Chistul hidatic (hidatidoza) este o parazitoza umana rezultata din dezvoltarea la om a formei larre a unei tenii mici, intalnita in stare adulta la caine si la alte caniide, numita Echinococcus granulosus.
Cuprins:
Viermii adulţi
Echinococcus granulosus este o tenie de dimesiuni mici (3-6 mm. lungime). Scolexul prezintă 4 ventuze şi o coroană dublă de cârlige (scolex armat). Gâtul este scurt şi subţire iar corpul este alcătuit din 3 segmente; ultimul segment, bătrân, conţine 400 - 800 ouă [4,15,21].
Ouăle sunt embrionate, ovale, de 32 - 36 / 25 -30 um. Ele sunt alcătuite dintr-un înveliş extern translucid, fragil şi un embriofor format dintr-un embrion hexacant şi un înveliş radiar, gros, de culoare brună [17].
Forma larvară numită hidatidă este o veziculă polichistică, policefalică. Hidatidă este structurată astfel:
- Membrana cuticulară constituie peretele extern al hidatidei. Este o membrană albă, mată, anhistă, elastică. Este alcătuită din numeroase straturi lamelare, concentrice, care se suprapun cu regularitate. Este formată dintr-o substanţă asemănătoare chitinei. Datorită elasticităţii sale, prin secţionare, se răsuceşte în cornet. Membrana cuticulară asigură integritatea hidatidei şi nutriţia acesteia, comportându-se ca o membrană de dializă, fiind permeabilă pentru unele substanţe organice şi minerale [2,11].
- Membrana proligenă sau germinativă se găseşte sub membrana cuticulară, este subţire, fragilă, de culoare albă. Este alcătuită dintr-o masă sinciţială de 20 - 25 um. Este membrana fertilă a hidatidei, dând naştere veziculelor proligene şi veziculelor fiice. De asemenea, secretă lichidul hidatic şi formează cuticula.
- Veziculele proligene se formează prin înmugurirea membranei proligene către interiorul hidatidei. Au dimensiuni de 250 - 300 um. Au o structură inversă faţă de hidatidă, prezentând la exterior membrana proligenă şi la interior membrana cuticulară. în interiorul lor se formează 10-30 protoscolecşi / veziculă [15].
Protoscolecşii sunt ovali, cu diametru de 100-200 um şi reprezintă fiecare un mic cap de tenie [2].
Protoscolecşii prezintă central, o coroană de cârlige, strălucitoare, refringentă. Ei sunt fixaţi pe membrana veziculei proligene printr-un peduncul subţire. Se pot desprinde şi pot cădea în lichidul hidatic, prin ruperea veziculei proligene. Protoscolecşii şi veziculele proligene desprinse de membrana proligenă sedimentează în porţiunea declivă a hidatidei, formând nisipul hidatic.
într-o hidatidă se pot găsi 3-6 cm3, de nisip hidatic iar într-un centimetru de nisip hidatic, aproximativ 400.000 de scolecşi, eliberaţi prin spargerea veziculelor proligene [11,15].
Este posibil ca membrana proligenă să se infiltreze prin straturile cuticulei şi să formeze vezicule fiice.
Veziculele fiice au o structură identică cu hidatidă. Ele pot fi endogene şi exogene, dând hidatidei un aspect polilobat. Au capacitatea de a creşte în dimensiuni şi de a forma în interiorul lor vezicule proligene cu protoscolecşi. Au dimensiuni de 1 - 2 cm [2,11].
Prin fisurarea sau ruptura membranelor hidatidei, protoscolecşii pot părăsi hidatidă mamă, pot fi vehiculaţi şi localizaţi la distanţă, unde prin veziculizare, pot forma hidatide secundare.
- Lichidul hidatic umple cavitatea hidatidei, este limpede, incolor, bogat în substanţe nutritive. Este un bun mediu de cultură pentru bacterii, în cazul fisurării sau ruperii membranelor hidatidei.
Ciclul biologic |
sus  |
Viermii adulţi trăiesc în intestinul subţire al câinelui şi al altor caniide sălbatice (lup) în sute sau mii de exemplare, fără a induce manifestări clinice.
Prin spargerea proglotei bătrâne, sunt eliberate ouă embrionate care eliminate odată cu materiile fecale contaminează blana animalelor parazitate, precum şi mediul extern.
Ouăle sunt deosebit de rezistente şi pot supravieţui de la câteva săptămâni la câteva luni, indiferent de condiţiile mediului extern.
Pentru persistenţa în natură a parazitului este necesară contaminarea unei gazde intermediare (ierbivore, cu predilecţie ovine).
Acestea se contaminează cu ouăle embrionate existente pe sol. Ouăle ingerate eliberează la nivelul tubului digestiv al animalelor, embrionii hexacanţi, care diseminează pe cale hematogenă, ajungând la nivelul viscerelor, în special a ficatului, unde formează hidatidă, care cuprinde mii de elemente infestante - protoscolecşii [4,11,21].
Continuarea ciclului presupune ingerarea hidatidei de către gazda definitivă (câine, alte caniide), prin consum de viscere crude de ierbivore. La nivelul intestinului câinelui şi al altor caniide, hidatidă pierde învelişurile, se eliberează protoscolecşii, din care vor rezulta viermii adulţi (fiecare protoscolex ingerat poate da naştere unei tenii, care devine adultă în aproximativ 6 săptămâni [2]).
Omul reprezintă o gazdă intermediară, accidentală.
Contaminarea umană |
sus |
Se realizează prin ingerare de ouă embrionate, preluate fie de pe blana câinelui sau de pe obiectele contaminate cu dejecţii de câine, fie prin consum de crudităţi insuficient spălate.
Ouăle ingerate pierd învelişurile sub acţiunea sucurilor digestive, eliberează embrionii hexacanţi, care străbat peretele intestinal şi diseminează pe cale hematogena, localizându-se în ficat (în 60% din cazuri), în plămân (30% din cazuri) sau în alte viscere (10% din cazuri) .
în viscerele menţionate, embrionul hexacant se veziculizează şi dă naştere hidatidei.
Hidatida se dezvoltă lent, creşte treptat în dimensiuni putând ajunge în decurs de câţiva ani la dimensiuni apreciabile (zeci de centimetri) [11].
în organul parazitat, hidatida induce formarea unei membrane reactive numită membrana perichistică. Aceasta este constituită din parenchimul organului parazitat, mai mult sau mai puţin modificat şi fibroscleros, în funcţie de vârsta şi talia chistului [2,4].
Hidatida, împreună cu membrana perichistică formează chistul hidatic.
Morfologie
