Plasmodiile paraziteaza hematiile umane, declansand boala numita malarie, caracterizata prin accese febrile.
Malaria sau paludismul, denumita popular "friguri de balta" (palus =balta; mal air=aer rau), este o parazitoza endemica majora, transmisa de tantarul Anofel [2,6].
Este o afectiune cu evolutie relativ benigna, dar care uneori poate antrena complicatii nervoase si chiar deces.
Se estimeaza ca in prezent, peste 2 miliarde de oameni sunt expusi riscului paludismului si in ciuda progreselor obtinute in prevenirea si terapia bolii, exista peste 1 milion de decese anual [26].
Toate eforturile OMS au fost indreptate spre eradicarea mondiala a malariei dar cu exceptia unor zone ale globului, cum ar fi Europa, acest scop s-a dovedit a fi irealizabil, motiv pentru care OMS a fost nevoita sa renunte la acest program prea st si sa se rezume la programe mai limitate, de control a morbiditatii si mortalitatii acestei boli.
Cuprins:
Ciclul biologic |
sus  |
Plasmodiile sunt protozoare care necesită în evoluţia lor 2 gazde:
Gazda definitivă - Ţânţar Anopheles
Gazda intermediară - Om
La om, plasmodiile realizează un ciclu asexuat (schizogonic), iar la ţânţar un ciclu sexuat (sporogonic) [15], Deşi formele sexuate se dezvoltă la ţânţar, din punct de vedere practic şi nu epidimiologic, se consideră omul ca gazdă definitivă şi rezervor de paraziţi iar ţânţarul ca gazdă intermediară activă, cu rol de vector al paraziţilor [2].
Elementele ciclului biologic includ:
. Parazitul - Agentul patogen: Plasmodium
. Vectorul - Ţânţarul
. Gazda umană
Parazitul: genul plasmodium |
sus |
Plasmodiile sunt protozoare de formă şi dimensiuni variabile, în funcţie de stadiul lor evolutiv, suferind modificări morfologice adaptative în cursul evoluţiei şi multiplicării lor. Sunt intracelulare, cu multiplicare asexuată la om, şi parţial, extracelulare, cu multiplicare sexuată la ţânţar.
Pot parazita omul patru specii plasmodiale, deosebite prin morfologie, proprietăţi biologice, forma de boală produsă, repartizare geografică:
Plasmodium falciparum este agentul paludismului grav, letal, al accesului pernicios şi a febrei biliare hemogiobinurice. Este specia plasmodială cea mai răspândită; este totdeauna prezentă şi predomină în zonele tropicale: în Africa Neagră, sudul Peninsulei Arabice, Indochina (Haiti, Insulele Comore), Asia de SE, America de Sud [6]. Este responsabil de febra terţă malignă. Incubaţia bolii este de 7-12 zile; Nu există recăderi adevărate, deşi este posibilă revenirea accesului palustra în anii următori infectării [2].
Plasmodium vivax este responsabil de un paludism benign. Larg răspândit, predomină în America Centrală, Orientul Mijlociu, Turcia, Irak, Iran, Afganistan şi sub formă de focare limitate în Africa de Nord.
Persoanele de tip sanguin Duffy negativ, prezintă o rezistenţă naturală, ceea ce face ca rasa neagră să fie mai puţin receptivă [6]. Este responsabil de febra terţă benignă. Incubaţia este de 15 zile până la 1 an; sunt posibile recăderi tardive după 1-3 ani (legate de existenţa hipnozoiţilor. care au nevoie de un timp variabil înainte de a-şi începe dezvoltarea [2].
Piasmodium ovale, responsabil de un paludism benign, este prezent în principal în Africa Neagră, înlocuieşte Piasmodium vivax în zonele în care acesta nu există [6]. Incubaţia este de 15 zile până la 4 ani. Este responsabil de febra terţă benignă, fiind posibile recăderi tardive, până la 5 ani de la primoinfecţie (mecanism similar ca pentru Piasmodium vivax) [2].
Piasmodium malariae este răspândit sub formă de focare în Africa Centrală, America Centrală, Asia de SE. Incubaţia este lungă, în jur de 3 săptămâni. Este responsabil de febra cuartă benignă şi uneori de complicaţii renale cum ar fi glomerulonefrita prin complexe imune circulante [6,11,15].
Longevitatea parazitului este crescută de la 3 ani până la 20 ani, fiind posibile recăderi tardive, inexplicabile [6]. Poate reapare în sânge, de exemplu după o splenectomie .
Vectorul malariei |
sus |
VECTORUL malariei este un ţânţar din genul Anopheles.
Speciile vectoare sunt numeroase, au afinitate pentru om (specii antrofile), se hrănesc şi trăiesc în case (specii endofile sau domiciliare). Ţânţarul Anofel înţeapă seara şi noaptea. Doar femela ţânţarului este endofagă, hematofagă şi transmite malaria de la o persoana la altă persoană, deoarece reproducerea anofelilor necesită sânge, apă, căldură. Prânzul sanguin este necesar femelei, care procură astfel proteinele indispensabile maturării ouălor sale [2].
Ouăle se transformă în larve vermiforme, care respiră oxigenul atmosferic, plasându-se la suprafaţa apei. Aceasta explică dezvoltarea ţânţarilor în zone acvatice, cu suprafaţa liniştită. Larvele trec prin stadiul de nimfă, înainte de a deveni ţânţari adulţi. La o temperatură mai mică de 30°, ciclul larvar încetează.
Căldura şi umiditatea sunt necesare activităţii genitale a femelei.
De aceea, în zonele temperate, anofelii nu există decât vara, în zonele ecuatoriale activitatea lor este permanentă iar în zonele intertropicale activitatea lor este maximă în perioadele ploioase şi încetează în perioadele uscate.
Repartizarea anofelilor este mai largă decât a malariei fiind posibilă reapariţia malariei, în zonele în care aceasta a fost eradicată, în cazul în care, vor surveni în viitor, condiţii favorabile de implantare.
I. Ciclul biologic la om:
Parazitul derulează în organismul uman un ciclu de multiplicare asexuată (schizogonie), cu evoluţie stadială: în hepatocite (ciclul hepatic, exoeritrocitar) şi în hematii (ciclul eritrocitar).
Infectarea omului se face prin înţepătura unui ţânţar contaminat .
Ciclul hepatic |
sus |
Parazitul denumit sporozoit (forma infecţioasă, fuzi formă de 10 um), inoculat de ţânţar în sângele uman, nu este adaptat la organismul uman, motiv pentru care, după o scurtă perioadă de tranziţie în sânge (de 24 ore), se refugiază în endoteliul capilarelor hepatice şi ulterior în parenchimul hepatic, unde suferă transformări morfologice indispensabile adaptării la organismul uman şi multiplicării (creşterea numărului de paraziţi) [2,6,15] .
în hepatocit sporozoitul se transformă morfologic în trofozoit, în formă plasmodială multinucleată (schizont hepatic) şi merozoiţi. Astfel, după aproximativ două zile de la inoculare, paraziţii se găsesc în hepatocit sub forma trofozoiţilor exoeritrocitari (trofozoitul rezultă din sporozoitul inoculat). Trofozoiţii cresc în volum, se produce diviziunea nucleului lor, rezultând forme plasmodiale multinucleate (cu 800-1000 nuclei) denumite schizont hepatic exoeritrocitar sau corp albastru. Ajuns la maturitate, schizontul are dimensiuni de 30-100 um, împinge nucleul hepatocitului spre periferie şi deformează hepatocitul parazitat [11].
în interiorul său, în jurul fiecărui nucleu se individualizează puţină citoplasmă, formându-se astfel, în urma unui proces de multiplicare asexuată 800-1000 celule fiice, numite merozoiţi [11,15]. în final, schizontul se sparge, eliberând merozoiţii în torentul sanguin.
Merozoiţii fuziformi de 1,5-5 um, sunt adaptaţi organismului uman şi pot să-şi continue multiplicarea în hematii [2,6].
Ciclul exoeritrocitar corespunde perioadei de incubaţie parazitemică, care începe o dată cu inocularea sporozoiţilor de către ţânţarul Anofel în organismul uman şi durează până la apariţia în sângele circulant a primelor forme parazitare adaptate, merozoiţii. Ciclul exoeritrocitar are o durată variabilă după specia de hematozoar, fiind de: 12-20 zile pentru Piasmodium malariae, 8-10 zile pentru Piasmodium vivax, 6 zile pentru Piasmodium falciparum [11,16].
în cursul ciclului hepatic, nu se constată nici o reacţie inflamatorie din partea ficatului. După eliminarea merozoiţilor din hepatocite, are loc un puternic aflux leucocitar local.Clasic, s-a considerat că unii merozoiţi rămân în ficat, fie datorită spargem incomplete a schizontului hepatic, fie realizând un ciclu exoentrocitar secund prin pătrunderea într-un nou hepatocit.
Aceasta concepţie tinde să fie înlocuită cu cea a existenţei de tulpini plasmodiale, cu incubaţie mai mult sau mai puţin prelungită, la care studii recente au evidenţiat un nou ciclu evolutiv, derulat de o formă latentă a protozoarului, denumită hipnozoit [2,6]. Acesta este un sporozoit particular, care pătrunde şi rămâne latent în hepatocit. După un timp variabil, determinat genetic, de la câteva luni la 1-5 ani, hipnozoitul se reactivează, derulând ciclul normal de multiplicare asexuată hepatică: se transformă în trofozoit, schizont, care eliberează merozoiţi. După reactivare şi multiplicare hepatică, hipnozoiţii nu mai parazitează ficatul [6]. Acest fenomen se pare că există doar la Plasmodium vivax şi ovale, explicând accesele de recădere tardivă.
în infecţiile cu Plasmodium falciparum toţi paraziţii părăsesc parenchimul hepatic după un singur ciclu hepatic, exoeritrocitar .
Ciclul eritrocitar |
sus |
în cursul ciclului eritrocitar, prin multiplicarea asexuată a parazitului în hematii, se produce amplificarea procesului de parazitare. Merozoiţi de 1,5-5 um eliberaţi din hepatocite, pătrund rapid în interiorul hematiilor.
în hematiile umane plasmodiile realizează un ciclu eritrociar asexuat, trecând prin fazele următoare:
- faza de contact, în care merozoiţii pierd componente membranare şi eliberează antigene de suprafaţă, cu rol în stimularea imunităţii [6].
- faza de penetrare a parazitului în hematii prin invaginarea membranei hematiei. După penetrarea în hematie, protozoarul ia forma unui inel protoplasmatic, uninucleat, care delimitează o vacuolă incoloră [6]. Este stadiul de inel, de dezvoltare a hematozoarului. Ulterior, citoplasmă hematozoarului creşte în volum, formându-se un trofozoit matur, care ia forma unei amibe, sau are formă dreptunghiulară şi aspect de bandă ecuatorială {Plasmodium malariae) [11]. în citoplasmă trofozoitului se găsesc depozite de pigment melanic, numit hemozoină, rezultat din degradarea hemoglobinei eritrocitare, prin dezvoltarea hematozoarului (rezulta globină, care este distrusă de enzime proteolitice şi hemină, care este pigmentul melanic) [11].
Ulterior, trofozoitul se dezvoltă, nucleul se multiplică şi ia naştere schizontul eritrocitar imatur (stadiul de prerozetă) şi schizontul eritrocitar matur (stadiul de rozetă), prin noi diviziuni nucleare. Prin individualizarea protoplasmei în jurul maselor cromatiniene se formează 8-32 merozoiţi (noi hematozoare). Hematozoarele nou formate sunt fuziforme, se dispun în acelaşi plan sau în planuri diferite, conferind rozetei aspect de corp muriform pentru Plasmodium vivax (rozetă cu 14-32 merozoiţi) sau aspect dejloare de margaretă, pentru Plasmodium malariae (rozetă cu 8 merozoiţi) .
Corpul parazitului matur (schizontul) se sparge, iar merozoiţii astfel elibera(i, pătrund în alte hematii declanşând un nou ciclu eritrocitar.
Astfel ciclul eritrocitar este responsabil de stadiile evolutive ale protozoarului în hematie: merozoit, protozoar inelar (stadiul de inel), trofozoit, schizont imatur (prerozeta), schizont matur (rozeta) cu 8-32 merozoiţi.
Ciclul asexuat al hematozoarului în hematii (de la stadiul de merozoit, până la spargerea schizontului şi a hematiilor) durează 48-72 ore, în funcţie de specia plasmodială, conturând forma clinică (febra terţă, cuartă).
După mai multe cicluri eritrocitare, la câteva săptămâni de Ia contaminare, un anumit număr de paraziţi suferă un proces de transformare, conducând Ia apariţia formelor parazitare cu potenţial sexual, gametociţi masculini şi feminini, în hematii şi în sângele circulant [15]. Dezvoltarea paraziţilor este blocată în acest stadiu la om .
Ii. ciclul biologic la ţânţar |
sus |
în organismul ţânţarului, plasmodiile derulează un ciclu de multiplicare sexuată (sporgonie).
Ţânţarul, odată cu prânzul său hematcfag, preia de Ia omul bolnav, toate stadiile de evoluţie asexuată eritrocitară ale plasmodiilor şi gametociţii. Formele asexuate ale paraziţilor se distrug, dar gametociţii îşi continuă dezvoltarea, în stomacul ţânţarului, trecând printr-o serie de transformări morfologice [6].
Gametociţii feminini (macrogametociţii) suferă un proces de epurare nucleară (diviziune succesivă, urmată de eliberarea unei cantităţi de cromatină nucleară), formând macrogameţi, elemente feminine, apte de a fi fecundate [15].
Gametociţii masculini (microgametociţii), îşi divid nucleul în 4-6 nudei,r usa protoplasmatică alungindu-se în jurul fiecărui nucleu. Rezultă 4-6 elemente masculine, microgameţi [15]. Gârneţii masculini fecundează gârneţii feminini şi rezultă oul, denumit oochinet, datorită mobilităţii sale.
Acesta pătrunde în peretele intestinal al ţânţarului, formând oocbistul, care este oval, cu dimensiuni de 40-60 um şi se localizează în pătura musculo-elastică, unde se înconjoară cu o membrană proprie protectoare.
In interiorul oochistului, se formează sporozoiţii prin diviziune nucleară şi organizare protoplasmatică. Sporozoiţii rezultaţi prin multiplicare sexuată, sunt elemente fuziforme de 10 um, care ajung în glandele salivare ale ţânţarului. Sporozoiţii sunt inoculaţi de ţânţar, în sângele unei noi persoane receptive, prin salivă.
Ciclul biologic
