mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Boli
Index » Boli Si Tratamente » Boli
» PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE








Glandele salivare prezinta manifestari patologice specifice, interdependente de patologia generala care pot fi neglijate sau confundate cu alte afectiuni loco-regionale. In ultimii ani asistam la o crestere vertiginioasa a acestor afectiuni.
Glandele salivare sunt glande anexe ale cavitatii bucale fiind grupate in glande salivare principale (parotide, submandibulare si sublingualE) si glande salivare mici sau accesorii.
Glandele salivare mari se dezvolta incepand din prima pana in cea de a doua luna a vietii intrauterine prin proliferarea epiteliului stomodeal. Aceste mase epiteliale patrund in mezoderm dand nastete la inceput canalelor de excretie si ulterior acinilor glandulari. Glandele salivare mici apar in a patra luna a vietii intrauterine. Originea glandelor salivare mari si mici este indicata de locul de deschidere a canalelor de excretie.
Unitatea histologica elementara este acinul salivar constituit din celule epiteliale secretoare care se deschid intr-un lumen. La glandele salivare mari, saliva secretata este eliminata succesiv prin canalele intercalare, canale intralobulare, interlobulare si canalul principal de excretie.


Parotidele secreta o saliva seroasa, submaxilarele si sublingualele, o saliva seromucoasa.
Glandele salivare mici sunt in general glande seromucoase individualizate in mai multe grupe:
- glandele labiale care captusesc versantul mucos al buzei inferioare si superioare;
- glande jugale (molarE) situate pe fata interna a buccinatorului in special in jurul canalului Stenon;
- glande palatine, situate in portiunea posterioara a palatului dur si pe valul moale;
- glandele trigonului retromolar, reduse ca numar, sunt situate in special in jurul coletului molarului de minte inferior facand legatura intra glandele jufgale si cele palatinale;
- glandele planseului bucal, situate in grosimea mucoasei;
- glandele limbii dispuse in doua grupe - un grup posterior, intre baza limbii si 5 lingual si un grup anterior, situat marginal si adesea chiar in plina masa musculara;
- glandele intramaxilare, inconstante, sunt vestigii salivare, embrionare, pot fi gasite in grosimea maxilarului mai rar, sau a mandibulei mai frecvent.
Glandele salivare mici palatine ca si cele linguale secreta o saliva exclusiv mucoasa.
Saliva secretata de toate glandele salivare in decurs de 24 ore este de 1000-1500 ml intervenind in:
. digestie prin actiune fizica, ajutand la formarea bolului alimentar; prin actiune enzimatica datorita prezentei ptialinei si prin creearea conditiilor necesare perceptiei gustative .
. apararea orofaringiana impotriva agresiunilor chimice si fizice si apararea impotriva agresiunilor microbiene prin mentinerea constantei mediului bucal, a unui pH apropiat de neutru, a prezentei lizozimului ca si altor constituienti (lactoferina ce protejeaza mucoasa bucala impotriva infectiilor sustragand din mediul bucal fierul necesar cresterii bacteriilor, factorul de agregare a bacteriilor - macromolecula cu actiune agreganta asupra majoritatii speciilor microbiene existente in cavitatea bucala etC);
. in metabolismul smaltului (functia dentotropA) prin schimburi intre acestea si constituientii minerali ai salivei ;
. ca emonctoriu al unor produse introduse in organism (plumb, mercur, bismut, alcooL) sau a unor metaboliti (acid uric, uree, creatinina si chiar glucozA).
Glandele salivare au si ofunctie endocrina evidentiata inca din 1927 de Tupa si apoi de Parhon. S-a dovedit existenta unui dimorfism sexual al glandelor salivare ca si interdependenta dintre insuficienta gonadica si anumite hipertrofii parotidiene, aparitia unor disfunctii salivare grave la femei in perioada menopauzei, aparare redusa a glandelor salivare impotriva agresiunii microbiene la copii pana la pubertate etc. S-a izolat din glandele salivare de soarece un factor de crestere a nervilor cu actiune atat hiperplastica cat si hipertrofica.
In 1935 Ogata intuieste existenta unui hormon existent in glandele parotide care ar favoriza calcifierea oaselor, hormon izolat de 1949 de Itc. S-a incercat folosirea acestui hormon in terapia condrodistrofiei fetale, a artritelor deformante dar rezultatele sunt inca contradictorii.
Metodele de investigare ale glandelor salivare sunt:
Examenul clinic are in atentie forma, volumul, consistenta, durerilor spontane sau provocate de alimentatie cu caracter continuu sau intermitent, modificarile secretiei salivare, disfagia, trismusul, tulburarile de motilitate ale musculaturii mimicii, pleoapelor si buzelor;
Examenul radiologic permite evidentierea unor procese litiazice intraglandulare. Specifica este sialografia realizata pentru prima data de I. Iacobovici si Popaliza in anul 1925. Dupa reperarea orificiului canalului salivar se introduce un ac bont pe o adancime de 0,5 pana la 1,5 cm pe canal. Pentru canalul Warthon bolnavul ridica limba in sus si se da acului o directie in jos si in afara.
Se introduce apoi cu seringa substanta radioopaca (lipiodol 40%) in cantitate de 1-2 ml pentru parotida si 0,5-1,5 ml pentru submaxilara. Cantitatea care trebuie introdusa variaza de la caz la caz, durerea produsa prin distensia glandei fiind unul din semnele care ne indica umplerea arborelui salivar cu substanta radioopaca si oprirea injectarii. Se face imediat radiografia cu acul pe canal, pentru a evita refluarea substantei de contrast si pentru a putea repeta la nevoie examenul. Prin sialografie se pune in evidenta structura si gradul de afectare de procese litiazice, tumorale sau disfunctionale a canalelor si parenchimului glandular. De asemenea pe radiografia facuta dupa 24 de ore de la introducerea lipiodolului, se poate observa gradul de motilitate a canaliculelor salivare deoarece, in mod normal, substanta de contrast se elimina in 2-3 ore.
Sialostratigrafia urmareste localizarea tomografica a diferitelor procese patologice (tumori, calculi, corpi strainI) in profunzimea glandei. Date deosebit de pretioase mai ales in patologia tumorala a glandelor parotide, a rapoartelor existente intre procesul neoplazic si structurile invecinate si chiar a caracterului tisular se obtin prin tomodensitometrie.
Tomografia computerizata sau scannerul ca si rezonanta magnetica nucleara (R.M.N.) sunt metode moderne de investigatie utile indeosebi in patologia tumorala a glandelor salivare. Ele permit obtinerea unor date pretioase privind rapoartele anatomice ale tumorilor cu punct de plecare parotidian ce evolueaza in spatiile parafaringiene - in vecinatatea bazei craniului, a coloanei cervicale precum si a unor organe vitale (vena jugulara interna, artera carotida internA).
Se obtin astfel date pretioase privind extensia acestor tumori, posibilitatea de a le opera precum si privind natura benigna sau maligna a acestora prin stabilirea densitatii tesutului tumoral.
Dozarea electrolitilor Na, K, Cl din saliva totala cat si mai ales din saliva recoltata direct izolat din canalul Stenon sau canalul Warthon permit de asemenea diferentierea unor procese de afectare inflamatorie cronica de procesele de tip sialozic sau tumoral.
Tot pentru evidentierea proceselor tumorale s-a recurs si la ecografie care poate oferi unele date pretioase in ceea ce priveste profunzimea la care este localizata si chiar structura tisulara a procesului tumoral. Pentru studiul afectarii si mai ales al starii functionale a glandelor salivare se foloseste scintigrafia cu Technentiu 99 izotop radioactiv metastabil captat cu predilectie de glandele salivare. In disfunctiile de tip hiposialic eliminarea este foarte redusa; in tumora zona afectata este cu densitate crescuta aparand perfect limitata.
Examenul microbiologic se impune in afectiunile de tip inflamator ale glandelor salivare mari in care secretia este modificata iar prezenta germenilor este certa si este necesara testarea sensibilitatii la antibiotice.
Citodiagnosticul salivar urmareste identificarea unor celule patologice specifice care se descuameaza de pe peretii canalelor si a acinilor salivari si care sunt prezente in saliva recoltata din canalul glandei afectate. Rezultatele sunt incerte si necesita cunostinte de citologie deosebite. Citodiagnosticul prin punctie se practica folosindu-se un ac subtire si o seringa perfect curata interpretarea rezultatelor facandu-se in functie de cele 5 grade Papanicolau. Punctia citologica este numai orientativa, nefiind suficienta pentru luarea unei sanctiuni terapeutice. Biopsia este mai putin indicatain afectiunile tumorale parotidiene sau chiar submaxilare intrucat prelevartea biopsica ingreuneaza foarte mult interventia chirurgicala. Din acesta cauza atunci cand este vorba de procese tumorale radicalitatea atitudinii terapeutice (sacrificarea nervului facial, evidarea ganglionara radicala, rezectiile osoasE) se hotaraste in urma examenului clinic coroborat cu examenul biopsic extemporaneu care permite aprecierea cu destul de multa rigurozitate a formei histologice a tumorii. Biopsia se practica numai in tumorile care isi au ca punct de plecare glandele salivare mici.
Forajul biopsic consta in recoltarea unui fragment tisular mic cu ajutorul unui dispozitiv in forma de trocar prevazut cu ghiare care preleveaza tesutul din zona pe care o dorim sa o examinam. Fragmentul recoltat este examinat apoi prin metode histologice uzuale. Intrucat exista riscul diseminarii de celule tumorale in masa glandulara neafectata, metoda fiind si traumatizanta isi are din ce in ce mai putini adepti.





Malformatiile glandelor salivare.


Se intalnesc foarte rar. Se citreaza aplazia sau numai hipoplazia frecventa in disostoza cleido-faciala sau hemiatrofia faciala progresiva (Sindromul RomberG). Sunt de asemenea excepotionale si distopiile din care citam prezenta intregii glande parotide deasupra muschiului maseter ce poate fi confundata cu o tumora, localizarea glandei submandibulare in fosa amigdaliana sau in loja sublinguala proeminand parafrenular. Mai frecvent se intalneste frecventa unui lob parotidian in obraz sau osul malar, imediat deasupra canalului Stenon, fiind considerat un vestigiu al glandelor zigomatice prezente la caine.








Tulburarile secretiei salivare
Secretia salivei este declansata pe cale reflexa, influentele umorale avand doar un rol corector. Este stimulata in mod preponderent senzorial (senzatiile gustativE) si accesoriu senzitiv (senzatiile tactile, termice, algicE) sau psihic.
Inervatia secretorie a glandelor salivare isi are originea in nucleul mucolacrimonazal asociat nervului facial, in nucleul salivar inferior asociat glosofaringianului si in nucleul dorsal asociat nervului vag.
Cu exceptia influxurilor nervoase care isi au originea in nucleul dorsal asociat vagului, fibrele celorlalti nuclei merg in glandele salivare dupa ce au facut sinapsa in gangliomii parasimpatici asociati trigemenului (optic, sfenopalatin si submandibulaR). Filetele parasimpatice contracta acinii canaliculelor si canalele de excretie si dilata ostiumul canalului principal, in timp ce filetele simpatice dilata canaliculele si canalele de excretie contractand ostiumul.


Hiposialiile


Asialiile sunt exceptionale, mai frecvent sunt hiposialiile. Acestea pot fi tranzitorii si persistente.
. hiposialiile tranzitorii - sunt de obicei functionale (in stari emotionale intensE). Sunt de asemenea consideratec tranzitorii hiposialiile care apar la bolnavii cu stari febrile, dispneici sau cu diabet hipofizar. Hiposialiile bolnavilor cu diabet zaharat se pare ca se datoresc unei cresteri bruste a glicemiei. De asemenea unele hiposialii tranzitorii pot apare in cursul tratamentelor cu antibiotice cu spectrul larg, cu spasmolitice care contin beladona sau chiar consecutive unor reactii alergice la tratamentele cu butozolidona.
. hiposialiile persistente - sunt mai frecvente fiind insotite de manifestari clinice caracteristice. Bolnavii se plang de senzatia de gura uscata, insotita de dificultati in fonatie, masticatie si deglutitie; exista in permanenta dorinta de a-si umezi gura.
Obiectiv, se constata prezenta regadelor pericomisurale, mucoasa cavitatii bucale este rosiue, limba depapilata; in loc de saliva in cavitatea bucala se gasesc depozite candidozice albicioase, mucoide, filante, pH-ul cavitatii bucale (care poate fi usor determinat cu ajutorul unei hartii speciale utilizate in laboratoarele de biochimiE) este scazut mult sub 6 ajungand chiar aproape de 5. Fiind afectate si glandele salivare mici, buzele si bolta palatina sunt de asemenea uscate. Se poate face chiar si o proba functionala cu o bucata de zahar cubic aplicat sub limba care se topeste foarte greu. La presiune pe glandele parotide sau maxilare, pe canalele de excretie se evacueaza o cantitate redusa de saliva cu aspect mucoid iar alteori chiar amestecata cu filamente de fibrina. Apar carii dentare mai ales la colet sub forma de explozii care se extind foarte repede atat in suprafata cat si in profunzime.
Etiologia. Se recunosc trei cauze: medicamentoase, iradierea zonei cervico-faciale si sindroamele de tip sialozic. Cu totul exceptionale sunt hiposialiile aparute dupa indepartarea chirurgicala a unei glande salivare mari (parotida sau submandibularA).
Dintre medicamente, pe primul plan se situeaza medicamente neuropsihotrope care inhiba secretia salivara si anume fenotiazinele (largactil, clorpromazin, clordelazin, nozinan, levopromazine, tiroidazin si melleriL). Produc de asemenea uscaciunea cavitatii bucale avand actiune ganglioplegica intensa : haloperidolul si timoanalepticele, antidepresoare derivate ale imipraminei de tipul antideprinului si toframilului care sunt si inhibitori ai monoaminoxidazei. Acesti bolnavi se plang in general mai putin de fenomenele hipoxialice si mai mult de complicatiile acestei stari: candidoza cavitatii bucale, ragadele pericomisurale, explozia de carii dentare.
Iradierile tumorilor din regiunea cervicofaciala produc asialii prin modificarea structurii glandelor salivare si anume transformarea acinilor in canalicule, cu invazia zonei secretoare de tesuturi limfoplasmocitare si fibroase. Datorita iradierii, in aceste asialii modificarile structurilor dentare sunt mai importante producandu-se odontonecroze urmate de modificari ale pulpei dentare cu necroza si chiar gangrena. Asialiile se produc atat dupa roentgenterapie cat si dupa cobaltoterapie si electronoterapie. Ele sunt de lunga durata putandu-se remite pertial dupa 6 luni. Pentru a preveni complicatii septice maxilare si perimaxilare care apar in urma afectarii secretiei salivare si implicit a dintilor prin iradieri multi autori recomanda edentarea completa a zonei ce urmeaza a fi iradiata ceea ce consideram exagerat; indepartarea doar a dintilor cariati, a lucrarilor protetice, metalice si supravegherea atenta a modului in care se practica higiena bucodentara, consideram ca este suficienta.


Hiposialiile din sialoze vor fi discutate intr-un capitol separat.
Tratamentul hiposialiilor medicamentoase consta in reducerea pe cat posibil a drogurilor care au provocat aceasta tulburare, lucru ce nu este totdeauna posibil, tulburarile psihice situandu-se pe primul plan. Se pot administra medicamente hialogoga de tipul tincturii de jaborandi sau coleretice de tipul sulfarenului. Pentru ameliorarea suferintelor mucoasei bucale este indicata badijonarea cu colutorii care contin vitamina A, stamicin, hidrocortizon si xilina.



Sialoreea


Numita si ptialism se caracterizeaza ptrintr-o secretie salivara exagerata.
Etiologic este foarte variata pe primul loc situandu-se cauzele buco-faringiene (stomatite, frecturi, afectiuni acute dento-parodontale, tumori ale cavitatii bucalE) care prin iritatia ramurilor terminale ale trigemenului stimuleaza secretia salivara. Afectiunile esofagiene (spasme, neoplasM), gastrice (gastrita, ulcerat, hernie hiatalA), intestinale (parazitozA) sau hepatice (litiazA) ca si intoxicatiile cu metale (plumb, iod , mercuR) se pot insoti de sialoree.
Sialoreea se intalneste si in unele forme de nevralgii faciale, in tumorile care intereseaza centrii secretiei salivare, in unele tumori cerebrale, in afectiunile care intereseaza nucleii de la baza craniului in unele forme de hipertiroidie si in cursul unor tratamente cu doze mari de hidrocortizon sau in tratamentele cu pilocarpina, uabaina si chiar iod.
Este cunoscuta sialoreea din cursul sarcinii al carui mecanism nu este inca elucidat vorbindu-se de un reflex " genitosalivar".
Simptomele sunt caracteristice, bolnavul percepand o scurgere permanenta abundenta de saliva in cavitatea bucala pe care este obligat sa o inghita ceea ce antreneaza oboseala muschilor suprahioidieni. Uneori mai ales in timpul somnului saliva se scurge de-a lungul comisurii bucale. Fonatia este de asemenea jenata. La examen se constata intr-adevar o cantitate mai mare de saliva care se aduna foarte repede sublingual in planseul bucal.
Sialorea trebuie diferentiata de incontinentele labiale cicatriceale sau paralitice, de disfagiile datorate unor cauze bucale orofaringiene de paraliziile musculaturii faringiene asociate cu tulburari de deglutitie si de ptialiile intalnite la unii bolnavi anxiosi care au tot timpul tendinta de a scuipa.
Tratamentul va urmari pe cat posibil inlaturarea cauzelor care sau provocat secretie abundenta de saliva: se poate administra atropina, neuroleptice sau timoanaleptice care au actiune gangliopegica producand hiposialie.


Plagile glandelor salivare
Plagile care lezeaza parenchimul glandular submaxilar sunt extrem de rar intalnite datorita pozitiei mai profunde a glandei. Ele se pot produce in traumatismele complexe ce afecteaza atat mandibula cat si partile moi adiacente. Lezarea prin inteparea accidentala a glandei submaxilare poate trece fara urmari daca plaga este suturata corect in mai multe planuri si se asigura drenajul endobucal al salivei. Daca glanda este afectata pe o portiune mai extinsa este indicata submaxilectomia pentru a evita posibilitatea aparitiei unei fistule salivare.
Plagile parotidiene si perotideomaseterine sunt de departe cel mai frecvent intalnite datorita prezentei mai expuse subcutanate a glandei si deci riscul aparitiei unei fistule salivare persistente in cazurile in care tratamentul de urgenta primar al acestor plagi este incorect. Lezarea elementelor anatomice importante care se gasesc la nivelul lojei parotidiene (nerv facial, a venei jugulare externe, a arterei carotide externe si a ramurilor acestora, a parenchimului glandular sau a canalului StenoN) poate produce accidente imediate grave, de tip hemoragic sau scurgerea salivei prin plaga sau pareza si chiar paralizia nervului facial. Deosebit de periculoase sunt plagile mici intepate, ce pot trece neobservate si chiar neglijate sau prost tratate pot determina aparitia unei fistule salivare persistente sau a unui hematom parotidian voluminos, cu evolutie progresiva. Hemoragia poate fi alteori abundenta sau grava uneori putand duce chiar la exitus.
In mod obligatoriu toate plagile ce traverseaza regiunea parotideomaseterina vor fi trimise obligatoriu pentru acordarea ingrijirilor de urgenta in servicii de specialitate de chirurgie bucomaxilofaciala.
Dupa toaleta primara a plagii si explorarea acesteia pentru a cauta si inlatura eventualii corpi straini restanti se impune efectuarea unei hemostaze cat mai ingrijite - refacerea continuitatii nervului facial daca este lezat (de preferat sub microscoP) si sutura canalului Stenon daca acesta este lezat, urmat obligatoriu de drenajul canalului cu fir de par de cal sau de setolina sau cu ajutorul unui tub fin de polietilen prin care unii autori (scoala francezA) realizeaza chiar un drenaj aspirativ tip Redon, asociat obligatoriu cu pansament compresiv pentru 7-10 zile. Netratate aceste plagi pot produce paralizii de nerv facial sau fistule salivare cutanate persistente.



Fistulele salivare


Reprezinta cai anormale de scurgere a salivei la mucoasa sau la piele; fistulele mucoase nu prezinta interes clinic, deoarece saliva se scurge in cavitatea bucala.
Fistulele salivare cutanate se produc cu totul exceptional la glanda submandibulara, niciodata la glanda sublinguala si de regula la glanda parotida.
Pot interesa glanda insasi (fistulele parenkimatoasE) sau canalul sau excretor-fistulele canalului de excretie.




Cauzele cele mai frecvente sunt:
- traumatismele accidentale ale regiunii parotideomaseterine sau geniene (in general plagi transfixiantE);
- supuratiile glandelor deschise spontan la piele;
- litiaza glandulara complicata cu abces care fistulizeaza la tegumente;
- inflamatii specifice ale glandei parotide abcedate sau ulcerate la piele (tbc, actinomicoza, lueS);

- tumori ulcerate.


Dintre cauzele enumerate mai sus in primul plan se situeaza plagile prin accidente de circulatie in care fragmente dure perforeaza tegumentele si regiunea parotideomaseterina sau sectioneaza canalul tstenon. In ordine vin: agresiunile prin taieturi de cutit sau plagile zdrobite, intinse cu delabrari de tesuturi; accidentele de munca care produc plagi intinse ale regiunii respective. In timp de razboi exploziile sau plagile produse de glont sau schije pot fi urmate de instalarea unor fistule salivare.
Un loc deosebit, deloc neglijabil in etiologia fistulelor salivare il ocupa traumatismele operatorii ca: incizii pentru deschiderea supuratilor de loja parotidiana si exceptional de loja submandibulara, evidarile ganglionare, prelevarile biopsice, operatii pentru tumori, operatii pentru mastoida etc. In toate aceste cazuri se deschid la piele lobii glandulari, canaliculele intralobulare sau canalului colector principal. Traiectul o data constituit nu are tendinta la inchidere spontana, el fiind intretinut permanent de scurgerea salivei.
Simptome si diagnostic. Fistulele salivare nu provoaca tulburari generale importante, deranjeaza insa faptul ca saliva se scurge la tegumente, cantitatea fiind mai mare in timpul masticatiei. Daca fistulele sunt protejate de un pansament acesta este in permanenta imbibat cu saliva, aceasta constituind un element de infirmitate pentru bolnavi.
Clinic, fistula se prezinta ca un mic orificiu, uneori abia vizibil, alteori infundat sau ascuns de un burjon. In fistulele posttraumatice, orificiul fistulos se gaseste de regula in plina cicatrice, fiind mascat de aceasta. Pielea din jurul fistulei poate fi normala sau destul de frecvent prezinta un halou congestiv cu zone macerate sau eczematizate din cauza scurgerii de saliva.
Sediul fistulelor - fistulele canalului Stenon se gasesc de-a lungul traiectului acestui canal, pe linia care uneste lobul urechii cu aripa nasului (linia PoirieR), in regiunea maseterina (fistule maseterinE) sau in obraz (fistule genienE).
Fistulele glandulare, parenchimatoase, parotidiene, se deschid la pielea retromandibular, in dreptul glandei, subangulomandibular, si in regiunea maseterina. Uneori fistula se poate deschide la distanta, spre mastoida sau in regiunea gatului. Pot exista cazuri cu mai multe orificii fistuloase. Fistulele glandei submandibulare sunt cu totul exceptionale fiind usor de recunoscut dupa sediu si de regula nu pun probleme deosebite la tratament.
In fistulele parenchimatoase parotidiene cantitatea de saliva care se scurge este mai mica, in timp ce fistula canalului Stenon contine in ea toata saliva secretata de gla nda respectiva si care se elimina prin orificiul fistulos, segmentul anterior al canalului fiind nefunctional. In fistulele mai vechi saliva poate fi modificata, tulbure sau purulenta datorita suprainfectiei.
Cateterismul traiectului fistulos este dificil, din cauza cicatricei aflate in jurul orificiului si din cauza ca acest traiect este neregulat, serpiginos. Explorarea se face cu un fir subtire ceva mai rigid de setolina sau par de cal. Sialografia arata de obicei o glanda normala sau eventual suprainfectata si pune in evidenta traiectul fistulos in raport cu caile de excretie; lipiodolul se elimina de-a lungul fistulei.
Sialografia poate constitui un element de diagnostic diferential in precizarea etiologiei fistulei - tumorale sau inflamatorii.
Fistulografia poate da unele indicatii privind traiectul fistulei. Ea se face prin introducerea unui ac bont de sialografie direct in traiectul fistulos a lipiodolului.
Diagnosticul diferential se face cu sindromul Frey datorita, dupa cat se pare, excitatiei reflexe anormale a nervului auriculotemporal; apare la cateva luni dupa supuratiile sau traumatismele parotidiene cel mai frecvent fiind semnalat dupa parotidectomii. Se manifesta prin congestia pielii regiunii parotidiene si eliminarea uneori in cantitate mare, sub forma de picaturi a unui lichid limpede, asemanator cu sudoarea, pe toata suprafata cutanata. Aparitia acestei secretii se produce tot in timpul mesei, dar lichidul nu prezinta caracterele salivei, dar congestia persista.
Tratamentul profilactic - in plagile regiunii parotideomaseterine sau geniene, in care este sectionat canalul Stenon, se va cauta identificarea celor doua capete ale canalului, suturarea lor si realizarea unui drenaj filiform prin canal cu ajutorul unor fire de setolina, nylon sau par de casl. Unii autori dupa reperarea canalului Stenon si pe care o conecteaza la un aparat portabil de drenaj aspirativ. Prin aceasta se forteaza eliminarea salivei, se creeaza si un grad de vid tisular in interiorul glandei parotide ce favorizeaza alipirea tesuturilor afectate si evitarea spatiilor moarte in care se acumuleaza saliva.
In plagile parenchimului glandular, sutura se va face in mai multe planuri, fiind urmata de un pansament compresiv, pentru 7-8 zile care sa impiedice scurgerea salivei prin solutia de continuitate.





Curativ se pot practica:


. suprimarea temporara a secretiei salivare pentru inchiderea spontana a traiectului fistulos: este indicata in special in fistulele mici parenchimatoase. S-au recomandat diverse procedee:
- aplicarea unei fronde mentoniere sau chiar a unui blocaj rigid al mandibulei urmparind ca prin suprimarea miscarilor mandibulei, sa se impiedice masticatia si prin aceasta sa se scada cantitatea de secretie a parotidei;
- compresia pe glanda cu bandaj strans mentinut 7-8 zile;
- radioterapia in doze frenatorii pentru secretia salivara (600 R);
- administrarea de substante care inhiba secretia salivara, cum ar fi atropina si tinctura de beladona;
. cauterizarea traiectului fistulos pentru a provoca o cicatrice scleroasa care sa inchida fistula (termo sau electrocoagularea si cauterizarile chimicE);
. aplicarea peste fistula a unei pelicule de colodiu care sa impiedice temporar scurgerea salivei si sa favorizeze astfel cicatrizarea tesuturilor la suprafata.
In fistulele parenchimatoase se poate practica inchiderea chirurgicala a fistulei facandu-se o excizie mica pentru inlaturarea orificiului si sutura, fie, mai bine, excizia traiectului fistulos in profunzime si sutura in doua sau trei planuri urmata de pansament compresiv mentinut 7-8 zile.
In fistulele canalului Stenon se urmareste crearea unei noi cai de scurgere a salivei in cavitatea bucala sau restabilirea continuitatii canalului. Se poate tenta devierea secretiei salivare prin realizarea unei fistule spre cavitatea bucala prin punctie simpla sau dubla sau implantarea canalului la mucoasa. Aceasta metoda de implantare a canalului la mucoasa este indicata in fistulele anterioare ale canalului Stenon; se elibereaza cu multa dificultate, prin disectia pe cale endobucala sau cutanata, capatul proximal al canalului Stenon, care se implanteaza la mucoasa bucala (neostomie salivarA). Daca portiunea de canal descoperita nu este suficient de lunga si nu poate fi adusa la mucoasa, se trec prin capatul sau distal doua fire neresorbabile care se scot la mucoasa jugala, in dreptul molarului doi superior.
Sutura canalului Stenon se practica in cazurile in care cele doua capete pot fi descoperite si bine eliberate facandu-se sutura lor cu fire subtiri trecute prin lumenul capatului periferic si scoase in cavitatea bucala, realizandu-se astfel un drenaj al salivei, pana la cicatrizarea si restabilirea continuitatii canalului. In aceste cazuri se poate face si sutura termino-terminala a celor doua capete care au fost in prealabil perfect izolate. Drenajul ambelor capete se mentine timp indelungat, pana la restabilirea fluxului salivar.
Suprimarea definitiva a secretiei parotidiene este o metoda de exceptie, la care se va recurge numai in cazurile de fistule parenchimatoase sau ale canalelor de excretie rebele la celelalte tratamente. Aceasta suprimare a secretiei se poate realiza prin mai multe metode si anume:
. smulgerea nervului auriculotemporal pe cale temporala sau a nervului Jacobson pe cale endocraniana.
. Rezultatele sunt contestabile, existand de asemenea si riscul instalarii sindromului Frey; parotidectomia cu conservarea nervului facial (daca fistula coexista cu paralizia de nerv facial se poate incerca in timpul parotidectomiei, restaurarea capetelor nervoase sectionatE);
. submaxilectomia in fistulele glandei submandibulare care nu s-au inchis prin simpla compresie;
. radioterapia in doze sclerozante administrand in principiu 2000 r. Uneori daca dupa aceasta doza nu se obtine scleroza, este necesara administrarea de doze antitumorale.






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor