in mod traditional, specialistii in controlul infectiilor supravegheaza pacientii internati pentru observarea eventualelor infectii nosocomiale (definite ca infectii ce nu sunt prezente sau in perioada de incubatie in momentul internarii). Supravegherea implica rezuirea rezultatelor microbiologice de laborator, epidemiologia "pantofilor de piele\" din saloanele de ingrijire, aplicarea definitiei standardizate a infectiilor, dialoguri permanente cu lucratorii din spital si bunul simt. Unele programe inovatoare de control al infectiilor au profitat de folosirea in crestere in spital a bazelor de date computerizate de farmacie, microbiologie si altele, pentru a crea actitati de supraveghere conduse algoritmic.
Deoarece supravegherea totala a spitalelor lasa putin timp pentru analiza datelor si educatie, acum majoritatea spitalelor orienteaza supravegherea spre
infectiile ce sunt asociate cu un nivel crescut al morbiditatii [de exemplu, infectiile legate de unitatile de terapie intensiva (UTI) si
pneumonia nosocomiala], sunt costisitoare (de ex., infectiile plagii de chirurgie cardiaca) sau dificil de tratat (de ex., infectiile cu bacterii rezistente la antibiotice), pun probleme epidemice recurente (de ex.,
diareea asociata cu Clostridium difficile) si sunt potential eile (de ex., infectii legate de abordarea vasculara). Actitatile de asigurare a calitatii in controlul infectiilor au condus la cresterea supravegherii compliantei personalului cu polite de asigurare (cum ar fi monitorizarea aderentei reale la masurile de izolare).
Rezultatele supravegherii sunt exprimate in procente: de exemplu 5-l0% din pacienti dezvolta infectii nosocomiale. Desi aceste statistici generale sunt frecvent cerute spitalelor de catre administratori sau supraveghetori, ele au putina valoare daca nu sunt clasificate dupa localizarea infectiei, dupa populatia pacientilor si dupa expunerea la factorii de risc. Indicatorii semnificati prind rata infectiilor includ numarul pacientilor expusi la un factor de risc specific (de ex., rata pneumoniilor la pacientii cu respiratie asistata mecanic) si numarul zilelor de interventie (de ex., rata pneumoniilor per 1000 de zile ale pacientului ventilat mecanic).
Tendintele temporale in procente ar trebui rezuite si, ideal, datele ar trebui ate cu normele regionale si nationale. Totusi, chiar ratele ate transmise de Sistemul National de Supraveghere a Infectiilor Nosocomiale al CDC din SUA, care colecteaza date de la mai mult de 200 spitale care utilizeaza definitii standardizate ale infectiilor nosocomiale, nu au fost validate in mod independent si reprezinta un esantion nealeatoriu al spitalelor. Comparatiile intre spitale sunt usor confuze datorita domeniului larg de factori de risc si de severitate ai bolii subiacente; daca ratele nu sunt ajustate pentru acesti factori, atiile pot fi inselatoare. Din nefericire, sistemele de realizare a unor astfel de ajustari fie sunt rudimentare, fie nu au fost bine validate.
Analiza continua a ratei infectiilor intr-un spital anume ajuta la determinarea eficacitatii eforturilor continue de control si a obiectivelor unde trebuie concentrate masurile de control si de crestere a educatiei. Cunoasterea ratei infectiilor este de asemenea folositoare in discutiile cu administratia spitalului prind ariile spre care ar trebui dirijate resurse suplimentare.
