesul de colesterol sau hipertensiunea arterială, diabetul de tip 2 accelerează degenerescenta lipidică a suprafeţelor interioare ale arterelor, cauzată de formarea plăcilor de aterom la nivelul pereţilor arteriali. Arterele coronare care irigă inima pot fi şi ele afectate, ca de altfel şi arterele prin care sângele circulă spre membrele inferioare şi spre creier.

Evoluţia plăcilor de aterom (degenerescenta lipidică) depinde de acţiunea mai multor factori, însă în special de menţinerea sub control a diabetului. Ea poate să se stabilizeze în momentul în care diabetul şi toţi ceilalţi factori de risc sunt ţinuţi în frâu. în caz contrar însă, plăcile se îngroaşă treptat, până la obturarea parţială sau totală a vasului de sânge, fiind posibil ca astfel să se declanşeze o angină pectorală sau o arterită. Vasele pot, de asemenea, să sufere câte o ruptură bruscă, caz în care survine infarctul miocardic ori un posibil accident vascular cerebral.
Diabetul duce, pe de altă parte, la îngroşarea şi rigidi-zarea vaselor mici, care astfel nu mai pot asigura circulaţia completă a sângelui prin organism, până la organele vitale. Prin urmare, ţesuturile irigate de ele sunt private de oxigen şi mor. Afectarea acestor vase sangvine poate totodată perturba funcţionarea nervilor.

Aceste complicaţii ale diabetului, strict legate de afectarea venelor şi arterelor, pot avea repercusiuni grave; într-adevăr, dintre consecinţele lor se pot enumera, printre altele, disfunc-ţiile erectile, posibilele amputări, cecitatea, insuficienţa renală, bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi decesul prematur. în plus, diabeticii prezintă o vulnerabilitate accentuată la boli infecţioase (furuncule, vaginite) şi sunt expuşi riscului de a muri din cauza unei simple pneumonii sau gripe.
Trăsătura caracteristică a diabetului o constituie însă consecinţele nefaste avute de el pe termen lung asupra anumitor organe (complicaţii cronice). în momentul diagnosticării, circa o jumătate dintre diabetici prezintă deja probleme de acest gen.

Inima

sus sus
Conform estimărilor, în cazul diabeticilor, riscul de a se confrunta cu probleme cardiovasculare (infarct miocardic şi accidente vasculare cerebrale) creşte semnificativ la 15 ani, în medie, de la îmbolnăvire, fiind mult mai mare decât cel la care sunt expuşi nediabeticii. Altfel spus, îmbolnăvirea de diabet ar însemna o îmbătrânire cu aproximativ 15 ani mai timpurie. De altfel, Federaţia Internaţională de Diabet îi sfătuieşte pe medicii curanţi să le prescrie pacienţilor diabetici aspirină (acid acetilsalicilic), medicamente hipolipidemiante sau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, exact cum procedează în cazul celeilalte categorii de pacienţi, predispuşi bolilor cardiovasculare.
Diabeticii vârstnici sunt de două ori mai expuşi riscului de a face hipertensiune arterială decât un om sănătos. Estimările arată că între 60% şi 65% dintre diabetici suferă şi de hipertensiune. Bărbaţii diabetici sunt de trei ori mai expuşi aterosclerozei, care poate avea drept consecinţe angina, atacul de apoplexie, criza cardiacă, accidentul vascular cerebral sau acrosindromul.

Pericolele sunt şi mai mari în cazul femeilor,întrucât riscul de a suferi de o boală cardiacă este probabil de patru ori mai mare pentru cele diabetice în comparaţie cu cele nediabetice şi creşte dacă evoluţia diabetului lor de tip 2 este influenţată de factori precum fumatul, hipercolestero-lemia, obezitatea şi antecedente medicale familiale de genul bolilor cardiace sau hipertensiunii arteriale, care duc la o deteriorare a pereţilor arterelor. Este, aşadar, foarte importantă depistarea şi combaterea celorlalţi factori de risc cardiovascular, independenţi de diabet.
Conform Asociaţiei canadiene pentru prevenirea şi tratamentul diabetului, persoanele diabetice sunt de 2-6 ori mai susceptibile să contacteze o maladie cardiacă. Legătura dintre bolile cardiovasculare şi diabet este într-atât de strânsă, încât două treimi dintre pacienţii diabetici mor din cauza unei probleme cardiovasculare, ceea ce explică, pe bună dreptate, recomandările de stabilire a unui program de prevenire a riscurilor cardiovasculare începând din momentul depistării diabetului. Trebuie totuşi precizat că aceste riscuri sunt doar moderate în cazul diabeticilor de sub 40 de ani, specifică oamenii de ştiinţă.

Rinichii

sus sus
Diabetul este cauza principală a ceea ce numim nefro-patie diabetică, o boală renală. Un sfert dintre cazurile recente de nefropatie gravă se datorează diabetului. Excesul de glucoza din sânge distruge micile vase ale rinichilor. Acestea se pot obstrua cu impurităţi şi se deteriorează, producând îmbătrânirea prematură a rinichilor.
In general, durata de viaţă a unui rinichi este de 120 de ani, însă, din momentul apariţiei în urină a unui exces de substanţe proteice (proteinurie), favorizat de diabet, această durată se poate reduce la mai puţin de 10 ani, îndeosebi în caz de manifestare a hipertensiunii sau de administrare a unui tratament necorespunzător pacientului. Rinichii nu mai pot filtra sângele, iar bolnavul suferă de insuficienţă renală. Adesea, el nu mai are altă opţiune decât să se branşeze de câteva ori pe săptămână la un aparat. Diabetul reprezintă prima cauză a dializei în America de Nord.

Ochii

sus sus
Retinopatia, o boală a retinei, intervine adesea sub formă de complicaţie a diabetului. Ea survine atunci când retina este deteriorată de micile vase de sânge ale globului ocular. Pentru primele leziuni, se poate aplica un tratament cu laser. Retinopatia duce la o scădere semnificativă a acuităţii vizuale şi, în cazurile grave, dacă nu este tratată la timp, la cecitate. De altfel, retinopatia diabetică este cauza principală a recentelor cazuri de orbire manifestate la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani. Se recomandă ca diabeticii să se supună unui control oftalmologie anual, chiar dacă nu au probleme cu vederea.
Aproape toate persoanele afectate de diabet timp de aproximativ treizeci de ani vor suferi, mai mult sau mai puţin, de retinopatie. în fond, 90% dintre diabetici au tulburări de vedere; diabetul este prima cauză a cecităţii adulţilor din Canada şi, în general, din America de Nord.

Nervii

sus sus
Este posibil ca unele complicaţii pe termen lung ale diabetului să afecteze şi nervii. Deteriorarea capilarelor poate, într-adevăr, influenţa sistemul nervos. în acest caz, diabeticul
suferă de neuropatie. Nivelul ridicat de glucoza în sânge produce schimbări chimice la nivelul nervilor, împiedicân-du-i să transmită semnale. Această boală se manifestă deci prin pişcături, furnicături sau chiar o pierdere a sensibilităţii. Mai mult, ea poate cauza dureri sau paralizii. In cazul diabeticilor, neuropatia afectează în principal gambele şi labele picioarelor (de aceea le recomandăm adesea să acorde o atenţie deosebită sensibilităţii membrelor inferioare), cauzând dureri şi crampe sau, din contră, diminuându-le sensibilitatea. Această desensibilizare se produce treptat şi se manifestă începând îndeosebi cu degetul mare de la picior, pentru a cuprinde apoi, în ordine, toată laba, toată gamba şi, în final, mâinile. O altă formă de manifestare a neuropatiei este prin modificarea senzaţiei agreabile date de o atingere. Pipăitul poate deveni neplăcut sau chiar dureros. Vom spune atunci că pacientul diabetic suferă de polineuropatie senzitivă dureroasă.

Totodată, este posibil ca din cauza neuropatiei să apară plăgi la nivelul întregii labe a piciorului sau numai a degetelor. Ea poate afecta şi nervii unor organe, precum stomacul, intestinele şi inima, provocând tulburări ale digestiei, diaree ori un ritm cardiac accelerat.
Şi, în fine, nu este exclus ca, afectarea sistemului nervos să producă un dezechilibru al diferitelor senzaţii resimţite în timpul actului sexual. Această capacitate a diabetului de a distruge fibrele nervoase mici poate diminua capacitatea de erecţie, la bărbaţi, şi capacitatea de lubrifiere şi stimulare clitoridiană, la femei, ceea ce se traduce prin probleme de impotenţă la ei şi de pierdere a calităţii actului sexual la ele. Şi totuşi, pentru a apărea o asemenea complicaţie, trebuie ca diabetul să se fi declanşat cu mulţi ani în urmă, ca el să fi fost neglijat şi, adesea, să se fi agravat din cauza unor factori favorizanţi, ca alcoolul, tutunul, anumite medicamente etc. Persoanele prea des hiperglicemice sau hipoglicemice se vor îmbolnăvi dupâ 8-10 ani, în timp ce diabeticii care îşi controlează cu stricteţe nivelul glicemic nu vor fi afectaţi decât după 20-30 de ani. Diabetul este cauza principală a impotenţei, care se manifestă de trei până la patru ori mai frecvent la diabetici decât la populaţia normală. Aproape 50% dintre bărbaţii diabetici trecuţi de vârsta de 50 de ani au disfuncţii erectile, iar 35% dintre femeile diabetice se confruntă cu probleme sexuale de o natură sau alta.

Neuropatia diabetică este complicaţia cea mai frecvent întâlnită în rândul populaţiei diabetice. Efectiv, 60% dintre diabetici resimt o pierdere a sensibilităţii la extremităţi sau au o altă afecţiune la nivelul sistemului nervos. Ei sunt de 11 ori mai expuşi unei amputări, fie a întregii labe a piciorului, fie numai a unei extremităţi a membrului inferior, ca urmare a problemelor circulatorii. între 5% şi 10% dintre diabetici suferă o amputare. De altfel, diabetul este prima cauză a amputărilor efectuate în America de Nord.
Am văzut în capitolul consacrat cauzelor şi factorilor de risc că incidenţa diabetului în rândul populaţiilor indigene din Canada este mai mare decât la nivel naţional. Complicaţiile apărute din cauza diagnosticării întârziate a bolii constituie o altă problemă, şi mai însemnată. Cele de genul pierderii vederii sau afecţiunilor renale sunt frecvente, însă statisticile scot în evidenţă incidenţa îngrijorătoare a ulcerelor varicoase, care atrag după sine amputarea câte unui picior. Din toate cazurile cunoscute de amputări efectuate pacienţilor proveniţi din rândurile populaţiilor indigene din Canada, 90% ar putea fi atribuite diabetului, în timp ce, la nivel naţional, acest procent este de doar 10%.

Starea hiperosmolară

sus sus
în cazul netratării diabetului de tip 2, poate apărea sindromul hiperosmolar hiperglicemic. Aceasta reprezintă o adevărată urgenţă medicală, ale cărei consecinţe sunt fatale în peste 50% dintre cazuri. Starea este cauzată de acumularea glucozei în sânge, glicemia putând ajunge uneori până la 6,3 g/l, cu mult peste nivelul normal, care nu ar trebui să depăşească 1,26 g/l.

Hipoglicemia

sus sus
Pe cât de paradoxal ar părea, diabeticii sunt predispuşi la diminuări drastice ale nivelului de glucoza din sânge. Hipoglicemia (vorbim despre hipoglicemie când glicemia pe nemâncate este mai mică de 4 mmol/1 sau de 0,7 g de glucoza per litru de sânge) face efectiv parte din viaţa diabeticilor.
Diabeticii care trebuie să-şi injecteze insulina sau care iau hipoglicemiante orale manifestă adesea stări de hipoglicemie din cauza acestor substanţe medicamentoase. De asemenea, hipoglicemia poate apărea dacă bolnavul sare peste o masă ori amână o gustare, nehrănindu-se corespunzător după un efort fizic intens, dacă îşi diminuează doza de insulina sau dacă, pe nemâncate, beau alcool. Cantitatea şi natura alimentelor consumate pot influenţa în aceeaşi măsură apariţia hipoglicemiei. De fapt, hipoglicemia diabetică este de cele mai multe ori cauzată de un dezechilibru între medicamente, regimul alimentar şi mişcare, iar necorectarea lui reprezintă greşeala cea mai frecventă în tratamentul diabetului.
De regulă, după o creştere rapidă a glicemiei, urmează o scădere la fel de rapidă a ei şi, în acest caz, micşorarea bruscă a concentraţiei de glucoza este adesea importantă, ducând la hipoglicemie. Aceasta îşi face simţită prezenţa prin nevoia constantă de a mânca, dureri de cap, senzaţie puternică de oboseală şi transpiraţie excesivă.

Persoana hipoglicemică are mâinile şi picioarele mereu reci şi poate fi cuprinsă de tremurături şi de palpitaţii. în plus, hipoglicemia este însoţită frecvent de ameţeli, de leşinuri şi de migrene, care cauzează adesea tulburări psihologice de genul lipsei de concentrare, epuizării nervoase, confuziei, anxietăţii, agresivităţii, imposibilităţii de memorizare şi predispoziţiei la depresie. O carenţă de glucoza prea îndelungată poate provoca o comă hipoglicemică şi afecţiuni permanente la nivelul creierului. Această multitudine de simptome îţi poate sugera punerea diagnosticului de hipoglicemie, dar trebuie să se recurgă la un test de hiperglicemie provocată pentru confirmarea lui. Oricare ar fi cauza hipoglicemiei, este important să cunoaştem tratamentul şi măsurile de precauţie pe care trebuie să le luăm pentru a evita situaţiile potenţial periculoase. De la primele semne de hipoglicemie, vom consuma alimente în componenţa cărora intră doar zaharuri cu asimilare rapidă, de genul sucului de fructe, băuturilor gazoase, ciocolatei sau laptelui. Dar să nu credeţi că problema se poate rezolva mereu în acest fel. De fapt, consumarea zaharurilor cu asimilare rapidă nu calmează criza decât un timp, după care trebuie să consultaţi un medic specialist pentru a afla modurile de prevenire a episoadelor hipoglicemice. Printre altele, dieta persoanelor vulnerabile va fi adaptată în consecinţă.
Tipareste Trimite prin email

Biguanidele
Diabetul zaharat provocarea continua
Farmacoterapia controlului glicemic in diabetul zaharat tip
Incretinele analogii de glp si inhibitorii dipeptidilpeptidazei
Inhibitorii alfa glucozidazei
Insulina si analogii de insulina
Intrebari si raspunsuri
Meglitinidele
Particularitatile ingrijirii diabetului zaharat
Pompele de insulina
Sulfonilureicele
Tiazolidindionele
Tratamentul diabetului zaharat

 

  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai




 
Adauga documentAdauga articol scris
 
Copyright © 2008- 2014 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor