Didanozina (sau ddl) este un analog nucleotidic cu activitate antivirala impotri HIV-l siHIV-2. Este un inhibitor al revers transcriptazei
virale HIV si, de asemenea, poate actiona ca inhibitor al elongarii lanturilor terminale de ADN viral, ddl este fosforilat si convertit in ddATP, care este o fractiune cu activitate antivirala. ddl este activ in vitro impotri majoritatii tulpinilor HIV care sunt rezistente la ZDV. Rezistenta la ddl a fost descrisa si este asociata cu mutatii in pozitia 74 (si, mai putin frecvent in pozitiile 135 si 184) a revers transcriptazei.
ddl se administreaza oral si este foarte labila in mediu acid, de aceea este necesara administrarea concomitenta de antiacide pentru a tampona
aciditatea gastrica. Aceste substante pentru tamponarea aciditatii sunt incorporate la conditionarea medicamentului in pudra sau lete, ddl sub forma de lete are o biodisponibilitate cu 20-25% mai mare fata de pudra. Timpul de injumatatire plasmatic al ddl este 1,5 ore si aproximativ 50% din medicament se elimina pe cale renala. Timpul de injumatatire intracelular al ddATP este considerabil mai lung (8-24 ore), aceasta fiind ratiunea pentru care dozele pot fi administrate la 12 ore.
ddl a fost licentiata initial pe baza efectelor favorabile asupra "markerilor surogat\" ai bolii HIV (numarul de celule CD4 si concentratia de antigen p24) pentru utilizare la pacientii care nu tolerau sau nu raspundeau clinic sau imunologic la tratamentul cu ZDV. Ulterior, studii controlate au evidentiat ca trecerea acestor pacienti de la terapia cu ZDV la monoterapia cu ddl confera un clar beneficiu clinic, asa cum se intampla si prin trecerea unor pacienti la ddl, desi pareau clinic sili cu ZDV. atiile dintre ddl si ZDV ca monoterapie initiala in boala HIV au sfarsit in rezultate contradictorii: ddl era superioara ZDV in populatia cu boala oarecum putin ansata (numarul mediu de celule CD4 de 354/^1), in timp ce ZDV parea sa fie mult mai eficienta la populatia cu boala mai ansata (numarul mediu de celule CD4 de 130/[il). ddl a fost, de asemenea, eluata ca si component al unor combinatii de doua-trei medicamente.
Reactiile adverse majore ale ddl au fost pancreatita si neuropatia periferica. Rata globala a pancreatitelor la cei care au primit ddl a fost estimata la 5-9%, iar cazurile apar mult mai frecvent la pacientii cu boli HIV ansate. Cele mai multe cazuri sunt de severitate mica sau moderata, dar, desi rar, pot apare si cazuri fatale. Poate apare, de asemenea, neuropatie periferica dureroasa, interesand in special membrele inferioare, reversibila daca este recunoscuta precoce si administrarea medicamentului este oprita. Medicamentele sau alti factori care pot produce pancreatita sau neuropatie periferica vor fi evitate la pacientii care iau ddl. ddl nu este asociata cu toxicitate hematopoietica semnificati, iar in fapt terapia cu ddl duce la o imbunatatire a lorii hemoglobinei si numarului leucoci-telor si trombocitelor. Astfel, ddl poate fi folosit exact in cazurile unde este prezenta sau anticipata supresia hematopoietica produsa fie de medicamente, fie secundara bolilor.
