Desi multi constituenti ai microorganismelor infectante, precum si produsii lor, cum ar fi exotoxinele, sunt sau pot fi antigenice, doar un numar limitat stimuleaza un raspuns minim protector. Sistemul imun este complex si compozitia si prezentarea antigenului este critica pentru stimularea raspunsul imun dorit.
Raspunsul primar In raspunsul primar la un antigen din vaccin, o perioada de latenta aparenta de cateva zile preceda detectarea imunitatii umorale sau a celei mediate celular, desi raspunsul imun este declansat de contactul dintre antigen si sistemul imun. Anticorpii circulanti apar dupa 7-l0 zile. Raspunsul prin imunoglobuline este, de asemenea, in continua schimbare. Cel mai precoce apar
anticorpi IgM care, in general, au o afinitate mica pentru antigene, in timp ce
anticorpii IgG apar mai tardiv si au o afinitate crescuta. Pentru antigenele "dependente de timus\", limfocitele T helper controleaza schimbarea IgM in IgG. Unii indivizi nu prezinta un raspuns minim, chiar si atunci cand au contacte repetate cu un antigen dintr-un vaccin, probabil pentru ca le lipsesc determinantii complexului major de histocompatibilitate, necesari pentru recunoasterea antigenului. Aceasta situatie este cunoscuta ca esec primar la vaccin.
Raspunsul secundar Cresterea raspunsului umoral sau a celui mediat celular este determinata de a doua expunere la acelasi antigen. Acest raspuns secundar apare rapid, de obicei in 4-5 zile, si determina titruri crescute de anticorpi IgG. Raspunsul secundar depinde de memoria imunologica si se caracterizeaza printr-o proliferare marcata a limfocitelor B ce produc anticorpi si/sau a celulelor T efectoare. Vaccinurile
polizaharidice, cum sunt cele pentru S. pneumoniae, determina un raspuns imun care este independent de celulele T si nu poate fi crescut prin administrari repetate. Legarea polizaharidelor de proteine modifica acest vaccin intr-unui cu antigene dependente de celulele T care produc memorie imunologica si un raspuns secundar la revaccinare. Desi nilurile de anticorpi induse de
vaccinuri pot scadea cu timpul (esec secundar la vaccin), revaccinarea sau expunerea la microorganism poate produce un raspuns secundar protector rapid, ce consta in aparitia anticorpului IgG insotita sau nu de aparitia IgM. Acest raspuns anamnestic indica persistenta imunitatii. Absenta anticorpilor titrabili nu inseamna neaparat ca individul nu este protejat. in plus, simpla prezenta a anticorpilor titrabili dupa administrarea unor vaccinuri si anatoxine nu este urmata de protectie clinica. Un nil minim al anticorpilor circulanti se stie ca este necesar pentru protectia impotriva unor boli (de ex.: 0,01 ui/ml pentru antitoxina tetanica).
Reactii de hipersensibilitate Independent de productia de anticorpi, stimularea sistemului imun prin vaccinare poate produce raspunsuri neprevazute, in special reactii de hipersensibilitate. In trecut, vaccinul rujeolic cu germeni omorati inducea o imunitate umorala incompleta si o hipersensibilitate mediata celular ce aa ca urmare dezvoltarea unui sindrom rujeolic atipic la unii copii dupa expunere ulterioara; totusi, acest tip de vaccin nu a fost utilizat mult timp.
Imunitatea la nilul mucoaselor Unii agenti patogeni se limiteaza si se pot replica numai la nilul suprafetelor mucoase (de ex. Vibrio cholerae), in timp ce altii strabat mucoasa si apoi se replica (de ex. poliovirusul, virusurile rubeolei si gripei). La nilul mucoasei aceste organisme induc aparitia IgA secretorii. Inducerea formarii IgA prin vaccinuri poate fi o cale eficienta de a bloca pasii esentiali ai patogenezei, fie pentru organismele limitate strict la mucoasa, fie pentru cele care invadeaza sistemic gazda, trarsand suprafetele mucoase.
Masurarea raspunsului imun Raspunsurile imune la vaccinuri sunt deseori apreciate prin concentratia anticorpilor specifici in ser. Deoarece seroconrsia serste ca indicator sigur al unui raspuns imun, ea masoara numai un parametru imunologic si nu indica neaparat protectia. Dezvoltarea anticorpilor circulanti dupa imunizare se coreleaza deseori direct cu protectia clinica (de ex. rujeola sau rubeola). Unele raspunsuri pot sa nu reflecte ele insele imunitatea, dar pot fi asociate intr-un grad suficient cu protectia, pentru a ramane o masura aproximativ utila (de ex. anticorpii serici vibriocizi in holera).
IMUNITATEA COLECTIVA Nu este necesara imunizarea fiecarei persoane pentru a opri transmiterea unui agent infectios in cadrul unei colectivitati. Pentru acele microorganisme care depind de transmiterea directa, de la persoana la persoana, poate exista o prevalenta determinabila a imunitatii in populatia data, unde devine dificil pentru microorganism sa circule si sa atinga noi indivizi susceptibili. Aceasta prevalenta este numita imunitate colectiva si ea permite ca scopurile imunizarii sa fie conrtite de la nevoia de a imuniza fiecare persoana din cadrul comunitatii la un scop populational, in care tinta este de a imuniza un procent minim specific de persoane supuse riscului. Imunitatea colectiva se poate pierde cand indivizii refuza sa fie imunizati (cum s-a intamplat cu
tusea convulsiva in Marea Britanie si Japonia in anii \'70, din cauza ingrijorarii pentru reactiile sere ale vaccinarii care depaseau teama de boala insasi) sau cand
imunitatea scade (ca in difterie in noile state independente ale fostei Uniuni Sovietice). In ambele situatii, pierderea imunitatii colecti a dus la redobandirea susceptibilitatii la contactele ulterioare cu microorganismul, avand ca rezultat transmiterea infectiei in comunitate si imbolnaviri semnificati.
