Tratamentul continuu cu
insulina este o indicatie absoluta pentru
diabetul zaharat tip 1. Cel putin pana la ora actuala, nicio alta abordare farmacologica (inclusiv transtul de pancreas sau de celule p-pancreatice) nu s-a dovedit a fi accesibila pe scara larga.
Alaturi de administrarea de insulina exogena, terapia nutritionala medicala, educatia terapeutica si exercitiul fizic sunt interventii terapeutice fundamentale in tratamentul DZ tip 1. a- Obiectivele terapeutice imediate sunt:
- eliminarea cetoacidozei;
- prevenirea edemului cerebral;
- eliminarea simptomelor specifice, poliuria, polidipsia, tulburarile de vedere si tratamentul eventualelor afectiuni concomitente (infectii genitale, urinare, cutanate).
- resilirea
greutatii corporale optime prin re-echilibrare hidroelectrolitica si prin aport caloric si proteic corespunzator.
Din pacate nu exista un consens in ceea ce priveste obiectivele terapeutice pentru pacientii cu DZ tipl intre principalele organisme normative (IDF, EASD. ADA). Chiar daca diferentele intre ghiduri pot fi apreciate de unii ca neimportante, ele pot genera confuzii pentru practicieni. Exista insa o unanimitate in ceea ce priveste necesitatea de a individualiza, in functie de cat mai multe criterii, aceste obiective.
Federatia Internationala de Diabet-Rcgiunea Europa a emis ultimul ghid pentru DZ tip 1 in 1998 (!) in care, evitandu-se (?) silirea unor obiective, sunt definite nivele de control glicemic.
nitierea tratamentului cu insulina duce la remisia prompta a simptomclor specifice DZ tip 1, insa ulterior pacientul si echipa de ingrijire trebuie sa se angajeze intr-un efort de durata pentru realizarea si mentinerea echilibrului glicemic optim, and drept scop prevenirea complicatiilor acute si a celor tardive, micro si macro sculare, generatoare de inliditate, precum si pastrarea unei calitati cat mai bune a vietii.
Studiul Diabetes Control and Complications Trial (DCCT) (6) a demonstrat indubiil faptul ca prin insulinoterapie intensi, cu injectii multiple, se pot obtine si mentine obiective glicemice apropiate de normal si ca obtinerea lor duce la reducerea cu 60% a incidentei (interventie primara) si a ratei de progresie (interventie secundara) a complicatiilor tardive microsculare (retinopalia, nefropatia si neuropatia diabetica). Mai mult. studiul EDIC (7) care a eluat pacientii din DCCT la 5 ani dupa incheierea acestuia a demonstrat faptul ca desi la pacientii din grupul tratat intensiv s-a produs o crestere progresi a HbAlc (apropiindu-se de loarea celor din grupul tratat conventional), incidenta complicatiilor microsculare la acestia a fost semnificativ mai mica. Analiza post hoc\" a datelor din DCCT a demonstrat si faptul ca incidenta mai mica a complicatiilor microsculare la grupul tratat intensiv se datoreaza in cea mai mare parte lorilor mai\' mici ale HbA] c si mult mai putin diferentelor dintre alti parametrii glicemici cum este riabilitatea gliecmiilor (8).
Fluctuatiile glicemici sunt ineviile chiar si in cursu! regimurilor intensive de tratament si sunt datorate imperfectiunilor (caracterului ncfiziologic) insulinotcrapiei subcutanate. Ele nu trebuie sa fie demobilizatoare pentru pacient si echipa de ingrijire. Media zilnica a glicemiilor si HbAlc sunt mult mai importante pe termen lung decat o loare izolata. intre media glicemiilor si HbAlc exista o corelatie stransa, care poale fi utilizata in practica curenta.
Complexitatea tratamentului DZ tip 1 face absolut necesar ca acesta sa fie intiat si urmarit de catre medici specialisti (diabetologi sau pediatri cu supra-specializarea in diabetologie), in colaborare cu medici de familie si alti specialisti (dieteticieni, educatori, psihologi).
