Calatorul infectat cu virusul imunodeficientei umane dobandite (human immuno-deficiency virus - HIV) este supus riscului de a face infectii serioase datorita unor patogeni care pot avea o prelenta mai crescuta in zona de destinatie decat acasa. Cu toate acestea, gradul de risc depinde in principal de statusul sistemului imun la momentul calatoriei. Pentru persoanele a caror numar de CD4+ este normal sau peste 500/^1, nu exista date care sa sugereze un risc crescut pentru sanatate ativ cu persoanele fara infectie HIV Persoanele care au SIDA (CD4+ < 200/(il) si care sunt simptomatice necesita consiliere speciala si trebuie sa-si viziteze medicul de familie inainte de a pleca in calatorie, in special in tari in curs de dezvoltare.
In acest moment exista cate tari care interzic intrarea pe teritoriul lor a persoanelor HIV pozitive, desi nu exista date care sa sustina faptul ca aceste restrictii scad rata de transmitere a virusului. In general, testarea HIV este solicitata persoanelor care vor sta in strainatate mai mult timp sau care intentioneaza sa studieze sau sa munceasca in strainatate.
Unele tari accepta un test HIV efectuat cu 6 luni anterior calatoriei, in timp ce altele nu accepta un test de sange efectuat in tara de origine a calatorului. In plus, oficialii de la ma au deseori autoritatea de a chestiona calatorii si de a verifica medicatia pe care acestia o au asupra lor. Daca un medicament precum zidovudina este gasit, persoanei in cauza ii poate fi interzis accesul in tara. Informatii asupra testelor necesare pentru anumite tari sunt disponibile la oficiile consulare, dar sunt frecvent schimbate.
Politele de asigurare de sanatate trebuie verificate pentru a fi siguri ca ele asigura ingrijirea si in alte tari. Calatorul HIV pozitiv trebuie sa aiba in vedere obtinerea unei asigurari pentru cazurile de anulare a calatoriei precum si asigurare pentru ecuare in caz de boala. Este ideal sa aiba numele unui medic din zona de destinatie care sa fie familiarizat cu tratamentul pacientilor cu SIDA, deoarece semnele clinice asociate unei infectii pot fi atipice la pacientul cu SIDA, iar cate infectii pot coexista. Calatorul trebuie incurajat sa viziteze prompt medicul daca apar probleme.
Imunizarile Toti calatorii infectati cu HIV trebuie sa aiba imunizarile la zi (modulul 122). Raspunsul imun la ccinare poate fi alterat daca CD4+ < 200/^1 (iar in anumite cazuri chiar la un numar mai mare de CD4+). Cu toate acestea, atunci cand riscul de imbolnavire este ridicat sau daca sechelele bolii pot fi serioase, se recomanda imunizarea. In anumite circumstante este mai prudent sa fie verificat titrai anticorpilor aparuti ca raspuns la ccinare inainte de plecare (de ex., neutralizarea febrei galbene daca expunerea este ineviila).
Datorita riscului crescut de infectie cu Streptococcuspneumo-niae si alte bacterii care produc
pneumonie dupa gripa, trebuie administrat ccin antigripal si antipneumococic. Rata estimata de raspuns la ccinarea antigripala este de peste 80% printre cei cu infectie HIV asimptomatica si de sub 50% printre cei cu SIDA.
In general, ccinurile vii atenuate sunt contraindicate persoanelor cu disfunctii imune. Vaccinul antipoliomielitic viu cu administrare orala nu trebuie dat pacientilor infectati cu HIV sau membrilor familiilor lor. In locul lui trebuie folosit ccinul polio inactit (inactited polio ccine VPIa); majoritatea indivizilor infectati cu HIV, dar fara SIDA vor dezvolta un titru protector de
anticorpi ca raspuns la acest ccin.
Deoarece
rubeola poate fi o infectie severa sau letala la pacientii HIV pozitivi, ccinul antirubeolic (sau o combinatie de ccin anti rubeola-rujeola-oreion) trebuie administrat acestora. Desi este un ccin viu, nu au fost raportate complicatii serioase in acest grup populational. intre 18 si 58% dintre ccinatii HIV pozitivi simptomatici dezvolta un titra adect de anticorpi, iar intre 50 si 100% dintre cei seropozitivi, dar asimptomatici realizeaza seroconversia.
Decizia de a administra sau nu un anumit ccin unui calator infectat HIV trebuie bazata pe riscul individual. Vaccinurile inactite se pot administra fara teama pentru consecinte, dar cu retinere fata de protectia pe care o realizeaza. Spre exemplu, datele sugereaza ca persoanele infectate cu HIV nu au un raspuns imun la ccinul anti-meningococic la fel de puternic ca persoanele neinfectate. in plus, exista date putine cu privire la alte ccinuri (de ex., cele pentru
hepatita A,
febra tifoida, holera).
Se recomanda ca ccinul impotri febrei galbene (viu) sa nu se administreze calatorilor infectati cu HIV Niciodata atunci cand a fost administrat personalului militar HIV pozitiv, acest ccin nu a produs reactii adverse. De aceea, daca CD4+ > 200/(11 iar calatoria intr-o zona endemica este absolut necesara, ccinul se poate administra probabil in siguranta. Persoanele infectate cu HIV la care CD4+ < 200/^1 trebuie descurajate sa calatoreasca in aceste zone. Daca persoana trece prin sau
calatoreste intr-o zona in care ccinul este solicitat dar riscul de a face boala este scazut, trebuie obtinuta o derogare din partea medicului. Vaccinul BCG nu trebuie administrat deoarece s-au raportat cazuri de boala diseminata la persoane HIV pozitive.
O viremie tranzitorie (zile sau saptamani) a fost demonstrata la persoanele infectate cu HIV dupa imunizari pentru gripa, infectii pneumococice, tetanos (modulul 308). Cu toate acestea, in acest moment nu exista probe care sa sustina ca aceasta crestere tranzitorie a viremiei este, in timp, in detrimentul pacientului. Mai mult decat atat, se crede ca actirea imuna asociata infectiei cu germenii vii in chestiune produce o crestere a viremiei cu amplitudine si durata mai mare decat cea asociata cu ccinarea. De aceea, ccinarile recomandate mai sus nu trebuie modificate in acest moment.
