Cryptosporidium este un protozoar incriminat in etiologia emeritelor umane, animale si aviare, numite criptosporidiaze. Parazitul a fost descris si denumit de Tyzzer in 1907, care 1-a descoperit in glandele gastrice ale soarecelui de laborator [6].
Protozoarul a fost considerat benign, comensal pana in 1955, cand a fost recunoscut ca agent etiologic al enteritei fatale la curcani. Ulterior parazitul a fost asociat cu enterite sere, la numeroase specii de animale si pasari. Parazitoza este prevalenta la mamiferele tinere, la nou nascuti dezvoltandu-se un sindrom diareic grav.
Criptosporidiaza umana a fost descrisa in 1976, la persoanele imunocompromise iar din 1981, Cryptosporidium a fost incriminat in etiologia enteritelor sere la pacienti AIDS. Examinarile coprologice au depistat Cryptosporidium si la persoane imunocompetente (ingrijitori de animale, calatori in zonele calde, umede, in Africa, Haiti, unde parazitoza este frecnta). Desi nu este cunoscuta incidenta sa reala, criptosporidiaza este totusi recunoscuta ca si o cauza comuna a enteritelor pe tot globul, dar Cryptosporidium ramane un parazit patogen putin inteles [6].
Cuprins:
Genul Cryptosporidium face parte din filul (diviziunea) Apicomplexa, clasa Sporozoare, dar are unele caracteristici care o diferenţiază de alte sporozoare.
Există 20 de specii de Cryptosporidium, denumite după gazda de la care au fost identificate: mamifere, păsări, peşti, reptile. Studii recente au demonstrat absenţa specificităţii de specie. Denumirea de Cryptosporidium denotă un organism cu spori (sporozoiţi), cuprinse într-un oochist [6].
Cryptosporidium prezintă două forme de evoluţie:
Forma vegetativă - sporozoit este o formaţiune subţire, mobilă, de 6-8 um lungime/2-4 um lăţime, fiind forma invazivă a parazitului.
Oochistul este o formaţiune sferică sau ovală cu diametrul de 5-8 um sau 2,5-4,5 um, în funcţie de specie, alcătuită dintr-o membrană chistică şi din 4 sporozoiţi subţiri, mobili, prezentând un complex apical. Este forma de rezistenţă şi diseminare a bolii, persistând în mediul extern: sol, praf, ape. Clorinarea apei nu distruge oochistul. Oochistul rezistă la numeroase dezinfectante.
Infectivitatea sa este diminuată prin căldură (la 65°timp de 30\'), tratament prelungit (18 ore) cu formalină. Sunt necesare studii susţinute pentru a găsi modalităţi adecvate de dezinfecţie a apei [6].
Sunt importante două specii întâlnite la om şi mamifere, diferite prin mărimea oochistului.
Crypyosporidium parvum: o specie mică şi oochist sferic, cu diametrul de 2,5 um, care cauzează enterită la vaci şi la om.
Crypyosporidium muris: o specie mare şi oochist ovoid, cu diametrul de 5 um, care infectează stomacul animalelor.
Adiţional există 2 specii care afectează păsările: Cryptosporidium muris baileyi, Cryptosporidium meleagridis [6].
Ciclul biologic |
sus  |
Criptosporidiile parazitează omul, animalele şi pasările, la nivelul intestinului subţire. Ciclul de viaţă al Cryptosporidiumului, constă în stadii endogene asexuate, urmate de stadii endogene sexuate, care se produc în aceeaşi gazdă, la nivel intestinal şi conduc la eliminarea prin MF a oochisturilor [6].
Infectarea gazdelor se realizează cu oochisturi. Sub acţiunea sucului gastric, peretele oochistului se distruge, eliberând cei 4 sporozoiţi care se implantează în celulele epiteliului intestinal al gazdei, în special la nivelul intestinului subţire, la suprafaţa vilozităţilor. Pătrund în celula intestinală, sub marginea în perie a enterocitului, unde îşi continua evoluţia. Sporozoiţii se rotunjesc şi se transformă în trofozoiţi, în interiorul cărora începe diviziunea nucleară, prin multiplicare asexuată (merogonie), rezultând merontul tip 1, o masă protoplasmatică cu 6-8 nuclei. în jurul nucleilor se individualizează protoplasma, rezultând 6-8 merozoiţi care sunt eliberaţi din meronţii tip 1 şi reinvadează alte celule intestinale [6].
După mai multe cicluri asexuate, în celulele parazitate apar meronţii tip 2, reprezentaţi de o masă protoplasmatică cu 4 nuclei, care vor forma 4 merozoiţi. Cei patru merozoiţi eliberaţi de meronţii tip 2, iniţiază un ciclu sexuat, transformându-se în macro şi microgametociţi şi ulterior în micro, macrogameţi. Microgameţii fecundează macrogameţii, dând naştere unui oochinet, care se înconjoară de un perete protector, devenind oochist. în interiorul oochistului se diferenţiază sporozoiţii. Oochisturile se elimină prin MF, sunt infecţioase de la emisie, pot reinfecta aceeaşi gazdă sau infectează alte gazde şi contaminează apa, solul. Contaminarea fecală a mediului permite diseminarea oochisturilor prin apă şi posibil prin aer, alimente (legume, zarzavaturi) [6].
Contaminarea umană |
sus |
Infecţia umană este iniţiată prin ingestia, probabil inhalarea oochisturilor (prin alimente, apă).
Contaminarea hidrică este responsabilă de infecţia călătorilor şi a unor izbucniri epidemice [6].
Transmiterea interumună de la persoane parazitate la persoane sănătoase, prin contact direct sau indirect, pare a fi responsabilă de producerea infecţiei în spitale, mediul familial, colectivităţi, orfelinate, la pacienţii spitalizaţi şi la personalul medical.
Morfologie
