V. vulnificus Desi reprezinta doar o minoritate in randul speciilor Vibrio existente in natura (4% din tulpinile izolate intr-un studiu pe coasta Atlanticului), V. vulnificus este probabil cea mai importanta cauza a infectiilor severe datorate vibrionilor in Statele Unite (0,8 cazuri la 100.000 persoane intr-un studiu din Louisiana). Anterior clasificat in specia V. parahaemolyticus, V. vulnificus a fost diferentiat in anii 1970 prin capacitatea sa de a fermenta lactoza si prin recunoasterea sindroamelor clinice distincte pe care le produce. Asemanator majoritatii vibrionilor, prolifereaza in lunile calde de vara. Necesita mediu salin pentru crestere, insa prefera concentratii mai mici (pana la aproximativ 8%, optim aproximativ 1%) decat cele preferate de V. parahaemolyticus si V. alginolyticus. Infectiile umane apar in mod tipic in statele de pe coasta, intre lunile mai si octombrie, cel mai frecvent la barbatii peste varsta de 40 ani. V. vulnificus este corelat cert cu doua sindroame distincte: sepsisul primar, in mod tipic la pacienti cu boli hepatice preexistente, si infectia primara a plagilor, de obicei la persoane fara o boala de fond. Unii cercetatori au sugerat ca produce gastroenterita, insa exista putine do pentru acest aspect.
Pe modele animale, microorganismul este deosebit de invazi Poseda o serie de factori de virulenta, incluzand o capsula antifagocitara, rezistenta la ser, o citotoxina/hemolizina (este Kanagawa pozitiv), o colagenaza, o proteaza elastolitica, o fosfolipaza si siderofori. Virulenta sa, masurata in raport cu 50% din doza letala (DLS0) la soareci, este marcat crescuta in conditii de supraincarcare cu fier, un aspect aflat in concordanta cu predispozitia de a infecta pacientii cu hemocromatoza.
Sepsisul primar apare de obicei la pacienti cu
ciroza sau hemocromatoza, dar a fost observat si la pacienti cu boli hematopoietice sau
insuficienta renala cronica, la cei care utilizeaza medicamente imunosupresive sau alcool si, rar, la cei fara o boala preexistenta aparenta. Majoritatea au ingerat stridii crude cu 2 zile inainte de debut (perioada medie de incubatie este de 16 ore). Procesul debuteaza brutal cu indispozitie, frison,
febra (in medie 39,8° C) si prostratie. La o treime din cazuri apare hipotensiune, frecvent la internare. Manifestarile cutanate, care apar la trei sferturi din pacienti de obicei la 36 ore de la debut, sunt localizate in mod tipic la nivelul extremitatilor, cele inferioare fiind mai afectate decat cele superioare. O secventa obisnuita este evolutia de la pete eritematoase la echimoze, cule si apoi bule. (intr-adevar, prezenta sepsisului si a leziunilor cutanate buloase intr-un cadru adecvat trebuie sa sugereze diagnosticul.) Poate aparea necroza si exfoliere. Datele de laborator arata leucopenie mai frecvent decat leucocitoza, trombocitopenie si, ocazional, cresterea nivelului produsilor de degradare ai fibrinei. V. vulnificus poate fi cultivat din sange sau din leziunile cutanate.
Mortalitatea se aproprie de 50%, de obicei datorita sepsisului necontrolat. De aceea, tratamentul prompt este extrem de important si trebuie sa includa antibiotice alese empiric, debridare larga si tratament suportiv general. Microorganismul este sensibil in vitro la un numar de agenti antimicrobieni incluzand tetraciclina, gentamicina si cefalosporinele de generatia a treia. La oameni nu exista date clinice convingatoare pentru a sustine utilizarea in mod special a unuia din acesti agenti. Pe un model murin, tetraciclina s-a dovedit a fi superioara si este considerata drogul de electie (0,5 pana la 1 g i., la 12 ore), singura sau in combinatie cu gentamicina. Durata tratamentului este ghidata de raspunsul clinic.
Infectiile cu V. vulnificus ale plagilor apar la pacientii cu sau fara boala preexistenta si urmeaza aproape invariabil contactului cu apa de mare a unei rani noi sau deja existente. Perioada de incubatie este scurta (4 ore pana la 4 zile, in medie 12 ore). Boala debuteaza cu tumefiere, eritem si frecvent
durere intensa in jurul ranii. Apare o
celulita care se intinde rapid, in unele cazuri aparand leziuni culoase, buloase sau necrotice. De obicei nu apar manifestari metastatice. Febra (medie 38,9°C) si leucocitoza se intalnesc la majoritatea pacientilor. Microorganismul poate fi cultivat din leziunile cutanate si ocazional din sange. Tratamentul antibiotic prompt si debridarea sunt de obicei curative.
V. alginolyticus Aceasta specie a fost prima data recunoscuta ca patogen uman in 1973 si in prezent este cunoscuta ca determinand infectii ocazionale ale plagilor, otice si oculare. Dintre toti vibrionii, este cel cu toleranta cea mai crescuta la mediu salin, fiind capabil sa creasca la concentratii care depasesc 10%. Majoritatea tulpinilor clinice izolate provin din rani suprainfectate, probabil contaminate la plaja. Gravitatea infectiilor este variabila, insa in general
infectiile nu sunt severe si raspund bine la antibiotice si drenaj. Au fost descrise putine cazuri de
otita externa, otita medie sau conjunctivita. Tratamentul cu tetraciclina este de obicei curati Microorganismul este o cauza rara de bacteriemie la persoane imuno-deprimate.
