Principalele modalitati de imunizare acti sunt (1) folosirea de agenti infectiosi vii, in general atenuati (de exemplu rujeola) si (2) folosirea de agenti inactivi, a extractelor sau toxinelor detoxifiate, pe care le contin sau a antigenelor specifice obtinute prin recombinare genetica (de ex. virusul hepatitei B). Pentru multe boli (poliomielita, gripa) sunt folosite ambele modalitati. Se crede ca ccinurile cu microorganisme vii atenuate ar induce un raspuns imunologic mai apropiat de cel rezultat in urma infectiei naturale ativ cu raspunsul indus de ccinurile cu germeni omorati. Vaccinurile cu microorganisme inactive sau omorate, disponibile in mod curent, constau in microorganisme intregi inactite (de ex. ccinul ciumei), exo
toxine proteice detoxificate (anatoxina tetanica), antigene proteice recombinate (ccinul anti-hepatita B) sau antigeni carbohi-dratati, fie ca material capsular purificat solubil (polizaharidele din Streptococcuspneumoniae), fie conjugati cu un transportor proteic (polizaharidele din H. influenzae tip b conjugate cu anatoxina difterica sau tetanica).
ABORDAREA IMUNIZARII PASIVE Imunizarea pasi este in general folosita pentru a furniza imunitate temporara unui subiect neimunizat expus la o boala infectioasa, atunci cand imunizarea acti fie nu este disponibila (de ex. infectia cu virus citomegalic), fie nu s-a efectuat inainte de expunere (rabia). Imunizarea pasi este folosita in anumite boli asociate cu toxine (de ex. rabia), in cazul anumitor muscaturi (sarpe si paianjen) si ca imunosupresie specifica - de ex. imunoglobulina Rho (D) - sau nespecifica (globulina antilimfocitara).In imunizarea pasi se folosesc trei tipuri de preparate: (1) imunoglobulina serica umana standard pentru uz general (de ex. gamaglobulina) administrata intramuscular sau intravenos, (2) imunoglobuline serice speciale cu un continut cunoscut de
anticorpi impotri unor agenti specifici (imunoglobulina anti-hepatita B sau ricela-zoster) si (3) seruri si antitoxine animale.
CALEA DE ADMINISTRARE Calea de administrare determina, partial, rapiditatea si natura raspunsului imun la ccinuri. Vaccinurile se pot administra oral, intranazal, intradermic, subcutanat si intramuscular. Vaccinurile administrate parenteral pot sa nu induca aparitia de IgA secretorii de mucoasa, iar imunizarea pe calea mucoaselor poate sau nu sa induca un bun raspuns sistemic. Vaccinurile trebuie administrate pe o cale cunoscuta a fi sigura si insotita de imunizare. De exemplu, administrarea ccinului HBV in muschiul gluteal fata de muschiul deltoid adesea nu induce un raspuns minim adect, pe cand administrarea subcutanata fata de cea intramusculara a DTP creste riscul reactiilor adverse.
VARSTA Varsta indivizilor influenteaza raspunsul la ccinuri si de aceea programele recomandate pentru imunizare se bazeaza pe raspunsul in functie de rsta si datele empirice obserte clinic. Prezenta unor niveluri inalte de anticorpi materni si/sau imaturitatea sistemului imun in primele luni de viata influenteaza negativ raspunsul imun initial la unii antigeni (de ex.: ccinul rujeolic, dar nu si ccinul HBV). La batrani raspunsurile la ccinuri pot diminua datorita declinului natural al sistemului imun. Prin urmare, pot fi necesare cantitati mai mari de antigen pentru a produce raspunsul dorit (de ex. gripa).
POTENTAREA AD JUVANTA Raspunsul imun la unii antigeni este potentat de adaugarea de adjunti cum ar fi sarurile de aluminiu sau, in cazul polizaharidelor (de ex. oligozaharidul poliribozil fosfat al lui Haemophylus influenzae tip b), de conjugarea colenta cu o peptida. Adjuntii, stimulatori nespecifici ai raspunsului imun, sunt folositi impreuna cu produse inactite cum ar fi anatoxinele difterica si tetanica si ccinurile pertussis acelular (aP) si hepatitic B. Mecanismul prin care adjuntul creste antigenicitateanu este bine definit, dar poate fi legat de conferirea unei forme particulare antigenilor solubili, de capacitatea de a mobiliza fagocitele la locul depozitarii antigenului si de eliberarea incetinita a antigenilor, care prelungeste stimularea raspunsului imun.
