mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:  
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  


Boli
Index » Boli Si Tratamente » Boli
» MALFORMATIILE CONGENITALE ALE FETEI SI MAXILARELOR

MALFORMATIILE CONGENITALE ALE FETEI SI MAXILARELOR





Malformatiile congenitale ale fetei si maxilarelor sunt anomalii care se produc in timpul perioadei de dezvoltare embrionara, cand se petrece o perturbare mai mult sau mai putin profunda a structurilor maxilo-faciale. Pot fi limitate la partile moi, extinse la craniul visceral sau neural si se pot asocia cu alte malformatii ale oaselor sau organelor interne. Majoritatea sunt prezente la nastere in forma lor definitiva, altele se dezvolta in perioada copilariei. Malformatiile fetei se pot imparti in:
- malformatii congenitale complexe, care intereseaza atat structurile faciale, cat si alte teritorii ale corpului;
- despicaturile congenitale, care se prezinta sub forma unor fante ce despart anormal strcturile fetei;



MALFORMATIILE CONGENITALE COMPLEXE



Sunt localizate atat la nivelul fetei, cat si la nivelul altor regiuni ale corpului, inclusiv ale neurocraniului si extremitatilor. Acestor malformatii li s-a atribuit fie o cauza ereditara genetica, fie cauze embriopatic epigenetice, ca agresiuni infectioase, toxice, sau traumatice in primele luni de sarcina, fie defecte mezenchimale de tipul displaziilor ce ar afecta structurile cranio-faciale.


CRANIOSTENOZELE



Sunt afectiuni congenitale caracterizate prin inchiderea prematura a suturilor craniene. Predomina mai mult la sexul masculin cu exceptia sindromului Apert, care este mai frecvent la sexul feminin. Aceste afectiuni sunt caracterizate prin semne comune bolii: dismorfie cranio-faciala, semne oftalmologice si semne neuropsihice.




BOALA CROUZON



Este o malformatie congenitala complexa, caracterizata prin semne cranio-faciale, oculare si neurologice.
Boala are un caracter eredofamilial, gasindu-se in aceeasi familie mai multi descendenti malformati. Craniul este turtit antero-posterior cu fruntea inalta, iar in mijlocul regiunii parietale craniul se lungeste intr-o proeminenta rotunjita (turicefaliE). Fata este caracterizata prin retrudarea maxilarului superior cu proeminarea piramidei nazale "in cioc de papagal" cu fals prognatism mandibular, hipertelorism cu exoftalmie, strabism divergent si nistagmus, bolta ogivala, anomalii de pozitie ale dintilor. Se mai pot intalni malformatii vertebromedulare. La aceste aspecte se adauga semne de compresie cerebrala si hipertensiune intracraniana, retardare intelectuala, cefalee, uneori epilepsie sau afectari ale unor nervi cranieni.
Ca tratament se practica interventii neurochirurgicale de decompresiune craniana si interventii de colectare plastica a defectelor faciale: osteotomii intercraniofaciale cu propulsia etajului mijlociu al fetei si interventii pe mandibula in vederea corectarii falsului prognatism , corecturi ale piramidei nazale Wassmund, (Converse, ObwegeseR).


SINDROMUL APERT



Sindromul Apert acrocefalosindactilia este o afectiune congenitala ce apartine craniostenozelor, caracterizata prin anomalii craniofaciale asociate cu anomalii ale degetelor. Hipertensiunea intracraniana este asociata cu hipoplazia maxilarului superior, hipertelorism exagerat, exoftalmie moderata, macroglosie. Se citeaza cazuri de asocieri cu despicaturi labiomaxilopalatine. Malformatiile craniocerebrale si vertebromedulare pot fi multiple (agenezia de corp calos, encefalocel, spina bifida, cifoscolioza si malformatii viscerale diversE). Anomaliile degetelor se intalnesc atat la membrele superioare, cat si la cele inferioare si sunt caracterizate prin sindactilii, adactilii sau polidactilii.
Tratamentul consta in craniectomie decompresiva, efectuata cat mai precoce in copilarie (primii ani de viatA), urmata, la adultul tanar, de corecturi plastice ale reliefului viciat al fetei.




SINDROMUL PIERRE-ROBIN


Este o afectiune familiala caracterizata prin lipsa dezvoltarii mandibulei: micrognatie si retrognatie mandibulara, despicatura velopalatina, glosoptoza-limba fiind trasa si impinsa inapoi si putand sa astupe caile respiratorii superioare, cand da fenomene asfizice acute. In tratamentul asfixiei se recomanda glosopexia la nivelul mandibulei sau tractiunea anterioara a mandibulei cu ajutorul unor dispozitive exobucale si chiar traheostomia de urgenta.


AGNATIA MANDIBULARA


Cand este totala, este incompatibila cu viata; cea partiala se insoteste de alte anomalii partiale homolaterale; despicaturi, agenezii auriculare si hipotrofii musculare. Dupa terminarea perioadei de crestere se poate recurge la plastii de aditie in vederea corectarii defectului fizionomic.


DISOSTOZA CLEIDOCRANIANA


Disostoza cleidocraniana (Sindromul Scheuthauer-Pierre-Marie-SaintoN), caracterizata prin absenta claviculei si numeroase anomalii ale oaselor fetei si corpului; o turtire antero-posterioara a craniului si o dezvoltare anormala a diametrului sau lateral, micrognatism maxilar cu fals prognatism mandibular, anomalii dentare mutiple. Lipsa claviculei face ca umerii sa se poata apropia anterior de linia mediana. Se mai pot intalni luxatii coxofemurale, anomalii vertebromedulare etc. Se pot intreprinde corecturi ale defectelor faciale.


DISOSTOZA MANDIBULOFACIALA


Numita si sindromul Trecher-Collins-Franceschetti, este caracterizata prin hipoplazii osoase complexe: ale mandibulei, ale maxilarelor, cu coborarea extremitatilor externe ale orbitelor, malformatii ale pavilionului urechii, condroame preauriculare. Se mai poate gasi macrostomie cu despicaturi transversale sau velopalatine. Tratamentul chirurgical se adreseaza corecturilor plastice ale defectelor.


HEMIATROFIA FACIALA PROGRESIVA


Numita si sindromul Romberg este o afectiuna rara, caracterizata prin atrofia progresiva a hemifetei. I se recunoaste o cauza ereditara sau agresiuni intrauterine. Sunt incriminati si alti factori (tulburari neurotrofice vasculare, nevrite trigeminalE). Hemiatrofia intereseaza oasele malar, mandibular, maxilar, tesutul celularconjunctivograsos si musculatura si chiar jumatatea limbii respective: pielea acoperitoare sufera procese involutive, apare subtiata, pigmentata si aderenta pe planurile subiacente. Poate fi insotita de durerii sau parestezii trigeminale, pareze faciale, asialie moderata. Afectiunea se instaleaza in copilarie si are o evolutie lent progresiva, abia perceptibila. Tratamentul consta in plastii osoase si de parti moi, efectuate in scopul refacerii defectelor fetei.


DESPICATURII CONGENITALE ALE FETEI


Despicaturile congenitale ale fetei sunt malformatiicaracterizate prin intreruperea continuitatii faciale sub forma unor dehiscente ce despart structuri faciale care in timpul dezvoltarii embrioanare au fost independente. Tulburarile de dezvoltare ale arcurilor branhiale I si II in timpul primelor luni de sarcina, pot antrena despicaturi diverse si alte malformatii ale extremitatii cefalice.
Frecventa, Etiopatogenie. Despicaturile labiomaxilopalatine sunt cele mai frecvente despicaturi ale fetei. Sexul masculin este mai afectat (60-80%), partea stanga a fetei este mai frecvent interesata (60%). Frecventa formelor clinice (F. FraseR) este de 20-30% pentru despicaturile de buza, 35-55% despicaturi de buza plus bolta, 30-40% despicaturi de bolta. Gemelaritatea se pare ca ar juca un rol important, despicaturile gasindu-se sub aceeasi forma clinica, dar in grade diferite la gemenii univitelini. Se pare ca exista o crestere a incidentei despicaturilor odata cu cresterea varstei tatalui. Factorii ereditari sunt astazi unanim admisi in producerea despicaturilor. Ei au fost studiati prin cercetarea familiilor unde s-au gasit malformatii identice transmisibile la urmasi in diverse grade, de obicei mai severe. Nu s-au constatat aberatiuni cromozomiale decat la sindromul Patau - trisomia 13-15 sau 16-18 (sindromul EdwarS), incompatibile cu viata. De aceea, ramane inca dificila analiza genetica a unei despicaturi ereditare. Perturbarile dezvoltarii embrionare in primele 2-3 luni de sarcina pot antrena malformatii diverse. Astfel, factorii fizici ai dezvoltarii, strangularile ombilicale, bridele amniotice, aderentele, sunt incriminati in producerea malformatiilor: tulburarile nutritionale sau endocrine ale mamei, precum si tulburarile psihice ale acestuia, ar creste incidenta malformatiilor. Dintre factorii epigenetici indubitabili ce ar actiona asupra embrionului producand malformatii, se situeaza noxe ce afecteaza embrionul in primele luni de sarcina; infectiile virale (rubeola, gripa, rujeolA), noxele chimice, reprezentate in special de diverse medicamente pe care mama le foloseste in primele luni de sarcina cum ar fi tranchilizantele (thalidomidA), neurolepticele, antibioticele (tetraciclinA) si sulfamidele, ar da sporadic malformatii. Hipo- si hipervitaminoza A ar duce de asemenea la malformatii. Agentii fizici si, in special, iradierea, ar fi incriminati si ei in producerea despicaturilor.
Patogenie. Datorita dificultatilor in studierea fazelor de dezvoltare embrionara normala si patologica nu s-a ajuns inca la o interpretare unitara a patogeniei despicaturilor labiomaxilopalatine. Fata embrionului uman se formeaza printr-un proces de crestere mezodermala si penetratie a epiteliului unor muguri care pe parcurs conflueaza sau realizeaza o coalescenta intre ei, ducand in final la disparitia santurilor de demarcatie. Formarea fetei are loc intre a 5-a si a 12-a saptamana. In decursul saptamanii a 5-a se evidentiaza aparitia mugurilor frontonazal, a celor mandibulari si a celor maxilari formati din primul arc branhial si care marginesc o cavitate mediana, stomoderumul. Intre mugurii fronto-nazali si maxilari se gaseste santul orbitonazal, la capatul caruia se gaseste vezicula optica. Mugurele frontonazal coboara, se ingroase si formeaza placodele olfactive, evidentiind mugurele nazal intern, medial de placoda si cel nazal extern, lateral de aceasta. Prin procesul de fuziune a mugurelui maxilar in saptamana a 7-a, santul orbitonazal dispare; persistenta acestuia duce la aparitia colobomei. Mugurii nazali externi raman intr-o pozitie superioara, iar cei nazali interni coboara si trimit prelungiri laterale, care se unesc cu mugurii maxilari. La limita dintre acesti doi muguri se gaseste un sant ce dispare acum si pe traiectul caruia apar despicaturile anterioare. Bolta se formeaza incepand cu a 6-a saptamana a vietii intrauterine, prin unirea pe linia mediana a doua prelungiri ce pleaca din mugurii maxilari, fuziune terminata in saptamana a 12-a. Pe linia de unire pot apare despicaturile velopalatine. Linia de coalescenta este pentru palatul primar, narina si buza superioara in sens postero-anterior, in timp ce pentru lamele palatului secundar, in sens antero-posterior, in perioade de timp bine determinate. Actiunea limitata a unui agent teratogen intr-o anume etapa de dezvoltare va duce la aparitia unor despicaturi anterioare sau posterioare partiale din diverse grade. Actiunea prelungita sau deosebit de intensa a unui agent teratogen ar fi capabila sa produca despicaturi totale, influentand toata durata coalescentelor. In ceea ce priveste ipotezele privind mecanismul de formare al despicaturilor, s-au abandonat teoriile clasice, dupa care despicaturile ar fi rezultatul nefuzionarii primare a mugurilor.
Astazi, majoritatea autorilor cred ca la baza producerii despicaturilor s-ar situa un defect de migrare a celulelor mezodermale in epiteliul de coalescenta si de umplere al santurilor despartitoare dintre muguri (Streeter in 1951, Petten in 1971). In producerea dehiscentelor, Dsteiniger incrimineaza aparitia unor microchisturi, altii prezenta unor zone de necroza (Glucksmann in 1951, Menkes in 1964).
Clasificare, Forme anatomo-clinice. S-au facut diverse clasificari ale despicaturilor: dupa sediu, dupa intindere sau dupa criterii embrionare. In 1922, Dawis si Ritchie propun clasificarea in: despicaturi prealveolare, postalveolare si alveolare: Pruzansky in 1953, despicaturi de buza, despicaturi de bolta si despicaturi de buza si bolta. In 1968, American Cleft Palare Asociation adopta o clasificare mai complexa : despicaturi ale procesului albveolar, ale palatului moale, ale palatului dur si moale, despicaturi prepalatine si palatine.
In clinica a fost adoptata clasificarea care defineste tipul despicaturii in functie de criteriul morfologic, sediul, intinderea si regiunea anatomica interesata. Sunt individualizate trei forme clinice principale: despicaturi partiale (anterioare sau posterioarE), despicaturi totale si despicpturi asociate.
. Despicaturile partiale anterioare unilaterale (cheilognato-schisiS) pot fi simple schite (echivalente minorE), incomplete cand intereseaza partial buza (ancosa buzeI) sau buza si pragul narinar, lasand indemna creasta alveolara. Narina de partea afectata este etalata, orizontalizata, iar lobul nazal deviat spre partea sanatoasa. Cand este completa, volumul partilor moi de partea afectata este mai mare, proemina, iar la nivelul crestei alveolare despicate exista un decalaj atat transversal, cat si sagital, portiunea mediana gasindu-se intr-o pozitie anterioara cu 0,3 cm-1 cm fata de cea laterala. Despicatura trece prin regiunea incisivului lateral, care este cel mai adesea torsionat, dedublat sau hipoplazic. In despicatura completa, copilul nu poate suge la san, intrucat nu poate executa contractia orbicularului intrerupt la nivelul despicaturii.
Despicaturile partiale anterioare bilaterale intereseaza bilateral buza, pragul narinar si creasta alveolara. Cand sunt incomplete cuprind partial structurile buzei eventual ale procesului alveolar, pana aproape de pragul narinar. in aceste cazuri asimetria este des intalnita, datorita interesarii inegale a structurilor, cand se poate asocia o despicatura incompleta de o parte cu una completa de cealalta parte. Decalajele la nivelul crestei sunt mici sau pot lipsi cu desavarsire, cand creasta nu este interesata. In despicaturile complete sunt interesate structurile bilateral, simetric: buza superioara, pragul narinar si creasta alveolara, ramanand pe mijloc un bont median care poate fi mult proiectat inainte dand decalaje sagitale importante la nivelul crestei alveolare, mai ales cand copilul isi suge degetul. Narinele sunt etalate.
Despicaturile partiale posterioare pot fi incomplete, cand intereseaza partial pe linia mediana lueta, valul si eventual o mica parte din bolta dura, sau pot fi complete, cand este interesata lueta, valul si bolta dura in totalitate, pana la palatul primar. Vomerul se gaseste pe linia mediana. Despicaturile asociate rezulta din asocierea unei despicaturi anterioare, uni sau bilateral, cu una posterioara, pastrandu-se intotdeauna o separare intre acestea printr-un segment osos intermediar intact (creasta alveolara, palatul secundaR).
. Despicaturile totale intereseaza uni- sau bilateral toate structurile buzei, alveolei si boltii palatine (cheilo-gnato-urano-stafiloschisiS). Despicaturile totale unilaterale (buza de iepurE) afecteaza lateral buza superioara, pragul narinar, creasta alveolara si apoi bolta dura, valul si lueta pe linia mediana. Vomerul atasat de partea neafectata da un grad de asimetrie.
Decalajele sagitale si transversale pot fi importante (1-1,5 cM), bontul median fiind proiectat inainte, iar cel lateral ramanand intr-o pozitie posterioara si laterala. Narina este foarte etalata, orizontalizata, lobul nazal turtit, cu subcloazonul scurt, deviat spre partea sanatoasa.
Despicaturile totale bilaterale (gura de luP) sunt caracterizate prin despicaturi ce intereseaza in totalitate buza superioara, podeaua foselor nazale, procesul alveolar bilateral, bolta dura, valul si lueta pe linia mediana, vomerul fiind de regula situat pe mijloc. Bontul median poate fi mult proiectat inainte, atrofic, lipit de subcloazonul scurt, continuandu-se direct cu lobul nazal, care este turtit. Aripile narinare sunt mult etalate, trase in afara, lasand sa se vada comunicarile foselor nazale cu cavitatea bucala.
Pe langa tulburarile fizionomice pe care copilul le prezinta, exista o serie intreaga de tulburari functionale, care perturba dezvoltarea normala ulterioara. Dificultatea in hranirea acestor copii se datoreste lipsei continuitatii buzei in despicaturile anterioare, ducand la incapacitatea copilului de a suge la san, iar la cei cu despicaturi posterioare partiale sau totale, alimentatia este si mai dificila, suptul imposibil cand se produce si refluarea alimentelor pe nas.
Este nevoie de multa rabdare si o devotiune speciala in hranirea acestor copii, pentru ca acestia sa nu piarda in greutate si sa nu se instaleze o atrofie progresiva. Datorita comunicarilor largi buconazale se produce o accentuata tulburare in vorbire. Limbajul este cel mai adesea neinteligibil, nazonat, datorita deperditiei aeriene nazale, realizand ceea ce se cheama "rinolalia aperta". Fonemele palatale, dentale, labiale, nu se pot emite corect. In efortul de a pronunta anumite cuvinte si de a se face inteles, copilul face grimase disgratioase, ceea ce mareste izolarea sa sociala. In sfarsit, mai exista o serie intreaga de anomalii dentoalveolare, reprezentate in principal de ingustarea arcadelor cu retrognatie superioara si malpozitii dentare multiple, cu rotari in ax ale dintilor sau dedublarea incisivului lateral din vecinatatea despicaturii.
Tratamentul despicaturilor labiomaxilopalatine
Tratamentul despicaturilor este un tratament complex: chirurgical, logopedic si ortodontic, eventual protetic. De fapt tratamentul acestor copii trebuie inceput de la nastere prin normalizarea tuturor functiilor tulburate in primul rand, prin corectarea deficitului ponderal. Dupa efectuarea interventiilor chirurgicale de corectare plastica a defectului, urmeaza corectarea anomaliilor dentomaxilare grave, prin aplicarea unor aparate ortodontice sau protetice si, in sfarsit, educatia perseverenta si competenta a vorbirii.
Tratamentul chirurgical urmareste redarea continuitatii structurilor interesate prin inchiderea breselor, refacerea cat mai armonioasa a reliefurilor fetei si realizarea conditiilor reeducarii functionale a vorbirii. Despicaturile au beneficiat de cele mai diverse tehnici, perfectionate de-a lungul timpului.
Despicaturile anteriuoase se opereaza la 6-8 luni de la nastere, cand structurile faciale sunt destul de bine dezvoltate, destul de tonice si cand copilul de 8-10 Kg, poate suporta interventia fara dezechilibrare prea importanta.
Interventiile ce se adreseaza despicaturilor anterioare urmaresc afrontarea si avivarea marginii despicaturii cu refacerea corecta, armonioasa a rosului de buza si a conturului "arcului lui Cupidon", a lungimii buzei si a reliefului narinar, cu inchiderea bresei arcadei alveolare si a palatului primar. Se foloseste alunecarea bontului lateral "fertil", care poseda un muschi orbicular bine dezvoltat si careia i se reface continuitatea. Actualmente s-au imaginat o serie de procefdee : Millard, Limberg, Trauner, Tenisson, Le Mesurier, intrucit tehnica Veau, folisita multa vreme, duce la o scurtare a inaltimii buzei. Despicatura fiind consideata ca o consecinta a defectelor de coalescenta si nu de dezvoltare, se procedeaza la incizii pe marginea defectului , cu avivarea marginilor plagii si sutura acestora.
In despicaturile bilaterale anterioare se foloseste metoda Veau, care isi pastreaza intreaga valoare; dupa avivarea marginilor bonturilor externe labiale si a bontului median se reconstituie continuitatea buzei, folosindu-se un sortulet si de pe mucoasa bontului median pentru redarea filtrului si a rosului de buza. Se reda continuitatea muschiului orbicular care va actiona prin impingerea bontului median.
Inchiderea despicaturilor posterioare se efectueaza in jurul varstei de 2 ani, cand copilul incepe sa vorbeasca. Se reface peretele buco-nazal prin incizii de avivare a marginilor despicaturii, se sutureaza in doua planuri: pentru inchiderea planului nazal se foloseste in partea anterioara si mucoasa vomeroseptala; pentru planul bucal se folosesc lambouri faringo-palatine realizate prin contraincizii laterale.
In defectele ulterioare ramase dupa despicaturi, se recurge la interventii plastice (plastii ale buzei, narinei, faringo-plastii, osteotomii etC). Pentru prevenirea defectelor de crestere ale maxilarelor, care apar dupa tehnicile clasice de plastie ale despicaturilor velo-palatinale, in ultimul timp, practicam aceasta interventie in doi timpi: in prima etapa se fectueaza velostafilorafia (odata cu plastia buzeI), iar ulterior se inchide complet despicatura palatului dur, evitandu-se astfel compresia si retrognatismul maxilar.
In acelasi scop, pentru plastia despicaturii palatului dur se evita decolarile intinse ale fibromucoasei palatine.



Tratamentul adjuvant ortodonticoprotetic


Inainte de interventiile chirurgicale pentru despicaturi se pot folosi diverse aparate stimulatoare ale cresterii maxilarelor (Pluschke 1940, Mc Neil 1952), incepand cu a 4-a si a 6-a saptamana de viata.
Terapia ortodontica urmareste exercitarea unor stimuli suplimentari pentru dezvoltarea arcadei superioare, diminuarea ritmului de crestere al mandibulei, corectarea pozitiei vicioase a dintilor si asuplizarea buzei superioare cu mentinerea santului vestibular refacut chirurgical si, in general asigurarea conditiilor necesare desfasurarii functiilor fizionomice, fonetica si masticatorie. Tratamentele ortodontice necesita timp indelungat si sunt urmate de tratamente protetice de consolidare a rezultatelor; alteori proteze mobile vin sa acopere temporar defecte de comunicare buco-nazala pana in monentul unei noi interventii plastice.
Tratamentul logopedic. Imediat dupa efectuarea interventiei chirurgicale de plastie velopalatina trebuie inceput tratamentul logopedic, pe de o parte pentru ca sunt create conditiilor morfologice vorbirii corecte, iar pe de alta parte, pentru a modela precoce tesuturile operate. Tratamentul trebuie efectuat de catre logoped, care, impreuna cu parintii vor incepe o munca de educare si reeducare a vorbirii, de inlaturare a defectelor anterioare deprinse si de dobandirea unor deprinderi adecvate noi situatii.
La copiii cu despicaturi labiomaxilopalatine operate, oricat de corect ar fi fost tehnicile chirurgicale folosite, persista ulterior o serie intreaga de defecte ce intereseaza buza superioara, arcada dentara superioara si bolta palatina. Buza superioara este cicatriceala si retractata si preseaza mai mult sau mai putin asupra arcadei dentoalveolare. Maxilarul superior este hipoplazic. Arcada dentara superioara este deformata, de forma triunghiulara cu malpozitii dentare multiple in special ale incisivului lateral care poate fi absent, nanic, rotat sau dedublat. Bolata palatina aproape plata este denivelata de cicatrici postoperatorii si, evetual, prezinta orificii de comunicare buconazala, dupa interventii neadecvate sau evolutie postoperatorie defavorabila. Aceste sechele pot fi corectate prin interventii plastie tardive.
. Despicatura oblica a fetei. Malformatie rara de obicei unilaterala, este reprezentata de o despicatura ce porneste de la comisura bucala, traverseaza oblic obrazul si se termina la nivelul unghiului intern al ochiului. Despicatura poate fi o simpla schita sau poate cuprinde si scheletul. Se insoteste de obicei de malformatii ale orbitei si alte malformatii, ale limbii, ale boltii palatine etc. Afectiunea se intalneste la feti avortati, dovedind o modificare profunda a dezvoltarii embrionare. In afectiunile usoare, compatibile cu viata, se fac plastii de avivare si sutura.
Despicatura mediana a buzei superioare este o afectiune congenitala rara care suscita interese prin problemele etiopatogenice embrionare pe care le ridica. intereseaza buza superioara pe linia mediana in diverse grade si se incadreaza in grupa mare de anomalii mediane ale fetei (fruntea, nasul, pe care il dedubleaza sau il despica, buza superioara, buza inferioara, limba, mandibular si uneori partea anterioara a gatuluI). Despicatura simpla intereseaza buca superioara pe linia mediana in diverse grade si necesita interventii plastice de inchidere a bresei.



Sindroamele de arc I si II branhial


Formarea embriologica a mandibulei, a planseului bucal si a gatului, apartine in intregime dezvoltarii arcurilor branhiale.
La embrionul de 10-12 mm, sub vezicula cerebrala, mezoblastul va da nastere deasupra viitorului torace, arcurilor branhiale. De o parte si de alta a cozii dorsale, in regiunea laterala, mezodermul dezvoltandu-se ridica niste ingrosari separate de santuri. Aceste ingrosari mezodermice, in numar de patru iau numele de arcuri branhiale.
Primul arc branhial - arcul mandibular - formaeaza partea inferioara a masivului facial. El va da nastere la doi muguri maxilari si doi muguri mandibulari care cresc spre linia mediana. Nervul trigemen apartine acestui arc.
Al doilea arc branhial, arcul hioidian, mai scurt ca cel precedent, dar care se intinde progresiv in jos, acopera celelalte doua arcuri branhiale (III si IV) care raman in profunzime, dand nastere gatului si musculaturii mimicii. Nervul facial apartine acestui arc. Vezicula auditiva din care se va forma urechea, se gaseste situata in apropierea arcului hipidian.
Limba ia nastere din unirea a trei formatiuni: partea anterioara este constituita dintr-un mugure mezodermic apartinand primului arc branhial, in timp ce radacina si partea posterioara provind din cei doi muguri ai celui de-al doilea arc branhial, sudura celor trei muguri se face in "Y", punctele de intalnire gasindu-se la nivelul foramenului caecum. In realitate, treimea posterioara a limbii se formeaza si cu ajutorul arcului branhial III si IV, fiind inervata de nervul glosofaringian (arcul III) si vag (arcul IV).
Glanda tiroida care se formeaza din elemente epiteliale ale fundului de sac, ramane legata de foramen prin tactul tireoglos al lui Bochdalek.
Hipoplaziile congenitale ale elementelor ce provind din arcurile branhiale, ce se datoreaza unei insuficiente cresteri a mezodermului in saptamanile a 3-a pana la a 10-a a vietii intrauterine sunt grupate intr-o serie de malformatii cunoscute sub numele de sindroamele de arc I si II branhial.

Despicatura transversala a fetei (macrostomiA)


Afectiunea se datoreaza persistentei santurile dintre maxilari si mandibulari in perioada intrauterina, survenita probabil in sapramanile 3-5.
Dehiscenta ce poate fi unilaterala sau bilaterala, pleaca de la comisura bucala, traverseaza obrazul, oprindu-se fie inaintea muschiului maseter, fie mergand pana la nivelul tragusului. Se poate insoti de malformatii ale pavilionului urechii (microotie, condiloamE). Cand este unilaterala poate fi asociata cu hipotrofia faciala, maxilara, mandibulara a musculaturii masticatorii si a muschilor mimicii de partea respectiva.
Tratamentul este chirurgical si consta in incizii de avivare a marginilor despicaturii si sutura; corectarea plastica a defectelor pavilionului auricular si dupa pubertate corectarea plastica a hipotrofiei maxilo-mandibulare.

Despicatura mediana a buzei inferioare


Este o malformatie extrem de rara, fiind limitata de obicei la partile moi ale buzei, dar poate sa cuprinda si mandibula in totalitate, planseul si limba.
Tot ca sindrom de arc branhial I si II putem intalni limba bifida sau despicatura limbii pe linia mediana, macroglosie si microglosie prin procese de hipertrofie musculara si ankiloglosia reprezentata prin frenul scurt sau absenta frenului lingual.
Tratamentul chirurgical consta in avivarea marginilor dehiscente si refacerea continuitatii reliefului buzei. La nivelul frenurilor se procedeaza la interventii plastice de alungire a frenului si de eliberare a varfului limbii.
Disostoza mandibulofaciala (sindromul Franceschetti sau Treacher-CollinS)
Este o malformatie datorata opririi in dezvoltare a arcului I branhial in saptamana a 7-a de viata intrauterina. Anomalia este caracterizata prin hipoplazie mandibulara, oblicitatea fantelor palpebrale cu unghiul extern dirijata in jos si coloboma a pleoapei superioare si inferioare, hipoplazia osului malar cu profil de "pasare", malformatii ale urechii externe si fistule oarbe ale prelungirii fantei bucale, macrostomie.
Tratamentul, realizeaza refacerea plastica a reliefurilor fetei.
Sindromul discefalic a lui Francois (dismorfia mandibulofacialA)
Este o anomalie ce se datoreaza unei hipoplazii mezoblastice ce survine in saptamana a 5-a si a 6-a de viata intrauterina. Se caracterizeaza prin discefalie cu aspecte de "cap de pasare", scafo- sau brahicefalie, hipoplazie mandibulara, nas subtire efilat palat ogival, anomalii dentare, hipotricoza (piele alopecicA) cu absenta evidenta a parului in regiunea anterioara a craniului, a sprancenelor si a genelor; nanism.
Tratamentul va realiza corectarea plastica a defectelor craniofaciale.

Agnatia mandibulara


Agnatia completa mandibulara este o exceptie si este incompatibila cu viata. Sindromul se mai poate asocia cu despicatura transversala a fetei, malformatii auriculare, hipotrofia linguala.




  Alte articole medicale Boli:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai


 
Adauga documentAdauga articol scris
 
Copyright © 2008- 2014 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor